În încercarea de a crea încredere socială, China a anunțat un plan de implementare a unui sistem național de ierarhizare pentru cetățenii și companiile sale. În prezent în stadiul de proiect-pilot, noul sistem va fi lansat în 2020 și va trece prin numeroase actualizări înainte de a deveni oficial.

În timp ce sistemul poate fi un instrument util pentru China pentru a-și gestiona populația (în creștere) de 1,4 miliarde de persoane, acesta a declanșat îngrijorări globale în ceea ce privește etica folosirii volumelor mari de date și posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale ale omului.



Guvernul veghează întotdeauna

În prezent, proiectul-pilot diferă de la o regiune la alta a ţării, în timp ce noul sistem este prevăzut ca un sistem unificat. Deși proiectul-pilot poate fi mai mult un experiment decât un precursor, acesta oferă indicii utile cu privire la ce urmează.

În cadrul proiectului-pilot fiecărui cetățean i se alocă 1.000 de puncte și este monitorizat și evaluat în mod constant cu privire la modul în care se comportă. Punctele sunt obținute prin fapte bune și sunt pierdute printr-un comportament care încalcă regulile sistemului.

Utilizatorii acumulează puncte prin donarea de sânge sau bani, lăudând guvernul pe reţelele sociale și ajutând săracii. Recompensele pentru un astfel de comportament pot varia, de la obținerea unei promovări rapide la locul de muncă, până la obţinerea unui stat de prioritate la admiterea copiilor la școală.

În schimb, vizitarea rară a părinților îmbătrâniți, răspândirea zvonurilor pe Internet și înșelăciunea în jocurile online sunt considerate comportamente antisociale. Pedepsele includ: dezavuarea publică, interzicerea dreptului de a cumpăra bilete de avion şi tren și restricţionarea accesului la serviciile publice.


Volumele mari de date merg direct la sursă

Supravegherea permanentă care vine cu noul sistem este de așteptat să se bazeze pe cantități imense de date dintr-o varietate de surse tradiționale și digitale.

Polițiștii folosesc ochelari și drone inteligente, dotate cu inteligenţă artificială, pentru monitorizarea eficientă a cetățenilor. Filmele înregistrate cu aceste dispozitive care surprind comportamente antisociale pot fi folosite pentru a-i expune şi condamna public pe cei care încalcă regulile și a-i descuraja pe alții să se comporte în mod similar.

Pentru cei care se fac vinovaţi de încălcări mai grave ale regulilor sociale, în unele orașe din China oamenii sunt stimulaţi să-şi ramburseze datoriile prin schimbarea tonului de apel, fără permisiunea lor. Tonul de apel începe cu sunetul unei sirene de poliție, urmat de un mesaj precum:

    „Persoana pe care o apelați a fost considerată neonestă de către instanța locală. Vă rugăm să îndemnați această persoană să-și îndeplinească obligațiile legale. "

Două dintre cele mai mari companii din China, Tencent și Alibaba, au fost luate în calcul de Banca Populară Chineză pentru a juca un rol important în sistemul de credit, ridicând problema securității datelor terților. WeChat - cea mai mare platformă de socializare din China, deținută de Tencent - a monitorizat comportamentul utilizatorilor și a clasificat utilizatorii în consecință, afişând locația acestora în timp real.

În urma preocupărilor referitoare la date, aceste companii - și alte șase - nu au mai primit licență guvernamentală. Cu toate acestea, gigantii din zona reţelelor sociale sunt încă implicați în orchestrarea dezavuării publice a celor care se comportă necorespunzător.


Dang’an digital

Este posibil ca sistemul de credit social să nu fie o inițiativă cu totul nouă în China. Dang’an reprezintă un dosar personal care conține rapoartele școlare ale unei persoane, informații despre caracteristicile fizice, locuri de muncă și fotografii.

Aceste dosare, care au fost folosite pentru prima dată în anii conducerii Mao, au ajutat guvernul în menținerea controlului asupra cetățenilor săi. Această colectare a datelor cetățenilor pentru sistemul de credit social al Chinei poate fi considerată de fapt o renaștere a principiului dang’an în era digitală, noul sistem oferind un instrument puternic de monitorizare a cetățenilor ale căror date sunt mai dificil de colectat.


Cât de eficient este sistemul?

În 2018, persoanelor cu un credit redus li s-a interzis să cumpere bilete de avion de aproape 18 milioane de ori, în timp ce tranzacțiile de bilete de tren de mare viteză au fost blocate de 5,5 milioane de ori. 128 de persoane au primit interdicţia de a părăsi China, din cauza impozitelor neplătite.

Sistemul ar putea avea implicații majore asupra companiilor străine, deoarece ar putea fi preferate companiile deja existente în sistem. Companiile cu scoruri mai mari vor fi recompensate cu stimulente care includ rate de impozitare mai mici și condiții de creditare mai bune, comportamentul lor fiind analizat în domenii precum:
· Plătirea impozitelor
· Reglementările vamale
· Protecţia mediului

În ciuda complexității activităţii de colectare a unor cantități vaste de date, sistemul este eficient cu siguranță. Deși există beneficii în a avea un sistem de punctare standardizat și de încurajare a unui comportament pozitiv - merită riscul de a transforma o populaţie ca cea a Chinei într-un joc social computerizat?

Citeşte şi: China foloseşte un sistem de evaluare a calităţii cetăţenilor

Traducere şi adaptare după: The game of life