Ecolocația (din limba greacă ēchō = ecou, sunet; + laina locare = a localiza) este o metodă de orientare în mediu și de detectare, identificare şi localizare a obiectelor din jur folosită de unele animale, cum ar fi liliecii, delfinii și unele păsări, prin care acestea își găsesc drumul, hrana sau evită obstacolele în timpul deplasării lor.

Animalul emite o serie de sunete cu frecvență înaltă (adesea neperceptibile pentru om) care ricoșează de obiecte sau obstacole și revin sub formă de ecou (ultrasunete), fiind detectate de urechi sau alți receptori senzoriali. Obiectul este localizat cu mare precizie cu ajutorul direcției ecoului și timpului scurs între emisia și recepția sunetului.

Dar ecolocația poate fi învățată și utilizată și de către om.


În videoclipul de mai jos o să puteți vedea explicate şi ilustrate câteva tehnici simple de recunoaștere a mediului din jurul dumneavoastră în urma emiterii unor sunete. Tehnicile sunt explicate de un practician al ecolocației active (emitere de sunete) unei tinere oarbe, care folosește ecolocația pasivă (adică abilitatea de a face utile diversele ecouri le sunetului lovindu-se de obiectele din apropiere).


Cum cei lipsiţi de vedere pot „vedea” cu ajutorul sunetelor

 

 

 Tehnici de învăţare a ecolocaţiei

 

 

O demonstraţie privind utilizarea ecolocaţiei