Sursa: NASA
Au fost observate o serie de coliziuni de trei galaxii, fiecare cu propria gaură neagră enormă; ce se întâmplă cu aceste găuri negre atunci când galaxiile se ciocnesc? La această întrebare, care are efecte inclusiv asupra studiilor asupra undelor gravitaționale, a răspuns un grup de cercetători care a studiat razele X măsurate de observatorul Chandra (NASA).
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Aceasta este o vizualizare a discului de acreţie şi a jeturilor de materie din proximitatea unei găuri negre.
Vizualizarea este una bazată pe predicţiile teoriei relativităţii generale.
Găurile negre super-gigante, cu masa de milioane sau chiar miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, au luat naştere foarte devreme în istoria universului şi încă nu se ştie cum a fost posibil una ca asta. O nouă ipoteză susţine că aceste găuri negre s-ar fi format în urma colapsului gravitaţional al aşa-numiţilor gravitino, particule ipotetice care ar fi perechea gravitonilor, particula purtătoare a interacţiunii gravitaţionale (încă nedescoperită).
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Gaură neagră devorând o stea-partener
Găurile negre primordiale, cele care s-ar fi format imediat după Big Bang, ar putea explica materia întunecată, dar şi universuri diferite de al nostru, închise în găuri negre. Aceste găuri negre ar putea fi descoperite cu noul instrument Hyper Suprime-Cam (HSC) din Hawaii.
În inima multor galaxii se ascund găuri negre enorme: cu mase de milioane şi chiar miliarde de ori mai mari decât cea a Soarelui. Găuri negre se nasc şi atunci când stele, cu masa mare decât Soarele, mor; lăsă în urma lor găuri negre cu mase de câteva ori, chiar zeci de ori, mai mare ca cea a Soarelui. Dar acestea ar putea să nu fie unicele găuri negre din univers!
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Materia întunecată s-ar putea să nu existe. De circa 30 de ani o mică parte a comunităţii ştiinţifice susţine că ar trebui modificată legea gravitaţiei, adică modul în care calculăm interacţiunea gravitaţională. O analiză efectuată asupra a 150 de galaxii arată că aşa ceva ar fi posibil.
Materia întunecată este unul dintre cele mai mari mistere ale fizicii actuale; aceasta ar trebui să fie materia dominantă în univers, dar, cum nu emite lumină şi nici nu interacţionează (decât gravitațional) cu materia normală - ar fi invizibilă!
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Reprezentare artistică a unei stele neutronice, Swift J1749-2807. În dreapta - steaua-companion.
Ce formă de materie se găseşte în inima unei stele de neutroni? Încă nu ştim, însă măsurători de unde gravitaţionale generate de coliziuni de astfel de stele, precum şi observaţii ale unor pulsari au permis oamenilor de ştiinţă să se apropie cu încă un pas de descifrarea acestui secret.
Stelele mai masive decât Soarele, însă nu mult mai mari decât acesta, atunci când mor lasă în urma lor stele de neutroni. Aceste stele sunt cea mai densă formă de materie cunoscută din univers. Evident, există şi găurile negre, care ar trebui să fie mai dense decât stelele de neutroni, însă găurile negre nu pot fi explicate de fizica de azi. Stelele de neutroni, pe de altă parte, au o densitate atât de mare, încât o linguriţă din materia din care sunt compuse ar cântări mai mult decât Everestul!
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
CMS / Cern
Un rezultat de excepţie a fost obţinut recent în cadrul proiectului CMS (Compact Muon Solenoid) de la Marele Accelerator de Hadroni (LHC) de la Geneva: pentru prima dată au fost măsuraţi împreună trei bosoni masivi în coliziuni de mare energie proton-proton.
În cadrul modelului standard al fizicii particulelor elementare, pe lângă particulele de materie, precum quarcurile care compun protonii şi neutronii, electronii şi neutrinii, există şi particulele „purtătoare de forță”, adică particule care mediază interacţiunile între particulele de materie. Printre aceste particule se număra fotonii, care sunt cei care mediază interacţiunea electromagnetică, gluonii, responsabili pentru interacţiunea nucleară tare, şi bosonii intermediari grei, particulele W şi Z, care au de-a face cu interacţiunea nucleară slabă. Studiul acestor intermediari ai interacţiunilor este extrem de important, întrucât ne ajută să înţelegem care sunt legile care guvernează universul.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Observatorul spațial Planck / ESA (operațional între 2009 și 2013)
Folosind date furnizate de Observatorul spațial Planck al ESA referitoare la radiația cosmică de fond, o echipă internațională de cercetători a observat indicii ale unei noi fizici. Cercetătorii au creat o nouă metodă de măsurare a unghiului de polarizare a acestei radiații primordiale prin compararea acesteia cu emisiile de lumină ale prafului din galaxia noastră, Calea Lactee. Deși semnalul nu este detectat cu suficientă precizie pentru a trage concluzii certe, acesta indică faptul că materia întunecată sau energia întunecată provoacă o încălcare a așa-numitei „simetrii de paritate” (cu o probabilitate de 99,2%, spun fizicienii).
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Viaţa unei stele se bazează pe procese de fuziune nucleară, în care elementele chimice uşoare, precum hidrogenul, sunt transformate în elemente chimice mai grele. Pentru prima dată un astfel de proces, ciclu CNO (carbon-nitrogen-oxygen), a fost observat în cadrul proiectului BOREXINO (laboratorul subteran de la Gran Sasso) prin măsurarea neutrinilor emişi în cadrul ciclului CNO care are loc în Soare.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Quarcul top - produs la CERN, ca urmare a interacțiunilor dintre protoni și nuclee de atomi de plumb
În imagine: un proton intră în coliziune cu un nucleu de plumb, dând naştere unei avalanşe de particule în interiorul detectorului ALICE. Proiectele ATLAS, CMS şi LHCb au înregistrat şi ele coliziunile. Credit: Alice/CERN
Quarcul top este cea mai grea particulă din modelul standard şi, prin urmare, are o viaţă extrem de scurtă. Pentru a-l genera este nevoie de multă energie. Pentru prima dată, în cadrul unui experiment de la CERN, CMS, s-au obţinut dovezi ale producerii acestui quarc în coliziuni de nuclee de atomi de plumb. Acest studiu ne va permite să obţinem informaţii despre primele clipe ale universului, când acesta era o supă de quarcuri şi gluoni.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Imagine electron (vezi aici cum a fost obținută)
Miuonii, particule elementare din modelul standard, s-ar putea transforma în electroni; cel puţin aşa susţin anumite teorii. Până la ora actuală însă nimeni nu a văzut o astfel de transformare! Proiectul Mu2e de la Fermilab, SUA, are obiectivul ambiţios de a îmbunătăţi precizia acestei căutări de 10.000 de ori!
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
„Capcana” Penning. credit: cern.ch
Studiul antimateriei ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat imediat după Big Bang şi, poate, să rezolvăm misterul dispariţiei antimateriei din univers. Antiprotonii, antimateria protonilor, sunt generaţi la CERN (Geneva) şi studiaţi în diverse experimente. Recent a fost propusă ideea creării unei capcane de antiprotoni transportabile – care să permită cercetătorilor să studieze antiprotonii şi în laboratoare mai îndepărtate de locul unde sunt produşi, astfel încât să obţină rezultate mult mai precise.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Navstar 2F (parte din GPS). GPS-ul folosește ceasuri atomice
În mecanica cuantică un sistem poate exista într-o suprapunere de stări; acest aspect al mecanicii cuantice are implicaţii asupra ceasurilor atomice, cele care măsoară cu precizie extremă timpul. Combinând teoria relativităţii a lui Einstein cu efectele cuantice se obţine un nou efect: dilatarea cuantică a timpului.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Evoluţia Universului
De ce există un univers compus din materie? Enigma aceasta nu are încă un răspuns şi s-ar putea să ne poarte spre o nouă fizică, o fizică dincolo de modelul standard. Un nou rezultat obţinut de proiectul de cercetare LHCb la CERN, care studiază mezonii B, arată că, într-adevăr, avem nevoie de o fizică nouă.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Halou materie întunecată (reprezentare grafică). credit: wikipedia.org
Materia întunecată ar putea interacţiona cu materia obișnuită; în acest caz este imposibil de identificat în cadrul acceleratoarelor de particule. Un grup de cercetători a propus folosirea a miliarde de micropendule mecanice – o reţea care vibrează la trecerea unei particule de materie întunecată.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
O pânză de păianjen din filamente de materie care înconjoară o enormă gaură neagră la o distanţă de circa 13 miliarde ani-lumină de noi conţine (cel puţin) şase galaxii. Studiul acestei structuri ne poate ajuta să înţelegem originea găurilor negre de mari dimensiuni, dar şi cea a metastructurilor cosmice.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Magnetar (reprezentare artistică). Credit: ESO/L. Calçada
Materia întunecată este un mare mister al fizicii moderne și se bănuieşte că ar fi compusă din particule încă nedescoperite. Printre particulele-candidat responsabile pentru materia întunecată se numără şi axionul, o particulă cu masa extrem de mică care ar putea genera semnale în câmpul magnetic extrem de intens al unui magnetar.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu