CutremurCutremurele au provocat întotdeauna teroare şi distrugeri. Se estimează că numărul de victime ale celor mai distrugătoare 40 de cutremure este de 3.5 milioane de persoane. Cutremure de intensitate mică se produc zilnic, însă trec neobservate.

 

 

 

Cu totul alta este situaţia cutremurelor puternice, care rămân în amintirea şi în coşmarurile noastre. Cei care, ca mine, au trăit spaima unui cutremur (eu l-am trăit pe cel din 4 martie 1977) nu pot uita cât de fragil este omul în faţa forţei naturii. Mulţi îşi amintesc episodul din preajma Crăciunului din 2006, când cutremurul din Oceanul Indian a ucis, direct sau indirect (tsunami), mai mult de 200.000 de oameni  sau acela din urmă cu câteva luni, când seismul din Haiti a generat un număr asemănător de victime. Dar cutremurul care este în memoria tuturor este cel din Japonia din 11 martie a.c., ale cărui efecte sunt încă foarte vizibile şi discutate în mass-media (n.r.). Se estimează că cel mai puternic cutremur cunoscut a avut loc în Valdivia, Chile, în 1960, şi a avut inimaginabila intensitate de 9.5 grade pe scara Richter! Nu a fost însă cel mai “criminal” cutremur. Acesta a avut loc în 1556 în Shaanxi, China  şi a lăsat în urmă mai bine de 800.000 de victime.

Considerând modul în care trăim (construcţii relativ fragile, chiar dacă au fost făcute anumite progrese), pentru a ne apăra de cutremure este necesară prevederea acestora. De-a lungul timpului, au fost propuse numeroase metode, mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Amintim printre acestea: comportamentul animalelor, schimbări în câmpul electric din zonă, o vreme neobişnuită, schimbări în câmpul gravitaţional, ideea potrivit căreia cutremurele ar putea avea loc mai ales în perioade de lună nouă sau lună plină şi altele (ca să nu vorbim despre ghicitori sau magi care ar fi capabili să le prezică). Niciuna dintre aceste idei nu s-a dezvoltat într-o metodă ştiinţifică de a prezice cutremurele şi, implicit, a limita efectele acestora.

Recent însă, şi-a făcut apariţia pe scena metodelor care ar putea contribui în mod serios, ştiinţific, la prevederea cutremurelor, o metodă legată strâns de fizica nucleară. De altfel, fizica nucleară este din ce în ce mai prezentă în societate prin aplicaţiile ei, în medicină (mulţi dintre noi am auzit de rezonanţa magnetică nucleară şi poate mai puţini de hadroterapie – metoda de tratare a cancerului cu protoni sau nuclee de carbon care provin de la acceleratoare dedicate), în artă (posibilitatea de a studia opere din patrimoniul artistic iradiindu-le cu fascicule de fotoni), ca să nu vorbim de energia nucleară.

 

Echipe salvare intervenind post-cutremur

Echipe de intervenţie japoneze, intervenind după cutremurul de 9 grade Richter din 11 martie 2011, Japonia
credit: wikipedia.org



De ani de zile se efectuează studii cu procedee din fizica nucleară care ar putea conduce la identificarea unei metode pentru a prezice cutremurele. Cheia este detecţia radonului. Radonul, care se prezintă ca un gaz inert, este unul dintre produşii obţinuţi în urma dezintegrării uraniului în interiorul Pământului. Ştim la ora actuală  că în interiorul Terrei se găseşte o cantitate de uraniu de circa 3-4 ppm (părţi pe milion), care se dezintegrează, dând naştere mai multor produşi, printre care şi radonul. La rândul său, radonul se dezintegrează, reprezentând cea mai importantă sursă radioactivă din atmosferă. Pe lângă efectele nocive (se consideră că ar fi a doua cauză în producerea cancerului la plămâni, prin radiaţia pe care o produce) prezenţa radonului poate avea efecte pozitive, cum ar fi semnalarea unui posibil cutremur sau folosirea lui în explorări ale zăcămintelor de uraniu sau chiar petrol.

Produşii rezultaţi în urma dezintegrării radonului (de exemplu nuclee de heliu) sunt măsurabili cu ajutorul detectoarelor dezvoltate de fizicieni. Progresul făcut în fizica nucleară şi a particulelor elementare a dus la construirea de detectoare din ce în ce mai sensibile. Există versiuni comerciale ale detectoarelor de radon care sunt de multe ori folosite pentru a verifica prezenţa acestui gaz nociv în anumite clădiri sau ambiente (se acumulează de exemplu în pivniţele neaerisite, construite direct pe pământ) şi pentru a estima eventualul pericol pentru sănătate.

Ce legătura are însă radonul cu cutremurele? O parte din radonul creat în urma dezintegrării uraniului este acumulat în interiorul pământului (de exemplu în caverne subterane) şi eliberat în momentul în care apar tensiuni, care duc în cele din urmă la producerea cutremurelor. Ar rezulta deci că o monitorizare a cantităţii de radon în regiunile considerate de risc ar putea preveni cutremurele, deoarece în preajma unui cutremur cantitatea de radon ar creşte.

În ciuda multor studii efectuate până în prezent, au fost folosite puţine detectoare, măsurătorile au fost de scurtă durată, iar o demonstraţie clară şi convingătoare nu există. Studiile limitate au demonstrat totuşi că, în anumite cazuri, cantitatea de radon creşte cu adevărat. Dar au fost şi alarme false sau măsurători neconcludente. Evident, riscul unor alarme false poate fi uneori mai distrugător decât verificarea unui cutremur.

La ora actuală, în acest domeniu este necesară efectuarea unor studii convingătoare, cu o statistică mare şi cu monitorizare pe termen îndelungat. Pentru aceasta, este necesară amplasarea a sute de detectoare în zonele de risc şi urmărirea lor ani de zile. Este greu de imaginat că ar putea fi folosite detectoarele de radon din comerţ –  costă prea mult, eventual se deteriorează în ambiente cu umiditate mare, consumă prea multă energie sau nu au sensibilitatea dorită.

Din nou, fizicienii vin cu o soluţie. Georges Charpak, laureat al premiului Nobel, împreună cu o echipă internaţională de fizicieni, a propus o soluţie tehnică, pornind de la detectoare dezvoltate în laboratoare de particule elementare şi fizică nucleară (camere cu fire)  pentru construirea unor detectori robuşti, relativ simpli, cu consum mic de energie, care costă relativ puţin şi pot fi folosiţi pentru monitorizarea radonului inclusiv în apă.

Construirea a sute sau mii de astfel de detectoare, instalarea lor în zonele de risc seismic şi efectuarea unor măsurători relevante din punct de vedere statistic ar putea conduce la identificarea unei metode de semnalare a cutremurelor şi punerea la punct a unor sisteme de monitorizare care să ne facă să fim mai puţin vulnerabili la seismele puternice.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro