Gaură neagră - reprezentare artistică

Conceptul de vid absolut, adică de spațiu în care nu se află absolut nimic, este unul învechit. Spațiul, fără pic de materie în el, este departe de a fi fără nimic în el. Am scris un articol, Cât cântărește spațiul gol, unde am vorbit în detaliu despre spațiu și ce conține acesta, când nu conține „nimic”. Într-un alt articol am vorbit despre ce este spațiul în concepția lui Einstein (Spațiul nu are o existență în sine), unde în esență spuneam că ceea ce numim „spațiu” este doar o caracteristică a câmpului gravitațional din univers.

Spațiu-timpul conține energie. Conține câmpuri cuantice fluctuante. Conține energie întunecată, care are o „presiune” negativă, forțând spațiul să se extindă, universul nostru fiind fără dubii în expansiune accelerată.

Dar iată un aspect spectaculos: deși spațiul gol are o densitate foarte mică, masa spațiului gol reprezintă cea mai mare parte a masei din univers, adică circa 70% (atât reprezintă energia întunecată din masa universului). Un spațiu de dimensiunea Terrei ar avea circa 7 miligrame de masă. Nu pare mult, dar universul este în cea mai mare parte spațiu gol (un fel de a spune...), adică fără materia obișnuită care formează stele, planete și galaxii. Într-adevăr, într-o galaxie sau sistem solar, masa spațiului gol nu înseamnă aproape nimic. Dar, din nou, lucrurile se schimbă la scară foarte mare, dat fiind că aglomerările de materie sunt rare în univers.

Și acum trecem la partea interesantă: dacă spațiul gol nu este chiar gol, nu este acesta atras de o gaură neagră? Poate spațiul scăpa atracției inexorabile a acesteia?

Dacă modul în care înțelegem gravitația, pornind de la teoria generală a relativității a lui Einstein, este cât de cât aproape de ce se întâmplă în natură, atunci spațiu-timpul nu doar că nu scapă gravitației găurii negre, ci este este în perpetuă cădere în aceasta.

În fapt, așa cum am scris în alte articole (acesta și acesta), probabil că această metaforă a căderii spațiului într-o gaură neagră ori către orice obiect cosmic masiv - este cea mai la îndemână pentru a ilustra gravitația, deși nu este lipsită de probleme.

Păstrând aceeași metaforă, ne putem imagina spațiu-timpul ca un fel de cadru fundamental al universului, aflat într-o continuă mișcare și distorsiune, după cum „dictează” materia și energia din univers.

 

 

Pe de altă parte, într-un exemplu care, cred, arată limitele metaforei de mai sus, nu ar trebui înțeles că spațiu-timpul nu ar fi extrem de rigid, căci distorsiunile acestuia, generate, de exemplu, de coliziunea dintre două găuri negre, un eveniment cataclismic așadar, imposibil de imaginat de mintea umană, raportat la evenimentele la care asistăm în viața de zi cu zi, nu sunt decât infime. De aceea ne și trebuie aparate incredibil de sensibile (interferometre) pentru a detecta distorsiuni ale spațiu-timpului.

Credit prima imagine depositphotos.com 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.


Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE