Sunt recomandate suplimentele de vitamina K2? Nu este cert. Dar cu siguranţă istoria este interesantă în acest caz... Puii aveau hemoragie, nu există nici o îndoială. Dar Henrik Dam, un tânăr biochimist de la Universitatea din Copenhaga, nu şi-a putut da seama de ce.
În anul 1929 şi Henrik Dam cerceta metabolismul colesterolului la pui. Ouăle conţineau colesterol, dar oare de unde provenea acesta? Din dieta păsărilor? Pentru a verifica acest lucru Dam a extras colesterol din alimentaţia puilor şi a observat că ouăle produse de acestea continuau să conţină colesterol. Cu siguranţă păsările sintetizau substanţa din alte componente dietetice. Dar acestea prezentau o hemoragie cu totul neobişnuită. Ar putea avea colesterolul legătură cu coagularea sângelui? Nu. Reintroducerea colesterolului în dieta puilor nu a rezolvat problema. Prin urmare părea că procesul de extragere a colesterolului a îndepărtat altă substanţă de importanţă fiziologică din alimentaţie.
Dam a constatat în cele din urmă că un al doilea compus solubil în grăsimi a fost extras şi absenţa acestuia din dieta păsărilor prevenea coagularea sângelui. El a denumit-o vitamina pentru coagulare sau în limba germană Koagulationsvitamin. Noi, în prezent, o cunoaştem ca fiind vitamina K. Biochimistul american Edward Doisy a stabilit proprietăţile chimice descoperind că vitamina K era de fapt alcătuită din mai multe structuri înrudite cum ar fi vitamina K1 (filochinona) şi vitamina K2 (menachinona) care s-au dovedit a fi cele mai importante. Pentru descoperirile lor, Dam şi Doisy au primit premiul Nobel pentru Medicină în 1943.
Prin urmare vitamina K era importantă în viaţa puilor, dar oare avea un rol şi la alte animale sau poate chiar la oameni? Simptomele hemoragice erau cu siguranţă cunoscute. Vitele care au consumat trifoi dulce mucegăit au prezentat o hemoragie neobişnuită aşa cum s-a întâmplat şi în cazul unor copii, mai ales în cazul acelora care au fost alimentaţi la sân şi îngrijiţi meticulos. Pacienţii care au suferit de icter, de asemenea, au prezentat probleme de hemoragie asemănătoare celor care apar la hemofilici. Din păcate vitamina K nu s-a dovedit a fi un răspuns pentru "boala regilor", dar accelera procesul de coagulare în cazul pacienţilor care sângerau excesiv.
Absorbția vitaminei K de la nivelul intestinului necesită prezenţa bilei. Deoarece bila este produsă de ficat, bolile care afectează acest organ determină apariţia unei deficienţe de vitamina K. Acest lucru a devenit evident în 1938 când un pacient cu icter care a prezentat o hemoragie care i-a pus viaţa în pericol a fost tratat cu succes cu ajutorul vitaminei K. Un succes similar a fost înregistrat în cazul copiilor cu afecţiuni ale hemostazei la scurt timp după aceasta. Care este legătura în acest caz? Vitamina K poate fi sintetizată de către bacteriile care se regăsesc la nivelul intestinului. Prin urmare, copiii alimentaţi la sân, mai ales cei care intens protejaţi împotriva infecţiilor bacteriene pot fi predispuşi la apariţia unor deficienţe. Laptele matern are o concentraţie scăzută de vitamina K şi este posibil ca intestinul bebeluşilor să nu fie colonizat de către bacterii care produc vitamine.
Misterul vitelor care au prezentat hemoragie a fost rezolvat în curând. Mucegaiul de pe trifoiul dulce produce dicumarină, un compus care inhibă acţiunea vitaminei K. Rozătoarele au nevoie, de asemenea, de vitamina K pentru coagularea sângelui, iar cumadina, un derivat dicumarinic, s-a dovedit utilă în combaterea rozătoarelor. Produsul care a fost denumit warfarină (o combinaţie dintre cumarină şi acronimul Wisconsin Alumni Research Foundation, agenţia care pune la dispoziţie fonduri pentru cercetare), a devenit un succes comercial redutabil.
Dacă cumadina a prevenit coagularea sângelui la animale, ar putea să facă acelaşi lucru şi la oameni? Acest lucru ar fi cu siguranţă un avantaj enorm pentru cei care au suferit un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Cercetările care se presupune că au fost stimulate de recuperarea completă a unui soldat după o tentativă de sinucidere prin ingestie de cumadină au relevat faptul că aceasta ar putea fi într-adevăr folosită ca şi medicament fără riscuri. Cumadina a fost aprobată în 1954 şi a dobândit faimă cu rapiditate în 1995 când a fost prescrisă preşedintelui Eisenhower care suferise un atac de cord.
Odată ce efectele cumadinei şi ale vitaminei K asupra sângelui au fost determinate cu exactitate, urma să fie cercetat mecanismul activităţii. La mijlocul secolului al XIX-lea, Alexander Schmidt a dovedit faptul că o proteină numită protrombină este esenţială pentru coagularea sângelui. Însă abia în 1970 a fost elucidat rolul vitaminei K în formarea cheagului prin compararea proteinei izolate din sângele vacilor tratate cu warfarină cu cea provenită de la animalele netratate. Asemeni tuturor proteinelor protrombina este constituită din lanţuri de aminoacizi, unul dintre cei mai întâlniţi aminoacizi din protrombină fiind acidul glutamic. Dar nu este vorba despre forma obişnuită a acidului glutamic. Acesta este ușor modificat de adăugarea unui aşa numit grup carboxi după cum a fost evidenţiat prin examinarea sângelui provenit de la vacile sănătoase. Această alterare este esenţială pentru funcţionarea adecvată şi necesită prezenţa vitaminei K. Warfarina interferă prin această reacţie de carboxilare.
Descoperirea rolului vitaminei K în coagularea sângelui se dovedeşte a nu fi capitolul final în povestea vitaminei K. Protrombina nu este singura proteină care este activată prin carboxilare cu ajutorul vitaminei K. Osteocalcina, o proteină care joacă un rol major în integrarea calciului în oase se încadrează în această categorie. Deci, nu este surprinzător faptul că cercetările au corelat fracturile osteoporotice cu niveluri sanguine scăzute de vitamina K. Şi dacă osteocalcina nu este activată în mod corespunzător de vitamina K, calciul care ar trebui să fie transmis la nivel osos ajunge să plutească în torentul sanguin şi contribuie la calcificarea sau rigidizarea arterelor. Cu toate acestea, o altă proteină activată de vitamina K ne vine în ajutor. Proteina matriceală Gla (PMG) este cel mai puternic inhibitor al calcificării celulare cunoscut în prezent.
Concluzia nu este greu de stabilit în acest caz. Avem nevoie de o cantitate adecvată de vitamina K, ceea ce în cazul adulţilor presupune aproximativ 90 de miligrame pe zi. Din fericire această doză poate fi obţinută cu uşurinţă din o cană de broccoli, spanac, varză de Bruxelles, salată neagră sau alte legume verzi. Desigur, persoanele care urmează un tratament cu cumadină trebuie să fie atente, deoarece un aport prea ridicat de vitamina K poate neutraliza efectele acestui medicament. Este necesară precauţie pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată şi să menţinem constantă cantitatea consumată constant de la o zi la alta. Nu este necesar să ne îngrijorăm în privinţa consumului de pui. Este posibil ca păsările să ne fi determinat să cercetăm vitamina K, dar prin consumul lor nu ingerăm o doză mare din această vitamină.
Articol tradus după are-vitamin-k2-supplements-recommended de Ecaterina Pavel, cu acordul editorului
