La doar 13 zile după ce i s-a efectuat un transplant de laringe, o femeie din California a fost capabilă să pronunţe primele ei cuvinte după mai bine de un deceniu. Laringele ei propriu fusese ireversibil deteriorat de o operaţie acum 11 ani.

 


Primul transplant combinat de laringe şi tiroidă a fost efectuat în 1998, dar în ultima intervenţie, Brenda Charett Jensen a primit şi o secţiune din trahee. Operaţia, care a durat 18 ore, a fost efectuată anul trecut în octombrie, la Centrul Medical al Universităţii din California, dar a fost făcută publică abia zilele trecute.

 

Acest transplant, de asemenea, funcţionează mult mai bine decât primul, deoarece mai mulţi dintre nervii organelor donate au fost conectaţi la sistemul nervos al femeii în vârstă de 52 de ani. Acest lucru îi permite să mişte muşchii care controlează vorbitul prin mişcarea corzilor vocale.

Este un miracol, spune Jensen, vorbesc, vorbesc, vorbesc, un lucru care uimeşte atât familia cât şi pe prietenii mei. Timbrul vocii este apropiat mai degrabă de cel original al său, decât de cel al donatorului.

 

 

 

Jensen şi-a pierdut vocea acum 11 ani în urma unei complicaţii survenite în timpul unei intervenţii chirurgicale care i-a blocat căile respiratorii. Blocajul a oprit activitatea laringelui, astfel că timp de ani de zile ea a comunicat prin intermediul unui sintetizator vocal. Acea operaţie a lăsat-o de asemenea dependentă de un tub introdus în trahee, care să o ajute să respire. Cu noua trahee, speranţa este că va fi în stare să respire normal, fără ajutorul acesteia.

 

Unul dintre motivele pentru care a fost aleasă Jensen a fost pentru că ea era deja sub tratament cu medicamente imunosupresive din cauza unui transplant de rinichi-pancreas anterior, reducând astfel riscul de respingere a organului. Condusă de chirurgul Grigorie Farwell, echipa a transplantat laringele, tiroida şi traheea unei femei care murise într-un accident. Era necesar ca şi tiroida să fie transplantată, deoarece aceasta livrează sânge laringelui.

Aşadar, datorită tehnicilor microchirurgicale de transplant, ne aflăm în faţa unui nou progres major în medicină.

 

 

Sursa: New Scientist

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.