Annaka Harris (născută Gorton, în 1976) este o scriitoare americană. Lucrările sale abordează domenii precum neuroștiințele, meditația, filosofia minții și conștiința. În videoclipul de mai jos, aceasta explică de ce crede că nu există un sine și nici liber-arbitru.
Oamenii cred adesea că iluziile au evoluat datorită utilității lor, dar adevărul este că majoritatea iluziilor pe care le experimentăm sunt de fapt erori de percepție. Un exemplu în acest sens este iluzia sinelui și iluzia liberului-arbitru, care sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede.
În ce privește „sinele”, este vorba despre experiența pe care o avem cu toții de a fi o entitate solidă, neschimbătoare, care se mișcă prin timp, care trăiește cumva undeva în interiorul corpului nostru. Este corpul meu, este creierul meu și, prin urmare, sine ar fi cumva separat de lumea fizică.
Această iluzie ne încurcă în privința locului nostru în natură și a stării realității la multe niveluri. Dar adevărul este că există și o modalitate pozitivă de a privi lucrurile.
Cred că liberul-arbitru, în cea mai mare parte, este o iluzie. Totuși, atunci când vorbesc despre liberul-arbitru, îmi place să fac distincția între voința conștientă și liberul-arbitru.
Folosesc termenul de „liber-arbitru” pentru a descrie procesele de luare a deciziilor din natură, care există în mod clar. Dacă ne uităm, de exemplu, la un cârcel al plantei de mazăre, când simte că este aproape de o ramură în jurul căreia se poate înfășura, începe să crească mai repede în acea direcție, apoi își modifică creșterea pentru a se înfășura în jurul ramurii.
Majoritatea dintre noi nu am considera acest lucru un proces de luare a deciziilor liber. Este un proces de cauză și efect care are loc în natură. Și pe măsură ce avansăm în complexitate, la nivelul creierelor și apoi al creierelor umane, numărul de factori care intră în joc este atât de mare, încât ar fi imposibil să-i urmărim pe toți.
Dar este un proces, un proces prin care creierul interacționează cu lumea exterioară, măsoară diferitele rezultate ale posibilelor viituri și, în cele din urmă, ia o decizie. Acesta este un lucru pe care îl putem numi liber-arbitru și este ceea ce mulți oameni înțeleg prin acest termen.
Problema cu termenul „liber” este că nu este liber în modul în care simțim că este, iar aici intervine iluzia.
Începem cu această iluzie a sinelui, de a fi o entitate solidă, concretă, care trăiește undeva în cap, și chiar dacă știm că nu este așa, simțim că este separată de lumea fizică și de relațiile de cauză-efect pe care le cunoaștem, care ar putea lua decizii libere sau interveni în lumea fizică în afara acestor relații.
Și pentru că tot ceea ce experimentăm, tot ceea ce știm, are loc în cadrul acestei experiențe conștiente, adesea echivalăm această senzație de sine cu conștiința.
Cred că aceasta este în mod clar o iluzie și o numesc „voință conștientă”, deoarece este această senzație că experiența mea conștientă este acest sine și este lucrul care are această libertate. Așa se leagă iluzia sinelui de iluzia liberului-arbitru.
A fost realizat un studiu foarte interesant în 2013, în care participanții au fost puși într-un scanner fMRI și li s-a arătat un ecran cu două numere. Li s-a oferit opțiunea de a aduna sau scădea aceste numere, iar activitatea creierului lor a fost scanată în timp ce făceau acest calcul. Rezultatul studiului a fost că experimentatorii puteau prevedea cu până la patru secunde înainte nu doar când acea persoană avea să ia decizia, ci și dacă avea să decidă să adune sau să scadă.
Astfel, înțelegem, la un nivel profund, că nu există un sine sau un liber-arbitru care să ia decizii în culise, ci că, în termenii experienței tale conștiente, o decizie apare pur și simplu.
Când vorbesc despre iluzia sinelui, acest lucru este adesea foarte greu de înțeles pentru oameni, așa că aș dori mai întâi să fiu foarte clară în privința a ceea ce nu spun.
Ceea ce nu este o iluzie este faptul că suntem organisme și sisteme în natură, că avem anumite tendințe și că suntem organizați într-un anumit fel.
Putem vorbi despre noi înșine în același mod în care vorbim despre un câine ca alt organism din natură sau chiar despre un val al oceanului. Dar chiar dacă îl putem numi val și putem vorbi despre lucrurile pe care le fac valurile, toți înțelegem că un val nu este un lucru static în natură. Este un proces, iar creierele noastre sunt foarte asemănătoare. Sunt procese în natură care se schimbă constant, evoluează mereu.
Suntem în comunicare permanentă cu lumea exterioară, iar granițele dintre noi și lume sau dintre noi și ceilalți nu sunt atât de solide și ferme pe cât ni se par sau pe cât le simțim, mai ales când ne simțim ca un sine static.
Neuroștiințele reprezintă un domeniu încă la început, dar începem să învățăm din ce în ce mai multe despre cum este creată această iluzie a sinelui. O parte are de-a face cu ceva numit „orbire la schimbare” (change blindness), despre care știm că există în vedere.
Avem pată oarbă în câmpul nostru vizual de care nu suntem conștienți (vezi aici ce înseamnă această pată oarbă), pe care nu o detectăm, iar neuroștiințele încep să înțeleagă că există o orbire la schimbare în ceea ce privește experiența noastră în timp.
Nu observăm cât de diferite sunt fiecare dintre experiențele noastre în fiecare moment față de celelalte, ceea ce contribuie la această iluzie a unui sine solid care se mișcă prin timp neschimbat.
Știm, de asemenea, că memoria joacă un rol în crearea acestei experiențe a sinelui. Există o senzație că toate amintirile la care avem acces de-a lungul timpului au fost trăite de același subiect și vă puteți imagina că dacă amintirile voastre nu ar fi legate între ele și experiența voastră ar fi doar despre fiecare moment prezent, ar exista mult mai puțină senzație a unui sine care se mișcă prin timp.
Învățăm, de asemenea, puțin mai mult despre ceea ce știința numește „rețeaua modului implicit” (default mode network). Știm că atunci când această rețea este activă, suntem foarte conștienți de această iluzie a sinelui, iar ea tinde să se diminueze atunci când ne aflăm într-o stare de flux (flow state).
Când suntem foarte absorbiți de munca noastră, de un sport, când oamenii sunt sub influența unor substanțe psihedelice sau a unor tehnici de meditație care calmează rețeaua modului implicit, nu suntem atât de conștienți de diferența dintre sine și ceilalți sau dintre sine și lume, ceea ce este, de fapt, mai aproape de realitatea subiacentă.
Mulți oameni consideră această constatare destul de derutantă, ceea ce este de înțeles. Cred că o modalitate de a aborda acest lucru este prin prisma utilității.
În marea majoritate a timpului, nu este util sau benefic să realizăm că avem de-a face cu o iluzie. Un exemplu pe care îl dau adesea este că ne mișcam mai mult sau mai puțin cu iluzia că Pământul este plat și acționăm ca și cum Pământul ar fi plat, iar acesta este cel mai bun mod de a ne desfășura viața de zi cu zi. Dacă ne-am aminti constant că Pământul este o sferă și ar trebui să ținem cont de acest lucru și să simțim așa oriunde am merge, ar fi doar o distragere enervantă care ne-ar stânjeni în diverse activități și nu ar fi de folos.
Același lucru este valabil și pentru iluzia sinelui și iluzia liberului-arbitru. Există locuri unde este utilă. Este utilă, evident, pentru științe și neuroștiințe, dar poate fi utilă și psihologic în anumite circumstanțe. Din nou, nu este ceva de care să vă amintiți în fiecare moment, dar există momente în care realizarea că are loc o experiență de voință conștientă poate fi foarte eliberatoare.
Mulți oameni rămân blocați în sentimentul de responsabilitate pentru starea lor psihologică. Există o modalitate prin care a fi pur și simplu cu orice emoții inconfortabile pe care le experimentați, fie că este vorba de tristețe, frustrare sau furie, a fi cu ele în loc să credeți că le controlați, poate fi extrem de benefic pentru starea psihologică.
Există, de asemenea, modalități prin care putem aplica acest lucru în relațiile noastre cu ceilalți. Vorbesc uneori despre faptul că nu te-ai enerva niciodată pe o tornadă, dar asta nu înseamnă că furia nu-și are locul ei în societate și cultură. Dar există momente în care furia ne poate copleși și poate începe să ne domine viața într-un mod incredibil de dăunător și nesănătos.
Dacă înțelegem că, în fapt, creierele noastre sunt, în esență, procese care se desfășoară în natură și că nu există un sine solid în fiecare persoană, care este cumva rău sau demn de blamat - poate fi eliberator în anumite circumstanțe.
