Imaginea bătrânului simpatic care oferă cadouri are în spate o lungă istorie. Obiceiul oferirii de cadouri, care le amintea credincioşilor de darul făcut lumii de Dumnezeu, dar şi de darurile Magilor, a evoluat spre frenezia cumpărăturilor din zilele noastre.
Ho! Ho! Ho?
Şi uite-aşa anii au trecut şi procesul oferirii de cadouri care venea din partea "crailor" de la Răsărit a evoluat în frenezia cumpărăturilor pe care o vedem în zilele noastre. Ce pretext mai bun putea să existe pentru acest lucru decât Moş Crăciun? Dar să nu anticipăm!...
Zeul Odin |
În secolul al IV-lea apare primul predecesor al lui Moş Crăciun din tradiţia creştină: Sfântul Nicolae. Ca şi în cazul multor sfinţi din antichitate, avem de-a face cu un contrast între ceea ce ştim despre sfântul Nicolae – aproape nimic – şi cultul său foarte popular. Se cunoaşte despre acesta că era un preot creştin care mai apoi a devenit episcop de Myra, un oraş din Asia Mică. Tradiţia spune că Sfântul Nicolae umbla prin lume îmbrăcat într-o robă episcopală cu roşu si alb şi călare pe un măgar, făcând cadouri copiilor şi ajutându-i pe cei nevoiaşi.
Sf Nicolae şi copiii |
O legendă faimoasă spune că acesta a auzit într-o zi de trei surori foarte sărace care trăiau la marginea oraşului şi care nu puteau să se mărite în lipsa unei zestre de la părinţii lor. Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar cum nu vroia să se ştie cine a fost binefăcătorul, noaptea când toată lumea dormea, s-a urcat pe acoperişul casei de unde a aruncat pe coş trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat şosetele proaspăt spălate înainte de a merge la culcare şi cadourile au căzut taman în ele…
În tradiţiile germanice, Moş Nicolae era însoţit în drumeţiile sale de servitorul Ruprecht, care punea dulciuri şi jucării în pantofii copiilor cuminţi. Dacă aceştia puteau recita o poezie sau o rugăciune pentru Moş, acesta le oferea un cadou. Dacă nu îşi putea aminti poezia sau nu au fost cuminţi pe parcursul anului, primeau o nuieluşă din partea lui Ruprecht. Copiii foarte neastâmpăraţi riscau să fie luaţi şi vârâţi în coşul mare pe care acesta îl avea întotdeauna la el.
Sfântul Nicolae şi Ruprecht |
La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu. Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi publicată în întreaga lume.
Mai puţin clar era cum arăta acest Moş Crăciun. La început venea în tot felul de forme şi dimensiuni: uneori arăta ca un vrăjitor păgân, alteori lua înfăţişarea unui gnom prietenos.
O imagine relativ familiară a Moşului a fost creată în anul 1863 de Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului Harper's Illustrated Weekly, care l-a prezentat pe Moş Crăciun într-o tunică roşie îmblănită cu o centură lată de piele. Nast este şi cel care a promovat în 1885 ideea că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Problema a apărut în 1925, când s-a descoperit că nu existau reni la Polul Nord, aşa că reşedinţa moşului a fost mutată în Laponia. Imaginea arhicunoscută de astăzi a lui Moş Crăciun, cu o burtă durdulie, un costum roşu şi o atitudine tolerantă a fost creată într-o campanie publicitară din 1931 pentru Coca-Cola.
Până în 1940, Moş Crăciun a devenit o imagine de nelipsit pentru toţi producătorii de bunuri de consum. Era un tip care putea vinde orice şi oricui cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar care făcea să pară că respectiva persoană nu a cumpărat de fapt nimic. Doar era un cadou... Întreprinzătorii s-au prins în curând că un un Moş în carne şi oase putea creşte şi mai mult vânzările, astfel că în curând acesta şi-a făcut loc în marile centre comerciale ale lumii.
Desigur obiceiurile de Crăciun au fost adaptate după necesităţi în diversele colţuri ale lumii. Moş Crăciun nu vine cu sania trasă de reni în Australia, ci pe o placă de surf. Australienii îşi împodobesc casele cu ferigă, frunze de palmier sau cu alte flori de sezon.
În China şi în Japonia, pomii de Crăciun introduşi de misionarii vestici în secolele XIX-XX, erau împodobiţi cu decoraţiuni complicate din hârtie. India în schimb a înlocuit bradul cu copacii de mango sau cu bambuşii, iar casele le erau decorate cu frunze de mango.
Crăciunul este un fastuos festival al verii şi în Brazilia, care include picnicuri, jocuri de artificii , precum şi o procesiune solemnă a preoţilor la miezul nopţii. Câte locuri, atâtea obiceiuri!
Dar sigur că nu se poate generaliza. Cred că mai degrabă se tinde spre atingerea unui echilibru între semnificaţia religioasă şi aspectele comerciale, sărbătoarea având de fapt ca centru de greutate familia. Crăciunul este o ocazie excelentă pentru membrii familiilor de a se reîntâlni, uneori după perioade lungi de despărţire. Psihologii atrag atenţia că persoanele care sunt singure în preajma sărbătorilor sunt în general mai triste şi mai melancolice decât ceilalţi, având o predispoziţie spre depresie. De aceea sunt de părere că un Crăciun reuşit nu are nevoie decât de câteva ingrediente esenţiale: cumpătarea şi echilibrul, socializarea cu rudele şi prietenii, precum şi redescoperirea lucrurilor simple. A, ar fi excelent dacă bugetul ar fi planificat de dinainte...
Bibliografie:
Encyclopedia Britannica 2010
Britannica Encyclopedia of world religions
History Channel - Christmas Unwrapped
The Unwrapping of Christmas
The Christmas Encyclopedia
Wikipedia