Gaură neagrăOamenii de ştiinţă au descoperit două găuri negre ce întrec ca masă ce se cunoştea până acum, în inima unor galaxii nu atât de masive. Este de aşteptat ca în centrul galaxiilor uriaşe să găsim găuri negre cu mase cuprinse între câteva milioane până la miliarde de mase solare.

 

 

 

 

Recordul i-a aparţinut gigantei galaxii eliptice Messier 87, cu o apreciabilă gaură neagră de 6,3 miliarde mase solare.

Folosind observatoarele Gemini şi Keck din Hawaii şi observatorul McDonald din Texas, cercetătorii au măsurat vitezele stelelor ce orbitează centrele mai multor galaxii, ceea ce arată presiunea gravitaţională la care sunt supuse, deci masa găurii negre galactice.

Două dintre galaxiile analizate au dezvăluit găuri negre cu adevărat astronomice. Prima se află în galaxia NGC 3842, cea mai luminoasă galaxie din roiul Leo, aflat la 320 mil. a.l. şi are 9,7 miliarde de mase solare. A doua galaxie este NGC 4889, de asemenea, cea mai luminoasă din roiul său, Coma, se află la 335 mil. a.l. şi găzduieşte o gaură neagră egală sau chiar mai mare decât cea din Leo.

Aceste două găuri negre cântăresc fiecare de 2.500 ori mai mult decât cea din centrul galaxiei noastre, iar orizontul evenimentelor se întinde până la de 5 ori distanţa de la Soare până la Pluto.

Noile găuri negre descoperite sunt mai masive  decât era de aşteptat, comparativ cu luminozitatea galaxiilor gazdă şi cu proeminenţa centrală a acestora.

Astronomii cred că există în Univers găuri negre cu mase chiar mai mari de 10 miliarde de mase solare, având în vedere luminozitatea quasarilor.
Quasarii sunt obiecte cosmice mult mai reduse în dimensiune decât galaxiile obişnuite, însă sunt de mii de ori mai luminoase decât întreaga noastră Cale Lactee.




Sursa:
scientificamerican.com/article.cfm?id=monster-black-holes-are-most-massive

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro