Ceai vs. cafeaExistă 4 substanţe în ceai care sunt capabile să traverseze bariera hematoencefalică pentru a obţine un efect stimulant. Una dintre acestea este cafeina pe care o găsim în cafea sau băuturi răcoritoare. Apoi există 2 substanţe ce au legătură cu cafeina: teobromina şi teofilina. Iar ultima este un aminoacid unic numit L-teanina, care are nişte efecte foarte interesante asupra creierului.

 



Ceaiul şi cafeaua au efecte diferite

Zilele trecute vorbeam cu un prieten despre efectele psihoactive ale cafelei şi ceaiului. Ambele conţin cafeină şi de aceea au un efect stimulant asupra creierului, însă am fost de acord că natura acestor efecte este destul de diferită. Prietenul meu a folosit o analogie interesantă: efectul oferit de ceai este ca o încurajare a Maicii Tereza pentru a face ceva, în timp ce cafeaua este ca un ordin dur al unui ofiţer de armată. După conversaţia noastră, am citit despre ceai şi modul în care acesta afectează mintea. Să nu mă înţelegeţi greşit, îmi place cafeaua şi cred că este sănătoasă. De fapt, tind să o numesc „băutura sănătoasă” preferată.

Cu toate acestea, cafeaua prezintă şi un dezavantaj pentru mine. Mă energizează, dar cred că uneori mă împiedică să fac multe lucruri, deoarece creierul meu nu se axează pe lucrurile importante. Acest efect foarte stimulant al cafelei mă poate face să pierd o mulţime de timp cu sarcini neproductive precum verificarea e-mail-ului, uitatul pe Facebook, cititul ştirilor inutile etc. Se pare că ceaiul are mai puţină cafeină decât cafeaua, dar conţine de asemenea trei substanţe stimulante care pot oferi un efect de cooperare.  


Cafeina – cel mai folosit drog psihoactiv din lume

Cafeina este cel mai folosit drog psihoactiv din lume. Sună ca un lucru rău, dar nu trebuie să fie aşa. Cafeaua (cea mai mare sursă de cafeină) este de asemenea şi cea mai mare sursă de antioxidanţi din dieta occidentală, iar consumul ei a fost asociat în studiile epidemiologice cu diferite beneficii pentru sănătate. Cea de-a doua sursă de cafeină din lume este ceaiul, care oferă o cantitate moderată de cafeină, în funcţie de tip. Cafeina stimulează sistemul nervos central, creşte atenţia şi reduce somnolenţa. Cafeina se pare că are câteva mecanisme, principalul considerându-se că blochează un neurotransmiţător inhibitor numit adenozină la nivelul anumitor sinapse din creier, ducând la un efect stimulant.

Se crede că adenozina creşte în creier de-a lungul unei zile, construind un fel de “presiune a somnului”. Cu cât există mai multă adenozină, cu atât este mai mare tendinţa de a adormi. Cafeina inversează parţial acest efect (1). Principala diferenţă dintre cafeina din cafea şi cea din ceai este aceea că ceaiul are o cantitate mai mică de cafeină. În timp ce o ceaşcă de cafea tare poate asigura 100 mg, 200 sau chiar 300 mg. de cafeină, o ceaşcă de ceai poate asigura 20-60 mg.

Teofilina şi teobromina

Teofilina şi teobromina sunt legate de cafeină şi toate trei aparţin unei clase de compuşi organici numiţi xantine. Acestea două au mai multe efecte fiziologice asupra organismului. Teofilina relaxează musculatura netedă a căilor aeriene, ceea ce face respiraţia mai uşoară, în timp ce stimulează rata şi puterea de contracţie a inimii. Teobromina poate stimula, de asemenea, inima având un uşor efect diuretic şi îmbunătăţind fluxul sanguin în organism, ducând la o reducere netă a tensiunii arteriale. Şi boabele de cacao sunt o sursă bună a acestor substanţe. Cantităţile de teofilină şi teobromină într-o ceaşcă de ceai sunt totuşi foarte mici, astfel încât efectul lor asupra corpului este probabil neglijabil. O parte din cafeina pe care o ingeraţi este metabolizată în teofilină şi teobromină, aşa că de câte ori consumaţi cafeină, veţi creşte indirect nivelul acestor doi metaboliţi ai cafeinei.

L-teanina – un aminoacid psihoactiv cu proprietăţi unice


Ultima substanţă este de departe cea mai interesantă dintre cele patru. Este un tip unic de aminoacid numit L-teanină. Se găseşte în special în planta de ceai (Camellia sinensis) şi este capabilă să treacă de bariera hematoencefalică. La om, L-teanina creşte generarea undelor cerebrale numite unde alfa, care sunt asociate cu relaxarea alertă. Acesta este probabil principalul motiv pentru starea de alertă uşoară pe care o generează ceaiul în comparaţie cu cafeaua (2). L-teanina poate afecta neurotransmiţătorii din creier precum GABA (acidul gamma-aminobutiric) şi dopamina (3). Unele studii au sugerat că L-teanina, în special când este combinată cu cafeina, poate îmbunătăţi atenţia şi funcţia cognitivă generală (4, 5).

Reţineţi

Ceaiul poate fi o alternativă potrivită pentru persoanele sensibile la cantităţile mari de cafeină din cafea. Datorită L-teaninei şi efectului său asupra undelor alfa în creier, poate fi o alegere mai bună decât cafeaua şi pentru cei ce au nevoie să se concentreze pentru perioade mai lungi de timp.

Eu mă simt foarte bine când beau ceai (în cazul meu, ceai verde). Mă simt relaxat, concentrat şi nu am acea stimulare excesivă pe care mi-o dă cafeaua. Totuşi, nu simt aceleaşi efecte motivante puternice, acea “trezire” ca după ce beau o ceaşcă tare de cafea.

În concluzie, cred că şi ceaiul şi cafeaua au avantaje şi dezavantaje. Pentru mine, ceaiul pare a fi cea mai bună alegere atunci când lucrez la calculator sau studiez, în timp ce cafeaua este mai potrivită pentru eforturile fizice precum antrenamentul în sala de gimnastică.



Traducere de Patricia David după stimulants-in-tea, cu acordul autorului.


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.