LEX PRIMA - PRINCIPIUL INERŢIEI

Un punct material îşi menţine starea de repaus relativ sau de mişcare rectilinie uniformă atâta timp cât asupra sa nu acţionează alte corpuri care să-i schimbe această stare.

Inerţia este proprietatea generală a corpurilor de a-şi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă în absenţa acţiunilor exterioare respectiv de a se opune la orice schimbare a stării sale de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă în prezenţa acţiunilor exterioare.

Masa este o mărime fizică scalară ce măsoară inerţia corpurilor.

Sistemul de referinţă inerţial este un sistem de referinţă în care este valabil principiul inerţiei.

Un sistem de referinţă care se mişcă rectiliniu uniform faţă de un sistem de referinţă inerţial este la rândul său un sistem de referinţă inerţial.

 

 

LEX SECUNDA - PRINCIPIUL FUNDAMENTAL

Acceleraţia imprimată unui corp este direct proporţională cu forţa care acţionează asupra corpului şi invers proporţională cu masa corpului şi are direcţia şi sensul forţei aplicate.

Un newton este forţa care aplicată unui corp cu masa de 1 kilogram îi imprimă o acceleraţie de 1m/s2.

Impulsul  - notat cu p - al punctului material este mărimea fizică vectorială egală cu produsul dintre masa şi viteza acestuia.


TERTIA LEX - PRINCIPIUL ACŢIUNII ŞI REACŢIUNII

Dacă un corp A acţionează asupra altui corp B cu o forţă FAB, numită acţiune, cel de-al doilea corp acţionează asupra primului cu o forţă FBA egală în modul şi opusă ca sens, numită reacţiune. Cele două forţe - acţiune şi reacţiune - apar simultan, dar acţionează asupra unor corpuri diferite.

 

TIPURI DE FORŢE

INTERACŢIUNI PRIN CONTACT - se exercită atunci când cele două sisteme care interacţionează vin în contact direct, ca: tracţiunea exercitată prin intermediul unui fir, interacţiunile elastice, interacţiunea de contact dintre un corp cu un mediu fluid în care înaintează, interacţiunea de contact dintre două solide.

INTERACŢIUNI DE LA DISTANŢĂ - se manifestă prin intermediul unui câmp, ca: interacţiunea gravitaţională, interacţiunea electrică ori interacţiunea magnetică.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.