
Un sondaj recent realizat de farmacia Spring Farma, în cadrul unui demers educaţional privind siguranţa automedicaţiei, arată cât de frecvent ne asumăm riscuri medicale fără să conştientizăm pe deplin consecinţele. La studiu au participat peste 3.600 de români, iar datele descriu ceea ce mulţi dintre noi facem deja, aproape fără să ne dăm seama: administrăm tratamente „după ureche”, combinăm medicamente fără să cunoaştem riscurile şi ignorăm prospectele ca şi cum nu ne-ar privi direct.
„Deciziile medicale luate în absenţa unui consult de specialitate sunt frecvente şi, adesea, riscante. Este firesc să ne dorim o soluţie rapidă atunci când apare o durere sau un disconfort. Însă chiar şi atunci când simptomele par minore, o discuţie scurtă cu medicul sau farmacistul poate face diferenţa”, explică Andreea Ivan, farmacist Spring Farma, conform 360medical.ro.

Cum reușește organismul uman să mențină o temperatură constantă în ciuda variațiilor din mediul înconjurător? Ce este febra? Cum apare febra și cum acționează medicamentele împotriva acesteia? Temperatura corpului uman este controlată de hipotalamus. Hipotalamusul este o regiune centrală a diencefalului situată la baza creierului, sub talamus şi deasupra hipofizei, asigurând rolul de control al secrețiilor hormonale hipofizare şi de control al activității sistemului nervos vegetativ.












