Ziarul Adevărul l-a găsit pe cel mai inteligent om din lume. William James Sidis. American. Cu „un IQ estimat la 250-300”. Cum s-o estima IQ-ul? Nu se calculează? Te uiți la individ și spui: „daaa, e clar, estimez că ești pe la 130!”?
Și ca să fie clar, americanul e mai bun decât Einstein! Einstein care a avut IQ-ul de doar 160... Și tot Adevărul ne spune că alți mari cercetători au avut IQ-ul mare, dar nu așa mare ca Sidis! Nu, nici vorbă! Marie Curie a avut 180-200 (probabil tot estimare...), iar Goethe 210 (aici e cert! 210).
Adevărul are totuși dubiile lui! „Dar însăşi măsurarea inteligenţei este relativă: unii ţin cont de coeficientul de inteligenţă, alţii consideră inteligenţa emoţională mai importantă”. Ce-o fi una, ce-o fi alta? De care să ținem seama? Nu ne lămurește. Dar e clar că e dominat de confuzie autorul: după ce să se ia? IQ? EQ? Mister...
Dar Adevărul are și alte surprize! Ne-a mai spus un lucru incredibil acum câteva luni: o fată din Iran, Tara Sharifi, a fost testată la Oxford și are IQ-ul mai mare decât al lui Einstein și Stephen Hawking.
Ce să mai, Einstein e întrecut de multă lume. Numai numele a rămas de el...
Dar cât a avut Einstein IQ-ul?
Adevărul este că nu există date credibile care să ne facă să credem că Albert Einstein a efectuat vreodată un test de determinare a coeficientului de inteligenţă. Prin urmare IQ-ul lui Einstein este necunoscut...
Și nu, nu știm nici IQ-ul lui Steven Hawking. Nici al lui Goethe. Nici al lui Marie Curie...
Și nu știm nici IQ-ul americanului, William James Sidis; pur și simplu nu există nicio sursă credibilă privind rezultatele unui test IQ la care ar fi participat. Pe de altă parte, Sidis a fost un individ înzestrat intelectual (citiți aici, eng.). Doar că nu-i știm IQ-ul. Și nu, nu a produs nimic comparabil cu ce a produs Einstein ori Goethe ori Marie Curie. Altfel ați fi auzit de el. Dar nu ați auzit până acum.
Cât despre fata din Iran, Tara Sharifi, nu știm nici de ea dacă a fost testată. A, în fapt nici nu știm dacă există!
Și atunci? Despre ce vorbim? Despre presa-la-kilogram, cu care aveți de-a face zi de zi, cu „jurnaliști” care habar nu au despre ce scriu. Dar ce e mai interesant e altceva: nici nu le pasă că habar nu au despre ce scriu, pentru că treaba lor nu este să scrie articole de valoare, ci să scrie articole. Punct. Cât mai multe.
Am mai scris recent și despre încercarea unei publicații care se vrea elitistă de a scrie despre... găuri negre și unde gravitaționale. Dezastru. Citiți aici.
Presa-la-kilogram produce gunoaie. Presa-la-kilogram înseamnă că într-o publicație găsești, amestecate, informații despre ultima descoperire științifică, despre portul corect al măștii, despre horoscop, despre ce spun runele, despre previziunile astrologice ale lunii șamd. Un talmeș-balmeș înfiorător, în care nu mai există conceptele de respect (pentru cititor și din partea cititorilor) ori de verificare a informațiilor publicate.
Principiul călăuzitor al presei-la-kilogram este: „Scrie, scrie și iar scrie. Orice, oricum și repede!”. Ar trebui să-l agățăm sus pe Casa presei libere.