Telefoane inteligenteSmartphone-urile, în ciuda numelui lor, sunt de fapt destul de prostuţe. Ele fac doar ceea ce le spui să facă, iar introducerea în mod constant de noi informaţii poate deveni plictisitoare. Iată câteva sfaturi pentru a le transforma în unelte de mare ajutor.

 

 

 

Cu toate acestea, cu câteva aplicaţii, nu numai că îţi poţi face telefonul mai inteligent, ci îl poţi, de asemenea, transforma într-un asistent personal capabil să-ţi citească gândurile, care îţi oferă informaţii importante atunci când ai nevoie de ele: cum ar fi traficul din zona în care faci naveta, un memento pentru a cumpăra lapte atunci când treci pe lângă un magazin alimentar, sau chiar poate da mesaje text automate prietenilor tăi atunci când sunteţi în drum spre ei. Iată modul în care puteţi face asta.


Ce veţi obţine

Scopul acestei configurări este de a vă modifica telefonul astfel încât acesta să vă poată oferi informaţii în momentul în care aveţi nevoie de ele şi nu doar atunci când îl butonaţi pentru a afla despre condiţiile de trafic, evenimentele din calendar şi alte chestiuni importante. Când aţi terminat, telefonul va fi capabil să:

- Vă trimită o notificare atunci când e timpul să plecaţi pentru următoarea voastră întâlnire sau eveniment, pe baza traficului şi a locaţiei curente,
- Vă ofere informaţii în legătură cu transportul public, incluzând locul în care este cea mai apropiată staţie, ruta optimă pentru a ajunge la orice locaţie şi durata pentru a ajunge acolo,
- Trimită un mesaj text automat prietenilor sau celor din familie atunci când aveţi de gând să-i întâlniţi, cu estimări privind ora la care veţi ajunge,
- Vă anunţe atunci când ajungeţi la o locaţie care are ataşată un element de îndeplinit, de exemplu, anunţându-vă să cumpăraţi lapte, atunci când treceţi pe la un magazin alimentar,
- Vă anunţe dacă un zbor care stă să sosească are orice fel de întârzieri, schimbări ale porţii de debarcare, sau alte informaţii importante, cum ar fi momentul la care să plecaţi spre aeroport pentru a ajunge la timp,
- Vă păstreze cardurile de cadou, cupoanele şi alte bonuri promoţionale astfel încât să le aveţi întotdeauna cu dumneavoastră (şi, dacă sunteţi pe iPhone, să vă anunţe atunci când sunt utilizabile),
- Vă ofere acces rapid la puncte de atracţie locale, conversii valutare şi traduceri lingvistice, atunci când călătoriţi în străinătate.

Şi mult mai mult. Iată cum puteţi realiza configurarea atât pe Android, cât şi pe iOS.


Pe Android

Utilizatorii Android sunt norocoşi, deoarece multe dintre caracteristicile de mai sus sunt disponibile pe Google Now, una dintre cele mai interesante noi caracteristici ale Jelly Bean. Cu toate acestea, aveţi posibilitatea să instalaţi alte câteva aplicaţii pentru a vă îmbunătăţi, de asemenea, experienţa. Iată de ce ai nevoie.

Niciodată nu întârzia, ţine evidenţa calendarului şi Călătoreşte inteligent cu Google Now

Să începem cu Google Now. Google Now îţi utilizează istoricul de căutare şi locaţia pentru a determina ceea ce te interesează, unde doreşti să călătoreşti şi îţi oferă tone de alte informaţii bazate pe aceste lucruri, atunci când contează cu adevărat. Din punct de vedere tehnic este valabil doar pentru dispozitivele cu Jelly Bean, dar utilizatorii Ice Cream Sandwich se pot bucura de aceleaşi facilităţi folosind un artificiu simplu. Odată ce ai instalat aplicaţia, aceasta este ceea ce trebuie să faceţi pentru a obţine cât mai multă funcţionalitate:

1. Atunci când vă aflaţi la PC (sau pe telefon, dacă doriţi), duceţi-vă la pagina de istoric a Google şi puneţi pe on istoricul de căutare. Fără acest lucru, Google nu vă va putea folosi istoricul de căutare pentru a vă oferi informaţii.
2. Duceţi-vă la Setările pentru Istoricul Locaţiilor şi asiguraţi-vă că Istoricul pentru locaţii este, de asemenea, pornit. Acest lucru va ajuta Google Now să vă găsească locul de muncă şi alte locaţii pentru a vă putea astfel înştiinţa în legătură cu tipul de trafic atunci când faceţi naveta.
3. Dacă nu aţi făcut deja asta, asiguraţi-vă că aveţi pornite Serviciile de localizare de pe telefonul dvs., de asemenea. Puteţi găsi acestea în telefonul dumneavoastră la Setări-->Servicii de localizare.

Odată ce aţi făcut acest lucru, Google Now va începe să vă trimită "Note", bazate pe lucrurile pe care le căutaţi şi pe ceea ce ştie despre dumneavoastră. Iată câteva exemple. Reţineţi că pentru fiecare dintre acestea, aveţi posibilitatea să modificaţi setările dacă mergeţi la "Arată Notele de probă", din partea de jos a meniului Google Now.

Trafic: Când căutaţi o locaţie, Google Now vă va afişa o hartă cu timpul de călătorie şi informaţii de trafic. Google Now va realiza aceasta, de asemenea, în mod automat în timpul în care faceţi naveta la şi de la locul de muncă (dacă aţi setat acele locaţii în Latitude). În mod implicit foloseşte indicaţiile pentru conducătorii auto, dar puteţi schimba pentru modulul transport public mergând la setări. Aveţi posibilitatea să modificaţi, de asemenea, prioritatea notei în funcţie de trafic: în mod implicit, aceasta va apărea mai sus în listă, dacă traficul este intens şi mai jos în listă în cazul în care traficul este normal.



Întâlniri şi alte evenimente: Google Now vă va scana, de asemenea, calendarul pentru a căuta evenimente şi vă va anunţa atunci când data unuia dintre ele se apropie. În cazul în care evenimentul are specificată o locaţie, vă va da de asemenea lămuriri în legătura cu timpul de călătorie şi informaţii în legătura cu traficul pentru a ajunge acolo. Acesta va putea folosi chiar aceste informaţii şi va calcula momentul când ar trebui să plecaţi, anunţându-vă la momentul potrivit, astfel încât să nu întârziaţi.

Transport Public: Dacă utilizaţi des transportul public, puteţi folosi Google Now pentru a vă notifica atunci când sunteţi în preajma unei staţii de autobuz sau de metrou, precum şi pentru a vă oferi programul la care următorul autobuz sau tren soseşte.

Zbor cu avionul: Dacă sunteţi în căutarea unui număr de zbor folosind Google, Google Now se va folosi de acele informaţii şi vă va oferi o nota cu statusul acelui zbor, data de plecare şi de sosire, precum şi terminalul - în plus sugerându-vă şi direcţii de condus spre aeroport.

Informaţii de călătorie: Dacă călătoriţi, Google Now recunoaşte că nu sunteţi acasă şi vă oferă o sumedenie de instrumente de călătorie, cum ar fi un card de traducere rapidă, conversii valutare rapide pentru ţara în care vă aflaţi şi o notă care vă spune care este ora de acasă, în cazul în care vă confruntaţi cu o schimbare de fus orar. Desigur, pentru mai multe sugestii de traducere, v-aţi putea folosi, de asemenea, de aplicaţia Google Goggles, care poate traduce textul dintr-o imagine de pe telefon - o aplicaţie perfectă pentru a interpreta semne, meniuri şi alte lucruri pe care le puteţi găsi în călătorii.

Google Now face chia rmai mult, aducându-vă la cunoştinţă inclusiv actualizări meteo, rezultate sportive pentru echipele pe care le-aţi căutat şi locurile aflate în apropiere, dar acestea sunt unele dintre funcţiile sale mai inteligente. Pentru a vedea tot ceea ce poate face, atingeţi butonul "Note de probă" din partea de jos a interfeţei Google Now.


Primiţi un memento la momentul potrivit cu Spoty

Trec pe lângă magazinul alimentar în fiecare zi, dar am uitat de multe ori că am vrut să mă opresc să cumpăr lapte în drumul spre casă. Spoty este o aplicaţie de memento în funcţie de locaţie care rezolvă această problemă. Introduceţi mai multe locaţii diferite în Spoty, cum ar fi magazinul alimentar, banca, acasă şi altele, iar această aplicaţie vă va trimite notificări, atunci când ajungeţi la locul în cauză. Deci, poate să vă reamintească să luaţi lapte de la magazin, să vă reamintească să spălaţi rufele atunci când ajungeţi acasă sau să faceţi orice altceva puteţi realiza într-o anumită locaţie.

Spoty este opţiunea cea mai ieftină şi simplă pentru a face acest lucru de pe Android. Nu numai că vă trimite mementouri, dar o puteţi seta chiar pentru a trimite un mesaj text atunci când ajungeţi la o anumită locaţie, astfel încât să puteţi anunţa pe cineva atunci când sunteţi aproape de ei pentru a-i lua cu maşina (nu mai este astfel nevoie să vă asumaţi riscul tastatului în timpul ce conduceţi).

Acestea fiind spuse, e bine de ştiut că şi alte câteva aplicaţii folositoare îndeplinesc această funcţionalitate. Dacă sunteţi deja un utilizator al Astrid sau Remember the Milk, două dintre cele mai populare aplicaţii de tipul listă de rezolvat, aveţi deja aceste caracteristici deja incluse la pachet. Utilizatorii Astrid vor avea nevoie ca aplicaţia Locale şi plugin-ul Locale să fie instalate. Puteţi efectua, de asemenea, lucruri similare cu aplicaţii de automatizare, cum ar fi Tasker şi On {X}, dacă vă veţi dori acest lucru.




Urmăriţi coletele şi scăderea preţurilor cu Slice

Dacă îţi cumperi totul online (cum fac eu), e greu să urmăreşti întregul proces şi momentul în care un colet ar trebui să sosească la tine acasă, sau atunci când ceva are o scădere de preţ, după ce l-ai cumpărat. Slice este o aplicaţie simplă care face toate aceste lucruri automat: vă scanează email-urile inbox, vă extrage informaţiile despre chitanţe atunci când sosesc şi vă oferă o interfaţă simplă pentru a urmări toate coletele. Vă va notifica chiar şi în cazul în care au loc reduceri de preţ, în cazul în care comerciantul de la care aţi cumpărat are o astfel de politică. Dacă doriţi să faceţi cumpărături online, Slice este aplicaţia perfectă.




Găsiţi atracţiile locale din apropiere, cu Yelp şi OpenTable

Google Now vă permite să aflaţi ce restaurante şi atracţii locale sunt în apropiere, dar în opinia noastră, acesta nu face o treabă chiar atât de bună. Noi preferăm mai vechile aplicaţii de găsire a atracţiilor locale bazate pe locaţie: Yelp şi OpenTable. În timp ce Google vă oferă o listă aparent aleatorie cu doar câteva locuri, Yelp si OpenTable vă vor oferi o listă cuprinzătoare de restaurante şi a altor locaţii din apropiere sortate după ratingul clienţilor, preţ şi în funcţie de o mulţime de alte caracteristici. OpenTable vă va arăta chiar meniul, vă va spune cât timp trebuie să aşteptaţi pentru a fi serviţi şi vă puteţi face chiar o rezervare direct din aplicaţie. În acest fel, dacă sunteţi într-o zonă pe care nu o cunoaşteţi şi aveţi nevoie de ceva de mâncare, nu trebuie să vă faceţi prea multe griji – doar deschideţi aplicaţia, găsiţi un loc din apropiere şi vă rezervaţi masa, totul în doar câteva minute.


Stocaţi-vă cardurile de cadou, biletele şi altele cu PassWallet

Cardurile cadou, cupoanele şi alte gratuităţi sunt foarte utile, dar e greu să-ţi aminteşti să le iei cu tine ori de câte ori te duci la cumpărături. PassWallet rezolvă această problemă, aducând aplicaţia Passbook, originară pe Apple, şi pe Android. Ori de câte ori aveţi de-a face cu un serviciu care suportă Passbook, cum ar fi serviciul pentru bilete de film Fandango, cardurile de cadou Starbucks, cupoanele Target şi altele, PassWallet le va importa, permiţându-vă să le aveţi cu dumneavoastră tot timpul.

Din păcate, PassWallet nu vă trimite notificări atunci când intraţi într-o locaţie pentru care aveţi carduri cadou, aşa cum Passbook face pe iOS. Cu toate acestea, din moment ce am inclus Passbook în secţiunea de mai jos, dedicată iOS, ne-am gândit că PassWallet merită cel puţin o menţiune.




Rămâi la curent cu aranjamentele de călătorie folosind TripIt

În timp ce Google Now vă poate oferi câteva informaţii de zbor destul de folositoare, am fi neglijenţi dacă nu am menţiona TripIt, organizatorul nostru favorit de călătorii. TripIt vă scanează email-ul pentru rezervări de călătorie, extrage apoi informaţiile necesare şi le pune apoi într-o aplicaţie simplă de pe telefonul tău cu tot ce aţi putea avea nevoie să ştiţi despre zborul dumneavoastră: ore de plecare şi de sosire, numere de confirmare, întârzieri, numere de scaun şi o mulţime de alte informaţii. În ziua în care aveţi rezervat zborul, nu trebuie să faceţi nimic altceva, decât să deschideţi TripIt pe telefonul dvs. pentru a urmări tot ceea ce aveţi nevoie - aplicaţia perfectă pentru o vacanţă total lipsită de stres.

 

 

Pe iOS

Utilizatorii de iPhone au ceva mai mult de muncă decât utilizatorii Android, dar iPhone-ul are, de asemenea, câteva caracteristici pe care Android şi Google Now nu le au. Iată de ce veţi avea nevoie pentru a obţine un asistent personal capabil să vă citească gândurile pe iOS.


Nu mai întârzia din nou cu GoTime

Punerea la punct a unui plan de călătorie pentru viitoarea ta întâlnire este întotdeauna o mare bătaie de cap: va trebui să vă uitaţi la calendar pentru a afla unde este, să căutaţi informaţii de trafic pe internet şi să găsiţi direcţii pentru condus. GoTime face aceste lucruri în mod automat pentru tine. Acesta vă scanează calendarul pentru orice evenimente viitoare, apoi vă anunţă atunci când trebuie să plecaţi în funcţie de locaţia dvs. curentă şi cât timp vă va lua pentru a ajunge acolo. Puteţi să-l setaţi să utilizeze direcţii de condus sau direcţii pentru transportul public (atâta timp cât eşti pe iOS 5), astfel încât nu veţi mai întârzia niciodată. Dacă tocmai aţi evadat din închisoare, poţi folosi GoTime împreună cu Waze şi Navigate from Maps astfel încât veţi putea începe navigarea stradă-cu-stradă imediat.


Construiţi-vă un calendar mai inteligent cu Cue


Calendarul dumneavoastră personal este bun, dar trebuie să adăugaţi manual note, locaţii, informaţii de contact şi multe altele, dacă doriţi să obţineţi ceva din el. Cue este un calendar inteligent pentru iOS, care vă oferă toate informaţiile de care aveţi nevoie, atunci când contează cel mai mult, fără a fi nevoie să introduceţi totul. În cazul în care calendarul dvs. pur şi simplu spune doar "Cină cu Tom", Cue vă va căuta e-mailul, contactele, reţelele sociale, precum şi alte servicii pentru a afla cine este Tom, locul unde are loc cina şi va adaugă în mod automat toate informaţiile pe care le găseşte la calendarul dvs. Deci, atunci când intraţi pe Cue şi apăsaţi pe opţiunea "Cina cu Tom", acesta va şti unde va avea loc aceasta pe baza schimbului de e-mailuri cu Tom de ieri, vă va oferi informaţii pentru a-l contacta şi vă va oferi direcţii de condus direct din aplicaţie. Porniţi opţiunea de notificare Cue doar cu o singura atingere şi asiguraţi-vă că veţi avea întotdeauna un set de informaţii actualizate atunci când aveţi nevoie.


Primiti Memento exact la momentul potrivit, cu Checkmark

Trec pe lângă un magazin alimentar în fiecare zi, dar am uitat de multe ori că am vrut să mă opresc să cumpăr lapte în drumul spre casă. Checkmark este o aplicaţie de memento în funcţie de locaţii care rezolvă această problemă. Introduceţi mai multe locaţii diferite în Checkmark, cum ar fi magazinul alimentar, banca, acasă şi altele, şi această aplicaţie îţi va trimite notificări, atunci când ajungeţi la locul în cauză. Deci, poate să vă reamintească să luaţi lapte de la magazin, să vă reamintească să spălaţi rufele când ajungeţi acasă, sau să faceţi orice altceva puteţi realiza într-o anumită locaţie.

Ne place Checkmark pentru că este foarte uşor şi rapid de utilizat, tot ce trebuie pemtru a face ceva sunt doar câteva atingeri. Cu toate acestea, dacă utilizaţi deja aplicaţia Memento încorporată pe iOS, aceasta poate, de asemenea, trimite notificări în funcţie de locaţie-doar că este nevoie de câteva atingeri în plus pentru a funcţiona, aşa că nu mi se pare la fel de eficient.


Anunţă-i pe prietenii tăi că eşti în drum spre ei cu Twist

Deci, v-aţi asigurat că nu sunteţi în întârziere şi că aveţi toate informaţiile de care aveţi nevoie pentru următoarea întâlnire, dar poate că aveţi de-a face cu probleme în trafic şi veţi fi un pic în întârziere. Twist este o aplicaţie inteligentă care ţine evidenţa locaţiei dvs. curente şi a locului spre care vă îndreptaţi din calendar şi în mod automat trimite mesaje text prietenilor dvs. atunci când aţi plecat către ei şi care este timpul aproximativ de sosire, iaar dacă apar schimbări, îi va putea ţine la curent cu acestea. În acest fel prietenii nu vor mai trebui să vă sune să vă întrebe unde sunteţi în momentul în care încercaţi să ajungeţi cât mai repede la ei.




Stocaţi-vă cardurile de cadou, biletele şi altele cu PassBook

Cardurile cadou, cupoanele şi alte gratuităţi sunt foarte utile, dar e greu să-ţi aminteşti să le iei cu tine ori de câte ori te duci la cumpărături. Dacă sunteţi pe iOS 6, puteţi utiliza aplicaţia încorporată Passbook pentru a vă ajuta să vă amintiţi. Ori de câte ori aveţi de-a face cu un serviciu care suportă Passbook, cum ar fi serviciul pentru bilete de film Fandango, cardurile de cadou Starbucks, cupoanele Target şi altele, PassBook vă va salva automat voucherele, permiţându-vă să le aveţi cu dumneavoastră tot timpul. Dacă sunteţi pe iOS 6, puteţi utiliza aplicaţia încorporată Passbook pentru a vă ajuta să vă amintiţi.

Apoi, atunci când intraţi într-o sucursală a unei companii pentru care aveţi un voucher, aceasta vă va anunţa. Deci, dacă aveţi un card cadou Starbucks şi intraţi într-un sediu Starbucks, veţi primi o notificare prietenoasă amintindu-vă că aveţi un sold neutilizat pe cardul dvs. de cadou. Nu mai trebuie să vă amintiţi nimic.


Găsiţi atracţiile locale din apropiere, cu Yelp, OpenTable şi AroundMe

Probabil că aveţi deja aceste aplicaţii instalate pe telefonul dvs., dar aplicaţiile de găsire a atracţiilor locale, cum ar fi Yelp şi OpenTable sunt instrumentele perfecte pentru a le avea în arsenalul dvs. de citire a gândurilor. Yelp si OpenTable vă vor oferi o listă cuprinzătoare de restaurante şi a altor locaţii din apropiere sortate după ratingul clienţilor, preţ şi în funcţie de o mulţime de alte caracteristici. OpenTable vă va arăta chiar meniul, vă va spune cât timp trebuie sa aşteptaţi pentru a fi serviţi şi vă puteţi face chiar o rezervare direct din aplicaţie. În acest fel, dacă sunteţi într-o zonă pe care nu o cunoaşteţi şi aveţi nevoie de ceva de mâncare, nu trebuie să vă faceţi prea multe griji – doar deschideţi aplicaţia, găsiţi un loc din apropiere şi vă rezervaţi masa, totul în doar câteva minute.

Dacă nu vă place oricare dintre aceste două aplicaţii, AroundMe merită, de asemenea, o menţiune. Ea are o bază de date mare asupra întreprinderilor locale, poate să vă spună ce se află în apropiere şi să vă ofere acces facil la direcţiile de conducere, numere de telefon, meniuri de restaurant şi vă permite să faceţi o rezervare. Singurul lucru pe care într-adevăr nu îl conţine este comunitatea mare de oameni din spatele aplicaţiilor Yelp şi OpenTable, astfel încât nu puteţi vedea ce locuri sunt recomandate ca fiind bune (şi care sunt privite negativ). Acestea fiind spuse, AroundMe este o bună aplicaţie pentru a găsi cel mai apropiat ATM, oficiu poştal, sau alt loc de genul acesta.
Urmăriţi coletele şi scăderea preţurilor cu Slice

Dacă vă cumpăraţi totul on-line (cum fac eu), e greu să urmăriţi întregul proces şi momentul în care un colet trebuie să sosească la dvs. acasă, sau atunci când ceva are o scădere de preţ, după ce l-aţi cumpărat. Slice este o aplicaţie simplă care face toate aceste lucruri automat: vă scanează email-urile inbox, vă extrage informaţiile despre chitanţe atunci când sosesc şi vă oferă o interfaţă simplă pentru a urmări toate coletele. Vă va notifica chiar şi în cazul în care au loc reduceri de preţ, în cazul în care comerciantul de la care aţi cumpărat are o astfel de politică. Dacă doriţi să faceţi cumpărături online, Slice este aplicaţia perfectă.




Rămâneţi la curent cu aranjamentele de călătorie folosind TripIt şi Just Landed

Când vine vorba de a călători, nu putem vorbi pe cât de frumos ar merita despre TripIt. TripIt vă scanează email-ul pentru rezervări de călătorie, extrage apoi informaţiile necesare şi le pune apoi într-o aplicaţie simplă de pe telefonul tău cu tot ce aţi putea avea nevoie să ştiţi despre zborul dumneavoastră: ore de plecare şi de sosire, numere de confirmare, întârzieri, numere de scaun şi o mulţime de alte informaţii. În ziua în care aveţi rezervat zborul, nu trebuie să faceţi nimic altceva decât să deschideţi TripIt pe telefonul dvs. pentru a urmări tot ceea ce aveţi nevoie - aplicaţia perfectă pentru o vacanţă total lipsită de stres.

Dacă nu trebuie să călătoriţi, dar va trebui să luaţi pe cineva de la aeroport, Just Landed este o aplicaţie minunată. La fel ca GoTime, el vă va spune când trebuie să plecaţi în funcţie de locaţia dvs. curentă şi timpul de călătorie până la aeroport. Va urmări, de asemenea, zborul în cauză, permiţându-vă să ştiţi dacă soseşte mai devreme, la timp sau prezintă întârzieri, astfel încât veţi ajunge acolo exact când aterizează.


Supravieţuieşte într-o ţară străină cu Google Translate şi Currency Converter HD

Poate fi extrem de greu să te adaptezi atunci când călătoreşti în străinătate: limbi străine cărora trebuie să le faci faţă, conversii valutare, precum şi un oraş despre care nu ştii nimic. Telefonul dvs. vă poate ajuta să faceţi lucrurile un pic mai uşor. Google Translate poate traduce aproape orice pentru tine, prin text sau voce. Caracteristica de căutare Google Goggles poate să traducă orice pentru care ai o fotografie, perfect pentru semne, meniuri şi alte cuvinte scrise. În cele din urmă, în cazul în care aveţi nevoie de un convertor valutar bun, Currency Converter HD este o aplicaţie solidă, care vine cu o interfaţă simplă pentru a converti orice monedă pe care doriţi. Înarmat cu aceste aplicaţii, ar trebui să fiţi în măsură să vă faceţi sejurul mult mai puţin stresant.
Telefonul dvs. nu vă poate citi cu adevărat gândurile, dar înarmat cu informaţii corecte, poate şti foarte multe despre locul unde mergeţi, ce faceţi şi ce trebuie să ştiţi în orice moment. Cu acest sistem, ar trebui să fiţi în măsură să vă petreceţi mult mai puţin timp în căutarea lucrurilor şi mult mai mult timp realizând acele lucruri, acesta fiind şi motivul principal pentru care există smartphone-urile.




Traducere realizată de Alexandru Huţupanu după How to Turn Your Phone Into a Mind-Reading Personal Assistant.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.