Cum ajung să se îndrăgostească doi tineri, unul de altul? De ce se simt atraşi unul de altul? Iată două întrebări la care vom căuta un răspuns ştiinţific (şi prea puţin romantic) pe parcursul acestui articol. Aşadar, vom încerca să descoperim secretele atracţiei sexuale.
Vom încerca să dezvăluim în continuare:
:: cum seamănă dragostea cu o doză de cocaină,
:: cum ne putem alege partenerul cu ajutorul nasului şi în cele din urmă,
:: cum şi de ce ne alegem partenerul perfect.
Totul începe la fel: un băiat cunoaşte o fată sau o fată cunoaşte un băiat. Se atrag reciproc şi restul vine de la sine. Este un ritual de împerechere la fel de vechi ca specia umană. Dar acum ştiinţa intră în dormitor pentru a studia în profunzime detaliile atracţiei sexuale, punând sub microscop chimia dorinţei, iubirii şi relaţiilor pe termen lung.
Procese evolutive puternice determină ce ne atrage la un partener şi cum îi atragem pe alţii. Selecţia naturală e lupta pentru supravieţuirea celui mai bine adaptat. Animalele sunt în competiţie pentru hrană şi în luptă cu prădătorii. Supravieţuitorii îşi transmit genele către generaţiile următoare. Dar aici mai acţionează un proces: selecţia sexuală. Toate animalele superioare, se spune, ”dansează în doi”. Doar animalele care pot atrage un partener îşi vor transmite genele. Selecţia sexuală încurajează caracteristicile şi comportamentele care diferenţiază masculii de femele şi ajută la atragerea unui partener sexual.
Savanţii ştiu acum că oamenii nu fac excepţie de la aceste reguli. Antropologul şi profesorul Helen Fisher studiază de peste 30 de ani cum au evoluat organismele noastre pentru ca un băiat să fie atras de o fată şi invers.
Ce ne atrage la sexul opus?
Dr. Fisher a făcut cercetări neurologice revoluţionare pentru a descoperi ce anume ne excită. Acum 20 de ani nu puteam studia iubirea în acest mod. Astăzi putem vedea ce părţi din creier se activează şi putem înţelege experienţele pe care le trăim când ne îndrăgostim. Deloc surprinzător, a reieşit că bărbaţii răspund mai bine la stimulii vizuali, în timp ce femeile sunt mai interesate de caracter. Subiecţii masculi au avut mai multă activitate în zona care integrează stimulii vizuali. Cei de sex feminin au răspuns în regiunile asociate cu memoria. Desigur, se ştie de mult că bărbaţii sunt excitaţi de stimulii vizuali. Striptease-ul este una dintre cele mai vechi profesii. Pentru bărbaţi, stimulii vizuali sunt extrem de importanţi şi activează creierul mai mult decât la femei. Şi femeilor le place să privească, dar bărbaţilor le place mai mult.
Fizicul
Pentru asta există un motiv evolutiv foarte puternic. S-a descoperit că bărbaţii preferă femeile a căror talie măsoară 7/10 din circumferinţa şoldurilor. Cercetătorii cred că acest raport talie-şolduri este cel ideal. Cu un asemenea raport, o femeie cu talia de 66 cm are şolduri de 94 cm. Acest rezultat pare nesemnificativ, dar ne arată ce caută bărbaţii la o parteneră sexuală. Femeile cu raportul talie-şolduri de aproximativ 0,7 rămân însărcinate mai uşor, duc sarcina mai bine, concep la vârste mai mici şi suferă mai puţine avorturi spontane. Aceste trăsături, alături de buzele pline sau obrajii bine definiţi sunt controlate de hormonii sexuali şi sunt denumite ”markeri hormonali”.
credit: albertofoto.deviantart.com
Faţa şi corpul uman reprezintă o colecţie de semnale ale simetriei şi semnale ale efectelor hormonale: testosteronul din corpul masculin, estrogenul din cel feminin. Trăsături precum sânii şi depozitele adipoase din obraji şi buze sunt influenţate esenţial de nivelul hormonului sexual numit estrogen. Secretat în principal de ovare, acesta influenţează ciclul menstrual şi dezvoltarea caracterelor secundare feminine la pubertate, inclusiv aspectul feţei şi forma corpului. Estrogenul e un marker al ”calităţii femelei”, inclusiv al capacităţilor sale reproductive. Capacitatea femeii de a duce la termen sarcina e legată de estrogen. Reiese că bărbaţii sunt atraşi în mod special de femeile ale căror trăsături indică nivele hormonale bune, pentru ca astfel şansele de a produce urmaşi sănătoşi sunt mai mari. Milioane de ani, bărbaţii au trebuit să se împerecheze cu femei sănătoase, tinere şi fertile care le puteau face copii sănătoşi.
Dar nu doar femeile etalează markeri hormonali. Când băieţii ajung la pubertate testosteronul secretat de testicule promovează dezvoltarea unor trăsături masculine ca obrajii proeminenţi sau maxilarul puternic. Aceste trăsături masculine indică virilitate şi sănătate. Sunt şi indicatori ai dominanţei, asociată cu succesul reproductiv masculin, inclusiv la specia umană.
Atracţia sexuală este însă tranzitorie. Nivelul de estrogen scade cu vârsta, ceea ce înseamnă că aspectul tineresc atrage bărbaţii ce caută fertilitatea. Numai că în ziua de azi, aparenţele înșală. Este posibilă crearea de trăsături pe care natura nu le-a furnizat sau pe care vârsta le-a estompat. Vinovatul: operaţiile estetice.
Caracterul şi situaţia socială
Fizicul nu este însă totul. Femeile, în special, caută alte calităţi. Pentru ele, partenerul ideal e mai mult decât o sursă de spermă fertilă. Femeia caută calităţi intangibile: devotament, loialitate şi bunătate, care indică un soţ şi un tată bun pentru copii. Dar acestea nu pot fi apreciate doar după aspect. Femeia nu poate pur şi simplu să se uite la un bărbat şi să aprecieze dacă va fi în stare s-o întreţină şi s-o protejeze. S-a descoperit că femeile îndrăgostite au fluxul sanguin mai intens în hipocamp, zona din creier asociată cu procesarea amintirilor. Dar ce are memoria cu atracţia sexuală şi cu viaţa amoroasă a femeii?
Se pare că femeile sunt interesate de caracterul bărbaţilor şi îşi fac o ”hartă” a comportamentului lor pentru a determina dacă vor fi parteneri şi taţi corespunzători. Ea are nevoie să îşi amintească ce a făcut el, ce a promis, ce nu a făcut, pentru a aprecia dacă bărbatul va fi un soţ şi tată bun. Şi pentru acest lucru, memoria este vitală. Şi de fapt, asta fac femeile mereu. Discută cu alte femei, rememorând ce a făcut şi ce nu a făcut el. Din punct de vedere evolutiv, e bine ca ea să îşi ea un bărbat statornic, care o va ajuta să crească copiii.
Femeile caută şi alte calităţi care facilitează succesul urmaşilor, cum ar fi situaţia socială. Aceasta e importantă în reproducere. Bărbaţii bogaţi, puternici, dominanţi pot oferi o viaţă bună pentru copii. Şi ei îşi fac cunoscut acest statut prin maşini de lux şi îmbrăcăminte elegantă.
Genele şi sistemul imunitar
Ca omenirea să se perpetueze şi să prospere e nevoie de copii sănătoşi, cu gene sănătoase şi un sistem imunitar bun care să-i apere de boli. Dar cum ştii dacă bărbatul sau femeia care te atrage va aduce cu sine un sistem imunitar potrivit şi sănătos? Savanţii spun că ar fi bine să-ţi pui partenerul să facă puţin sport, pentru a-i putea analiza cum trebuie ADN-ul... cu ajutorul nasului.
Evoluţia a făcut ca bărbaţii şi femeile să se poarte diferit pentru a-şi maximiza şansele de a câştiga un partener. Dar comportamentul nu e totul. S-au realizat noi experimente pentru a descifra semnalele codificate pe care le transmitem pentru a atrage partenerii sexuali şi care conţin informaţii ascunse despre tipul şi calitatea sistemului imunitar pe care-l putem transmite. Se pare că decodificăm aceste semnale instantaneu fără măcar să ne dăm seama. Ne dăm seama doar că persoana X e mai atractivă decât persoana Y, dar de fapt, în capul nostru are loc un calcul foarte sofisticat şi totul se produce inconştient şi foarte rapid. şi nasul este unul dintre instrumentele de bază cu care descifrăm mesajele sexuale secrete de la sexul opus.
Selecţia pe bază de miros... Într-un experiment le-a fost dat unor studenţi să poarte tricouri albe curate, identice în timpul unui meci de baschet. Tricourile au absorbit transpiraţia jucătorilor, care conţine feromoni, molecule inodore secretate de glandele sudoripare ale ambelor sexe. Se crede că feromonii sunt implicaţi în atragerea sexului opus. S-a descoperit însă că ei au un rol mult mai complex şi transmit informaţii mult mai complexe decât se credea. În laborator, li s-a cerut unor studente la biologie să îşi pună la încercare mirosul şi să aprecieze pentru fiecare tricou, cât de atractiv, plăcut şi intens este mirosul acestuia. Ele nu ştiu care tricou aparţine cărui jucător. Numai pe baza mirosului, fetele hotărăsc care tricouri li se par cele mai plăcute şi mai sexi. Apoi sunt analizate sistemele imunitare ale voluntarilor, studiindu-se complexul major de histocompatibilitate, CMH, un grup de gene cu rol important în apărarea organismului.
S-a descoperit astfel că femeile preferă mirosul bărbaţilor cu CMH diferit, alegându-i pe cei cu sistemul imunitar diferit de al lor. Ca regulă generală atât femeile, cât şi bărbaţii preferă mirosul corporal al indivizilor care sunt diferiţi de ei. Este logic din punct de vedere evolutiv. Sistemul imunitar ajută în lupta cu bolile. Calitatea sa depinde de gene. Oamenii care au un genom variat sunt avantajaţi. Pentru că bolile evoluează repede, copiii trebuie să aibă gene variate, combinaţia genetică potrivită pentru a lupta cu bolile momentului. Partenerii potriviţi trebuie să aibă sisteme imunitare diferite între ele. Bebeluşii lor vor moşteni combinaţia ideală şi diversitatea le va mări şansele de a duce o viaţă sănătoasă.
Oamenii, precum studentele din experiment, pot alege un partener compatibil genetic doar după miros. Acest experiment confirmă alte studii europene conform cărora feromonii dezvăluie secretele imunităţii noastre, deşi nimeni nu înţelege încă exact cum anume. Dar nasurile noastre nu detectează numai genele diferite. Pot detecta şi simetria.
Simetria
Poate părea ciudat, dar femeile preferă mirosul bărbaţilor simetrici. Bărbaţii simetrici miros mai atrăgător, în special pentru femeile aflate în faza fertilă a ciclului menstrual.
Faptul că simetria atrage sexul opus nu este ceva nou. Cercetătorii l-au observat prima oară în anii ’90 şi a fost, de atunci, un subiect predilect al mass-media. În cadrul studiilor despre simetrie s-au măsurat o serie de feţe pentru a afla cât de simetrice sunt şi au cerut subiecţilor să clasifice feţele după atractivitate. Feţele considerate atractive au fost mereu cele mai simetrice. Ciudat este că dacă o faţă e complet simetrică, ca cele create artificial pe calculator prin duplicarea uneia dintre părţi, rezultatul arată nefiresc. Simetria perfectă nu este atractivă.
credit: nutti.deviantart.com
Există o teorie care explică de ce feţele simetrice ni se par atractive. Simetria este un semnal de încredere al calităţii, pentru că simetria este foarte greu de obţinut, deci un indicator al calităţii omului e capacitatea de a creşte simetric. Feţele noastre arată indicii ascunse despre noi ca parteneri potenţiali. La fel ca feromonii, feţele dezvăluie date despre sistemul nostru imunitar. În studiu, femeile au ales pozele bărbaţilor cei mai atrăgători. La analiza sângelui, s-a descoperit că bărbaţii consideraţi atractivi aveau un genom mai variat şi deci sisteme imunitare mai puternice. Nu se ştie cum transmit feţele noastre aceste informaţii. Cei cu sistem imunitar bun sunt mai puţin sensibili la boli şi paraziţi, care ar putea genera asimetrii în perioada de creştere. În orice caz, simetria trăsăturilor face reclamă sănătăţii genetice.
Gama de posibili parteneri sexuali şi pe termen lung este fenomenală. Zi de zi întâlnim sute de oameni. Oricare poate fi partenerul perfect. Pentru a înţelege mai uşor uimitoarele procese biologice care ne fac să ne îndrăgostim şi apoi ne ţin împreună suficient de mult încât să facem copii, haideţi să împărţim acest proces al atracţiei sexuale în trei stadii: dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul. Le vom analiza pe fiecare separat în părţile următoare.
Dorinţa sexuală
Din studiile efectuate până în prezent, s-a aflat că reproducerea e controlată de trei impulsuri diferite:
:: Dorinţa, impulsul sexual, căutarea satisfacţiei sexuale;
:: Dragostea romantică, adoraţia pentru partenerul în care găsim ceea ce căutăm;
:: Ataşamentul, prin care realizăm o uniune cu un partener pe termen lung.
Dorinţa sau impulsul sexual a evoluat pentru a ne căuta parteneri, dragostea romantică a apărut pentru a ne concentra energia asupra unuia singur şi ataşamentul a evoluat pentru a ne permite să tolerăm acest partener cel puţin cât să creştem un copil în primii ani de viaţă.
După cum vom vedea, fiecare dintre acestea are propriul mecanism biochimic declanşator, unul sau mai mulţi mesageri hormonali ce transmit informaţii între celule.
Ce ne atrage la sexul opus?
Dorinţa
Acum se ştie că un puternic arsenal chimic ne manipulează deciziile, fără să ne dăm seama ce se petrece. Dorinţa sexuală este declanşată de testosteron. Bărbaţii îl produc în testicule, iar femeile în ovare. Prin sânge, acesta ajunge la creier şi stimulează impulsul sexual. Testosteronul ne face să ne dorim să facem dragoste şi să pornim în căutarea primei întâlniri.
Emoţiile
Dar dorinţa poate fi influenţată de alte emoţii. Sociologul şi psihologul Art Aron studiază modul cum atracţia sexuală poate fi intensificată de frică şi anxietate. În decursul perioadei de atracţie iniţială, simţi o excitare fiziologică intensă. Inima bate repede, de parcă ai alerga sau ai fi într-o situaţie tensionată. Aceste senzaţii sunt similare celor generate de frică. Cercetările sugerează că anxietatea şi frica pot declanşa dorinţa sexuală şi pot face oamenii să pară mai atrăgători.
Un pod suspendat, înalt şi instabil e locaţia perfectă pentru experiment. O fată drăguţă stă pe mijlocul podului, un loc special ales pentru a induce o stare de excitare sau frică. Ea îi opreşte pe bărbaţi şi îi roagă să completeze un chestionar. Întrebările nu sunt deosebite, dar la sfârşitul interviului, ea îi dă fiecărui bărbat numărul ei de telefon, în caz că are întrebări.
În a doua etapă a experimentului, fata schimbă locaţia, alegând de data aceasta un pod jos, solid şi perfect sigur. Din nou, le cere trecătorilor să completeze chestionarul. Şi, din nou, la sfârşit, le dă numărul ei de telefon.
A doua zi, la birou, ea aşteaptă lângă telefon. Ţine evidenţa bărbaţilor care o sună şi notează pe ce pod s-au întâlnit. Banala demonstraţie pare să confirme teoria excitaţiei: au sunat de patru ori mai mulţi bărbaţi de pe podul suspendat, decât de pe podul sigur şi solid.
Frica face femeia mai atractivă sexual pentru bărbaţi. Aşa că poate ar fi bine să uitaţi de cina romantică. Poate că locul cel mai bun pentru prima întâlnire e unul înfricoşător.
Inteligenţa şi creativitatea
Psihologul evoluţionist Geoffrey Miller cercetează cum influenţează selecţia sexuală nivelul inteligenţei umane. Aceasta este un proces evolutiv puternic. Nu e o selecţie oarbă, ci e condusă de gusturile şi plăcerile noastre, de ceea ce găsim atractiv, psihologic şi fizic, la alţi oameni. În preistorie, oamenii au început să aleagă parteneri mai inteligenţi. Ca rezultat, inteligenţa speciei noastre a început să se dezvolte. Creierul ne ajută să supravieţuim, dar şi să ne atragem parteneri. Dovada că creierul nostru a evoluat prin selecţia sexuală vine din ceea ce biologii numesc ”principul handicapului”.
Coada păunului este un exemplu clasic. O coadă aşa mare şi colorată necesită energie pentru a creşte, resurse ce ar putea fi folosite pentru supravieţuire. Este un handicap. Deci numai păsările cu genele cele mai bune pot avea cele mai mari cozi. Precum coada păunului, un creier mai mare e un handicap, pentru că foloseşte foarte mult din energia corpului. Consumă circa 20% din oxigenul pe care îl respirăm, cam 25 % din calorii şi aproximativ 40% din glucoza din organism. Este un organ costisitor, ostentativ şi risipitor. Adesea îl folosim pentru lucruri nelegate direct de supravieţuire. Vorbim, încercăm să ne afirmăm social, încercăm să-i impresionăm pe ceilalţi. Miller consideră ca inteligenţa şi creativitatea umană sunt rezultatul unui proces îndelungat de selecţie sexuală.
Imaginaţia noastră creatoare, care a generat bogăţia lingvistică, artistică şi ştiinţifică de astăzi, a fost clădită acum sute de mii de ani de înaintaşii care şi-au ales parteneri mai inteligenţi, isteţi şi amuzanţi. Când alegem un partener, alegerea noastră va influenţa creativitatea generaţiilor viitoare. Inteligenţa te ajută să arăţi că ai gene bune. Mutaţiile care reduc eficienţa creierului reduc şi inteligenţa.
Domnisoarele din Avignon -1907. Studiile sprijină teoria lui Miller că artişti precum Picasso sunt mai atractivi sexual datorită creativităţii lor.
Dar nu numai inteligenţa ne atrage. Ne atrage gândirea creativă. Conform unui raport al Societăţii Regale de Biologie, artiştii au de două ori mai mulţi parteneri decât oamenii necreativi. Însă mai există o calitate care e numărul 1 pe lista atractivităţii.
Bunătatea
Calităţile cele mai căutate în lume sunt inteligenţa şi bunătatea. Bunătatea este chiar mai căutată decât inteligenţa. Bunătatea exercită o atracţie evidentă. Un om de treabă va fi un partener bun şi probabil, un părinte grijuliu. Asta se aplică, atenţie, pentru cei aflaţi în căutarea unui partener stabil, nu pentru aventurile de o noapte, când pentru a construi tensiunea sexuală, urmărim cu totul altceva la potenţialii parteneri. Seducţia este un subiect fascinant, dar va fi subiectul unui alt articol.
Există un motiv ştiinţific pentru a alege un partener virtuos. Virtutea e un semn al unor gene de calitate. Virtutea e costisitoare. Aproape orice afectează corpul sau creierul (mutaţiile, leziunile cerebrale) tind să facă omul mai egoist, mai rău. Mai mult, spre deosebire de aspectul fizic, această calitate e mai greu de falsificat. E destul de uşor să-ţi faci corpul să arate bine. Azi, la 40 de ani poţi arăta la fel de ca un tânăr de 20 din secolul trecut. E mai greu să falsifici inteligenţa şi virtuţile morale care sunt atractive sexual.
Asta e fascinant la evaluarea potenţialilor parteneri: căutăm calităţi nefalsificabile precum inteligenţa şi bunătatea.
ştiinţa a arătat că impulsuri evolutive iniţiază în organism dorinţa sexuală. Suntem incitaţi de forma corpului, simetrie şi inteligenţă. Suntem atraşi de cineva şi sperăm că ne va răspunde la avansuri. Când căutăm un partener stabil, nu ne împerechem cu oricine. De regulă, creierul ne face să ne concentrăm pe un singur individ.
Pe parcursul a câtorva întâlniri, un cuplu poate găsi mai multe modalităţi de a-şi demonstra calităţile genetice. Unele demonstraţii sunt mai subtile decât altele. Dar nici unul dintre cei doi nu ştie ce se întâmplă de fapt în capul lor. Se spune că ochii îţi strălucesc când te îndrăgosteşti. Dar se activează şi anumite regiuni din creier. şi unii savanţi explorează acum focurile de artificii neurochimice care explodează în capetele noastre când atracţia sexuală se transformă în dragoste. Despre dragoste însă mai multe în articolul următor...
Dragostea
Combustibilul pasiunii pentru o persoană este al doilea dintre impulsurile descrise de Helen Fisher: dragostea romantică, acel extaz atât de puternic, încât ar trebui însoţit de un avertisment. Dragostea a fost mereu lăudată de poeţi, cântăreţi, romancieri, fiind probabil unul dintre cele mai puternice sentimente din lume. Dragostea romantică nu este un concept. Este măsurabilă ştiinţific, un rezultat al alchimiei biologice a naturii.
Dorinţa
Dacă aţi fost îndrăgostiţi, ştiţi ce emoţie copleşitoare poate fi iubirea. Simţi exaltare, euforie, ai schimbări de dispoziţie, eşti dependent de partener, te concentrezi asupra sa, eşti foarte motivat să-l câştigi, tânjeşti după el, te gândeşti la el în mod obsesiv...
Cercetătorii au dorit să afle dacă sentimentul de dragoste romantică este diferit de cel de excitare sexuală. În acest scop, ei au analizat datele RMNF care ilustrează fluxul sanguin al studenţilor testaţi (despre care aţi putut citi în părţile anterioare ale articolului). Ei au descoperit că o regiune a creierului numită nucleul caudat pare să fie activată când o persoană se îndrăgosteşte. Acesta face parte din sistemul cerebral al recompensei. Se pare că dragostea afectează creierul în mod similar cu folosirea anumitor substanţe stimulente ilegale.
credit: slippinghalo.deviantart.com
Răspunsul din creierul subiectului când priveşte persoana iubită, de care este îndrăgostit pătimaş, seamănă cu cel generat de consumul de cocaină. Acele zone cerebrale au concentraţie mare de receptori pentru dopamină. Dopamina este un neurotransmiţător cu rol în controlul mişcărilor fine, în motivaţie, energia fizică, memoria pe termen scurt şi emoţiile precum dorinţa sexuală. Dopamina e unul dintre principalele euforizante ale organismului. Nivelul ridicat de dopamină produce concentrare şi motivaţie extremă, caracteristice dragostei romantice. Este un răspuns faţă de recompensă, propriu sistemului dopaminei. Oamenii sunt programaţi pentru a avea un anume răspuns faţă de recompensă. Unul dintre cele mai bune exemple este dragostea împărtăşită.
Nivelul ridicat de dopamină explică de ce îndrăgostiţii devin atât de dependenţi de relaţie şi de ce tânjesc după partener. Pentru Fisher, concentrarea asupra unei persoane este, evolutiv, logică. Acest sistem cerebral a evoluat ca, odată declanşat, să ai o energie incredibilă, să-ţi concentrezi atenţia asupra cuiva, să fii motivat să-l cucereşti şi să rămâi cu el suficient de mult încât să concepi un copil. Adevărul nu tocmai romantic e că dragostea romantică s-a născut din succesul evolutiv al cuplurilor care vor suficient sex încât femeia să rămână gravidă. Substanţele care ne inundă când ne îndrăgostim sunt atât de puternice, încât nu e de mirare că dragostea e comparată adesea cu dependenţa.
Şi la fel ca dependendenţa de droguri, dragostea ne poate împinge către acţiuni nebuneşti, periculoase. E mai puternică decât dorinţa. Dacă-i ceri cuiva să se culce cu tine şi te respinge, nu te omori. Oamenii se sinucid sau ucid pe alţii dacă sunt respinşi în dragoste. Dragostea romantică rămâne o experienţă universală, încastrată adânc în creierul uman. Peste tot în lume, oamenii trăiesc şi mor pentru ea, cântă şi dansează pentru ea, sunt fericiţi în dragoste...
Ataşamentul
Dar numai dragostea nu poate ţine cuplul împreună mult timp. Dragostea romantică te consumă. Te plimbi toată noaptea, discuţi şi faci dragoste foarte mult... Ar fi ineficient să funcţionezi continuu la acest nivel energetic. Succesul nostru ca specie presupune ca partenerii să rămână împreună cât să-şi crească copiii. În acest scop, corpul ne bombardează creierul cu alţi hormoni sexuali. Un arsenal chimic ne leagă mult după ce focul iubirii romantice s-a stins în sfârşit. În continuare, una dintre cele mai provocatoare întrebări ale evoluţiei: putem fi fideli unui singur partener sau suntem predestinaţi biologic să-l înşelăm?
Cum e cu înşelatul? Suntem monogami ori poligami?
Studiul armelor secrete ale iubirii arată cum suntem programaţi genetic să reacţionăm imediat la posibilitatea unei aventuri sexuale fierbinţi şi cum creierul nostru ne îmbată cu substanţe puternice pentru a induce extazul dragostei. Dar odată ce ne-am ales partenerul şi ne-am îndrăgostit, putem rămâne împreună sau suntem programaţi genetic să înşelăm?
97% dintre mamifere nu sunt monogame. Deci cum putem rămâne împreună când există atâtea opţiuni? Gian Gonzaga e psiholog la UCLA în sudul Californiei. Studiile sale arată că dragostea adevărată chiar ne poate lega pentru a forma o relaţie monogamă. El crede că evoluţia ne-a oferit capacitatea de a ne dedica unei relaţii stabile, dar e complicat, pentru că oamenii nu sunt nici monogami, nici poligami. Sunt înclinaţi către ambele, pentru că se adaptează mediului în care trăiesc.
Gongaza a realizat un studiu pentru a descoperi de ce rămânem fideli în loc să preferăm alternativele atrăgătoare. Ce a descoperit e simplu şi deloc nou: în starea de iubire , oamenii au reuşit să elimine gândurile la alternativele atractive. Experimentele arată că dragostea adevărată ne leagă unul de altul. Dar aceasta e într-o luptă continuă cu dorinţa carnală. Dorinţa ne împinge să căutăm în jur cea mai atractivă alternativă. Dacă găsim pe cineva mai atrăgător, acest lucru poate fi de rău augur pentru relaţia în care ne aflăm. Deci dacă relaţia e bazată pe iubire, e mai probabil să rămânem împreună. Altfel e mai probabil să vrem sex cu o altă persoană atrăgătoare.
Dragostea a evoluat pentru a ne ţine împreună, iar dorinţa pentru ca să putem alege cele mai potrivite gene.
Deci iubirea te ajută să-ţi scoţi din minte alternativele şi să-ţi consolidezi relaţia cu partenerul romantic. Asta concordă cu teoria lui Helen Fisher că al treilea stadiu al atracţiei sexuale e ataşamentul pe termen lung. Ataşamentul este siguranţa pe care o simţi alături de un partener stabil. Se pare că dragostea poate ieşi victorioasă. Dar cum reuşeşte acest lucru?
Organismul are o poţiune naturală de iubire care este gata să se lipească iremediabil de partener. Aceasta este activată când cuplul face dragoste. Este vorba despre oxitocină, hormon şi neurotransmiţător produs în creier. În trecut se credea că declanşează travaliul la femeile gravide şi stimulează proaspetele mame să producă lapte. Dar acum savanţii au descoperit alte efecte şi la bărbaţi şi la femei. Oxitocina este un hormon al excitării sexuale care însoţeşte orgasmul şi stimulează partenerii să se alinte înainte, în timpul şi după sex. De aici, celălalt nume al său: drogul alintului.
De aceea când faci dragoste cu cineva pe care chiar îl placi sau îl iubeşti simţi un soi de uniune cosmică, probabil datorită nivelului mare de oxitocină ce induce acest sentiment. Oxitocina poate avea şi rolul de a întări legătura dintre îndrăgostiţi. Conform teoriei, cu cât partenerii fac mai mult sex unul cu altul, cu atât secretă mai multă oxitocină şi legătura lor se cimentează. De aceea e periculos să te culci cu cineva pe care nu-l iubeşti. Poţi declanşa aceste sisteme cerebrale. Este o joacă cu focul.
Dar natura nu a terminat încă. Mai există o substanţă importantă în farmacia dragostei: vasopresina. Secretată când facem sex, ea joacă un rol important în faza ataşamentului, descoperit atunci când s-a studiat împerecherea câinilor de preerie.
Acestea sunt printre cele 3 procente dintre animalele monogame pe viaţă. Când se împerechează, ei secretă vasopresină, la fel ca oamenii. Câinii de preerie au în creier receptori pentru vasopresină în regiunile responsabile cu recompensa. Împerecherea le stimulează centrul recompensei, construind o amintire plăcută a acelui partener şi astfel creează o legătură durabilă.
Câinii de preerie sunt printre cele 3 procente dintre animalele monogame pe viaţă
Savanţii cred că mecanismul de recompensă al acestei dependenţe e posibil să fi evoluat similar şi la alte animale monogame, printre care şi fiinţele umane. E posibil ca, la fel ca dorinţa şi iubirea romantică, formarea unei relaţii durabile de dragoste e o chestiune de chimie.
Atracţia sexuală ne exaltă şi ne motivează. Substanţele secretate în creierul nostru, fiziologia noastră, toate servesc un singur scop: perpetuarea speciei noastre. După ce avem copii, aceste substanţe se schimbă, pentru a ne încuraja să rămânem împreună şi să-i creştem. Dragostea e doar o parte a problemei. Atractivitate, dorinţă, spuneţi-i cum vreţi, este un amestec hormonal îmbătător creat să ajute reproducerea umană. Un cocteil chimic care face într-adevăr lumea să se învârtă.
Merită să alocaţi 20 de minute pentru a viziona acest videoclip TEDTalk excelent în care Helen Fisher ne spune de ce iubim şi de ce înşelăm. Filmul are subtitrare în limba română. Antropologul ia în vizor subiectul delicat şi explică evoluţia, reacţiile biochimice şi importanţa socială a iubirii. Ea încheie cu un avertisment cu privire la riscurile majore determinate de abuzul de antidepresive.
Pe aceeaşi temă: Helen Fisher - Why him, why her?
Articolul este preluat, cu acordul autorului, de pe blogul Gândeşte-Raţional.
