Oligoelementele Oligoelementele reprezintă un grup de elemente chimice ce se găsesc în organismul uman în cantităţi foarte mici, mai puţin de 0,01% din masa noastră, dar rolul acestora este unul important pentru desfăşurarea normală a proceselor fiziologice.

 

 

 

 

 

Oligoelementele se clasifică în elemente esenţiale, a căror prezenţă este necesară şi în oligoelemente neesenţiale.


Tipuri de oligoelemente şi rolul lor

Cobaltul: este un oligoelement esenţial, cantitatea zilnică necesară fiind de 0,1 micrograme pe zi. Sursele din natură bogate în cobalt sunt carnea, legumele, fructele şi derivatele din lapte.

 



Cobaltul poate ajunge în organism prin aerul inspirat, prin alimente sau băuturi.  Intervine în procesul de formare a vitaminei B 12 şi în formarea hematiilor. Favorizează captarea iodului de către tiroidă. Cobaltul mai este folosit în industria berii, unde este adăugat pentru a stabiliza spuma.

Cromul: de asemenea, oligoelement esenţial, cromul este prezent în cerealele integrale, în zahăr şi în drojdia de bere. Necesarul zilnic este de 0,2 mg, mai crescut la bărbaţi. Rolul cromului este de a controla senzaţia de foame, insulina circulantă sau nivelul colesterolului. Carenţa de crom este un factor de risc pentru bolile de inimă.

Fierul: se găseşte sub diferite forme, dar cantitatea totală nu este mai mare de 4 – 5 grame. Necesarul zilnic de fier variază în funcţie de vârstă sau de necesităţi. Creşte în sarcină şi alăptare şi este mai redus la copii. Aportul de fier se face în special prin alimente. Fierul heminic (ce participă la formarea hematiilor) se găseşte exclusiv în carne şi peşte. Fierul neheminic (intră în compoziţia unor proteine) este prezent în alimente de origine vegetală şi animală. Fierul liber circulant este toxic. Fiind esenţial pentru organism, organismul reciclează fierul : îl recuperează şi reutilizează.  Acesta se pierde totuşi prin tubul digestiv, urină sau transpirație. Carenţa de fier apare în stres, alăptare, sarcină. Absorbţia este diminuată de teina din ceai, de calciu, sau albumina din ouă.

Fluorul: este un oligoelement esenţial întâlnit în fructe, apă fluorizată şi orez. După absorbţie la nivelul intestinului, se fixează în smalţul dentar, în oase, tendoane şi cartilagii. Intervine în formarea dinţilor (în soliditatea lor, nu în creştere). Stabilizează smalţul faţă de substanţele acide sau bacterii. Carenţa de fluor determină perturbări la nivelul oaselor şi dinţilor. Se elimină cel mai mult prin transpiraţie şi urină.

Iodul: necesarul de iod variază în funcţie de vârstă şi necesităţi fiziologice. Un necesar mai mare există la bărbaţi şi gravide. Sursele de iod sunt ouăle, peştele sau sarea iodată. Iodul se absoarbe la nivelul stomacului şi se elimină prin urină. Odată pătruns în organism, este asimilat în tiroidă. Carenţa de iod alterează funcţia tiroidei, apar tulburări grave în dezvoltarea intelectuală şi fizică. În exces, iodul are ca şi consecinţă apariţia hipertiroidiei.

Litiul: aportul zilnic de litiu (oligoelement esenţial) este dependent de alimentaţie. Este absorbit în proporţie de 100% la nivelul intestinului subţire. Alimentele cele mai bogate în litiu sunt iaurturile şi cerealele vegetale. Rolul litiului: are efect sedativ, inhibă tiroida şi favorizează formarea ţesutului adipos.

Manganul: cantitatea totală din organism nu depăşeşte 20 de mg, iar necesarul zilnic pentru un adult este de 2 mg pe zi. O dietă echilibrată asigură un aport adecvat, carenţele de mangan fiind de obicei rare. Cantităţi mai mari se găsesc în ciocolată, cacao sau alimente de origine vegetală. Absorbţia manganului scade în prezenţa unor cantităţi crescute de potasiu, calciu sau zinc.
Rolul manganului: detoxifică organismul, limitează formarea ţesutului adipos, scade glicemia şi intră în componenţa oaselor. Excesul de mangan, mai ales inhalat determină tulburări neurologice grave.

Molibdenul: oligoelement esenţial, se găseşte în cantitate de 10 mg în organism. Necesarul zilnic creşte la gravide sau în alăptare. Morcovii, fasolele sau cartofii sunt printre cele mai bogate alimente în molibden. Molibdenul favorizează absorbţia de fier, retenţia fluorului în organism, este antitoxic, iar împreună cu fluorul şi stronţiul previn cariile dentare.
Absenţa molibdenului din sol are ca efect ingestia de substanţe cancerigene, deoarece plantele au nevoie de molibden pentru a converti nitraţii din sol în amoniac.

Nichelul: necesarul zilnic este de 1 mg pe zi la adulţi şi gravide. Cantitatea totală din organism este de 10 mg, aportul făcându-se prin consum de legume şi fructe. Nichelul creşte activitatea insulinei şi scade tensiunea sanguină. Este necesar în metabolismul lipidic, glucidic şi al vitaminei B 12. Carenţa de nichel poate determina o absorbţie deficitară a fierului, iar excesul (prin inhalare) determină reacţii alergice şi tulburări respiratorii.

Cuprul: se absoarbe la nivelul stomacului şi al duodenului sau prin piele. Se găseşte în muşchi, oase, creier sau sânge în cantitate de 80 – 120 mg. Necesarul zilnic creşte la gravide, adulţi şi adolescenţi. Un aport mai crescut este necesar la sportivii de performanţă.
Cuprul participă la sinteza mielinei (teaca ce înveleşte axonul neuronilor) şi a melaninei (pigment al pielii). Asigură menţinerea senzaţiei gustative şi diminuează manifestările alergice.
Carenţa de cupru duce la apariţia „sindromului par de oţel” (sindrom Menkes) ce se caracterizează prin tulburări neurologice, hipotermie şi par aspru, răsucit şi friabil. Aportul în exces duce la apariţia „Bolii lui Wilson” (degenerescenţă hepatolenticulară). Boala se manifestă prin ciroză hepatică şi depunerea unui inel de cupru verzui la nivelul corneei (inel corneean Kayser – Fleischer).

Seleniul: este un antioxidant, hepatoprotector, cu  rol antitoxic, anticanceros şi ajută la sinteza anticorpilor. Cantitatea totală în organism este de 12 – 13 mg, necesar mai ridicat apare la gravide şi adulţi. Se găseşte preponderent în alimentele de origine animală, în special în peşte.
Carenţa apare în special în zonele geografice sărace în seleniu (Finlanda, Danemarca sau Noua Zeelandă), unde este prevenită prin suplimente de selenit. Deficitul de seleniu contribuie la apariţia mătreții, cataractei sau asteniei.
Excesul de seleniu determină selenoza. Manifestată prin căderea unghiilor, a părului şi astenie.

Zincul: cantitatea totală este de 2g, se găseşte preponderent în interiorul celulelor (99%), în special muşchi, piele, ochi sau hematii. Necesarul zilnic creşte la gravide şi adulţi, aportul făcându-se prin carne, legume şi fructe. Pierderile de zinc se produc prin materii fecale şi urină.
Zincul intră în structura a peste 100 de enzime şi intervine în activitatea unor hormoni (insulină, hormoni sexuali). Are rol în creşterea imunităţii organismului şi accelerează procesele de cicatrizare a rănilor sau arsurilor. Zincul este utilizat şi ca tratament împotriva acneei împreună cu vitamina A.

 




Bibliografie:
Esenţial în fiziologie, vol II, Gheorghe Petrescu

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro