Principiile lui Lyell. FrontispiciuCu doar un an înainte de a se îmbarca în călătoria de câţiva ani în jurul lumii pe vasul Beagle, britanicul Charles Darwin achiziţionase o carte celebră în epocă, în care se demonstra clar că Pământul nu are doar 7.000 de ani, ci o vârstă mult mai mare.

 

 

 

 

De asemenea, în lucrare se arăta şi că relieful Terrei nu luase naştere peste noapte, ci prin mici transformări, de-a lungul a milioane de ani. De aici până la a realiza că acest lucru este valabil şi pentru specii nu a fost decât un pas ...

 

Principii de geologie. Charles Lyell

"Principii de geologie", de Charles Lyell. Primul volum al lucrării a apărut chiar înainte ca Darwin să plece în acum celebra sa călătorie în jurul lumii pe vasul Beagle.

 

De fapt, primul om care arătase că Pământul este mult mai bătrân decât cei 7.000 de ani de care vorbea Biblia fusese tot un britanic, cu jumătate de secol mai devreme, în 1785. James Hutton fusese un mare agricultor scoţian, care observase an după an la ferma sa cum acţiunile lente ale factorilor naturali modifică treptat relieful. Scoţianul şi-a demonstrat ipoteza în munţii Scoţiei, folosindu-se de formaţiunile stâncoase de acolo. James Hutton este considerat părintele geologiei.

 

 

Dar James Hutton nu a reuşit să convingă comunitatea oamenilor de ştiinţă de teoria sa. De profesie fermier şi un antreprenor de succes, specializat şi în chimie, Hutton nu a reuşit totuşi scrierea unor articole ştiinţifice riguroase în care să îşi prezinte descoperirile. În ultimii ani ai vieţii şi-a propus să scrie o lucrare în trei volume, dar a apucat să îl termine doar pe primul. Nu a fost nici acesta o reuşită. Hutton era deja bătrân, bolnav şi foarte slăbit. După moartea sa, alţi geologi au încercat să-i popularizeze teoria.

Charles Lyell
A fost nevoie să treacă încă două generaţii pentru ca un alt geologic britanic, Charles Lyell, să îi descopere opera, să o înţeleagă, să o aprecieze la adevărata ei valoare şi să sistematizeze ideile şi dovezile experimentale ale lui Hutton. A rezultat o lucrare amplă în trei volume, care a fost publicată între 1830 şi 1833. De cum a apărut, a făcut vâlvă. Datorită stilului foarte clar al expunerii, teoria conform căreia Pământul e mult mai vechi decât se credea, teorie care susţinea şi ideea că relieful fusese modelat de acţiunea continuă a agenţilor naturali (ploaia, vântul etc.) a fost treptat acceptată, iar geologia "primită" în rândul ştiinţelor.

Dar să nu uităm de unde am pornit la drum... De la Charles Darwin, care tocmai plecase în călătoria sa în jurul lumii la bordul navei britanice Beagle, pe 27 decembrie 1831. Charles Lyell de-abia îşi publicase lucrarea, care tocmai fusese achiziţionată de Darwin înainte de a pleca pe mare. În lunile care au urmat Darwin a studiat teoriile lui Lyell şi a devenit susţinătorul acestora.

Şi-a propus ca pe parcursul călătoriei să caute dovezi ale teoriei geologice în ţinuturile îndepărtate pe care avea să le viziteze. Dovezile din cartea lui Lyell aveau la bază observaţii făcute exclusiv în Marea Britanie şi munţii Elveţiei. Astfel că Darwin a devenit pentru o vreme şi un entuziast geolog.

Teoria lui Lyell i-a sugerat un model teoretic similar pentru evoluţia florei şi faunei planetei. Poate că nici speciile de animale şi plante nu au apărut brusc, ci au suferit mici transformări, pe perioade foarte lungi de timp. Aşa s-a născut la Darwin ideea de evoluţie a speciilor. Timpul pentru acest soi de transformări ar fi existat din belşug. Tocmai o demonstrase Lyell.

Darwin a acumulat în acea călătorie foarte multe dovezi în sprijinul ideii de evoluţie a plantelor şi animalelor. În special insulele Galapagos l-au ajutat foarte mult, căci aici existau specii diferite, dar de caracteristici foarte apropiate, care susţineau ideile sale. Fiecare specie era adaptată la mediul său natural. Dacă ar fi fost mutată pe o insulă apropiată, nu ar fi supravieţuit. Atunci i-a venit ideea că evoluţia s-ar face prin ... selecţie naturală. Adică prin adaptare la mediu: indivizii cei mai bine adaptaţi la mediul lor de viaţă supravieţuiesc şi se reproduc mai mult decât cei neadaptaţi la respectivul mediu. Trebuie menţionat că o teorie a evoluţiei fusese deja formulată cu câteva decenii mai înainte, dar aceasta nu avea la bază ideea de selecţie naturală.

În timpul călătoriei pe Beagle, Charles Darwin a adunat aproape 1400 de pagini dedicate observaţiilor geologice şi doar în jur de 400 de pagini dedicate observaţiilor de plante şi animale, aşa cum aflăm din articolul "Ciocanul lui Darwin".

Călătoria vasului Beagle a luat sfârşit în octombrie 1836. Imediat Charles Darwin a publicat notiţele sale despre geologie, ceea ce i-a adus ceva notorietate în cercurile de oameni de ştiinţă. Ideile biologice nu le-a publicat atunci. A cizelat ani la rând teoria şi a adunat noi dovezi experimentale. Abia în 1859, la vârsta de 50 de ani, a publicat teoria evoluţiei speciilor prin selecţie naturală. Cartea a avut un imens succes. Prima ediţie s-a tipărit în 1250 de exemplare, toate vândute în ziua lansării, pe 24 noiembrie 1859. La succesul acesta a contribuit iarăşi ... Charles Lyell. Căci Darwin şi-a structurat lucrarea după modelul "Principiilor de geologie", prezentând clar şi concis atât teoria sa a evoluţiei prin selecţie naturală, cât şi dovezile experimentale acumulate pe parcursul călătoriei pe Beagle, dar şi ulterior.

Darwin nu s-ar fi grăbit să publice teoria (avea pregătit un rezumat de 40 de pagini pentru a fi publicat în eventualitatea morţii sale), dar în 1858 a fost presat de vestea că un alt om de ştiinţă descoperise în mod independent aceleaşi lucruri. Era vorba de Alfred Russel Wallace, tot un britanic.

Iată deci cum o descoperire ştiinţifică contribuie la apariţia alteia. Aţi aflat în acest scurt articol cum teoria evoluţiei prin selecţie naturală nu putea fi descoperită înainte de înţelegerea faptului că Pământul e mult mai vechi decât cei 7.000 de ani pe care îi sugera Biblia. Aşadar, biologia modernă nu putea apărea înainte să apară... geologia modernă.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.