Misiunea Rosseta a Agenţiei Spaţiale Europene ce a constat în aterizarea pe cometa 67P a fost una dintre cele mai îndrăzneţe din istorie. Ideea de a ateriza pe o bucată mică de piatră acoperită cu gheaţă aflată la 300 de milioane de kilometri depărtare de Pământ, deplasându-se către Soare cu o viteză apropiată de 135.000 km/oră este incredibilă, mai ales că a şi reuşit!

 

 



Lucrurile noi pe care oamenii de ştiinţă le-au aflat din datele trimise de Rosseta încurajează o a doua misiune spaţială, care a fost deja începută: misiunea Hayabusa2 a Agenţiei Japoneze de Explorare Aerospaţială (JAXA), care va consta în aterizarea de cel puţin 3 ori nu pe o cometă, ci pe un asteroid.

Datele furnizate de Rosseta şi studiul publicat în revista Science arată că apa găsită pe cometa 67P nu este aceeași cu cea de pe Pământ, aspect ce ne-a surprins foarte mult.

 



Examinând norul de vapori din jurul nucleului cometei, Rosseta a măsurat raportul dintre hidrogen şi forma sa cea mai grea, deuteriul, şi a descoperit că este de trei ori mai mare decât cel de pe Pământ. Aceasta este o descoperire importantă, întrucât apa este vitală vieţii pe Pământ, dar nu cunoaştem originea acesteia pe Terra.

 




Începuturile

Pământul a fost creat dintr-o mică planetă pietroasă (planetesimal în versiunea engleză)  care s-a rotit în jurul Soarelui tânăr, transformându-se într-o planetă care era cel mai probabil uscată. Gheaţa nu se găseşte în procesul de formare a unei planete până când temperaturile nu scad. Asta înseamnă că pe Pământ a apărut apă mai târziu.

O ipoteză afirmă că apa a apărut pe Pământ ca urmare a coliziunii cu comete. Cometele sunt formate în zonele reci din împrejurimile planetelor gigantice, ca: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, care conţin cantităţi mari de gheaţă. La sfârşitul formării sistemului nostru solar, un număr mare de comete au fost "aruncate" în aproprierea planetelor în urma impulsurilor gravitaţionale date de către planetele "vecine". Lovind Pământul nostru uscat, gheaţa a generat formarea oceanelor.

Dar analiza realizată de Rosseta pe baza datelor colectate de pe cometa 67P arată că oceanele de pe Terra nu sunt formate din apă "proaspătă" de cometă. Avem nevoie de o sursă alternativă: misiunea Hayabusa2, care va consta în aterizarea pe un asteroid.


Răspunsuri de la asteroizi

Misiunea Hayabusa2 organizată de JAXA, care a fost iniţiată la începutul lui decembrie, are ca obiectiv aterizarea de trei ori pe asteroidul 1999 JU3, lansarea unui trio de rovere şi întoarcerea pe Pământ cu mostrele de pe asteroid în 2020. Pe scurt, este un succesor al lui Rosseta.

Şi cometele, şi asteroizii sunt rămăşiţe pietroase ale procesului de formare planetară, dar asteroizii sunt mult mai aproape de Pământ. Majoritatea formează o bandă ce orbitează în jurul Soarelui dincolo de planeta Marte, formând ceea ce se numeşte "centura de asteroizi", dar ţinta misiunii Hayabusa2 se află la o distanţă mai mică, orbitând între Pământ şi Marte.



Asteroizii sunt de diferite tipuri. Cei din grupul de tipul S au fost încălziţi în timpul "vieţii" lor, ceea ce le-a modificat compoziţia originală, în timp ce grupa asteroizilor de tip C (ţinta misiunii Hayabusa2) şi-au modificat compoziţia originală foarte puţin.

La fel cum arată şi numele său, misiunea Hayabusa2 are un predecesor care a vizitat un asteroid de tip S, Itokawa, care a fost încălzit la o temperatură de 800oC. Chiar dacă explorarea sa ne-a spus multe despre evoluţia asteroizilor, nu a adus niciun răspuns despre cum a apărut apa pe Pământ.


Răspunsuri în argilă

La doar 1 km lungime, 1999 JU3 nu are destulă forţă gravitaţională să ţină apă lichidă, dar sunt indicii care ne spun că acesta conţine argilă, care se formează cu apă. Asta şi orbita sa instabilă arată că, la un moment dat, asteroidul a fost parte dintr-un obiect mai mare ce s-a spart în mai multe bucăţi.

După ce va fi terminat analiza iniţială, prima ţintă a lui Hayabusa2 va fi zona cu argilă. Dacă Rosseta a folosit un robot ca să ajungă pe suprafaţa cometei, Hayabusa2 va lua contact cu asteroidul, lansând un glonţ, în coborâre, pentru a sparge suprafaţa asteroidului şi colectând material rezultat în urma exploziei provocate. O va face de încă 2 ori în locuri diferite. A treia coborâre va fi urmată de lansarea unei rachete pentru a aduce la suprafaţă (şi colecta) material aflat în profunzimea asteroidului. O aterizare directă este riscantă, iar această abordare are avantajul că permite aducerea unor mostre pe Pământ pentru o analiză mai amănunţită.

Hayabusa2 va lansa un robot pe asteroid. Creat de aceleaşi echipe germane şi franceze care au dezvoltat şi robotul Rossetei, Philae, robotul MASCOT (Mobile Asteroid Surface SCout) al Hayabusa2 va folosi o baterie cu durată de 15 ore şi va lăsa trei rovere mici pentru a explora suprafaţa asteroidul.


Secretul apei în spaţiu

Apa poate reprezenta doar o parte din secretele ce pot fi descoperite pe 1999 JU3. Cercetări anterioare sugerează faptul că reacţile cu apă pe asteroizi sunt în legătură cu producerea de aminoacizi: "blocurile organice constructive ale vieţii". Aceşti aminoacizi par a fi în majoritate "de mâna stângă", o trăsătură caracteristică celor de pe Pământ.

Chiar dacă aminoacizii creaţi în laborator sunt şi "de mâna stângă" şi "de mâna dreaptă", biologia favorizează mult mai mult aminoacizii "de mâna stângă". Nu ştim exact motivul acestei preferinţe, dar există ideea că această selectivitate a apărut în spaţiu. Dacă acest lucru va fi dovedit, atunci oamenii de știință ce vor deschide borcanul cu mostre adus de Hayabusa2 în şase ani s-ar putea să descopere nu doar de unde provine apa de pe Terra, ci şi originea vieţii pământene.

Traducere de Vlad Lazăr după Japanese mission to an asteroid

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.