Materia neagră în 60 de secunde
Materia neagră este, aproximativ vorbind, o formă foarte stranie de materie. Deşi are masă, nu interacţionează cu obiectele cu care suntem obişnuiţi din viaţa de zi cu zi şi trece direct prin corpurile noastre. Fizicienii o numesc "neagră" deoarece este invizibilă.
Artropodele
În episodul anterior am vorbit despre moluşte. În articolul de astăzi vom face o scurtă prezentare a artropodelor. Artropodele sunt nevertebratele care au membrele articulate. Această încrengătură cuprinde insectele, arahnidele, miriapodele şi crustaceele.
Chimie organică - alcanii
Alcanii sunt hidrocarburile în care nu apar decât legături simple de tipul C─C si C─H şi la care raportul numeric dintre cele două tipuri de atomi este exprimat prin formula CnH2n+2, unde n reprezintă numărul atomilor de carbon. În continuare, detalii despre alcani.
Logică bahică
Revenim cu o nouă pastilă de matematică transpusă în versuri. De data aceasta vă prezentăm o scurtă problemă de perspicacitate, în care autorul vă invită să stabiliţi cum vor reuşi doi ţărani, însetaţi, să împartă 8 litri de vin.
Naşterea şi evoluţia stelelor (1)
Tot ce ne înconjoară şi toate elementele din care suntem formaţi, exceptând hidrogenul şi heliul, plus urme de litiu şi beriliu, a fost produs cândva de stele. Noi am făcut parte cândva dintr-o stea, iar moartea sa a făcut posibilă existenţa noastră.
Antimateria în 60 de secunde
Antimateria este alcătuită din particule care au caracteristici similare din anumite puncte de vedere, dar opuse din altele caracteristicilor particulelor de materie obişnuită. Citiţi acest articol pentru a înţelege diferenţa dintre materie şi antimaterie.
Bosonul Z în 60 de secunde
Bosonul Z este o particulă masivă, unul din purtătorii "forţei slabe", alături de bozonii W+ şi W-, care intermediază procesele de dezintegrare radioactivă. În cele ce urmează, o foarte scurtă prezentare a acestui tip de particulă fundamentală.
Teoria corzilor în 60 de secunde
Teoria corzilor (sau a stringurilor, cf. „String Theory”) propune ideea conform căreia constituenţii fundamentali ai universului sunt „corzi” uni-dimensionale, iar nu particule punctiforme.
Conform acestei teorii, ce percepem ca particule sunt de fapt vibraţii în buclele corzii, fiecare cu frecvenţa sa caracteristică.
Care este forma Universului?
Universul s-a născut, susţin fizicienii, acum fix 13,73 miliarde de ani printr-o explozie primordială denumită Big Bang. De atunci Universul este în continuă expansiune. Dar ce formă are Universul astăzi? În ce fel a evoluat acesta după momentul naşterii sale?
Modelul Standard în 60 de secunde
Modelul Standard este cea mai bună teorie pe care o au în prezent fizicienii pentru a descrie unităţile structurale fundamentale ale Universului. Este una dintre cele mai mari realizări ale ştiinţei secolului al XX-lea. Detalii, în cele ce urmează.
Introducere în ştiinţa computerelor (1)
Începem astăzi o serie de articole dedicate ştiinţei computerelor. Încercăm astfel să completăm necesarul de informaţie fundamentală din domeniul tehnologiei informaţiei pe Scientia. Vorbim mai întâi despre ce înseamnă domeniul tehnologiei informaţiei.
Bucuroşi să fim creduli (2)
Pareidolia este caracteristica minţii omeneşti de a identifica tipare acolo unde există doar o mică similaritate cu imaginea desluşită. În a doua parte a articolului vom vorbi deci despre tendinţa noastră de a detecta modele şi de a forma diverse asocieri.
Moluştele
Anatomia melcului
Credit: Wikimedia Commons
Moluştele sunt nevertebrate cu corpul moale, uneori au corpul protejat de o cochilie sau de un sistem compus din două valve (scoicile). Principalele clase ale acestei încrengături sunt gasteropodele, bivalvele şi cefalopodele.
Neutrino în 60 de secunde
Neutrinii sunt probabil particulele cu cel mai bine ales nume, fiind minuscule, neutre din punct de vedere electric (cum sugerează şi cuvântul din limba italiană, neutrino însemnând "cel mic şi neutru") şi având o masă atât de mică încât nu a putut fi măsurată încă.
ANGOLA
În acest articol veţi putea citi o "radiografie" a Angolei, realizată de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA - The World Factbook). Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi, sistemul naţional de apărare etc.