Dacă aş trece pe lângă Soare cu viteză relativistă?
Dacă aş trece pe lângă Soare cu o viteză apropiată de cea a luminii şi masa sa ar deveni şi mai mare, atunci de ce nu ar cădea planetele pe el, ca urmare a creşterii atracţiei sale?
Deoarece nu aţi pus problema corect, referitor la sistemul de referinţă la care vă raportaţi. Nu numai masa Soarelui ar apărea mai mare, dar toţi ceilalţi factori s-ar extinde de asemenea, fiecare în modul său propriu, şi având ca rezultat ceea ce vedem ca funcţionând corespunzător. Cele spuse aici nu prea reprezintă un răspuns, căci sunt necesare cunoştinţe de matematică relativistă pentru a înţelege ce se întâmplă în detaliu.
Un semnal de lanternă orientat spre cer poate fi văzut din altă galaxie?
Dacă îndrept o lanternă aprinsă spre cer, e posibil ca în cele din urmă cineva din altă galaxie să vadă semnalul luminos?
Nu, nu ar putea. Miliardele de fotoni emişi pe secundă de la sursa de lumină, se vor împrăştia şi „dilua” în spaţiu, în concordanţă cu legea inversului pătratului distanţei. Pe măsură ce fotonii ajung în partea de sus a atmosferei Pământului, vor fi mai puţini de un foton pe metru pătrat. Ei vor fi „diluaţi” de lumina vizibilă din atmosferă şi apoi se vor pierde în fluxul luminos al Soarelui...un flux care este enorm!
Vitezele superluminice şi călătoria în timp
Deplasarea cu o viteză mai mare decât viteza luminii înseamnă că ar fi posibilă călătoria în timp?
Da, asta înseamnă.
Ce semnificaţie are termenul „spaţiu-timp”?
În Universul nostru, spaţiul 3-dimensional şi timpul formează un obiect fizic nou, indivizibil, care are 4 dimensiuni. Toate legile fizicii şi fenomenele par să solicite perceperea spaţiului şi timpului ca un singur obiect, spaţiu-timpul. Despre asta vorbesc teoriile relativităţii ale lui Einstein.
Dacă spaţiul poate fi îndoit, poate fi el şi „feliat”?
Dacă spaţiul poate fi îndoit, el poate fi de asemenea şi feliat?
Ca fizicieni, nu ştim cât de rău poate fi tăiat şi feliat spaţiul. Matematicienii taie şi feliază în mod obişnuit tipurile de spaţiu pe care le studiază, dar nu există nici o dovadă că spaţiul fizic poate fi feliat. El poate fi deformat, curbat şi îndoit rău de tot, dar nu feliat!
Cele cinci axe ale DSM-IV
Pentru a diagnostica şi descrie un pacient folosind DSM-IV, un clinician îl evaluează pe cinci dimensiuni sau axe. În continuare vorbim despre cele cinci axe ale DSM-IV şi punctăm avantajul major adus de utilizarea acestui manual de diagnostic şi statistică.
DSM: Manualul de Diagnostic şi Statistică
Specialiştii în sănătate mentală au nevoie de o modalitate de a comunica cu privire la tulburările pe care le tratează. În cazul în care un pacient este recomandat de un doctor unui alt specialist, trebuie să existe un consens asupra formulărilor privind natura tulburării.
Regulile nescrise ale Facebook-ului
Cu peste un miliard de utilizatori în întreaga lume, Facebook a devenit o parte fundamentală a vieţii sociale. La fel cum există vechi reguli nescrise care guvernează comportamentul social, aşa există astăzi şi aşteptări culturale legate de interacţiunile de pe Facebook.
Stima de sine e contagioasă
Probabil că aţi auzit de cercetările care arată cum oamenii vin acasă stresaţi de la serviciu, stricând şi dispoziţia partenerului. Ei bine, vestea bună e că există şi un echivalent pozitiv. Un studiu efectuat pe 102 cupluri din Germania ne arată acest lucru.
LHC, oprit ptr modernizări. Ce va urma?
De joi 14.02, funcţionarea echipamentelor de ultimă generaţie ale acceleratorului LHC de la CERN, Eleveţia, a fost încetinită, iar sâmbătă acestea au fost oprite complet pentru 18 luni de activităţi de modernizare în vederea creşterii performanţelor. Ce va urma?
Nasul cuantic. O nouă teorie a mirosului
Perfecţiunea vederii sau a simţului olfactiv fascinează oamenii de ştiinţă şi nu doar pe aceştia. Cum funcţionează acestea? Care sunt mecanismele care stau la baza perfecţiunii lor? O posibilă explicaţie ar fi legată de... mecanica cuantică.
Ce este radierea cuantică?
Fizica cuantică prezintă o serie de trăsături contraintuitive, cum ar fi inseparabilitatea, efectul tunel şi, cum s-a demonstrat în cadrul experimentelor cu două fante, dualitatea undă-particulă. În continuare, despre experimentele de radiere cuantică.
Cât de eficientă e crema de melc?
Nu, nu se mănâncă. Şi nici nu este destinată să ofere flexibilitate ”articulaţiilor atacate de artrită” ale melcilor. Cu ea se masează faţa pentru îmbunătăţirea tenului, reducerea ridurilor şi diminuarea cicatricilor. Cel puţin aşa se pretinde.
Sinestezia se poate „învăţa”?
Cunoşti pe cineva care suferă de sinestezie? „Sinestezicii” sunt persoane ale căror căi cognitive s-au „încurcat”, astfel încât aceştia asociază simţuri sau stări mintale aparent neînrudite cu alte simţuri sau experienţe – de exemplu aud culori sau gustă sunete.
Undele gravitaţionale într-un univers închis
Dacă Universul este un univers de tip închis, e posibil ca undele gravitaţionale să fi înconjurat deja Universul?
Nu, pentru că nu au avut suficient timp, în cei 15 miliarde de ani care au trecut, să ocolească spaţiul 3D. La fel ca oricare altă informaţie care se propagă cu viteza luminii, într-un astfel de model cosmologic, semnalul va face o călătorie completă în jurul Universului în momentul în care acesta intră în starea de „Big Crunch”. Când un asemenea Univers ajunge la punctul său de întoarcere (expansiunea se transformă în restrângere - n.tr.), semnalul va fi parcurs exact jumătate din drum său în jurul universului şi noi vom vedea exact jumătate din spaţiul complet care a apărut după Big Bang.
De ce nu putem călători mai repede decât lumina?
Nu ştim altceva, decât că natura penalizează sever orice proces care încearcă să facă acest lucru, să atingă viteza luminii. Acesta pare să fie modul în care este alcătuit Universul nostru special. Poate să nu ne placă, dar la fel ca şi în cazul multor altor legi, cu existenţa cărora trebuie să ne împăcăm, aceasta este o lege pe care n-am văzut-o niciodată violată şi trebuie să trăim cu ea.
Cum se vede Universul la viteza luminii?
Pe măsurăm ce ne apropiem de viteza luminii nu ni se pare că Universul dispare într-un punct luminos, dinaintea noastră?
O dată ce înţelegem efectele relativiste, privind de-a lungul direcţiei de mişcare vom vedea stelele din faţa noastră deplasându-şi puternic culoarea spre albastru şi stelele imediat din spatele nostru deplasându-se spre roşu. Va fi o distorsionare crescândă a imaginilor, în sensul că stelele de dinaintea noastră vor părea că alunecă într-un punct aflat direct în faţa noastră, iar în spatele nostru se va extinde o zonă, în interiorul căreia stelele sunt complet deplasate în afara benzii vizuale şi în scurt timp, nu se mai detectează nici o emisie de unde luminoase.
Ce este masa imaginară?
Când depăşim viteza luminii, cum devine masa noastră „imaginară”?
În ecuaţia relativistă, masa este:
masa = masa de repaus / [1 - (v/c)²]½
Se poate observa că pentru v mai mare decât viteza luminii, vom avea rădăcina pătrată dintr-un număr negativ, ceea ce matematicienii numesc rădăcină imaginară. Acest lucru, din punct de vedere fizic, ne arată că masa corpului creşte asimptotic spre infinit atunci când viteza corpului v se apropie de viteza luminii. Constatăm că doar când v = c, numitorul fracţiei devine zero şi masa aflată sub observaţie devine infinită. Pentru orice accelerare continuă, va trebui să ne facem griji, mai întâi, să atingem viteza luminii şi abia pe urmă să ne gândim cum o depăşim, pentru a ajunge la o masă imaginară!
Are spaţiul mai mult de 3 dimensiuni?
În afara atomului, spaţiul are 3 dimensiuni mari, care se bazează într-un raport mai bun de 1 parte la 10 miliarde, pe modul în care acţionează gravitaţia în comparaţie cu modul în care relativitatea generală spune că ar trebui să se comporte în spaţiul 3D. În interiorul atomului, la o scară mai mică decât nucleul atomului, noi nu ştim ce se întâmplă cu spaţiul, dar teoreticienii care caută o „Teorie a totului” par să îmbrăţişeze ideea că ar putea fi o mulţime de dimensiuni microscopice, cuantice, pentru fiecare punct al spaţiului 3D. Nu există nici o dovadă observaţională pentru asta, dacă nu cumva dovada este chiar acolo, în faţa noastră şi noi pur şi simplu nu o vedem!
Este spaţiul cuantificat?
În prezent, nu există experimente care să indice că spaţiul ar fi cuantificat şi nimeni nu ştie cum s-ar putea efectua astfel de experimente. Nu avem tehnologia necesară.
Viteza undelor gravitaţionale
Dacă undele gravitaţionale se deplasează cu viteza luminii, de ce nu se aplică efectul de întârziere în ecuaţiile folosite în mecanica cerească?
Ecuaţiile standard nu sunt afectate de efectul de întârziere în propagarea undelor gravitaţionale, deoarece pentru cele mai multe dintre calculele de efemeride, efectul este prea mic pentru a avea consecinţe pe termen scurt (notă: efemeridele sunt tabelele care conţin poziţiile planetelor din sistemul solar la anumite date calendaristice). Calculele cele mai sofisticate din domeniul mecanicii relativiste, aplicate în astronomie, iau în considerare această întârziere şi rezultatele sunt în deplină concordanţă cu cele mai precise observaţii.
