Spune-ți opinia!

Public Broadcasting Service (PBS) este un serviciu public de televiziune din SUA, o organizaţie non-profit la care au aderat 354 de posturi americane de televiziune şi care are câţiva membri care preiau programele pe calea aerului sau prin cablu şi în Canada. PBS a luat fiinţă în 1969, moment la care a preluat multe din componentele precursorului său - National Educational Television (NET). PBS a început să emită în 1970, la 5 octombrie, iar în 1973 a fuzionat cu Educational Television Stations.

PBS

 

PBS este o corporaţie privată non-profit, aflată in proprietatea comună a membrilor, dar ale cărei operaţiuni sunt puternic susţinute financiar de Public Broadcasting Corporation, o entitate separată finanţată de guvernul federal al Statelor Unite. Sediul central este în Arlington, Virginia (sursa: Wikipedia).

Scopul declarat al televiziunii este să folosească puterea televiziunii necomerciale, a Internetului şi a altor medii de comunicare în masă pentru a îmbogăţi spiritual şi intelectual vieţile tuturor privitorilor programelor sale. Postul oferă o serie de servicii educaţionale de înaltă ţinută şi este disponibil pentru 99% din populaţia SUA, având în medie 75 de milioane de telespectatori săptămânal. (sursa: About PBS)

Situl web al corporaţiei este extrem de complex şi oferă o multitudine de informaţii şi programe foarte interesante. Există secţiuni ale site-ului dedicate anumitor publicuri ţintă (PBS Kids, PBS Teachers, PBS Parents), iar fiecărui program îi este dedicată o pagină separată, câte un site în miniatură. Iată, de pildă, pagina show-ului NOVA, unde pot fi urmărite online şi gratis o serie de documentare de excepţie, de unde pot fi citite descrierile programelor difuzate şi de unde se pot descărca sau pot fi consultate transcripturile majorităţii emisiunilor NOVA. Unul din cele mai celebre programe PBS este Frontline, orientat spre problematica politicii naţionale şi internaţionale prin intermediul unor documentare extrem de incisive.


Pentru a sublinia componenta educaţională extrem de importantă a programelor de televiziune dar şi a site-ului PBS, iată, de pildă, minisite-ul dedicat programului Tesla - Master of Lightning, unde informaţiile despre film sunt însoţite de o secţiune dedicată profesorilor de fizică şi un minilaborator virtual de unde vizitatorii pot afla prin intermediul animaţiei computerizate informaţii preţioase despre contribuţiile lui Nikola Tesla la progresul ştiinţei. Şi gândiţi-vă că pe PBS.org puteţi găsi foarte multe astfel de minisite-uri dedicate programelor PBS !


Credem că PBS.org este o resursă educaţională ce ar trebui frecventată de orice copil, părinte, profesor sau simplu consumator de internet care are deprinderi medii spre foarte bune de folosire a limbii engleze, un spaţiu unde metodele clasice de predare cu care ne-a obişnuit învăţământul românesc sunt înlocuite cu modalităţi de învăţare interactive, prietenoase şi foarte atrăgătoare.

În încheiere, programul PBS Frontline din 29 mai 2007, care adresează problema generaţiei "cool" - ce mănâncă, ce ascultă, ce privesc, ce respiră, ce gândesc adolescenţii americani ai zilelor noastre.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



SUSȚINE SCIENTIA!
Donează
prin PayPal


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro