Nu, nu sunt în fan al panpsihismului, așadar nu despre asta urmează să vorbesc.
Panpsihismul, pentru cei nefamiliarizați cu acest concept, este o teorie a conștiinței, susținută astăzi în special de filozoful Philip Goff, care este de opinie că la nivel fundamental, în univers, am găsi forme foarte simple ale conștiinței. Particulele fundamentale, precum quarcurile, care formează protonii și neutronii, ori electronii au un anumit grad de conștiință. Iar aceste forme simple de conștiință s-ar combina în forme complexe de conștiință, de regăsit la om și alte animale. Prin urmare, panpsihismul se opune opiniei împărtășite, probabil, de cei mai mulți, conform căreia materia (mai concret activitatea neuronală) generează conștiința, susținând în schimb că materia și conștiința coexistă de la nivel fundamental, iar construcții complexe de materie, precum un organism uman, pot fi asociate și unei forme superioare de conștiință. Panpsihismul mi se pare o speculație fără sorți de izbândă.
Atunci despre ce vreau să vorbesc? Despre univers în ansamblul său și despre cum acesta poate fi privit ca o singură entitate, cu „scântei” de conștiință ici și colo.
Să luăm povestea standard: universul nostru are un început, numit Big Bang. Nu știm ce a generat apariția universului, dar știm că universul este în expansiune accelerată, pentru că putem observa asta cu instrumentele noastre astronomice sofisticate.
Să ne asumăm acum un rol incredibil, pe acela de observator din afara universului! Suntem într-un loc din afara universului și observăm universul nostru dezvoltându-se, de la dimensiuni extraordinar de mici, la dimensiunile de azi.
→ Citește și: Cât de mare este universul?
Să spunem că dispunem de un fel de hartă 3D a universului, pe care, încă o dată, îl privim din exterior cumva. Iar harta aceasta, electronică, este astfel făcută, ca de fiecare dată când apare o ființă conștientă în univers, apare o alertă scurtă și un punct alb-strălucitor pe hartă.
Din poziția ta extra-universală poți observa oriunde se naște o nouă conștiință.
Gândiți-vă la univers ca la un singur corp, ca la un singur obiect, care are abilitatea de a se extinde continuu. La urma urmei asta este, nu? Adică ceva care a fost mic - intra în buzunarul tău, dacă l-ai fi putut capta în momentul apariției sale - care acum a devenit mare, foarte mare, enorm, dacă ne raportăm la dimensiunea unui om.
Dar acum suntem observatorii externi ai universului!
Bun, ce observăm pe harta acestui univers expansiv? Că din loc în loc apar acele mici flashuri, care indică apariția conștiinței.
Supoziția mea, rezonabilă cred, este că dacă pe Terra a apărut viața și ființe conștiente, atunci și pe alte planete similare a apărut viața și ființe conștiente.
Prin urmare, din poziția noastră de observatori „supremi”, am observa pe harta noastră flashuri care indică apariția conștiinței în multe locuri în acest univers.
Dar, încă o dată, universul poate fi privit ca o singură entitate. Putem atunci spune că este universul conștient? Da și nu, cred.
Da, în sensul că acesta conține părți conștiente. La urma urmei care e diferența față de corpul tău? Nu ești conștient, presupun, din cap până-n picioare, ci doar capul este elementul care conține și întreține conștiința. Dacă va căuta cineva conștiința la nivelul genunchiului tău, probabil nu va găsi nimic. Așa și cu universul. Nu există conștiință peste tot, dar din loc în loc este.
Nu însă, în sensul că se presupune că o entitate conștientă are control de sine. Dacă spun că sunt conștient, atunci pot să dispun de ceea ce sunt eu. Îmi pot mișca membrele, mă pot deplasa șamd. Universul nu pare că poate dispune de el în vreun fel, urmând, în evoluția sa, ceea ce numim noi „legi ale naturii”.
