Stephen Hawking, probabil cel mai cunoscut cercetător în fizica teoretică de astăzi, diagnosticat la 21 de ani cu o maladie neuronală degenerativă pentru care speranţa de viaţă este în general de maximum 8 ani, a împlinit la data de 8 ianuarie 2012 vârsta de 70 de ani.
Biografia lui Hawking. Doar pentru neştiutori...
Pentru cei care nu îi cunosc biografia, iată pe scurt câteva date despre viaţa acestuia.
S-a născut pe 8 ianuarie 1942, în ziua în care se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Și-a făcut educaţia la St. Albans School (Hertfordshire) și la University College (Oxford). În 1962 - la vârsta de 20 de ani - obţine titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde își începe activitatea didactică şi ştiinţifică.
În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică (boala Lou Gehrig). Aceasta se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă şi, în cele din urmă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind din ce în ce mai dificile cu timpul. Incidenţa bolii este extrem de scăzută - un caz la 100.000 de persoane.
I se spune că mai are doar câţiva ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Se căsătoreşte în 1965 cu Jane Wilde (divorţând ulterior, în 1990) şi va avea trei copii. În 1995, se căsătoreşte cu asistenta lui medicală Elaine Mason, de care divorţează în octombrie 2006.
Stephen Hawking cu soţia Jane şi cei trei copii la începutul anilor '80
Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat, își pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mișcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut. Infirmitatea nu îl poate împiedica să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică. Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia teoretică, relativitatea generală și mecanica cuantică. Elaborează un model matematic asupra originii și evoluției Universului în expansiune, din momentul Big Bangului și întreprinde studii asupra relaţiei dintre găurile negre din univers și termodinamică.
Stephen Hawking şi popularizarea ştiinţei
Pe Hawking îl apreciez în mod deosebit pentru activitatea de popularizare a ştiinţei prin cărţile şi documentarele sale. Au fost traduse în limba română Scurtă istorie a timpului, Visul lui Einstein și alte eseuri, Universul într-o coajă de nucă (apărută în condiţii grafice deosebite la editura Humanitas) şi O mai scurtă istorie a timpului. În ultima carte, The Grand Design (apărută anul trecut şi disponibilă deocamdată doar în limba engleză), a pus ultraşii religioşi pe jar, susţinând că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului (mai multe despre concepţiile religioase ale acestuia puteţi citi în articolul Einstein, Hawking şi religia).
Bill Gates îl întâlneşte pe Hawking la Cambridge (1997)
Nu mă pot abţine (deşi probabil nu-şi au locul aici) să nu citez amuzat două dintre somităţile, dintre minţile luminate autohtone deranjate de afirmaţiile acestuia.
Unul este Dan Negru, care scria pe blogul personal: "D-nule Hawkins, câteva secunde uit de învăţăturile bunicii mele, uit că iubirea înseamnă creştinism şi-mi permit o remarcă … eşti dobitoc! Bunica mea, o femeie simplă cu câteva clase a avut puterea să creadă toată viaţa în Dumnezeu şi sfârşitul vieţii i-a adus apropierea de EL…Bunica mea s-a stins cu credinţa că va ajunge lângă Dumnezeu… Aşa fac şi au făcut miliarde de oameni de pe Planetă…Speranţa în Dumnezeu, Alah sau oricare altă credinţă nu poate fi înlocuită de forţa gravitaţiei d-nului Hawkins (...) Cred că viaţa liniştită trăită de bunica mea cu câteva clase primare, cu frică de Dumnezeu şi cu siguranţa că “după” mai există viaţă, viaţa de după moarte, e mai preţioasă decât viaţa trăită de un savant lipsit de credinţa că “după” mai există ceva. Cred că în această ultimă carte d-nul Stephen Hawkins dovedeşte că e un dobitoc care n-a înţeles nimic. Că între domnia sa şi orice dobitoc (câine, pisică) nu e mare diferenţă”.
Cel de-al doilea înţelept este Corneliu Vadim Tudor: "Acel om, bătut de Dumnezeu. Dacă l-a bătut Dumnezeu, trebuie să-l bată şi el pe Dumnezeu, să spună că nu există Viaţă de Apoi, că nemurirea sufletului şi poveştile despre Rai sunt inventate de cei cărora în copilărie le era frică să stea pe întuneric? Domnu` Hawking, ţi s-a dus buhu’ că eşti cel mai inteligent de pe planetă. Eu te asigur că eşti cel mai imbecil om de pe planetă".
