Ce este astrologia? O definiţie (video)
Dacă sunteţi fan al comediei de situaţie "The Big Bang theory", personajele din secvenţa de mai jos vă sunt în mod sigur familiare. Vă invităm la un scurt, dar savuros dialog între fizicianul teoretician Sheldon şi simpatica Penny, vecina sa de palier, pe tema... astrologiei.
Vom ajunge în 2023 pe Marte? (video)
Filmul care urmează prezintă modul în care echipa din spatele proiectului Mars One îşi propune să ducă până în anul 2023 primii oameni pe Planeta Roşie. Veţi afla care este calendarul pe care şi l-au propus cei de la Mars One, dar şi detalii privind finanţarea misiunii.
Diagnostice de cancer mai precise
Tehnici noi de spectroscopie ar putea veni în ajutorul medicilor pentru a-i ajuta pe aceştia să identifice cu o precizie mai mare tumorile mamare. Prezenţa unor depozitele mici de calciu poate fi un semn indicator al prezenţei cancerului de sân.
Animale vii versus jucării excentrice
Ignorând sfatul actorului şi scriitorului W. C. Fields care ne îndemna "să nu lucrăm niciodată cu copiii sau cu animalele", o echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii a realizat ambele lucruri în acelaşi timp în cadrul unui studiu.
Bacterie care transformă ambientul în aur
Legendarul rege Midas a fost în ultimă instanţă pedepsit pentru că tot ce atingea se transforma în aur. În prezent, a fost găsit şi reversul, la o bacterie care îşi datorează supravieţuirea acestei atingeri a regelui Midas. Despre ce este vorba?
Rugina, calea către energie solară 24x7?
Soluţiile energetice bazate pe energia provenind de la Soare ar putea fi active şi pe timpul nopţii, cu o mână de ajutor din partea unei substanţe mult hulite, omniprezenta rugină. Cum ne poate ajuta rugina în producerea de energie curată? Detalii, în continuare.
Efectul experimentatorului
Am discutat anterior despre efectele de măsurare, pe care le-am definit ca fiind ”orice efect observat la nivelul datelor, care se datora însuși actului de măsurare”. Unul dintre efectele de măsurare descrise a fost efectul observatorului.
De ce este greu pentru obezi să slăbească
Închipuiţi-vă că în timp ce conduceţi, cu cât apăsaţi mai mult pedala de acceleraţie, cu atât mai mult un picior invizibil apasă frâna. Asta se întâmplă când un obez ţine dietă: cu cât mănâncă mai puţin, cu atât consumă mai puţină energie şi pierde mai puţin din greutate.
Două puncte forte ale ştiinţei
Am fost duri în privinţa metodelor observaţionale şi experimentale, scoţând în evidenţă capcanele lor şi spunând prea puţine despre calităţile acestora. Atunci când ştiinţa este făcută aşa cum trebuie, calităţile ei, punctele sale forte sunt uimitoare.
Modelul de testare dublu-orb
Cum gestionăm efectele de care am vorbit anterior, ale experimentatorului ? Vrem să fim capabili să testăm noi tratamente şi tehnici, dar nu vrem să fim induşi în eroare de rezultate care se datorează credinţelor, cunoştinţelor sau entuziasmului experimentatorului.
The Pirate Bay away from keyboard
Vă invităm să urmăriţi filmul documentar "The Pirate Bay - Away from keyboard" care a avut premiera acum 2 zile, pe 8 februarie. Veţi putea vedea cine sunt tinerii din spatele celebrului tracker, prin ce proces au trecut aceştia de curând în Suedia şi cum s-a terminat.
Sfârşitul lumii. Ultimele predicţii...
Au trecut câteva săptămâni de la 21.12.2012, dată la care, susţineau unii, lumea trebuia să se sfârşească. Cei obişnuiţi însă cu apocalipsa nu au pace: sunt gata pentru a ne convinge de următorul sfârşit al lumii. Care sunt deci următoarele "sfârşituri" ale lumii?
5 soluţii simple pt a vă spori creativitatea
Literalmente, a te situa în afara cutiei, mai degrabă decât în interiorul ei (a avea o gândire neconvenţională vs. una convenţională), te face mai creativ, conform unor cercetări psihologice. Există o mulțime de metafore care plutesc în jurul creativităţii.
Psihologia indecisului
Eşti nehotărât într-o anume problemă? Când ne mişcăm dintr-o parte în alta poate fi un semn că nu putem lua o decizie. O mulțime de lucruri din viață provoacă acel sentiment de ambivalență în care nu ne putem hotărî ce cale să alegem.
Dezinstituționalizarea. Problemele asociate
Preocuparea pentru drepturile legale ale oamenilor încredinţaţi instituțiilor mentale a dus la o schimbare radicală a politicilor publice americane. Aceste modificări au făcut dificilă reținerea oamenilor în instituțiile mentale în lipsa acordului lor.
Care este relaţia dintre spaţiu şi timp?
Din punct de vedere matematic şi în concordanţă cu relativitatea, ele sunt, într-un anumit sens, interschimbabile, dar noi ştim că ele formează părţi egale ale unui „lucru” mai mare, numit spaţiu-timp şi doar în interiorul spaţiu-timpului pot fizicienii înţelege cel mai complet mişcarea, iar proprietăţile obiectelor naturale şi ale fenomenelor pot fi înţelese riguros.
Dovezile privind relativitatea generală
Teoria generală a relativităţii a lui Einstein a trecut toate testele la care a fost supusă, de aceea este considerată o teorie solidă de către fizicieni. Ce dovezi sunt pentru relativitatea generală? Până în prezent TGR a făcut următoarele predicţii:
De ce îşi pierd valabilitatea legile fizicii în singularităţi?
De ce îşi pierd valabilitatea legile fizicii în singularităţi? Deoarece mărimile specifice care definesc fizica (viteza, densitatea, masa, volumul) nu mai au nici o semnificaţie finită. Mărimile relevante, fie devin „zero”, fie infinite, fără nimic între ele care să aibă un sens matematic.
De ce este viteza luminii viteză limită?
Dacă frecarea în spaţiu este atât de mică, de ce nu putem atinge viteza luminii cu o rachetă mare?
Deoarece această limitare a vitezei este înzidită în spaţiu-timpul însuşi, care este o proprietate a câmpului gravitaţional al Universului. Natura pare a fi închisă pentru această limită a vitezei şi nu putem face nimic cu materia şi energia din spaţiu-timp pentru a putea depăşi această limită. Nu putem depăşi viteza luminii, aşa cum nu putem modifica nici o constantă a Naturii.
Radiaţia de fond şi relativitatea specială
Dacă astronomii pot folosi radiaţia cosmică de fond ca sistem de referinţă nu înseamnă că invalidează relativitatea specială? Da, pentru că expansiunea Universului nu e tratată de relativitatea specială, ci este o rezultantă a abordării mişcării în relativitatea generală.
Există loc pentru alternative la relativitatea generală?
Sunt toate postulatele din relativitatea generală acceptate? Există loc pentru alternative la relativitatea generală, cu rezultate diferite?
Acceptate nu este chiar cuvântul potrivit. Multe din diferitele teste pe care le putem efectua arată foarte convingător faptul că relativitatea generală, în forma sa cea mai simplă, este modul în care natura pare să funcţioneze. Aceasta înseamnă că principiile care stau la baza ei sunt solide. Cele specifice, aşa cum ar fi curbarea luminii de către câmpurile gravitaţionale şi egalitatea dintre masa gravitaţională şi cea inerţială, pot fi testate individual şi au fost găsite ca fiind corecte în cadrul experimentelor, cu erori de o parte la 10 miliarde, conform ultimului test efectuat.
