Ca om a cărui activitate online își are originile în vremurile întunecate ale dial-up-ului, m-am bucurat nespus când Internetul a luat la propriu „avânt”, iar stâlpii au fost năpădiți de cabluri pe care apoi ne-am chinuit să le îngropăm. Mai puțin bucuros am fost când am început să-mi dau seama că, prin comparație cu finalul anilor ’90 sau anii 2000, multe servicii online au devenit mai lente și instabile, în ciuda creșterii calitative.

Vedeți voi, ca om obișnuit cu țârâitul modemurilor de 56 k (care aduceau maxim o pătrime din viteză, că atât putea cablul telefonic), dar și cu hârâiala CD-writer-elor și ecranul de încărcare de la Windows 98, n-as putea spune că am crescut într-o epocă a computerelor de mare viteză. Din contră, prin anii ’90, când am primit un 286 transformat ulterior în 486 DX2, consolele vremii depășeau calculatoarele atât în viteză, cât și în calitatea graficii. Desigur, cu un computer puteai face mult mai mult, iar jocurile de pe PC, de la clasicul Dune 2 la Fallout, erau mult mai complexe… dar nimeni nu te mințea că un PC ți-ar fi adus viteză. Doar posibilități.

Marele salt s-a produs pe undeva prin 1999-2001, când capacitățile de producție tehnologică, acum bazate în China, au ajuns din urmă legea lui Moore. Deodată, de la configurații de 100-133 Mhz și 8 Mb de RAM s-a făcut un salt la 333 Mhz și 64 RAM și, mai ales, un salt la plăcile 3D dedicate (mulțumită unor companii precum Matrox, 3DFX sau Nvidia). Dacă în 2000 aveai un calculator cu o Riva TNT2 sau un Voodoo 2, deja depășeai în viteză sau calitate vizuală orice consolă de pe piață, pentru că Playstation 2 tocmai se lansa, iar Xbox era încă un proiect. Deodată, computere nu mai erau numai pentru Excel și jocuri de strategie, ci erau punctul de referință în ceea ce privea tehnologia de calcul.

Sigur, apariția Internetului accesibil a schimbat puțin lucrurile. Ca om născut în Vâlcea, avusesem contact cu Internetul și înainte de 2000, dar tot modemurile ălea dial-up care sunau de cinșpe ori și-ți încărcau inadmisibil factura telefonică erau baza – cel puțin până prin 2004, când ne-a invadat RDS-ul. Să nu uităm că până prin 2007-2008, existau extrem de puține jocuri sau programe care să-ți ceară să fii conectat în mod permanent la Internet. De-asta și pirateria era atât de înfloritoare. Odată însă ce ne-am consfințit relația pe termen lung cu Internetul și o dată ce laptopurile, tabletele și telefoanele cu 8GB de RAM au devenit ceva ubicuu, lucrurile au luat o altă întorsătură.

Practic, în decurs de 5-7 ani, mai toate eforturile noastre de dezvoltare software au început să se îndrepte spre mobil sau web, în timp ce interfețe testate timp de decenii deveneau inutile peste noapte. Sigur, jocurile au avut întotdeauna nevoie de sisteme software-hardware bune, dar chiar și acum, industria jocurilor pe mobil și a jocurilor freemium o întrece pe cea a titlurilor mari. Iar dacă orientarea asta spre portabilitate a ajutat destul de mult în primii ani ai Internetului de masă (primul meu blog a apărut în 2004, iar krossfire.ro are 16 ani), aș putea spune că în momentul de față ne trage în jos.

Practic, în 2022, dacă vrei să vezi o bucată de conținut de orice factură, fie și plătită, trebuie să duci un război de uzură cu UX-ul, GDPR-ul, reclamele, sistemele de securitate și cu tehnologia fragmentată.

Vrei să citești un articol banal pe teme științifice? Super! Ești de acord cu politica noastră de cookies și privacy? Îți dai consimțământul să îți prelucrăm datele? Ahh, ți l-ai dat? Dar n-ai vrea să te abonezi la newsletter? Ahh, nu? E în regulă. Auzi, am văzut că folosești un AdBlocker: n-ai vrea tu să-l dezactivezi, pentru că noi trăim din reclame și articolul pe care încă nu l-ai citit e gratuit. Perfect, îți mulțumim! Acum că l-ai dezactivat, uite niște reclame și un pop-up odios care te roagă să te abonezi la și mai multe notificări. Ahh, vrei doar să vezi articolul? Super, hai ca vom apela un CDN ca să ți-l livrăm – până atunci, n-ai vrea tu să vorbești cu un robot de chat perfect uman? Ahh, nu? Auzi, dar noi de unde știm că TU ești om? Te rugăm să dai click pe șapte semafoare și pe un cățel care seamănă cu un semafor! Mulțumim pentru captcha, acum știm că ești om. Hai să ne întoarcem la articolul tău, dar, auzi, tu nu vrei nici măcar articole recomandate la articolul pe care nu l-ai citit? Ok, am înțeles, uite și textul… care e parțial, înțesat de reclame și se termină cu un link la o altă publicație unde te așteaptă continuarea și exact același proces.

Dacă situația vă e familiară, probabil la fel vă sunt și alte situații, precum o banală plată cu un card salvat care vă cere o autentificare dublă prin SMS, două captcha, o autentificare biometrică și navigarea printre două trei pagini de banking online. Nu mereu, dar suficient de des încât să vă enerveze. La fel cum vă poate enerva logarea într-un joc video pe care l-ați cumpărat și care vă poate bloca într-o căutare frenetică pentru o parolă sau un autentificator pe care l-ați ascuns adânc în telefon.

Nu sunt singurul care a observa treaba asta și cu siguranță nu sunt singurul care a decis să scrie despre ea (Wired are un articol destul de fain pe temă, publicat cu ani în urmă), dar aș zice că problema nu e atât de simplă pe cât o fac unii să pară, iar motivele sunt departe de a fi pur tehnologice. Iată deci câteva cauze pentru care epoca accelerației tehnologice a ajuns să abă atâtea limitatoare de viteză.

1. Așteptările și așteptatul. Asta e partea simplă a ecuației. Așa cum spuneam, până recent nu ne așteptam ca un PC să fie rapid sau ca Internetul să meargă fără zeci de încercări prealabile. Așteptam minute bune pentru a juca un joc 2D sau a ne putea loga pe mIRC sau Hi5. Recompense mici pentru eforturi mari. Acum însă, odată ce ai dat 700-1000 de euro pe un telefon și ai mai și plătit pentru software-ul pe care în 2000 îl piratai, te aștepți ca lucrurile să meargă instant. Orice depășește cu 2-3 secunde răbdarea noastră în continuă micșorare, devine enervant. Practic, fiecare pop-up sau element inutil de design ne face să izbucnim. Există un motiv pentru care, până recent, iPhone-urile încărcau rapid primul cadrul al aplicațiilor, evitând să mai arate celebrele ecrane de încărcare – își cunoșteau utilizatorii.

2. UX-ul sau experiența de utilizare. De ceva vreme, tehnologia pare centrată prea mult pe inovație și prea puțin pe experiența utilizatorului. Chiar și acum, site-uri cu milioane de utilizatori fac greșeli elementare de UX, au butoane de Login ascunse, fonturi tâmpite și integrări defectuoase. Asta pentru că oamenii din spate lucrează prea mult la inovație și prea puțin la retenție, uitând că cele mai de preț resurse ale utilizatorilor sunt răbdarea și timpul.

3. GDPR-ul și legislațiile aferente. GDPR este cu siguranță un pas în direcția bună, cu atât mai mult cu cât ani de zile am trăit în Vestul Sălbatic al datelor personale. Problemele vin odată cu implementarea locală și cu ocolișurile destul de evidente, lucruri care au ajuns recent și în vizorul UE. De fapt, cea mai vicleană și populară astfel de măsură rămâne pop-up-ul cu „Accept All”, un munte de text și politici ale site-ului care, odată acceptat (după ce aștepți secunde bune să dispară), devine o rampă de pe care pot lansa găleți de spam. Să nu mai vorbim despre problemele tehnice cauzate de astfel de pop-up-uri…

4. Supradezvoltarea. Prin supradezvoltare înțeleg ceea ce americani numesc „overengineering”, fenomen care în spațiul online se traduce prin încărcarea unor platforme cu funcții inutile pentru utilizator, dar utile pentru terțe părți, de la integratori la agenții de publicitate. WordPress ne dă un exemplu bun în sensul ăsta, platforma anului 2009 fiind mai robustă, simplă și stabilă decât cea de pe care vă scriu acest mesaj. Facebook și mai toate produsele Meta sunt iarăși un exemplu grozav de funcționalități inutile, pe când Google are propriul „cimitir online” dedicat lor.

5. Securitatea. Onest vorbind, nevoia de securitate online este cât se poate de reală, fenomenul criminalității digitale crescând vizibil din anii 2000. Pentru cei care au prins viruși precum CIH sau Michelangelo și știu cât de periculoase erau programele de gen, e posibil ca lipsa unor viruși tradiționali din ziua de azi să pară o îmbunătățire. Cu toate astea, tonele de tentative de phishing, scam-uri, malware, troieni și APT-uri compensează din plin. Practic, cu cât ai mai mulți vectori de atac, cu atât mai complexă e apărarea, iar apărarea care cere resurse. Orice companie modernă ar prefera să sacrifice 2 secunde de încărcare, dar să știe că alea două secunde blocheaza un potențial atac.

6. Fragmentarea. Că veni vorba despre securitate, merită să amintim și tema care apare în aproape orice conferință modernă de DevOps: fragmentarea mediilor de dezvoltare. Când programam jocuri în laboratorul de informatică, să știi C și C++ îți deschidea calea spre 70% din cam tot ce se făcea pe piață la ora aia. Actuala dezvoltare software se încurcă între limbaje de programare și mark-up și se pierde în JavaScript, Java, Python și multe altele. Asta dacă nu mai vorbim despre ce înseamnă cloud development, microservicii și așa mai departe.

Programatorii m-ar contrazice și mi-ar spune că limbajele diferite sunt pentru scopuri diferite, că un Python + Django merg la fix pentru baze de date, pe când C++ și C# sunt încă populare pentru engine-urile de jocuri. Cu toate astea, sistemele diferite comunică între ele și dacă nu există niște API-uri la mijloc, efortul de dezvoltare e mare și la fel e și șansele ca ceva să crape. Nu e de mirare că JavaScript a devenit cel mai popular limbaj: e genul de limbaj nestructurat a cărui sintaxă e ca limba engleză. Sigur, există un mod corect de a o vorbi, dar o înțelegi și dacă ești întrebat „How are you doing, sir?” și „How you doin’?”.

7. Consumul de resurse. Cea mai mare parte a resurselor tehnologice ale ultimilor ani s-au dus pe idei idioate, dar cool, precum crypto mining sau schimbul de NFT-uri (o combinație fantastică de tehnologie proastă, public credibil și țepari inventivi – nu insist, dar merge la fix filmul ăsta) sau pe metavers, o idee care n-are nici măcar scuza crypto, aceea de a fi popularizat ledger-ele și contractele inteligente. Practic, cineva a luat o idee pe care jocurile video au lansat-o în anii ’90, a îmbrăcat-o în haina ratării pe care a purtat-o ani de zile și Second Life (și multe alte proiecte identice) și a făcut companii precum Meta să verse miliarde în ea – asta în timp ce Facebook și Whatsapp au avut cele mai multe blocaje din ultimii ani. Idei proaste, execuții teribile și tone de resurse hardware, software și financiare irosite. Totul în detrimentul publicului de rând și uneori al unor categorii defavorizate care au investit disperate în ele.

Bonus: Dependența. Motivul pentru care Internetul pare să meargă mai prost acum este că suntem dependenți de el – nu neapărat la nivel clinic, cât la nivel social și profesional. Nu doar că punem presiune pe resursele care ne aduc Internetul pe ecrane, dar suntem obișnuiți să fim permanent conectați, așa că orice hibă din sistem ne creează iritare. Era o memă faină legată de modul în care cablul vechilor telefoane cu fir era de fapt cel care ne ținea… liberi.

Cu alte cuvinte, în mai puțin de două decenii, am trecut de la surpriza unei pagini online care se încărca lent, dar care ne permitea să ascultăm o melodie sau vedem un videoclip pixelat, la iritarea că o aplicație pe care am dat suma colosală de 2 euro nu se încarcă instantaneu. Am trecut de la servere lente din România la site-uri care trec prin 40 de servere rapide de-afară pentru a ne aduce o singură imagine. Chiar și pentru cei care au prins alte vremuri, Internetul pare lent pentru că probabil este lent! Sau, în cuvintele pe care Charles Dickens nu le-a mai spus: „It was the best of times, it was the slowest of times!”. Trăim vremuri lente.

Soluția? Întoarcerea la origini, la un minimalism real, nu unul făcut de dragul ambițiilor artistice. Există un motiv pentru care multe companii au început să evite platformele de website building și își creează pagini statice în HTML5 și CSS. Același motiv pentru care auziți din ce în ce mai des despre HTTP streaming și pentru care codurile QR au reapărut pe afișe sau chitanțe. Pentru mai bine de 50% din nevoile online ale utilizatorilor, există tehnologii și soluții simple care nu sunt nici urâte și nici nu costă zeci de mii de euro. Nu vă faceți griji: utilizatorul obișnuit nu face diferența între un design premiat și unul obișnuit, cât timp butoanele sunt la locul lor, viteza de încărcare e bună, iar sistemul nu te pune de cinci ori să selectezi poze cu camioane.

Internetul a fost construit ca un instrument de comunicare robust – ambiția noastră însă îl face să arate ca un castel de cărți sau ca un pod din Neamț. Un edificiu care se vă prabuși pe sloganul: „Ați dori să vă abonați la newsletter-ul nostru?”.

P.S: Și da, am avut și încă am într-un colț al casei un Sinclair Spectrum nemțesc și câteva casete pentru el.

___

Articol preluat de pe www.krossfire.ro.
Krossfire's Blog by Vlad Stoiculescu is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Sursa imaginii: unsplash.com

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.


Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE