Mali harta

În acest articol veţi putea citi o "radiografie" a statului Mali, aşa cum este realizată de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA - The World Factbook). Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi, sistemul naţional de apărare etc.

 

 

MALI

DRAPEL

Mali drapel


LOCALIZARE GEOGRAFICĂ

Mali poziţie geografică


HARTĂ

Mali harta

 

MALI. INTRODUCERE

GENERALITĂŢI: Republica Sudaneză şi Senegalul şi-au dobândit independenţa de Franţa în 1960, sub numele de Federaţia Mali. După doar câteva luni Senegalul s-a retras din federaţie, iar ceea ce anterior forma Republica Sudaneză a primit numele Mali. Regimul politic a fost unul dictatorial  până în anul 1991 când, prin intermediul unei lovituri de stat militare conduse de actualul preşedinte Amadou Toure, Mali a pornit pe drumul către democraţie, devenind una din cele mai solide democraţii de pe continentul negru. Preşedintele Alpha Konare a câştigat primele alegeri democratice în 1992 şi a fost reales în 1997. În conformitate cu constituţia ţării, după terminarea celui de-al doilea mandat Konare a fost urmat în funcţie de Amadou Toure, care a fost ulterior ales pentru un al doilea mandat în 2007. Alegerile au fost considerate libere şi corecte.


MALI. GEOGRAFIE

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: vestul Africii, la S-V de Algeria

COORDONATE GEOGRAFICE: 17 00 N, 4 00 V

REPERE GEOGRAFICE: Africa

SUPRAFAŢĂ:
:: TOTALĂ: 1.240.192 km2
:: LOCUL ÎN LUME:24
:: USCAT: 1.220.190 km2
:: APĂ: 20.002 km2

LUNGIMEA GRANIŢELOR:
:: TOTAL: 7.243 km
:: ŢĂRILE VECINE: Algeria 1.376 km, Burkina Faso 1000 km, Guinea 858 km, Coasta de Azur 532 km, Mauritania 2.237 km, Niger 821 km, Senegal 419 km

SUPRAFAŢA COMPARATIVĂ: puţin mai mică decât dublul Texasului

LUNGIMEA COASTEI: 0 km (nu are ieşire la mare)

DREPTURILE ASUPRA MĂRII: nu are (nu are ieşire la mare)

CLIMAT: de la subtropical la arid; uscat şi cald ( din februarie până în iunie); climat ploios, umed şi temperat ( din iunie până în noiembrie); rece şi uscat ( din noiembrie până în februarie).

TERENUL: în cea mai mare parte este şes până la câmpiile nordice acoperite de nisip; savană în sud, dealuri accidentate în nord-est.

ÎNĂLŢIMI:
:: CEL MAI JOS PUNCT: râul Senegal: 23 m
:: CEL MAI ÎNALT PUNCT: Hombori Tondo: 1.155 m

RESURSE NATURALE: aur, fosfaţi, caolin, sare, calcar, uraniu, ghips, granit, hidroenergie
Notă: depozitele de bauxită, fier, magneziu, staniu şi cupru sunt cunoscute, dar nu sunt exploatate

FOLOSIREA USCATULUI:
:: ARABIL: 3,76%
:: CULTURI PERMANENTE: 0,03%
:: ALTE FOLOSIRI: 96,21%

SUPRAFAŢA IRIGATĂ: 2.360 km2 ( 2003)

RESURSELE DE APĂ: 100 km3 ( 2001)

CANTITATEA DE APĂ EXTRASĂ:
:: TOTAL: 6,55 km3/an ( 9%/1%/90%)
:: PE CAP DE LOCUITOR: 484 m3/an ( 2000)

HAZARDURI NATURALE: secetă, furtunile de nisip sunt comune în timpul sezoanelor secetoase; secete periodice; inundaţii provocate de umflarea râului Niger

MEDIU - PROBLEME CURENTE: defrişare, eroziunea solului, deşertificare, aprovizionare necorespunzătoare cu apă potabilă; braconaj

MEDIU - ACORDURI INTERNAŢIONALE: Biodiversitate, Schimbarea Climei, Schimbarea Climei - Protocolul Kyoto, Deşertificare, Specii Periclitate, Deşeuri Periculoase, Legea privind dreptul la mare, Protecţia Stratului de Ozon, Mlaştini, Moratoriul împotriva vânării de balene.
Semnate, dar neratificate: niciunul din acordurile prezentate


MALI. POPULAŢIA

POPULAŢIA: 14.159.904 locuitori ( iulie 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 67

STRUCTURA PE VÂRSTE:
:: 0-14 ANI: 47,3% ( 3.372.717 bărbaţi/ 3.325.188 femei)
:: 15-64 ANI: 49,7% ( 3.348.687 bărbaţi/ 3.605.143 femei)
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 3% ( 199.862 bărbaţi/ 218.307 femei)

VÂRSTA MEDIE:
:: TOTAL: 16,3 ani
:: BĂRBAŢI: 15,9 ani
:: FEMEI: 16,7 ani ( 2011)

RATA DE CREŞTERE DEMOGRAFICĂ: 2,61% (2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 25

RATA NATALITĂŢII: 46,62 naşteri/ 1000 locuitori ( 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 3

RATA MORTALITĂŢII: 14,29 decese/ 1000 locuitori ( 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 14

RATA EMIGRAŢIEI: -5,23 emigranţi/ 1000 locuitori ( 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 194

URBANIZARE:
:: POPULAŢIA URBANĂ: 36% din totalul populaţiei ( 2010)
:: RATA URBANIZĂRII: 4,4% rata anuală de schimbare ( 2010-15)

ORAŞE IMPORTANTE- POPULAŢIE: Bamako - 1,628 milioane locuitori ( 2009)

RAPORTUL DINTRE SEXE:
:: LA NAŞTERE: 1,03 bărbaţi/ femei
:: SUB 15 ANI: 1,01 bărbaţi/ femei
:: 15-64 ANI: 0,95 bărbaţi/ femei
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 0,92 bărbaţi/ femei
:: TOTAL POPULAŢIE: 0,98 bărbaţi/ femei ( 2011)

RATA MORTALITĂŢII INFANTILE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 111,35 decese/ 1000 nou-născuţi vii
:: LOCUL ÎN LUME: 4
:: BĂRBAŢI: 118,15 decese/ 1000 nou-născuţi vii
:: FEMEI: 104,34 decese/ 1000 nou-născuţi vii ( 2011)

SPERANŢA DE VIAŢĂ LA NAŞTERE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 52,61 ani
:: LOCUL ÎN LUME: 207
:: BĂRBAŢI: 51,01 ani
:: FEMEI: 54,26 ani ( 2011)

RATA FERTILITĂŢII: 6,44 copii născuţi/ femeie
:: LOCUL ÎN LUME: 3

HIV / SIDA - RATA DE RĂSPÂNDIRE ÎN RÂNDUL ADULŢILOR: 1% ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 45

PERSOANE CU HIV / SIDA: 76.000 ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 48

DECESE CAUZATE DE HIV: 4.400 ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 41

BOLI CONTAGIOASE IMPORTANTE:
:: RISCUL LA CONTAMINARE: foarte ridicat
:: BOLI CAUZATE DE MÂNCARE ŞI APĂ: diaree provocată de bacterii şi protozoare, hepatita A, febră tifoidă
:: BOLI TRANSMISE PRIN VECTORI: malaria
:: BOLI CAUZATE DE APĂ: schistozomiaza
:: BOLI RESPIRATORII: meningită meningococică ( 2009)

NAŢIONALITATE: malian(ă), malieni(e)

GRUPURI ETNICE: mande 50%( bambara, malinke, sonimke), peul 17%, voltaic 12%, songhai 6%, tuaregi şi moori 10%, altele 5%

RELIGIE: musulmani 90%, creştini 1%, credinţe indigene 9%

LIMBĂ: franceza( oficială), bambara 80%, o varietate de limbi africane

ALFABETIZARE:
:: DEFINIRE: cei de peste 15 ani pot să citească şi să scrie
:: TOTAL: 46,4%
:: BĂRBAŢI: 53,5%
:: FEMEI: 39,6% ( 2003)

NUMĂR ANI ŞCOLARIZARE:
:: TOTAL: 8 ani
:: BĂRBAŢI: 9 ani
:: FEMEI: 7 ani ( 2009)

CHELTUIELI CU EDUCAŢIA: 3,8% din PIB ( 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 117


MALI. GUVERNAREA

NUMELE ŢĂRII:
:: FORMA CONVENŢIONALĂ LUNGĂ: Republica Mali
:: FORMA CONVENŢIONALĂ SCURTĂ: Mali
:: FORMA LOCALĂ LUNGĂ: Republica Mali
:: FORMA LOCALĂ SCURTĂ: Mali

FORMA DE GUVERNĂMÂNT: republică

CAPITALA:
:: NUME: Bamako
:: COORDONATE GEOGRAFICE: 12 39 N, 8 00 V
:: TIMPUL UTC: UTC 0 ( este cu 5 ore avans faţă de Washington)

DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE: 8 regiuni (regiuni, singular regiune); Gao, Kayes, Kidal, Koulikoro, Mopti, Segou, Sikasso, Tombouctou

INDEPENDENŢĂ: 22 septembrie 1960 ( de la Franţa)

ZIUA NAŢIONALĂ: Ziua Independenţei, 22 septembrie ( 1960)

CONSTITUŢIA: adoptată la 12 ianuarie 1992

SISTEMUL JURIDIC: bazat pe sistemul de drept civil francez şi drept cutumiar; revizuirea actelor judiciare se execută în Curtea Constituţională; nu acceptă jurisdicţia obligatorie CIJ ( Curtea Internaţională de Justiţie)

SISTEMUL DE VOT: 18 ani minim împlinişi, vot universal

PUTEREA EXECUTIVĂ:
:: ŞEFUL STATULUI: preşedintele Amadou Toumani Toure ( din 8 iunie 2002)
:: ŞEFUL GUVERNULUI: prim-ministrul Mobido Sibide ( din 28 septembrie 2007)
:: CABINETUL: consiliul de miniştri este numit de prim-ministru
:: ALEGERI: preşedintele este ales prin vot popular pe o perioadă de 5 ani (maxim două mandate); ultimele alegeri au fost pe 29 aprilie 2009 ( următoarele vor fi în aprilie 2012); prim-ministrul este numit de preşedinte
:: REZULTATUL ALEGERILOR: Amadou Toumani Toure a fost reales preşedinte; procentaj: Amadou Toumani Toure 71,2%, Ibrahim Boubacar Keita 19,2%, alţii 9,6%

PUTEREA LEGISLATIVĂ: Adunarea Naţională ( parlament unicameral) sau Assemblee Nationale ( 147 locuri; membrii sunt aleşi prin vot popular pe o perioadă de 5 ani)
:: ALEGERI: ultimele au fost pe 1 şi 22 iulie 2007 ( următoarele vor fi în iulie 2012)
:: REZULTATELE ALEGERILOR: procente de voturi pe partid: NA; locuri pe partid: coaliţia ADP 113 ( ADEMA 51, URD 34, MPR 8, CNID 7, UDD 3, altele 10), coalişia FDR 15 ( RPM 11, PARENA 4), SADI 4, 15 independenţi

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ: Curtea Supremă sau Cour Supreme

PARTIDE POLITICE ŞI LIDERI: Solidaritatea Africană pentru Democraţie şi Independenţă sau SADI ( Oumar Marinko, secretar general); Alianţa Democraţiei sau ADEMA ( Diounconda Traore); Alianţa Democraţiei şi Progresului sau ADP ( o coaliţie compusă din partide politice, incluzând ADEMA şi URD, formată în decembrie 2006 pentru a sprijini candidatura lui Amadou Toure la preşedinţie); Alianţa Schimbărilor Democrate ( grup politic format în principal de tuaregi din regiunea de nord din Mali); Convergenţa 2007 ( Soumeylou Boubeye Maiga); Frontul Democraţei şi Republicii sau FDR ( o coaliţie compusă din partide politice, incluzând RPM şi PARENA, a fost formată pentru a se opune candidaturii lui Amadou Toure la preşedinţie); Congresul Naţional pentru Iniţiative Democratice sau CNID ( Mountaga Tall); Partidul Democraţiei şi Progresului sau PDP ( Mady Konate); Partidul Reînnoirii Naţionale sau PARENA ( Tiebile Drame); Mişcarea Patriotică pentru Reînnoire sau MPR ( Choguel Maiga); Adunarea Democraţiei şi Forţei de Muncă sau RDT ( Amadou Ali Niangadou); Adunarea Mali sau RPM ( Ibrahim Boubacar Keita); Uniunea Sudaneză/ Adunarea Africană Democrată sau US/ RDA ( Mamadou Basir Gologo); Uniunea Democraţiei şi Dezvoltării sau UDD ( Moussa Balla Coulibaly); Uniunea Republicii şi Democraţiei sau URD ( Soumaila Cisse)

GRUPURI DE PRESIUNE POLITICĂ ŞI LIDERI: altele: armata, autorităţile islamice, rebelii din nordul regiunii, compania publică de bumbac CMDT; tuaregii.

PARTICIPAREA LA ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE: ACP, AfDB, AU, CD, ECOWAS, FAO, FZ, G-77, IAEA, IBRD, ICAO, ICCt, ICRM, IDA, IDB, IFAD, IFC, IFRCS, ILO, IMF, Interpol, IOC, IOM, IPU, ISO, ITSO, ITU, ITUC, MIGA, MONUSCO, NAM, OIC, OIF, OPCW, UN, UNAMID, UNCTAD, UNESCO, UNIDO, UNMIL, UNWTO, UPU, WADB (regional), WAEMU, WCO, WFTU, WHO, WIPO, WMO, WTO.


DESCRIERE DRAPEL: trei benzi verticale, egale: verde, galben şi roşu
Notă: foloseşte culorile populare panafricane din Etiopia; culorile de la stânga la dreapta sunt aceleaşi ca vecinii senegalezi ( care au în plus o stea verde în centru) şi inverse ca acelora din Guineea

IMNUL NAŢIONAL:
:: NUME: “ Le Mali” (Mali)
:: VERSURI ŞI MUZICA: Seydou Badian Kouyate/ Banzoumana Sissoko
Nota: a fost adoptat în 1962; imnul mai este cunoscut şi ca “ Pour l’Afrique et pour toi, Mali” (pentru Africa şi pentru tine, Mali) şi “A ton appel Mali” (la solicitarea ta, Mali)


MALI. ECONOMIA

ECONOMIA. GENERALITĂŢI: fiind printre cele mai sărace 25 ţări din lume, Mali este o ţară fără ieşire la mare şi este dependentă în ceea ce priveşte încasările de exploatarea zăcămintelor de aur şi de exporturile de produse agricole. Starea fiscală a ţării oscilează odată cu preţul aurului şi al produselor agricole, dar şi în funcţie de anotimpul secerişului. Mali rămâne în continuare dependentă de ajutor extern. Activitatea sa economică este în mare măsură limitată la zona fluvială irigată de râul Niger, iar aproximativ 65% din suprafaţa sa este deşert sau semideşert. Aproximativ 10% din populaţie este nomadă şi aproximativ 80% din forţa de muncă se ocupă de agricultură şi pescuit. Activitatea industrială este concentrată pe procesarea produselor agricole. Guvernul a continuat un program structural de ajustare recomandat de FMI, care a ajutat economia să crească, a asigurat diversitatea şi a atras investiţii străine. Mali îşi dezvoltă industria de bumbac şi de extracţie a fierului pentru a-şi diversifica resursele de venit, deoarece producţia de aur a început să scadă. Mali a investit în turism, dar problemele legate de securitate afectează acest sector. Reformele economice şi deprecierea francului CFA cu 50% în ianuarie 1994 au condus la o creştere economică cu o valoare medie de 5% înregistrată în intervalul 1996-2010. Transferul de fonduri şi rutele de comerţ exterior au fost puse în pericol de starea de tensiune din statul vecin Coasta de Fildeş. Totuşi, Mali construieşte o reţea de drumuri cu care se va conecta la ţările vecine şi are o linie de cale ferată prin care se face legătura cu Senegalul. În 2010, în Mali a fost o secetă regională care au afectat şeptelul şi producţia alimentară.

PIB (RAPORTAT LA PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE): 16,74 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 134
15,91 miliarde $ (2009)
15,24 miliarde $ (2008)
Notă: cifrele sunt exprimate în dolari americani 2010

PIB (RAPORTAT LA RATA OFICIALĂ DE SCHIMB): 9,077 miliarde $ ( 2010)

PIB - RATA REALĂ DE CREŞTERE: 5,2% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 59
4,4% (2009)
5% (2008)

PIB PE CAP DE LOCUITOR: 1200 $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 206
1200 $ (2009)
1200 $ (2008)
Notă: cifrele sunt exprimate în dolari americani 2010

PIB - PONDEREA SECTOARELOR DE ACTIVITATE:
:: AGRICULTURĂ:45%
:: INDUSTRIE:17%
:: SERVICII:38% ( 2001)

FORŢA DE MUNCĂ (NOMINAL): 3,241 milioane ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 100

FORŢA DE MUNCĂ PE SECTOARE ECONOMICE:
:: AGRICULTURĂ: 80%
:: INDUSTRIE ŞI SERVICII: 20% (2005)

RATA ŞOMAJULUI: 30% (2004)
:: LOCUL ÎN LUME: 178

POPULAŢIA SUB LIMITA SĂRĂCIEI: 36,1% ( 2005)

VENITUL SAU CONSUMUL PE GOSPODĂRIE ÎN FUNCŢIE DE COTA PROCENTUALĂ:
:: CEL MAI MIC 10%: 2,7%
:: CE MAI MARE 10%: 30,5% ( 2006)

DISTRIBUŢIA VENITULUI FAMILIAL - INDEXUL GINI: 40,1 ( 2001)
:: LOCUL ÎN LUME: 60
50,5 ( 1994)

BUGETUL
:: VENITURI: 1,5 miliarde $
:: CHELTUIELI: 1,8 miliarde $ ( 2006)

RATA INFLAŢIEI: 2,5% (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 69

RATA DE DISCOUNT A BĂNCII CENTRALE: 4,25% ( 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 94
4,75% ( 31 decembrie 2008)

MASA MONETARĂ ÎN SENS RESTRÂNS - M1: 1,758 miliarde $ ( 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 124
1,559 miliarde $ ( 31 decembrie 2008)

MASA MONETARĂ ÎN SENS LARG - M3: 2,514 miliarde $ ( 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 137
2,12 miliarde $ ( 31 decembrie 2008)

VALOAREA CREDITELOR INTERNE: 994,9 milioane $ ( 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 150
1,095 milioane $ ( 31 decembrie 2008)

VALOAREA DE PIAŢĂ A ACŢIUNILOR TRANZACŢIONATE PUBLIC PE BURSĂ: $ NA

AGRICULTURA - PRODUSE: bumbac, mei, orez, porumb, legume, alune, bovine, ovine, caprine

INDUSTRIE: prelucrarea produselor alimentare, construcţie, mineritul fosfaţilor şi aurului

RATA DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: $ NA

ELECTRICITATEA - PRODUCŢIE: 515 milioane kWh ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 158

ELECTRICITATEA - CONSUM: 479 milioane kWh ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 162

ELECTRICITATEA- EXPORTURI: 0 kWh- evoluţiile recente hidroenergetice pot furniza energie electrică către Senegalului şi Mauritania ( 2008)

PETROL - PRODUCŢIE: 0 barili/zi ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 163

PETROL - CONSUM: 6000 barili/zi ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 163

PETROL - EXPORTURI: 0 barili/zi ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 193

PETROL – IMPORTURI: 4402 barili/zi ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 162

PETROL - REZERVE DOVEDITE: 0 barili ( 1 ianuarie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 139

GAZE NATURALE - PRODUCŢIE: 0 m3 ( 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 114

GAZE NATURALE - CONSUM: 0 m3 ( 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 139

GAZE NATURALE - EXPORTURI: 0 m3 ( 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 153

GAZE NATURALE - IMPORTURI: 0 m3 ( 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 96

BALANŢA CONTURILOR CURENTE: -446 milioane $ ( 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 113

EXPORTURI: 294 milioane $ ( 2006)
:: LOCUL ÎN LUME: 174

EXPORTURI - BUNURI: bumbac, aur, animale

EXPORTURI - STATE PARTENERE: China 14.61%, Thailanda 8.28%, Pakistan 6.74%, Maroc 6.48%, Burkina Faso 4.67%, Franţa 4.6%, India 4.45% (2009)

IMPORTURI: 2,358 miliarde $ ( 2006)
:: LOCUL ÎN LUME: 147

IMPORTURI - BUNURI: petrol, maşini şi echipamente, materiale de construcţii, produse alimentare, textile

IMPORTURI - STATE PARTENERE: Senegal 12.21%, Franţa 11.57%, Coasta de Fildeş 10.05%, China 5.89% (2009)

DATORIA EXTERNĂ: 2,8 miliarde $ ( 2002)
:: LOCUL ÎN LUME: 133

CURSUL VALUTAR: franci africani CFA (Communauté Financiere Africaine ) - XOF pentru un dolar SUA - 506.04 (2009), 447.81 (2008), 493.51 (2007), 522.59 (2006)
Notă: începând cu 1 ianuarie 1999, francul din Africa de Vest CFA (XOF) a fost raportat la moneda euro la o rată de 655,957 franci CFA pe euro; monedele şi bancnotele francilor CFA din Africa de Vest nu sunt recunoscute în ţările care utilizează franci CFA din Africa Centrala (XAF), şi viceversa, chiar dacă rata de schimb valutar a celor două monede este aceeaşi.


MALI. TELECOMUNICATII

POSTURI TELEFONICE FIXE ÎN UZ: 81.000 ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 148

ABONAŢI LA SERVICIILE DE TELEFONIE MOBILĂ: 3,742 milioane ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 107

SERVICIILE DE TELEFONIE:
:: GENERALITĂŢI: sistemul intern este nesigur dar poate fi îmbunătăţit; creşterea utilizării buclelor locale pentru a extinde acoperirea reţelei în zonele îndepărtate.
:: INTERN: abonarea la liniile fixe rămâne în continuare mai puţin de 1 la 100 de persoane; abonarea la telefonie mobilă a crescut rapid la aproximativ 30 din 100 de persoane
:: INTERNAŢIONAL: codul ţării: +223; centre de comunicaţii prin satelit şi legături de fibră optică pentru ţările vecine; staţii terestre de satelit - 2 Intelsat ( 1 Oceanul Atlantic, 1 Oceanul Indian) ( 2008)

MASS-MEDIA - AUDIOVIZUALUL: 1 post public TV; două companii private asigură servicii de abonare la pachetele externe TV; postul public de radio a fost completat de un număr mare de posturi radio private; transmisiile posturilor internaţionale sunt disponibile

CODUL INTERNET DE ŢARĂ: .ml

NUMĂRUL DE COMPUTERE CONECTATE LA INTERNET: 524 ( 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 179

NUMĂRUL UTILIZATORILOR DE INTERNET: 249.800 ( 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 135


MALI. TRANSPORTURI
AEROPORTURI: 20 ( 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 134

AEROPORTURI - CU PISTE PAVATE:
:: TOTAL: 8
:: 2.438 - 3.047 M: 4
:: 1.524 – 2.437 M: 3
:: 914- 1523M: 1 ( 2010)

AEROPORTURI - CU PISTE NEPAVATE:
:: TOTAL: 12
:: 1.524 – 2.437 M: 4
:: 914 - 1.523 M: 5
:: SUB 914 M: 3 (2010)

CĂI FERATE:
:: TOTAL: 593 km
:: LOCUL ÎN LUME:111
:: ECART ÎNGUST: 593 km cu ecartament de 1m ( 2008)

ŞOSELE:
:: TOTAL: 18.709 km
:: LOCUL ÎN LUME: 114
:: ASFALTATE: 3.368 km
:: NEASFALTATE: 15.341 ( 2004)

CĂI NAVIGABILE: 1800 km ( în aval de Koulikoro; nivelul mic al apei de pe râul Niger creează probleme în anii secetoşi; în lunile dinainte de sezonul ploios râul nu poate fi navigabil de navele comerciale) ( 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 45

PORTURI: Koulikoro


MALI. SISTEMUL DE APĂRARE NAŢIONALĂ

CATEGORII DE FORŢE: Forţele Armate Maliane: Armata, Forţele Aeriene ale Republicii Mali (Force Aerienne de la Republique du Mali, FARM), Garda Naţională ( 2008)

SERVICIUL MILITAR - VÂRSTĂ ŞI OBLIGATIVITATE: 18 ani pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu şi pentru voluntariat; serviciu militar obligatoriu - 2 ani (2010)

PERSONALUL DISPONIBIL PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 2.848.412
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 2.981.106 (2010)

PERSONALUL APT PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 1.825.770
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 1.968.563 (2010)

PERSONALUL CARE ATINGE ANUAL VÂRSTA CORESPUNZĂTOARE SERVICIULUI MILITAR:
:: BĂRBAŢI: 158.031
:: FEMEI: 159.733 ( 2010)

CHELTUIELI CU SISTEMUL DE APĂRARE (PROCENT DIN PIB): 1,9% ( 2006)
:: LOCUL ÎN LUME: 78


MALI. PROBLEME TRANSNAŢIONALE

DISPUTE – INTERNAŢIONALE: nu există

REFUGIAŢI ŞI PERSOANE STRĂMUTATE PE PLAN INTERN:
:: REFUGIAŢI ( din ţara de origine): 6300 (Mauritania) (2007)

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.