Spune-ți opinia!

Iisus CristosCe se întâmplă când trei bărbaţi care se cred Isus Cristos sunt puşi împreună? Există oare speranţa ca măcar unul dintre ei, în urma confruntării cu ceilalţi doi, să „îşi revină”? Acest experiment a fost efectuat în 1959, la un spital public din Statele Unite.

 

 

 

Cu ce rezultate? Vom vorbi pe scurt în acest articol despre experimentul de la Ypsilanti şi rezultatele sale.

Anul 1959: un psihiatru de la spitalul public din Ypsilanti, Michigan, doctorul Milton Rokeach, are o idee aparent revoluţionară. Şi anume să pună împreună, în aceeaşi cameră a spitalului din Ypsilanti, trei bărbaţi care se credeau Isus Cristos. Ce şi-a spus doctorul Rokeach? Că poate aşa, stând împreună, cel puţin unul dintre cei trei, în urma discuţiilor dintre ei, se va convinge că ceva nu e în regulă şi ar putea să „îşi revină”. Experimentul a durat doi ani lungi şi istovitori, ani care doctorului Rokeach i s-au părut, probabil, mult mai mulţi. Cu ce rezultat? După discuţii interminabile, Milton Rokeach a renunţat, lăsând cei trei Cristoşi să se creadă mai departe predicatori.


Nu puţini au fost cei convinşi că la acest experiment au participat nu doar cei trei oameni cu probleme psihice care se credeau Cristos, ci patru. Evident, al patrulea fiind doctorul Roakech. În urma acestui experiment „nebunesc”, în 1964 extenuatul doctor a publicat o carte, „The three Christs of Ypsilanti” („Cei trei Cristoşi din Ypsilanti”) ce conţine discuţiile dintre cei trei Cristoşi şi analiza acestora. Cartea a avut un succes neaşteptat şi a fost de atunci republicată şi tradusă de nenumărate ori.

Cine erau cei trei Cristoşi? Toţi trei fuseseră diagnosticaţi cu schizofrenie paranoică: primul, Clyde Benson, avea 70 de ani şi era un agricultor care avea viciul băuturii; al doilea, Joseph Cassel, 58 de ani, era un scriitor falit; cel de-al treilea, Leon Gabor, 38 de ani, era un veteran din cel de-al doilea război mondial, fiind cel pentru care medicul avea cele mai mari speranţe de vindecare. Gabor, de exemplu, pretindea că posedă un certificat de naştere în care era scris că este reîncarnarea lui Isus din Nazareth.

Cei trei au fost puşi de către doctorul Rokeach să doarmă în aceeaşi cameră la spitalul din Ypsilanti, să mănânce şi să lucreze împreună. Speranţa doctorului era ca bărbaţii, dezbătând şi realizând că nu toţi trei pot fi simultan Cristos, ar fi avut speranţe de a se însănătoşi, fiind primul experiment de acest gen din lume. Cei trei au fost selecţionaţi de către Milton Rokeach dintr-o listă de circa 25.000 de pacienţi internaţi în spitalele de psihiatrie din Michigan; în această listă nu a găsit niciun Napoleon, a găsit însă o Albă ca Zăpada, un Dumnezeu-femeie şi aproximativ 10 Cristoşi dintre care a şi ales pe cei trei cu care a efectuat experimentul.

 

 



Doctorul a fost inspirat de Voltaire, care a povestit despre cazul lui Simon Morin, ars pe rug la Paris în 1663 pentru că a pretins a fi Isus Cristos. Voltaire povestea cum că Simon Morin fusese internat într-o casă de nebuni, unde a întâlnit un alt nebun care se credea Dumnezeu. Morin a fost aşa de impresionat de nebunia acestuia încât a recunoscut propria nebunie şi şi-a revenit. Din păcate însă, la scurt timp, a reînceput să se creadă Cristos, cu rezultatul dramatic amintit anterior.

Revenind la cei trei pacienţi ai doctorului Rokeach, ei au stat împreună zi şi noapte, doi lungi ani de zile! Din camera lor se auzeau urlete de genul „Trebuie să mă adori, îţi spun!”, „Nu o s-o fac niciodată, tu eşti doar o creatură, deschide ochii şi resemnează-te să-ţi trăieşti viaţa”, „Eu sunt bunul Dumnezeu” şi altele de acest tip.

Cei trei au ajuns chiar să se şi păruiască. Pentru Benson, de exemplu, cei doi rivali nu erau vii, ci nişte maşini vorbitoare. Cassel avea o explicaţie aparent foarte logică: dacă ceilalţi doi ar fi fost cu adevărat Cristos, nu ar fi fost închişi într-o clinică (nu explica însă cum de el se găsea acolo).

Într-un final, poate epuizaţi de discuţiile interminabile, s-a întâmplat un fapt remarcabil: cei trei au încetat să se certe şi pur şi simplu au început să vorbească despre altceva. Acesta a fost momentul în care Milton Rokeach a înţeles că experimentul a eşuat, cei trei Cristoşi fiind „eliberaţi” şi lăsaţi să se creadă fiecare în parte Cristos, fără certuri cu ceilalţi Cristoşi.

Cum spuneam anterior, cartea „Cei trei Cristoşi din Ypsilanti” a fost vândută într-un număr enorm de exemplare şi a fost publicată în numeroase ediţii. În ediţia din 1984 doctorul Roakech s-a scuzat pentru experimentul efectuat, afirmând că „Nu aveam niciun drept, nici măcar în numele ştiinţei, să mă joc de-a Dumnezeu şi să influenţez vieţile lor”.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro