Povestea Crăciunului (3)

Până în secolul al XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adânc înrădăcinată. Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credincioşilor pe de o parte de darul făcut lumii de Dumnezeu: un Mântuitor care avea să spele omenirea de păcate, iar pe de altă parte de cadourile oferite de către Magi noului-născut.

Şi uite-aşa anii au trecut şi procesul oferirii de cadouri care venea din partea "crailor" de la Răsărit a evoluat în frenezia cumpărăturilor pe care o vedem în zilele noastre. Ce pretext mai bun putea să existe pentru acest lucru decât Moş Crăciun? Dar să nu anticipăm!...

Conceptul bătrânelului simpatic care oferă cadouri are o lungă istorie în spate la care au contribuit diverse culturi. După cum deja ne-am obişnuit (şi probabil plictisit) începem tot din Scandinavia, unde predecesorul moşului a fost Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta era descris ca un om înalt cu barbă mare şi despre care se spunea că obişnuia să călătorească pe cer în timpul solstiţiului de iarnă, hotărând cine va muri şi cine va prospera în anul următor. În ajunul sărbătorii Yule, copii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora.

O legendă faimoasă spune că acesta a auzit într-o zi de trei surori foarte sărace care trăiau la marginea oraşului şi care nu puteau să se mărite în lipsa unei zestre de la părinţii lor. Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar cum nu vroia să se ştie cine a fost binefăcătorul, noaptea când toată lumea dormea, s-a urcat pe acoperişul casei de unde a aruncat pe coş trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat şosetele proaspăt spălate înainte de a merge la culcare şi cadourile au căzut taman în ele…

 

Tatăl fetelor a văzut însă cele întâmplate şi, deşi Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Moş Nicolae pentru el.

În tradiţiile germanice, Moş Nicolae era însoţit în drumeţiile sale de servitorul Ruprecht, care punea dulciuri şi jucării în pantofii copiilor cuminţi. Dacă aceştia puteau recita o poezie sau o rugăciune pentru Moş, acesta le oferea un cadou. Dacă nu îşi putea aminti poezia sau nu au fost cuminţi pe parcursul anului, primeau o nuieluşă din partea lui Ruprecht. Copiii foarte neastâmpăraţi riscau să fie luaţi şi vârâţi în coşul mare pe care acesta îl avea întotdeauna la el.

În timpul Evului Mediu, au fost construite mai multe biserici în onoarea Sfântului Nicolae prin toată Europa. Celebrarea morţii sale pe 6 decembrie a devenit ziua când se fac cadouri copiilor.

La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu. Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi publicată în întreaga lume.

Mai puţin clar era cum arăta acest Moş Crăciun. La început venea în tot felul de forme şi dimensiuni:  uneori arăta ca un vrăjitor păgân, alteori lua înfăţişarea unui gnom prietenos.

O imagine relativ familiară a Moşului a fost creată în anul 1863 de Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului Harper's Illustrated Weekly, care l-a prezentat pe Moş Crăciun într-o tunică roşie îmblănită cu o centură lată de piele. Nast este şi cel care a promovat în 1885 ideea că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Problema a apărut în 1925, când s-a descoperit că nu existau reni la Polul Nord, aşa că reşedinţa moşului a fost mutată în Laponia. Imaginea arhicunoscută de astăzi a lui Moş Crăciun, cu  o burtă durdulie,  un costum roşu şi o atitudine tolerantă a fost creată într-o campanie publicitară din 1931 pentru Coca-Cola.


Până în 1940, Moş Crăciun a devenit o imagine de nelipsit pentru toţi producătorii de bunuri de consum. Era un tip care putea vinde orice şi oricui cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar care făcea să pară că respectiva persoană nu a cumpărat de fapt nimic. Doar era un cadou... Întreprinzătorii s-au prins în curând că un un Moş în carne şi oase putea creşte şi mai mult vânzările, astfel că în curând acesta şi-a făcut loc în marile centre comerciale ale lumii.

 

Desigur obiceiurile de Crăciun au fost adaptate după necesităţi în diversele colţuri ale lumii. Moş Crăciun nu vine cu sania trasă de reni în Australia, ci pe o placă de surf. Australienii îşi împodobesc casele cu ferigă, frunze de palmier sau cu alte flori de sezon.

În China şi în Japonia, pomii de Crăciun introduşi de misionarii vestici în secolele XIX-XX, erau împodobiţi cu decoraţiuni complicate din hârtie. India în schimb a înlocuit bradul cu copacii de mango sau cu bambuşii, iar casele le erau decorate cu frunze de mango.

Crăciunul este un fastuos festival al verii şi în Brazilia, care include picnicuri, jocuri de artificii , precum şi o procesiune solemnă  a preoţilor la miezul nopţii. Câte locuri, atâtea obiceiuri!

 

O dată cu debutul lunii decembrie un freamăt, la început abia imperceptibil, cuprinde parcă întreaga lume. Afară este deja frig, poate chiar ninge. Colindele de Crăciun sunt primul semn. În marile lanţuri de magazine şi în malluri, acestea încep să răsune din ce în ce mai devreme, inducându-i cumpărătorului ideea că sărbătoarea bate deja la uşă. Luminiţele de Crăciun, fotografiile cu Moş Crăciun sau raioanele cu produse tematice, toate la un loc aduc "Spiritul Crăciunului", un concept care a fost meticulos creat de marketingul inteligent din ultimele decenii şi care inevitabil pune stăpânire peste întreaga populaţie. A devenit atât de bine pus la punct, încât companiile înregistrează vânzări spectaculoase, răspândind mesaje despre cum Crăciunul NU este de fapt despre cadouri!

Televiziunile amplifică şi ele frenezia cumpărăturilor, transmiţând ştiri de la faţa locului, cu cozile uriaşe de la case sau cu rafturile golite de marfă. În fiecare an magazinele împing sezonul cumpărăturilor "un pic" mai devreme, pentru a spori vânzările. Se pare că în unele aspecte sărbătoarea Crăciunului nu a evoluat atât de mult faţă de secolele trecute: acum ca şi atunci pentru foarte multă lume reprezintă doar un pretext bun pentru a se îmbuiba cu mâncare, a stinge setea cu licori bahice (doar pentru a sfârşi la urgenţă) sau a cheltui fără măsură bani pe lucruri care ulterior se dovedesc în cel mai bun caz prea puţin necesare.

Dar sigur că nu se poate generaliza. Cred că mai degrabă se tinde spre  atingerea unui echilibru între semnificaţia religioasă şi aspectele comerciale, sărbătoarea având de fapt ca centru de greutate familia.  Crăciunul este o ocazie excelentă pentru membrii familiilor de a se reîntâlni, uneori după perioade lungi de despărţire. Psihologii atrag atenţia că persoanele care sunt singure în preajma sărbătorilor sunt în general mai triste şi mai melancolice decât ceilalţi, având o predispoziţie spre depresie. De aceea sunt de părere că  un Crăciun reuşit nu are nevoie decât de câteva ingrediente esenţiale: cumpătarea şi echilibrul, socializarea cu rudele şi prietenii, precum şi redescoperirea lucrurilor simple.  A, ar fi excelent dacă bugetul ar fi planificat de dinainte...