Dintre toate particulele prezente în modelul standard al particulelor elementare, cele mai misterioase la ora actuală sunt neutrinii. Aceştia au o masă, dar nu ştim cât este aceasta. Ştim însă că neutrinii oscilează, adică se schimbă dintr-un fel de neutrini într-altul. Este tocmai această oscilaţie a neutrinilor cea studiată în cadrul proiectului NOvA, care a obţinut rezultate preliminare extrem de promiţătoare. Neutrinii ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine Universul, de pildă ajutându-ne să răspundem la întrebarea referitoare la cum a fost posibil ca materia să supravieţuiască antimateriei.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Marte este planeta din sistemul solar care seamănă cel mai bine cu Terra. Chiar dacă încă oamenii nu au păşit pe solul acestei planete, există planuri de a realiza în viitorul apropiat această aventură. Dar NASA pregăteşte un proiect în stil mare: trimiterea, ca avangardă, pe Marte a unor bacterii – care ar deveni primii locuitori de pe Planeta Roşie. Acestea ar trebui să contribuie la realizarea unei atmosfere care să conţină oxigen şi să facă din Marte o planetă locuibilă.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Acum câteva luni robotul Philae a reuşit să ajungă pe solul cometei 67P/Churyumov-Gerasimenko şi să efectueze, cu cele 10 instrumente pe care le are la bord, o serie de măsurători. Primele rezultate sunt publicate zilele acestea şi sunt cu adevărat fascinante.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Sunteţi gata de plecat în vacanţă? Dacă aveţi în program să mergeţi la plajă, atenţie să nu vă „ardeţi”. Razele Soarelui pot să fie extrem de periculoase, atât din punct de vedere estetic, cât şi al sănătăţii. Pentru a ne proteja folosim creme de protecţie solară. Să descifrăm împreună câteva dintre „secretele” acestor creme.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Găurile negre îi fascinează atât pe oamenii de ştiinţă, cât şi pe cei care nu au nimic de-a face cu aceasta. Descoperirea de noi găuri negre este importantă pentru a înţelege mai bine aceşti monştri cosmici şi procese care au loc în inima galaxiilor. Recenta descoperire făcută de NuSTAR, şi anume a cinci noi găuri negre masive, este din acest punct de vedere foarte importantă şi interesantă, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi tehnic.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
La o vârstă mai înaintată ne mai lasă memoria; poate nu ne mai amintim aşa de rapid numele cuiva, sau... unde am lăsat cheile, ochelarii sau maşina. Nu este însă cazul să fim nefericiţi din acest motiv! Poate nu mai avem memoria de când aveam 20 de ani, însă un creier adult sau unul mai în vârstă are anumite avantaje faţă de creierul tinerilor de 20 de ani.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Universul a luat naştere acum circa 13,8 miliarde de ani, în urma aşa-numitului Big Bang; aceasta este teoria cea mai solidă, care ne explică în mod coerent cum s-a format şi cum a evoluat Universul nostru. Va avea oră un sfârşit Universul? O nouă teorie, cea numită Big Rip (Marea Ruptură) susţine că Universul se va dezintegra peste circa 22 miliarde de ani. Să vedem care sunt bazele acestei teorii şi ce anume ar reprezenta acest Big Rip.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Fiecare dintre noi mai minte câteodată. Minciuni mai mult sau mai puţin „periculoase”. De la complimente nemeritate pentru o cină sau pentru aspectul fizic al unei persoane, la minciuni mai serioase. Există multe mituri legate de minciuni şi de cum ar putea acestea să fie descoperite. Să vedem în continuare câteva dintre acestea.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
În articolul de faţă vă invităm să citiţi un interviu cu prof. dr. ing. Ruxandra Vidu de la Universitatea California Davis, SUA, și dr. ing. Andra Predescu de la Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea Ştiinţa și Ingineria Materialelor. Veţi putea citi despre realizările celor doi cercetători şi modul în care activitatea acestora este conectată la activitatea de cercetare din România.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Un chirurg italian a propus recent efectuarea primului transplant de cap din lume; există chiar şi un voluntar pentru această procedură extrem de riscantă. Pe urmele lui Frankenstein? Vom vedea! Majoritatea chirurgilor sunt sceptici, considerând această operaţie o nebunie.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
De multe ori, vorbind despre Univers, galaxii îndepărtate sau găuri negre, uităm că sistemul solar este, la rândul lui, extrem de fascinant şi că ascunde o serie de minunăţii care ne uimesc. Să vedem deci câteva dintre acestea, de la planeta cea mai caldă la asteroizii cei mai mari. Cine nu ştie că Pământul este a treia planetă de la Soare? Şi că Marte este planeta cea mai asemănătoare Pământului – motiv pentru care încercăm să descoperim urme de viaţă, precum bacterii, pe solul acestei planete.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
În noiembrie 2014 robotul Philae s-a desprins de sonda-mamă, Rosetta, şi a aterizat (mai bine zis a acometizat) pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko. După o serie de aventuri a reuşit să efectueze câteva măsurători extrem de importante, înainte să intre în hibernare, din cauza „acometizarii” nu tocmai reuşite. Iată însă că, pe măsură ce cometa se apropie de Soare, Philae s-a trezit la viaţă şi a reluat legătura cu Terra!
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pentru prima dată a fost efectuat un studiu elaborat privind creierul persoanelor autiste, cu rezultate interesante. S-a văzut, de exemplu, cum zone din creier asociate cu interpretarea expresiilor faciale şi a interacţiunilor sociale sunt mai puţin active în cazul celor cu autism. Cu noua metodă au fost analizate milioane de imagini, rezultatul studiului contribuind la înţelegerea mecanismelor creierului celor cu autism.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Nucleele atomilor sunt formate din protoni şi neutroni. Aceştia au mase extrem de apropiate, totuşi neutronii sunt puţin mai masivi decât protonii. Această diferenţă este foarte importantă pentru evoluţia Universului şi a jucat un rol fundamental în naşterea stelelor, care au generat într-un final atomii din care suntem constituiţi şi noi. Cercetătorii încearcă să înţeleagă care este originea acestei mici diferenţe.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Visul de a păşi pe Planeta Roşie este vechi de zeci de ani, încă de când oamenii au efectuat primii paşi pe Lună, dacă nu mai vechi. La început se spera că această operaţiune să aibă loc până în anul 2000. Iată însă că suntem în 2015 şi primii paşi pe Marte rămân încă un vis. Pe lângă riscul tehnic al unei astfel de călătorii, iată că apar noi pericole: ultimul dintre acestea este legat de daunele produse asupra creierului de radiaţiile cosmice, care ar putea genera demenţa.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pe 20 mai 2015 a început a patra misiune spaţială secretă a lui X-37B, un obiect misterios al Departamentului Apărării al SUA. Care este obiectivul acestei misiuni? Americanii declară că vor testa un nou sistem de propulsie. Să fie însă chiar aşa? Există multe alte ipoteze: să fie o nouă bombă, o misiune de spionaj sau să fie vorba despre capacitatea de urmărire şi distrugere, la nevoie, a sateliţilor?
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu