Al Doilea Război Mondial. Manhattan, SUA. Grupul de cercetare statistică - un program secret prin care statisticieni americani contribuiau la efortul de război. Cu ajutorul ecuațiilor.

Militarii își doreau, printre altele, ca avioanele americane să nu fie doborâte de inamic ori să fie lovite cât mai puține. Au prezentat o serie de date cu privire la distribuția găurilor de gloanțe grupului de statisticieni pornind de la ce observaseră la avioanele întoarse din misiuni:

motorul avea un număr de 1,11 gloanțe pe 0,08 m2
fuzelajul - 1,73
rezervorul - 1,55
restul avionului - 1,8.

De ce era importantă această distribuție a gloanțelor? Pentru a ști cum să blindeze avioanele. Le poți blinda peste tot, desigur, dar asta înseamnă un avion mai greu, adică mai greu de manevrat și care consumă mai mult carburant. O peticire, în funcție de modul în care erau afectate avioanele de focul inamic părea soluția cea mai bună.

Pare evident că blindajul mai gros trebuie pus acolo unde au fost găsite mai multe gloanțe, nu? Adică pe fuzelaj. Apoi pe rezervor.

Militarii au venit cu datele la Abraham Wald, matematicianul cel mai renumit din grupul de cercetare statistică. Wald era fiul unui brutar evreu din Cluj, România, cu o minte făcută pentru lucrurile abstracte, care a studiat matematica la Universitatea din Viena. A emigrat ulterior în America, contribuind la inventarea teoriei jocurilor.

Analizând distribuția gloanțelor, Wald și-a pus întrebarea un pic diferit față de un muritor obișnuit, adică s-a întrebat: unde sunt găurile lipsă? După care a și răspuns: găurile lipsă sunt pe avioanele lipsă, cele care nu s-au mai întors din misiune.

Wald a propus, iar acum sigur ești de acord cu ideea, ca blindajul să fie adăugat în special pe zona din avioanele întoarse care nu prezintă găuri: adică în jurul motorului, căci acesta, afectat de focul inamic, nu mai permitea întoarcerea din misiune a piloților americani.

În fapt, analiza avioanelor lovite de inamic, dar întoarse din misiune, are două explicații posibile: ori gloanțele germane loveau toate componentele avionului, mai puțin una (motorul), ori motorul reprezenta o vulnerabilitate majoră. Ambele variante explică datele observate la analiza avioanelor, dar ultima explicație are mai mult sens. Blindajul trebuie pus acolo unde nu sunt gloanțe...

Sursa: How Not to be Wrong: The Hidden Maths of Everyday Life de Jordan Ellenberg

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro