Spune-ți opinia!

Astronomul amatorPlanetele au fost întotdeauna obiecte preferate de posesorii de telescoape mici şi mijlocii şi este probabil adevărat că în urmă cu mai puţin de 50 de ani cea mai mare parte a cunoştinţelor despre suprafaţa planetelor se datora amatorilor.

 

 

Ghidul astronomului amator (1)

Acum situaţia s-a schimbat, însă observarea planetelor este la fel de fascinantă ca întotdeauna, în parte pentru că nu ştim niciodată ce se va mai întâmpla.


Mercur

Planetele din sistemul solar interior, Mercur şi Venus, nu sunt foarte interesante. Pe Mercur nu-l veţi vedea probabil deloc, dacă nu-l căutaţi intenţionat, pentru că stă întotdeauna prea aproape de Soare pe cer; cu ochiul liber poate fi văzut doar în poziţiile sale cele mai bune, când se află fie jos pe cerul de vest după apusul Soarelui, fie jos pe cerul de est înainte de răsărit. Cele mai bune imagini se obţin pe timpul zilei când Mercur este sus pe cer – dar la fel şi Soarele. Pentru a-l localiza pe Mercur aveţi nevoie de un telescop motorizat dotat cu echipamente de poziţionare precise. A încerca să găsiţi această planetă cu ajutorul telescopului este extrem de imprudent; mai devreme sau mai târziu, nefericitul observator va privi Soarele din greşeală. Până acum numai navele spaţiale au fotografiat craterele, câmpiile şi munţii acestei planete.



Venus

Privită prin telescop, Venus oferă puţin mai multă satisfacţie. Este mai strălucitoare decât orice altă stea sau planetă şi cei care au vederea foarte bună o pot zări cu ochiul liber chiar la lumina zilei. Faza este foarte evidentă, dar în general discul pare aproape lipsit de forme de relief, fără semne specifice, cu excepţia unor pete neclare şi a unor zone luminoase. Atmosfera densă îi ascunde suprafaţa; telescoapele obişnuite nu pot vedea prin această atmosferă; nu există zi însorită pe Venus. A fost necesară folosirea unor metode de cercetare spaţială pentru a dezvălui craterele, scurgerile de lavă şi vulcanii de pe această planetă.



Tranzitele


Tranzit Mercur

Tranzitul lui Mercur prin faţa Soarelui


Există ocazii când Mercur şi Venus trec prin faţa Soarelui. În cazul lui Mercur aceste eveniment sunt destul de dese – următorul va fi la 9 mai 2016, dar va putea fi observat doar cu ajutorul instrumentelor optice. Următorul tranzit al lui Venus va fi la 2 iunie 2012, după care această planetă nu va mai trece prin faţa Soarelui până la data de 11 decembrie 2117. Venus este destul de vizibilă în timpul tranzitului – dar când observaţi tranzitele trebuie să vă luaţi toate măsurile de precauţie normale în cazul observaţiilor solare.



Marte

Planeta Marte este diferită pentru că atmosfera ei nu ascunde caracteristicile suprafeţei şi când se află într-o poziţie bună puteţi vedea zonele întunecate, ”deşerturile” ocru şi calotele de gheaţă albe. Cu toate acestea, Marte este o planetă mică şi se vede bine doar câteva săptămâni, când se află în opoziţie – va fi de partea cealaltă (opusă) a Pământului faţă de Soare. Mai mult, nu suportă prea bine mărirea, astfel încât observatorul trebuie să profite de cele mai bune nopţi din jurul datei de opoziţie. Nu toate opoziţiile sunt la fel de favorabile, fiindcă orbita lui Marte este foarte excentrică, şi opoziţiile cele mai bune au loc atunci când planeta este în opoziţie şi periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare) în acelaşi timp. În 2003 distanţa dintre Pământ şi Marte a fost mai mică de 22 de milioane de km.


În afara opoziţiei, Marte arată o fază distinctivă, asemănătoare Lunii la câteva nopţi după ce a fost plină. Când faceţi schiţe, nu uitaţi să ţineţi întotdeauna cont de fază. Perioada de rotaţie este mai lungă decât a noastră cu mai mult de o jumătate de oră, aşa că nu trebuie să vă grăbiţi să determinaţi poziţia principalelor forme de relief, ca în cazul lui Jupiter.


Asteroizii


Centura asteroizi


Dincolo de orbita lui Marte ajungem la Centura de Asteroizi. Printr-un telescop aceste obiecte minuscule arată ca nişte stele; cel mai mare dintre ele, Ceres, are un diametru de numai 960 km. Totuşi asteroizii sunt uşor de fotografiat şi există informaţii detaliate privind poziţiile în care  se află la diferite ore. Unii asteroizi precum Hermes, sunt consideraţi potenţial periculoşi, pentru că orbitele lor se intersectează cu a Pământului.



Jupiter

Jupiter şi Saturn, giganţii din familia Soarelui, sunt deosebit de interesanţi pentru observatorii amatori. Cu centurile, petele şi sateliţii lui descoperiţi de Galileo Galilei, Jupiter este în continuă schimbare, iar datorită inelelor sale Saturn este fără îndoială cel mai frumos corp ceresc.

Jupiter este atât de mare încât ar putea să încapă în el peste o mie de sfere cu volumul Pământului, iar discul lui este gălbui, turtit şi prezintă centuri de nori transversale. Există două centuri principale, câte una de fiecare parte a ecuatorului, alături de altele aflate la latitudini mai înalte. Jupiter are o suprafaţă gazoasă şi nu se roteşte la fel ca şi un corp solid. Structurile individuale, precum petele, au perioade proprii şi se deplasează în derivă în longitudine.

Centurile, formate din picături de amoniac lichid, domină imaginea. Petele pot deveni mai vizibile, dar numai pentru perioade de timp limitate, cu excepţia Mari Pete Roşii, observată încă din secolul al XVII-lea; este roşie, cărămizie şi are o lungime de peste 30.000 km. Poate să dispară temporar, dar revine întotdeauna.


Saturn, Uranus, Neptun, Pluto

Inelele lui Saturn sunt atât de frumoase încât le veţi primi mereu cu încântare.  Uneori pe discul planetei Saturn apar pete albe. Deşi este o planetă mai puţin activă decât Jupiter, Saturn poate produce surprize.

Giganţii din sistemul solar exterior, Uranus şi Neptun, sunt uşor de fotografiat, deşi nu pot fi observate detalii de suprafaţă. Mai sunt corpurile cereşti din Centura Kuiper, dintre care Pluto este cel mai strălucitor, dar nu şi cel mai mare. Pentru a le urmări, este foarte util să le filmaţi.


Cometele şi meteorii


Parseide


În sfârşit ajungem la membrii cei mai rătăcitori ai familiei Soarelui: cometele şi meteorii. Există întotdeauna diferite comete care pot fi observate cu telescoape modeste, însă oaspeţii cu adevărat impresionanţi, precum Hyakutake şi Hale-Bopp, sunt foarte rari. Unele comete arată mai degrabă ca nişte bucăţele de vată şi pentru a le localiza aveţi nevoie de un atlas astronomic detaliat şi de un telescop dotat cu inele de reglaj precise. Desigur, cometele foarte spectaculoase se văd bine şi cu binoclul.


Meteorii pot fi observaţi oricând, dar sunt interesante ploile anuale de meteori; se pot face fotografii bune şi cu o cameră obişnuită. Puteţi conta întotdeauna pe apariţia Perseidelor în luna august; dacă cerul este senin timp de câteva minute în nopţile dintre 9 şi 18 august, aţi avea ghinion dacă nu aţi vedea mai multe Perseide.

Va urma

 

Articol preluat de pe blogul Gândeşte-raţional.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro