Tulburări ale digestiei bucale

Digestia este un proces fundamental în supraviețuirea unui organism. Începe în cavitatea bucală, unde se formează bolul alimentar şi continuă în stomac cu formarea chimului gastric, care va ajunge în intestinul subţire şi se va transforma în chil intestinal.

Digestia este desăvârşită în intestinul subţire, iar în intestinul gros se absoarbe apa şi se formează materiile fecale sub acţiunea florei microbiene.

Digestia bucală

Prin masticaţie suprafaţa alimentelor creşte, astfel enzimele vor putea acţiona mai uşor asupra substratului. Primele enzime ce acţionează asupra alimentelor sunt cele salivare – amilaza salivară, lipaza linguală. Reglarea masticaţiei se face prin contactul alimentelor cu receptori din cavitatea bucală. Aceştia vor trimite impulsuri pe calea nervului trigemen către centrul masticaţiei – situat în bulb. Din bulb vor porni semnale pe calea eferentă (nervii trigemen, hipoglos şi facial) ce vor ajunge la muşchii masticatori. Astfel digestia mecanică (masticaţia) poate începe.

Concomitent cu digestia mecanică se desfăşoară şi cea chimică prin acţiunea salivei. În cavitatea bucală există două tipuri de glande salivare: glande mari – parotidă, sublinguală, submandibulară şi glande mici – diseminate în toată cavitatea bucală. În 24 de ore se secretă până la 1,5 litri de salivă, din care 99% este de reprezentat de apă. Restul de 1% este format din enzime, mucus, substanţe azotate.

După finalizarea masticaţiei începe deglutiţia. Acest proces mecanic constă în propulsia bolului alimentar din gură spre stomac, folosind esofagul. Deglutiţia se desfăşoară în trei timpi – bucal, faringian şi esofagian.

Timpul bucal este voluntar şi constă în propulsia bolului alimentar de pe suprafaţa posterioară a limbii spre istmul buco-faringian.

Timpul faringian este involuntar şi începe din momentul în care bolul alimentar atinge faringele.

Timpul faringian constă în contracţii musculare superior de bolului alimentar şi inhibarea lor inferior; în acest fel este asigurată mişcarea unidirecțională a alimentelor. Ultimul timp al deglutiţiei este cel esofagian. Acesta asigură deplasarea bolului de-a lungul esofagului cu ajutorul undelor peristaltice. Şi acest timp este involuntar.

Tulburări ale digestiei bucale

Procesul masticaţiei poate fi afectat prin existenţa unor inflamaţii în cavitatea bucală (gingivite, stomatite),  a unor leziuni ulcerative ale mucoasei bucale şi linguale sau din cauza paradontozei şi prognatismului.

Tulburările secreţiei salivare se referă la cantitatea de salivă eliberată şi pot fi de două tipuri: hipersecreţie sau hiposecreţie.

Hipersecreţia salivară presupune creşterea cantităţii de salivă eliberată şi poate fi fiziologică – în cazul consumului de condimente, fum sau alimente uscate, şi patologică – în diferite afecţiuni bucale (stomatită, carii dentare, cancer al limbii) sau ca simptom secundar unor boli ce afectează alte organe (afecţiuni ale urechii mijlocii, afectarea nervului trigemen, Parkinson, ulcer gastric şi doudenal). Hipersalivaţia determină leziuni ale buzelor şi creşterea pH-ului gastric.

Hiposecreţia salivară poate fi fiziologică în diferite stări emoţionale şi patologică în deshidratare, febră sau tratamentul cu unele medicamente. Hiposecreţia salivară determină uscarea mucoasei limbii şi bucale, tulburări de vorbire, apariţia cariilor dentare şi favorizarea infecţiilor la nivel bucal. 

Tulburările procesului de deglutiţie sunt reprezentate de sindromul disfagic – dificultatea de a înghiţi alimentele. Cauzele de producere sunt multiple şi se împarte în funcţie de localizare în trei grupe – disfagie orofaringiană (dificultatea trecerii bolului alimentar din cavitatea bucală spre esofag), disfagie de transport (caracterizată prin senzaţia de oprire a alimentelor la nivelul esofagului) şi disfagie esogastrică.

În mod normal disfagia afectează alimentele solide, dar există un tip particular de disfagie – disfagie paradoxală în care este îngreunată trecerea alimentelor lichide şi mai puţin a celor solide (acalazia cardiei).