În partea a doua a articolului nostru despre ceea ce face ca un geniu să fie... geniu, vorbim despre cum apar geniile, vom vedea în ce măsură contează influenţa mediului înconjurător, care este importanţa muncii asidue şi vom prezenta câteva cazuri interesante.

 

 

Ce face ca un geniu să fie... geniu? (1)

Psihologul suedez K. Anders Ericsson a formulat în studiile sale aşa-numita regulă a celor 10.000 de ore: în medie, succesul poate fi atins după circa 10.000 de ore de exerciţiu susţinut într-un anumit domeniu. Mozart, de pildă, deşi a început la vârsta de trei ani, a scris primele opere intrate în istorie abia la adolescenţă.


Cum ne influenţează mediul

În cadrul universităţii Birkbeck din Londra sunt în derulare câteva teste prin care se urmăreşte atingerea unei mai bune înţelegeri a creierului bebeluşilor. Pe capul unei fetiţe de şase luni este pusă o cască care îi va măsura activitatea cerebrală în timp ce aceasta efectuează un test simplu – pentru ea, nu şi pentru noi. I se arată concomitent două poze cu două chipuri umane aproape identice, iar în faza a doua alte două chipuri, de data aceasta ale unei maimuţe. Fetiţa trebuie să sesizeze diferenţele pentru fiecare set de fotografii. Majoritatea adulţilor ar găsi această sarcină aproape imposibilă, dar se pare că bebeluşul poate face acest lucru cu uşurinţă. Asta deoarece ea s-a născut, ca şi noi toţi de altfel, cu abilitatea de a procesa toate chipurile, nu numai pe cele umane.


Ştim că bebeluşii sunt foarte atraşi de chipuri imediat ce se nasc. Creierul lor este foarte flexibil, deci în timp va învăţa să proceseze feţele pe care le vede. Dar cu timpul conexiunile care sunt foarte utile – în cazul oamenilor, acelea de a percepe în mod corect feţele umane – se vor consolida în primele luni de viaţă. Iar conexiunile care sunt mai puţin utile deoarece nu le vede tot timpul, cum ar fi chipul unei maimuţe, vor deveni mult mai puţin pronunţate. Se pare că bebeluşii se nasc cu abilităţi pe care le vor pierde repede dacă nu le folosesc. Pe la vârsta de 10-12 luni  aceştia nu vor mai putea sesiza diferenţele dintre cele două chipuri aproape identice de maimuţă. Deci foarte devreme. Sigur că creierul continuă să îşi dezvolte capacitatea de a procesa chipuri şi în adolescenţă, numai că deja s-a specializat pentru chipurile umane.

Ce concluzie se impune de aici? Genele sunt la fel de dinamice ca şi alte aspecte ale dezvoltării noastre şi se exprimă în moduri diferite în funcţie de mediul în care trăim. Această cercetare arată cât de flexibil este creierul nostru de fapt. Poate fi învăţat de mediul în care se află să-şi însuşească orice abilitate, ba chiar să devină expert în recunoaşterea facială a maimuţelor... sau poate chiar să te transforme într-un Mare Maestru al şahului.

Dar chiar poate oare mediul înconjurător să explice ideea de geniu? Vieţi ca şi ale lui Wolfgang Amadeus Mozart au pus la îndoială ideea că doar mediul este responsabil pentru apariţia geniilor. Dar... să urmărim viaţa unui pianist deosebit, contemporan cu noi.



Cât trebuie să munceşti ca să devii un geniu
?

 

Derek Paravicini

GENIU: Derek Paravicini - este nevăzător, incapabil să citească în Braille, de abia poate să numere, dar a învăţat să  reproducă orice piesă, după ce a auzit-o o dată sau de două ori.


Derek Paravicini este autist şi este orb de la vârsta de câteva săptămâni. Acum, la 30 de ani, excepţionalul său talent muzical continuă să se dezvolte! Profesorul Adam Ockenford a lucrat cu Derek încă de la vârsta de patru ani. El a asistat în primul rând la felul în care creierul lui Derek a încercat să dea un sens lumii din jurul său. Fiind nevăzător, acest sens a fost dat de muzică. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, Derek a avut nevoie de multe modele, multă predictibilitate şi de foarte multă repetiţie. Când îl ascultă, oamenii cred că este un talent înnăscut, deoarece este atât de spontan. Dar adevărul este că, în spatele inteligenţei, a spontaneităţii şi a creativităţii, se află mii de ore de muncă extrem de grea. Derek a ajuns însă la un asemenea nivel, încât pentru el este îndeajuns să audă o piesă muzicală o dată sau de două ori ca să fie capabil să o memoreze, să o interpreteze şi chiar să improvizeze în jurul ei. În viziunea lui Adam, talentul extrem al lui Derek s-a născut datorită mediul extrem în care s-a format. Şi pentru a-şi dezvolta această abilitate a trebuit să muncească pe brânci.

Interesant este că aproape oricine are această capacitate extraordinară de a învăţa lucruri noi pe parcursul copilăriei. De ce creierul a permis această perioadă de dezvoltare rapidă? şi ar putea el deţine un indiciu despre formarea geniilor? La Institutul Naţional de Sănătate din Washington, s-a realizat în ultimii 15 ani cel mai amplu studiu asupra creierului, fiind urmărită evoluţia acestuia pe măsură ce se maturizează. Creierele a aproximativ 400-500 de copii sunt scanate în mod sistematic, pe măsură ce aceştia cresc în vârstă, pentru a se observa modul în care creierul se schimbă în această perioadă. Se începe de la vârsta de 3 sau 4 ani şi se continuă până la vârsta majoratului. Scanările arată faptul că cortexul cerebral – stratul exterior al creierului responsabil pentru gândire - se subţiază pe măsură ce copiii se îndreaptă spre adolescenţă. S-a descoperit de asemenea faptul că la copiii mai inteligenţi, acest proces s-a declanşat ceva mai târziu decât la ceilalţi (undeva în jurul vârstei de 10-11 ani). De asemenea cercetările indică faptul că dacă vine vorba de maturizarea creierului, o dezvoltare mai târzie a acestuia conduce la un IQ mai mare.

 

Aşadar să sintetizăm: până acum am văzut că ne putem naşte cu o predispoziţie pentru anumite abilităţi. Dar acest lucru este contracarat de remarcabila flexibilitate a creierului nostru când suntem încă în faşă, lucru care îi permite să se dezvolte sub influenţa mediului în care se află. Şi am mai învăţat că odată cu părăsirea adolescenţei, creierul nostru se ”linişteşte” destul de mult.  Ce înseamnă acest lucru? Că nu mai este capabil să ne transforme în genii? S-a terminat totul după vârsta de 21 de ani? Ei bine, probabil că nu.

A început cursa pentru a stabili dacă ne putem îmbunătăţi inteligenţa... artificial! La Universitatea Gottingen din Germania, se experimentează tehnologii care ar putea extinde foarte mult controlul nostru asupra creierului propriu. Este în curs de dezvoltare un mijloc care să ne ”accelereze” materia cenuşie. Scopul este acela de a îmbunătăţi capacitatea voluntarilor de a învăţa în mod... involuntar. În urma stimulării artificiale a creierului, s-a constatat o accelerare cu 10% a timpilor de reacţie a voluntarilor. Dar poate că nu trebuie să recurgem la astfel de măsuri drastice. Dacă creierul este atât de flexibil şi adaptabil încât să fie capabil să-şi schimbe modul în care funcţionează de unul singur?

Până de curând se credea că informaţia curge în creierul adulţilor pe rute bine stabilite de experienţa acumulată de-a lungul anilor. Dar să nu ne pripim şă să analizăm mai întâi cazul d-nei Clare Cheskin care este oarbă. Ea şi-a pierdut vederea acum 20 de ani. Dar astăzi poate vedea cu ajutorul... sunetului. Ea vede cu ajutorul unui software care transformă fotografiile făcute cu telefonul în sunete. Programul a fost descărcat gratuit de pe internet, după ce a fost făcut disponibil de către creatorul său, Dr Peter Meijer. După doar câteva luni de practică, Clare a fost capabilă să distingă linii orizontale şi verticale, curbe, forme, ba chiar şi forme umane. Programul rulează de asemenea şi pe laptopul ei. Clare ”vede” într-adevăr aceste sunete ca şi imagini în cortexul ei vizual. Dar cum? Concluzia la care au ajuns cercetătorii este că flexibilitatea creierului este de aşa natură, încât căile neurale inactive sunt reactivate şi consolidate, permiţându-i astfel să vadă prin intermediul sunetului. Creierul lui Clare nu este mai neobişnuit decât al nostru. Cu toţii avem aceste căi neurale sub-exploatate – ele sunt acolo încă de când eram în faşă. Cu toate acestea, utilizatorii programului încă mai trebuie să înveţe să dea un sens la ceea ce văd cu ochiul minţii. Flexibilitatea creierului uman ar trebui cred să ne dea speranţă, deoarece există încă potenţial pentru idei şi descoperiri noi.


Cum e cu creativitatea

Din cele studiate până acum se pare că ceea ce distinge cu adevărat un geniu de restul lumii, este capabilitatea acestuia de a combina cunoştinţele cu creativitatea. În scopul de ”a se lua la trântă” cu ideea de spaţiu, timp şi relativitate, Einstein obişnuia să se imagineze călătorind prin univers pe o rază de lumină. Nu e vorba de faptul că avea mai multe cunoştinţe decât contemporanii săi - cu toate că în mod cert avea fizica la degetul mic – ci mai degrabă de faptul că a combinat cunoştinţele sale cu o abordare incredibil de creativă şi plină de fantezie a subiectului. Einstein ştia acest lucru, spunând cândva: ”imaginaţia este mult mai importantă decât cunoaşterea.” Deci s-ar putea ca în demersul nostru de înţelegere a geniilor creativitatea să fie esenţială .

Tommy McHugh

GENIU din greşeală: Tommy McHugh



Să facem cunoştinţă cu Tommy McHugh. Viaţa acestuia s-a schimbat dramatic în 2001, când în urma unei hemoragii cerebrale, a zăcut în comă timp de câteva săptămâni. Numai că alterarea creierului acestuia nu a rămas fără consecinţe: bărbatul s-a trezit cu o sete incontrolabilă de a picta! Îşi petrece aproape tot timpul cu decorarea pereţilor, a tavanelor şi chiar a podelei locuinţei sale, pe care a repictat-o de cinci ori până în prezent. şi nu se poate opri. Mai interesant pentru mine nu este ce anume pictează ci de ce. Ceva s-a întâmplat în creierul acestuia. Neurologii pun brusca lui înclinaţie creativă pe seama schimbărilor intervenite în lobii temporali, responsabili cu înţelegerea sensurilor. Ei presupun că aceste schimbări au crescut afluxul de idei, transformându-l pe McHugh într-un pictor/sculptor/poet compulsiv.

Neurologul Alice Flaherty, de la Universitatea Harvard îi compară cazul cu cel al celebrului Van Gogh, care a suferit şi el de epilepsie a lobului temporal. Un lucru minunat la Tommy este faptul că poate face două lucruri deodată. El este capabil să aibă idei creative, să facă asociaţii noi extraordinare, dar este de asemenea şi incredibil de tematic. O dată ce s-a blocat pe o idee, se ţine de ea cu încăpăţânare. Probabil acesta este paradoxul creativităţii. O parte a creierului poate fi incredibil de deschisă la idei noi, creative iar cealaltă poate fi, în acelaşi timp, foarte concentrată pe detalii.

 





Aşadar talentul este fie un lucru cu care ne naştem, fie este produsul unui mediu productiv şi a muncii grele. Am văzut că ne naştem cu toţii cu o predispoziţie pentru a excela în diferite domenii. Dar am învăţat de asemenea că adaptabilitatea creierului nostru joacă un rol major în dezvoltarea întregului nostru potenţial. Folosind cu atenţie termenul de geniu, ajungem să descriem un eveniment care se întâmplă poate de câteva ori într-un secol şi care poate fi definit ca rezultatul improbabil al unei relaţii perfecte între gene şi mediu.


Articolul reprezintă adaptarea după: BBC Horizon - What makes a genius (2010)
Suplimentar:   What makes us clever: A horizon guide to intelligence (2011)
www.edux.ro
www.howstuffworks.com/

 

Vizitaţi şi blogul autorului, GândeşteRaţional.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro