Imaginează-ți că te plimbi într-o pădure. Bănuiesc că te gândești la copaci, pe care noi, pădurarii, îi numim arboret, cu trunchiuri masive și coroane frumoase. Da, copacii constituie baza pădurii, dar pădurea e mai mult decât putem vedea. Sub pământ este această altă lume, o lume de căi biologice infinite care conectează copacii și îi ajută să comunice și face ca pădurea să se comporte ca un singur organism. Te duce cu gândul la un soi de inteligență.

Oamenii de știință descoperiseră în laboratoare că o rădăcină de pui de pin poate transmite carbon altei rădăcini de pui de pin. Dar asta a fost în laborator și mă întrebam dacă se poate întâmpla şi în pădure. M-am gândit că răspunsul este da. Și copacii din păduri pot transmite informați pe sub pământ.

Într-un final am făcut câteva experimente în adâncul pădurii acum 25 de ani. Am plantat 80 de copii din trei specii: mesteacăn de hârtie, brad Douglas și cedrul roșu vestic. M-am gândit că mesteacănul și bradul vor fi conectați prin rețele subterane, dar nu şi cedrul. Am cumpărat câteva folii de plastic, bandă adezivă şi pânză pentru paravane de umbră, un cronometru, un costum de hârtie şi o mască contra gazelor. Și apoi am împrumutat nişte lucruri de înaltă tehnologie de la universitate: un contor Geiger, un contor de scintilație,un spectrometru de masă și microscoape. Apoi am luat nişte lucruri destul de periculoase: seringi pline cu gaz de dioxid de carbon cu carbon-14 radioactiv şi nişte sticle de presiune ridicată cu gaz de dioxid de carbon cu izotopului stabil carbon-13.

Am uitat niște lucruri importante: spray-ul pentru insecte, spray-ul împotriva urșilor, filtrele pentru masca de gaz. În prima zi a experimentului, am ieșit pe parcela noastră şi am fost alungaţi de un urs grizzly şi puiul ei. Şi nu aveam spray împotriva urșilor. Așa că am venit înapoi a doua zi, iar mama grizzly şi puiul ei plecaseră.

M-am îmbrăcat în costumul de hârtie, mi-am pus masca contra gazelor și apoi am aşezat foliile de plastic peste copacii mei. Am scos seringile mele uriaşe şi am injectat dioxid de carbon cu izotopul marcat, prima dată mesteacănul. Am injectat gazul radioactiv cu carbon-14 în folia mesteacănului. Iar apoi la brad, am injectat gazul de dioxid de carbon cu izotopul stabil carbon-13. Am folosit doi izotopi, deoarece mă întrebam dacă există comunicare în două direcții între aceste specii.

După o oră m-am dus la prima folie cu mesteacăn şi am dat folia jos. I-am controlat frunzele cu contorul Geiger. Mesteacănul preluase gazele radioactive. Apoi, momentul adevărului. Am mers la brad. I-am dat folia jos. I-am controlat acele cu contorul Geiger şi am auzit cel mai frumos sunet. Era sunetul mesteacănului vorbind cu bradul, mesteacănul spunea: „Bună, te pot ajuta cu ceva?”, iar bradul răspundea: „Da, îmi poți trimite niște carbon de la tine? Pentru că cineva m-a acoperit cu un paravan pentru umbră”. Am mers la cedru şi i-am controlat frunzele cu contorul Geiger și precum am bănuit, tăcere. Cedrul a rămas în lumea lui. Nu era conectat în rețeaua ce lega mesteacănul şi bradul.

Eram atât entuziasmată, încât am fugit de la parcelă la parcelă și am verificat toate cele 80 de copii. Dovezile erau clare. C-13 şi C-14 îmi arătau că mesteacănul de hârtie şi bradul Douglas erau într-o conversaţie aprinsă în ambele direcții. Se pare că în acea perioadă a anului, vara, mesteacănul trimitea mai mult carbon bradului decât primea de la acesta, mai ales când bradul era în umbră. Și apoi, în experimentele de mai târziu, am constat inversul: bradul trimitea mai mult carbon mesteacănului decât primea de la acesta, iar asta pentru că bradul încă mai creștea, în timp ce mesteacănul nu avea frunze. Deci se pare că cele două specii erau interdependente, ca yin şi yang.

Iar în acel moment, totul a devenit mai clar pentru mine. Știam că am descoperit ceva important, ceva care va schimba modul în care privim cum copacii interacționează în păduri, care nu se află doar în competiție, ci care și cooperează.

Am găsit dovezi solide a acestei reţele masive de comunicări subterane, o altă lume. Aşadar am crezut și am sperat cu adevărat că descoperirea mea va schimba felul în care practicăm silvicultura de la defrișări şi tratări cu erbicide la metode mai holistice şi durabile, metode care erau mai ieftine şi mai practice.


Am realizat şi publicat rezultatul a sute de experimente din pădure. Cele mai vechi plantaţii experimentale au acum peste 30 de ani. Aşa funcţionează știința în silvicultură.

Cum comunicau mesteacănul de hârtie și bradul Douglas? Se pare că ei conversau nu doar prin intermediul carbonului, azotului, fosforului și apei, ci schimbau și semnale de apărare și hormoni... Informație.

Oamenii de ştiinţă știau că există o simbioză subterană numită „micoriză” (micoriza o formă de simbioză între fungi și plante în care o ciupercă intră în contact cu sistemul rădăcinilor fine unei plante). Dar ciupercile sunt însă numai vârful icebergului, deoarece din acele tulpini ies fire de ciupercă care formează un miceliu, iar acel miceliu colonizează rădăcinile tuturor copacilor şi plantelor. Iar acolo unde celulele ciupercii interacţionează cu celulele rădăcinii are loc un schimb de carbon pentru nutrienți, iar acea ciupercă obţine acei nutrienți crescând prin pământ şi acoperind fiecare particulă de sol. Reţeaua este atât de densă, încât pot fi sute de kilometri de miceliu sub un picior.

Acel miceliu conectează diferiți copaci din pădure, nu numai copaci din aceeași specie, dar și din specii diferite, precum mesteacănul şi bradul, şi funcţionează asemănător cu Internetul. Ca toate celelalte reţele, reţelele pădurii au noduri şi legături.



Imaginea de mai sus este făcută ca urmare a examinării secvențelor de ADN ale fiecărui copac şi ciupercilor pe un petic de pădure dominat de bradul Douglas. Cercurile reprezintă bradul Douglas sau nodurile, iar liniile reprezintă autostrăzile interconectate de ciupercă sau legăturile.

Nodurile cele mai mari şi întunecate reprezintă nodurile cele mai aglomerate. Le numim pe acestea „copaci-distribuitori” sau „copaci-mamă”, deoarece se pare că acei copaci-distribuitori îi hrănesc pe puieţii lor, pe cei care cresc în subarboret. Punctele galbene reprezintă puieții tineri care s-au stabilit în cadrul rețelei de copaci-mamă. Într-o singură pădure, un copac-mamă poate fi conectat cu sute de alți copaci. Și utilizând izotopul nostru, am descoperit că acei copaci-mamă vor trimite excesul lor de carbon prin intermediul rețelei de micoriză la puieții din subarboret și am asociat acestea cu creşterea ratei de supravieţuire a puieților de patru ori. Cu toții ştim că îi favorizăm pe proprii noştri copii şi m-am întrebat dacă bradul Douglas îi recunoaşte pe ai lui.

Aşa că am făcut un experiment și am plantat copaci-mamă cu puieți înrudiți și străini. Și chiar se pare că îi recunosc pe cei înrudiți. Copacii-mamă îi colonizează pe cei înrudiți cu reţele mai mari de tip micoriză. Le trimit mai mult carbon pe sub pământ. Își și reduc propria lor concurenţă în rădăcini pentru a face loc copiilor lor. Când copacii mamă sunt răniţi sau pe moarte, trimit de asemenea mesaje de înţelepciune următoarei generaţii de puieți. Am folosit izotopi marcați pentru a urmări mișcarea carbonului de la un copac-mamă rănit prin trunchi, în reţeaua de tip micoriză şi în puieții învecinați, nu numai carbon, dar şi semnale de apărare.

Iar aceste două componente au crescut rezistenţa acelor puieți la factorii de stres din viitor. Deci copacii vorbesc. Prin conversaţii constante au sporit rezistenţa întregii comunităţi. Vă reaminteşte probabil de comunităţi noastre sociale şi de familiile noastre.

Pădurile nu sunt numai colecții de arbori, sunt sisteme complexe cu distribuitori şi reţele care se suprapun şi conectează copacii și le permit să comunice şi le oferă căi de feedback şi adaptare, iar asta îi dă pădurii rezilienţă. Asta pentru că există mulţi copaci distribuitori şi reţele suprapuse. Dar ele pot fi şi vulnerabile, vulnerabile nu numai la perturbări naturale, precum gândacii de scoarţă care atacă preferențial copacii mari și bătrâni, dar și tăierea copacilor de înaltă calitate și defrișările.

Se pot tăia unul sau doi copaci distribuitori fără prea mare impact, dar se ajunge la un moment critic, pentru că arborii-distribuitori sunt ca niturile unui avion. Se pot scoate unu sau doi și avionul încă va zbura, dar dacă scoți prea mulți, sau poate pe cel care ţine aripile, atunci tot sistemul se prăbuşește.


Cum putem să întărim pădurile și să le ajutăm să facă faţă schimbărilor climei? Cel mai bun lucru despre păduri ca sisteme complexe este că au o abilitate extraordinară de a se autovindeca. În experimentele noastre recente am realizat că prin tăierea selectivă a pădurilor și păstrarea copacilor distribuitori și regenerarea la o diversitate de specii, gene şi genotipuri, aceste reţele ale pădurii se regenerează foarte rapid.

În primul rând, cu toții trebuie să ieșim în pădure. Trebuie să restabilim implicarea locală în propriile noastre păduri. Cele mai multe dintre pădurile noastre acum sunt administrate printr-o abordare uniformă, dar o bună administrare a pădurilor necesită cunoaşterea condiţiilor locale.

În al doilea rând, trebuie să salvăm pădurile bătrâne. Acestea sunt depozite de gene și copaci-mamă şi reţelele de tip micoriză. Acesta înseamnă mai puţine tăieri. Nu spun nu tăierilor, dar mai puţine tăieri.

Şi în al treilea rând, când într-adevăr tăiem, trebuie să păstrăm moştenirea, copacii-mamă și reţelele, și pădurea, genele, ca să-și poată transmite înţelepciunea generaţiei următoare de copaci ca să poată face faţă factorilor de stres ce vor urma. Trebuie să fim ecologişti.

În al patrulea rând, trebuie să ne regenerăm pădurile cu o diversitate de specii și genotipuri şi structuri prin plantare şi permiterea regenerării naturale.

Trebuie să oferim Mamei Natură uneltele de care are nevoie pentru a-și folosi inteligența de a se autovindeca. Și trebuie să ne amintim că pădurile nu sunt doar o grămadă de copaci care concurează unul cu celălalt, sunt super-cooperatori.

Cum „vorbesc” copacii unii cu alții



Textul este adaptarea textului vin videoclip, expus de ecologista Suzanne Simard.
Am eliminat multiple pasaje, pentru a păstra informația utilă. Dar recomandăm, desigur, urmărirea întregului discurs.
Traducător original al subtitrării videoclipului: Robert Glavan; corector: Mirel-Gabriel Alexa.
Corectură suplimentară: scientia.ro

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Comentariul tău, publicat ca „vizitator”, va fi evaluat în scurt timp de către un moderator în vederea publicării. Utilizatorilor care au cont pe site ori care folosesc conturile de FB, Twitter ori Google li se publică în mod automat comentariile.
    Cristi · 15:54 26.10.2021
    Cedar ? N-am auzit de asa ceva...
    Poate cedru.
    • Comentariul tău, publicat ca „vizitator”, va fi evaluat în scurt timp de către un moderator în vederea publicării. Utilizatorilor care au cont pe site ori care folosesc conturile de FB, Twitter ori Google li se publică în mod automat comentariile.
      Iosif A. · 18:19 26.10.2021
      @Cristi
      Corect.
      Am corectat.
Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro