Masina de spalatMulte descoperiri şi invenţii au fost făcute din dorinţa de a cunoaşte mai bine lumea sau, pur şi simplu, din curiozitate sau chiar şi din întâmplare. Există însă invenţii născute din iubire! Maşina de spălat este una dintre ele. Citiţi în continuare povestea acestei invenţii.

 

 

 

Iubirea este la baza uneia dintre cele mai utile invenţii ale lumii moderne - maşina de spălat. Vă prezentăm în continuare istoria acestei invenţii şi evoluţia ei.

În ziua de astăzi ne-ar fi greu, dacă nu imposibil, să ne imaginăm viaţa fără maşină de spălat. Spălatul de mâna cere, pe lângă un timp mai lung, o forţă fizică de invidiat. Înainte de inventarea maşinii de spălat, spălatul hainelor sau al lenjeriei era un proces chinuitor. Se pornea de la înmuierea, de obicei în apă rece, a hainelor, la frecarea acestora cu multă energie cu diverse substanţe (cum ar fi fost cenuşă) şi chiar şi lovirea de pietre (în cazul spălării la un râu). Un proces istovitor care putea dura ore în şir.

O dată ce a fost inventat săpunul viaţa a devenit puţin mai uşoară. Legenda spune că săpunul a fost descoperit în antichitate la dealul Sapo din Roma, unde se făceau sacrificii animale. Femeile au observat cum punând împreună cenuşă şi grăsimea de origine animală obţineau un compus care ajută la înlăturarea murdăriei de pe haine. Procesul a fost ulterior perfecţionat, până a se ajunge la ora actuală la miile de săpunuri, care mai de care mai parfumate şi mai colorate, care ne iau ochii în magazinele de cosmetice sau de pe rafturile supermarketurilor. În ciuda invenţiei săpunului, procesul de spălare a hainelor rămânea însă migălos şi obositor.

 

 

Situaţia a suferit o schimbare radicală ca urmare a invenţiei unui soţ iubitor. William Blackstone, din Bluffton, Indiana, USA, producea şi vindea unelte de arat şi însămânţat grâu şi porumb. În anul 1874 i-a venit ideea unui cadou util pentru soţie. A construit prima maşină de spălat! Această maşină era alcătuită dintr-un cilindru din lemn în care era instalat un disc, tot din lemn, ce putea fi pus în mişcare de rotaţie cu o manivelă externă, acţionată manual. Hainele murdare erau puse în cilindru şi agitate în apă plină de săpun, care era aruncată la sfârşitul procesului de spălare. Invenţia a avut un asemenea succes încât Blackstone a început să producă şi să vândă maşini de spălat: în 1879 s-a mutat cu tot cu fabrica ce producea maşinile de spălat la Jamestown, statul New York. Imediat după ce a fost inventată, multe alte mici fabrici au început să producă şi să vândă aceste maşini de spălat care au avut un succes rapid (şi nu trebuie să explicăm de ce).

În 1907 proprietarul unei fabrici ce producea piese pentru agricultură din Ohio, Frederick Maytag, pentru a reuşi să menţină fabrica activă şi în timpul iernii, când era mai puţin de lucru în agricultură, a început la rândul lui să producă maşini de spălat din lemn, devenind, în scurt timp, unul dintre cei mai importanţi producători americani.

O adevărată revoluţie s-a produs în 1908, când Hurley Machine a început să producă maşina de spălat THOR, prima maşină de spălat electrică, inventată de Alva John Fischer. Maytag, la rândul lui, a renunţat la maşinile mecanice şi a început să le producă pe cele electrice. În 1911 ia naştere fabrica Upton Machine Co., ce devine în 1950 faimoasa Whirlpool de care mulţi, dacă nu toţi, am auzit, unul dintre cei mai importanţi producători de maşini de spălat din lume. Multe s-au schimbat între timp şi la ora actuală maşinile de spălat sunt obiecte cu o tehnologie de vârf, programabile, sofisticate şi...de încredere. De multe ori devin chiar opere de artă, designerii întrecându-se pentru a realiza obiecte frumoase, care să îmbine plăcutul cu utilul.

Maşina de spălat ne ajuta să economisim timp, să fim mereu curaţi şi... puşi la punct. Este de asemenea un obiect care a contribuit din plin la emanciparea femeilor, eliberând timpul pe care îl petreceau în această activitate deloc interesantă.

Şi iată cum, chiar dacă Blackstone nu a dăruit soţiei de ziua ei un inel cu un diamant, i-a făcut nu doar ei, ci întregii omeniri, un cadou mult mai important. Un obiect care e nelipsit din casele noastre – unul dintre primele pe care, de exemplu, cine se mută într-o casă nouă îl cumpără.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro