Cu o natalitate redusă și o speranță de viață asemenea, cu spor negativ constant, cu rate mari de morbiditate și mortalitate evitabilă și o emigrație importantă, România rămâne una dintre țările plasate sub media UE la mulți dintre indicatorii de performanță și eficiență a sistemului de sănătate.
Actuala Strategie Națională de Sănătate „Împreună pentru sănătate”, elaborată de Ministerul Sănătății și gândită pentru perioada 2022-2030, își propune să schimbe starea de fapt, deplasând accentul pe sănătatea cetățeanului privit ca o persoană cu nevoi multidimenisonale și nu ca un simplu pacient, cum a fost cazul în precedenta strategie.
Abordarea centrată pe cetățeni ia în considerare faptul că, înainte ca aceștia să devină pacienți, ei trebuie să fie informați cu privire la sănătatea lor, să și-o poată proteja, iar mediul în care ei trăiesc să fie unul de bună calitate.
Documentul precizează că noua viziune este în acord cu solicitările Comisiei Europene privind dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a programelor în România în perioada 2021 și 2027, precum și cu recomandările privitoare la sistemul de sănătate.
Ι Direcțiile reformei
În actul normativ se arată că „România își asumă prin SNS 2022 – 2030, intenția fermă de a implementa reforme structurale susținute ale sistemului de sănătate”. În mod special, acestea vizează:
- modernizarea, flexibilizarea și extinderea sistemului de sănătate publică;
- implicarea activă și responsabilizarea cetățeanului în deciziile referitoare la propria sănătate;
- disponibilitatea autorităților publice locale pentru activități concrete și susținute în îmbunătățirea stării de sănătate a comunităților pe care le reprezintă;
- accesul în timp util la servicii de îngrijiri de sănătate diversificate, performante și de calitate, oferite de echipe de profesioniști în asistența medicală primară;
- îmbunătățirea continuă a coordonării și furnizării serviciilor de urgență furnizate în timp util și continuarea integrării acestora în continuumul celorlalte servicii de îngrijiri de sănătate;
- investiții comprehensive în infrastructură, resurse umane și instrumente de creșterea calității serviciilor de îngrijiri de sănătate oferite în toate domeniile de asistență medicală;
- diversificarea serviciilor de îngrijiri de sănătate oferite ca și servicii ambulatorii (pre și post spital), eficientizarea, creșterea performanței și a calității serviciilor de îngrijiri de sănătate oferite în asistența medicală secundară și terțiară;
- creșterea capacității instituționale pentru elaborarea și coordonarea politicilor de sănătate, respectiv planificarea și organizarea serviciilor de îngrijiri de sănătate (inclusiv prin înființarea ANDIS, CRUSP, CNIS);
- diversificarea mecanismelor de finanțare și contractarea serviciilor de îngrijiri de sănătate;
- diversificarea, flexibilizarea, creșterea performanței și rezilienței profesioniștilor în sănătate;
- coordonarea și integrarea serviciilor de sănătate prin dezvoltarea rețelelor teritoriale funcționale pentru problemele de sănătate publică cu impact negativ major în dizabilitate și mortalitate evitabilă;
- modernizarea sistemului de management informațional în sănătate cu focus pe interoperabilitatea informațiilor și digitalizare;
- implicare susținută în cercetarea fundamentală și aplicată în sănătate în vederea gestionării și reducerii poverii bolilor printr-o îngrijire inovatoare durabilă, și dezvoltarea unor, instrumente, tehnologii și soluții pentru o societate sănătoasă”.
Ι Analiza contextului
România are una dintre cele mai mari rate de mortalitate evitabilă dintre țările UE, decese care ar putea fi prevenite atât prin îngrijiri de bună calitate, cât și prin intervenții de sănătate publică. La fel ca și în restul țărilor UE, în România, bolile cardiovasculare sunt principala cauză a mortalității evitabile. Diferența ar fi că, la noi, valorile înregistrate sunt până la de 3 ori mai mari decât media UE 27.
Decalajul nu doar că se reflectă în indicatorii de sănătate, dar are consecințe indirecte asupra economiei, ducând la scăderea productivității forței de muncă și la dificultăți ale familiilor pacienților care se văd în situația de a aloca timp și bani pentru îngrijiri informale. Situația este cu atât mai gravă, cu cât România are o populație îmbătrânită, profilul morbidității fiind unul mixt, marcat de coexistența bolilor transmisibile și netransmisibile.
Locul al doilea în clasamentul cauzelor mortalității este ocupat de cancere, iar al treilea de leziunile traumatice, potrivit datelor Eurostat.
Intervențiile în sănătate publică sunt limitate ca amploare, personalul și infrastructura fiind insuficiente. Ca urmare, rezultatele sunt slabe. De exemplu, se mai arată în document, în ultimii ani, performanța programului de vaccinare a fost sub ceea optimă, cele mai multe dintre vaccinurile prevăzute în Calendarul național având o acoperire sub 95%. Aceasta a dus la apariția între 2016 și 2022 a epidemiei de rujeolă, înregistrîndu-se peste 20.000 de cazuri și 64 de decese. Cauzele acestei situații au fost legate atât de refuzul vaccinării, cât și de lipsa vaccinurilor.
Screeningul la nivel de populație aproape că nu există, singurul program coerent finanțat de Ministerul Sănătății fiind cel pentru cancerul de col uterin. Sunt însă în derulare programe regionale cofinanțate din fonduri UE pentru cancerul mamar, cancerul de colon, cancerul de col uterin, hepatitele virale B și C, precum și pentru bolile cardiovasculare.
Asistența medicală primară este centrată pe îngrijirea afecțiunilor acute și monitorizarea pacienților cronici și mai puțin pe prevenție și management integrat al bolilor cronice cu prevalență ridicată. Cabinetele medicale din rural sunt puține, accesul la aceste servicii medicale fiind deficitar. În consecință, numărul mediu de asigurați din listele medicilor de familie de la țară este mai mare, cu efecte negative asupra calității serviciilor. În plus, în 2019, 168 de comune, reprezentând 6% din total, nu aveau niciun cabinet de medic de familie.
Actualul sistem are drept componentă principală spitalele, resursele fiind alocate și utilizate ineficient. Între 2014 și 2019 serviciile de spitalizare continuă au cunoscut o descreștere, în timp ce au urcat cele de spitalizare de zi. Pandemia de COVID-19 însă a accentuat tendințele deja existente amplificând ineficiența – peste jumătate dintre spitale având la finalul lui 2020 un grad de ocupare a paturilor sub 40%, din cauza blocajelor, dar și a reticenței pacienților de a mai solicita îngrijiri. În condițiile în care populația a avut acces redus în perioada pandemiei la servicii diagnostice și terapeutice pentru afecțiuni cronice, este de așteptat ca incidența și complicațiile acestor afecțiuni să crească.
Deși cheltuielile totale cu serviciile de sănătate au crescut în România, ajungând la 6% din PIB în 2020, continuăm să investim puțin în sănătate. 80% dintre fondurile de sănătate sunt bani publici.
Numai o treime dintre angajați plătesc contribuții de sănătate la fondul de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), segmente importante de populație – angajați și pensionari – fiind scutiți de plată, deși realizează venituri și beneficiază de servicii medicale. Asta duce la acumularea unui deficit considerabil în contul FNUASS. Totodată, 14% din populație nu este asigurată având un acces limitat la pachetul minimal de servicii. În consecință, se produce o utilizare în exces a serviciilor de urgență și o depistare târzie a bolilor cronice.
Datele statistice ale CNAS și MFP arată că mai mult de jumătate dintre banii FNUASS se duc pe cheltuielile spitalelor, iar restul se împarte între serviciile medicale din ambulatoriu, medicamente și alte servicii și tehnologii medicale. Documentul mai arată că mecanismele de contractare și de plată a serviciilor medicale nu sunt corelate cu nevoile locale, iar tarifele decontate nu sunt adecvate costurilor reale ale furnizorilor. Infrastructura din sănătate este necorespunzătoare și distribuită inegal, iar investițiile din ultimii 5 ani nu au putut-o aduce la un standard adecvat de performanță.
Ι Prima arie de intervenție – sănătatea publică: reducerea deceselor evitabile și creșterea calității vieții prin programe de educație și prevenție
Reformele din ultimii ani și pandemia de COVID-19 au pus în evidență capacitatea redusă a sistemului de sănătate publică de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor, precum și profesioniștilor din sănătate. Strategia Națională de Sănătate propune obiective generale și specifice care redefinesc rolul sistemului de sănătate publică astfel:
Ι OG 1 – Sustenabilitate și reziliență a sistemului
În ultimii 30 de ani, sistemul a fost subfinanțat și depopulat masiv de profesioniști. Cei care au rămas au un grad ridicat de demotivare, epuizare și insatisfacție profesională. Birocrația administrativă, lipsa unui sistem informațional adecvat de colectare și raportare a datelor, utilizarea fără posibilitatea de predicție a surselor de finanțare, concentrarea pe finanțarea programelor de sănătate în detrimentul monitorizării rezultatelor au creeat disfuncții majore. În plus, lipsa reglementărilor legale și utilizarea precară a resurselor umane la nivel local a făcut ca sănătatea comunității, mai ales în perioadele de criză, să aibă de suferit.
În aceste condiții, Strategia stabilește ca ținte pentru 2030 crearea unui sistem informațional de sănătate integrat care să furnizeze regulat rapoarte pentru documentarea politicilor de sănătate; creșterea cu mai mult de 50% a resurselor umane și diversificarea competențelor acestora, precum și încheierea – pentru o cincime dintre autoritățile locale – a unor parteneriate cu DSP-urile pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
Ι OG 2 – Creșterea calității vieții
Un număr mic de boli cronice netransmisibile au cel mai mare impact asupra mortalității evitabile – peste 75% dintre decesele înregistrate anual în România – și dizabilității. Tot ele plasează România printre țările cu cea mai mică speranță de viață, comparativ cu celelalte țări ale UE. Am ajuns aici pentru că rețelele de servicii de prevenție au fost distruse, iar liderii politici nu au înțeles importanța unor politici axate pe prevenție. În plus, educația pentru sănătate s-a făcut doar punctual, cu mesaje de multe ori ambigue.
În aceste condiții, Strategia propune o abordare inteligentă și coordonată a educației pentru sănătate incluzând aici învățarea de comportamente sănătoase la nivelul întregii societăți, cu susținere financiară și instituțională. Una dintre ținte este aceea ca educația pentru sănătate să ajungă până în 2030 în curricula școlară ca disciplină obligatorie. În plus, minimum 75% din populația de copii și adolescenți să fie învățată privitor la comportamentele sănătoase, iar pentru minimum 50% din populația eligibilă să îi fie furnizate intervenții de depistare precoce și screening pentru problemele majore de sănătate pentru care sunt dovezi. Totodată, se preconizează scăderea cu 5% față de 2022 a incidenței și a mortalității evitabile, pentru principalele probleme de sănătate publică cu impact major în dizabilitate și mortalitate evitabilă care pot fi depistate precoce.
Ι OG 3 – Reducerea mortalității asociată bolilor transmisibile
Subfinanțarea cronică, achiziția deficitară de vaccinuri și medicamente, managementul defectuos al programelor naționale de sănătate publică, sistemul punitiv de raportare a IAAM și managementul clinic deficitar al acestora, precum și capacitatea slabă de răspuns la campaniile antivaccinare sunt doar câteva motive pentru care s-a ajuns la rezultate îngrijorătoare referitoare la acoperirea vaccinală, incidența tuberculozei și a hepatitelor virale, precum și a HIV/SIDA.
Strategia stabilește ca obiective de atins până în 2030 acoperirea vaccinală peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de imunizare și 70% pentru vaccinarea grupelor la risc, pentru bolile prevenibile prin vaccinare; echipe multidisciplinare de control a IAAM în fiecare spital și declararea fără sancțiuni a acestor infecții; precum și scăderea cu 5% față de 2022 a incidenței și a mortalității asociate TB, HIV/SIDA, HVB, HVC.
Ι A doua arie de intervenție – acces la servicii: scăderea cu 20% a numărului de localități fără medic de familie
Pentru o speranță de viață mai ridicată și o stare de sănătate mai bună este nevoie de un sistem de îngrijiri care furnizează constant servicii de bună calitate și consideră utilizarea unor abordări inovatoare acolo unde este posibil. Strategia subliniază interesul de a oferi aceste servicii cât mai aproape de cetățean, preponderent la nivelul comunității, în cadrul asistenței medicale primare și a servicilor medico-sociale integrate. Astfel, serviciile existente vor fi redimensionate și se vor introduce servicii noi.
Ι OG (Obiectiv General) 4 – Îmbunătățirea accesului la servicii și tehnologii medicale sigure
Plecând de la situația actuală, în care componenta curativă a sistemului a crescut exponențial în ultimii 25 de ani, în defavoarea asistenței medicale primare, a prevenției și a serviciilor de reabilitare și reinserție socială, Strategia stabilește ca ținte un minimum de 50% dintre localitățile cu populație dezavantajată care să beneficieze de servicii integrate medico-sociale funcționale, iar numărul de localități fără medic de familie să scadă cu 20% față de 2022. Totodată, minimum 33% dintre cabinetele de medicină de familie – în plus față de anul 2022 – să aibă o asistentă medicală care să se ocupe preponderent cu prevenția la copii, adulți și vârstnici.
Serviciile de medicină primară au nevoie să se debirocratizeze și să asigure diagnosticul, evaluarea, tratamentul și monitorizarea pacientului. Aceste servicii vor fi integrate în sistemul de sănătate – ambulator, explorări, spitalizare, recuperare – scăzându-se astfel internările evitabile și risipa resurselor financiare.
„Încărcarea administrativă a medicinei primare va fi diminuată prin digitalizare și debirocratizare. Pentru aceasta, autoritățile din sănătate, (CNAS, MS, INSP, DSP), dar și alte autorități cu impact (DEPABD, MMSS) își vor armoniza sistemele digitale și le vor integra cu cele sociale, astfel încât la nivel de cabinet, medicul și pacientul să aibă un singur punct de intrare și raportare a datelor”, se mai arată în document.
Strategia prevede existența unor ambulatorii de specialitate care oferă servicii în sistem digitalizat în fiecare oraș-reședință din România, precum și minimum 75% dintre ambulatorii care să ofere servicii de spitalizare de zi. 100% dintre laboratoarele de imagistică medicală vor furniza rezultatele în sistem standardizat, iar serviciile de paliație vor fi disponibile în fiecare oraș-reședință. O altă țintă este reducerea cu 30% – față de 2022 – a spitalizării evitabile și, în proporție de 50%, transformarea în servicii ambulatorii a spitalizărilor de zi evitabile.
Strategia stabilește monitorizarea pacienților externați cărora li s-au făcut intervenții chirugicale și asigurarea medicamentelor esențiale în mod constant tuturor pacienților. Tehnologiile medicale, altele decât medicamentele, ar urma să fie evaluate în proporție de 50% potrivit unei metodologii specifice.
Reamintim că în acest moment, accesul la tehnologii medicale variază. Pe de o parte, accentul este pus pe introducerea medicamentelor inovative – fără a avea un rezultat predictibil al rambursării acestora, timpul mediu de așteptare fiind mai mult decât dublul mediei timpului din alte state UE, iar pe de altă parte, nu există preocupare pentru un acces constant la medicamente esențiale.
Dispozitivele medicale nu sunt evaluate în prezent în privința siguranței, a beneficiilor și a cost-eficienței, singurul criteriu fiind acela al disponibilității financiare pentru rambursare.
Ι A treia arie de intervenție – sistem de sănătate inteligent, rezilient, echitabil
Provocările cărora sistemul de sănătate va trebui să le facă față vor fi din ce în ce mai complexe, legate mai ales de îmbătrânirea populației, de morbiditate multiplă și de costurile asociate tehnologiilor inovative.
Ι OG. 5 Guvernanța sistemului
Sănătatea din România a experimentat în ultimii 30 de ani multiple reforme și schimbări frecvente ale decidenților politici și tehnici. Lipsesc experții, iar capacitatea administrativă este redusă.
Țintele stabilite pentru 2030 vizează elaborarea unor masterplanuri și planuri regionale de sănătate funcționale; înființarea de noi instituții – ANDIS, CNIS, CPRUS, CNCPS – și dezvoltarea capacității celor existente – MS, CNAS, INSP, ANMDM, INMSS, DSP, CAS.
Politicile de sănătate vor avea la bază dovezi și vor fi încheiate parteneriate funcționale între Ministerul Sănătății și principalii actori guvernamentali locali și non-guvernamentali privitor la implementarea măsurilor de reformă.
Programele naționale de sănătate se vor concentra pe prioritățile de sănătate publică, elaborate, implementate și evaluate obiectiv și transparent, cu impact măsurat în starea de sănătate.
Ι OG. 6. Sustenabilitate și reziliență a sistemului
Până acum, finanțarea sistemului a fost una deficitară, se arată în Strategie. Nici resursele nu au fost suficiente și nici nu s-au folosit așa cum trebuie. Exceptarea unor categorii numeroase de la plata asigurărilor, precum și neplata de către instituții a îndemnizațiilor a compromis conceptul de solidaritate, obligativitate și justiție socială al asigurărilor de sănătate și a contribuit la subfinanțarea sistemului.
În plus, există o nesincronizare între politicile naționale de sănătate și instrumentele lor de finanțare. Subfinanțarea cronică a asistenței medicale primare și a ambulatoriului de specialitate a avut ca efect transferarea unui număr important de servicii către cele de urgență prespital și spital.
„Acest proces, împreună cu inadecvarea tarifelor pentru servicii de spitalizare continuă, au condus printre altele la supra-codificare, internări nejustificate, inclusiv evitabile, și utilizarea în exces a serviciilor spitalicești. Elaborarea politicilor privind finanțarea sistemului de sănătate este fragmentată între diverse autorități publice și adeseori nu este bazată pe procese sistematice de utilizare a datelor statistice și de analiză a impactului. Fragmentarea politicilor este translatată și la nivelul mecanismelor de finanțare a serviciilor, atât a celor de sănătate publică, cât și a celor preventive, curative, paliative și de îngrijiri pe termen lung”, se mai arată în document.
Finanțarea din multiple surse a spitalelor, cu reguli distincte de alocare, contractare, plată și utilizare a crescut birocrația, neglijând importanța calității și a rezultatelor în starea de sănătate a pacienților.
Nu în ultimul rând, se mai spune în Strategie, în timpul pandemiei de COVID-19, mecanismele de finanțare au fost adaptate la noile posibilități de furnizare a serviciilor. Pentru spitale, aceasta a însemnat asigurarea nevoilor de cheltuieli independent de volumul de activitate. Revenirea acum la situația pre-2020 nu este posibilă în totalitate, existând oportunități de reformă structurală.
Strategia urmărește realizarea unui sistem de finanțare sustenabil și rezistent la șocuri provocate de crize economice și climatice.
Astfel, până în 2030, țintele sunt ca toate categoriile sociale care realizează venituri sau primesc prestații sociale să contribuie direct sau indirect, prin subvenții de la bugetul de stat, să plătească asigurări sociale de sănătate, iar veniturile Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, precum și resursele bugetare ale Ministerului Sănătății, să fie predictibile, suficiente și alocate multianual, potrivit nevoilor de cheltuieli generate de implementarea Planurilor Regionale de Servicii de Sănătate și a Masterplanurilor Regionale de Servicii de Sănătate.
Totodată, asigurările voluntare de sănătate să se dezvolte în prelungirea sistemului de stat și în concordanță cu interesele asiguraților. Documentul mai prevede înființarea Fondului pentru calitatea serviciilor medicale și finanțare adaptată la costurile reale ale serviciilor medicale spitalicești și ambulatorii.
Ι OG 7. Asigurarea de resurse umane adecvate, retenția și profesionalizarea acesteia
Profesioniștii din sănătate sunt concentrați în centrele urbane mari și orașele universitare, astfel că distribuția acestora nu acoperă nevoile populației în mod egal. În plus, aceștia sunt demotivați – pentru că salarizarea creează inechitate între categorii de personal – și au o medie de vârstă ridicată. În cazul medicilor, nu există nicio legătură directă între remunerație și activitatea prestată, iar mecanismele adecvate cost-eficiență pentru planificarea pe termen lung a resursei umane lipsește.
Strategia prevede că România va implementa o politică publică de resurse umane adaptată, obiectivele fiind aliniate cu cele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență și în Planul Strategic Multianual pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate 2022-2030.
Ι OG 8. Creșterea transparenței și responsabilității sistemului
Sistemul de sănătate nu dispune de date statistice organizate, generate, raportate și depozitate integrat și politica de management al informațiilor lipsește. Diversele sisteme de date nu sunt interoperabile, iar cele deținute în prezent de autorități – MS, CNAS, INMSS, INSP, ANMCS, DSP, CAS – sunt insuficient valorificate la elaborarea și evaluarea politicilor publice sau cercetării.
Platforma informatică a asigurărilor de sănătate este nefinalizată și disfuncțională, iar serviciile electronice pentru pacienți sunt insuficiente. Dosarul electronic al pacientului este și el nefuncțional.
Datele statistice necesare cuantificării rezultatelor și a impactului intervențiilor de sănătate publică și serviciilor de îngrijiri de sănătate finanțate din surse publice sunt indisponibile, iar serviciile de telemedicină sunt precare. Registrele de boală sunt parțial funcționale, neactualizate și nu furnizează rezultatele așteptate. „Calitatea serviciilor medicale furnizate la toate nivelurile de asistență medicală este percepută ca insuficientă și nu există un mecanism național pentru evaluarea obiectivă a acesteia”, se mai spune în document.
În aceste condiții, Strategia prevede măsuri de creștere a calității politicilor publice și a eficienței cheltuielilor prin dezvoltarea infrastructurii IT&C, inclusiv a registrelor de boală și a capacității de valorificare a datelor relevante din sistemul de sănătate.
Astfel, vor fi elaborate politici naționale de management al informațiilor de sănătate, Centrul Național pentru Informații în Sănătate (CNIS) va deveni operațional, la fel și Sistemul informațional Integrat în domeniul sănătății (SIIS). Acesta din urmă va colecta date și de la furnizorii privați de servicii medicale din afara sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate va fi restructurată și extinsă, cu sistem de e-programări, e-trimiteri, instrumente de asistență la prescriere și diagnostic și se va operațional Dosarul Electronic de Sănătate.
Documentul mai prevede elaborarea de instrumente de management clinic și trasee clinice pentru problemele majore de sănătate publică și pentru alte afecțiuni cu impact major asupra calității vieții. Sistemul de monitorizare și evaluare a calității serviciilor de sănătate va fi, de asemenea, operațional.
Ι OG.9 – Coordonarea îngrijirii și integrarea serviciilor de sănătate
Întrucât pacienții nu au la dispoziție servicii de facilitare, de coordonare și de suport în luarea deciziilor privind sănătatea lor, Strategia prevede direcții de acțiune și măsuri prin care intervențiile de sănătate publică să fie planificate și organizate corespunzător, iar furnizarea acestora să fie realizată într-o manieră cost-eficace și sigură.
Astfel, se prevede ca traseele pacienților pentru problemele de sănătate publică cu impact negativ major în dizabilitate și mortalitate evitabilă să fie dezvoltate, implementate, monitorizate și ajustate regulat, astfel încât serviciile furnizate să fie de bună calitate și cu rezultate pozitive asupra sănătății pacienților.
Documentul prevede reglementarea, constituirea, pilotarea și replicarea rețelelor teritoriale care s-au dovedit funcționale.
Ι OG.10 – Integrarea adecvată a cercetării și inovării pentru îmbunătățirea stării de sănătate
România alocă de ani de zile o jumătate de procent – 0,5% din PIB – pentru cercetare. Prin comparație, media la nivelul UE este de 2,3% din PIB. Academia de Științe Medicale este instituția care coordonează cercetarea din domeniul sănătății. Ea este subordonată Ministerului Sănătății și are afiliate 95 de unități care dezvoltă activități de cercetare. Cea mai mare parte a infrastructurii și resurselor și cele mai multe activități de cercetare se derulează la universitățile medicale, la Institutul Național de Sănătate Publică, la Institutele Naționale de Cercetare Dezvoltare specifice și la Academia Română.
Academia de Științe medicale nu are însă o strategie inteligentă de cercetare pentru sănătate, astfel că majoritatea unităților din subordine și-au dezvoltat una proprie. Chiar și așa, accesarea fondurilor de cercetare și inovare pentru sănătate de la nivelul UE este constant deficitară. Sistemul are probleme de guvernanță, finanțare și infrastructură precară, rezultatele fiind o ineficiență și o productivitate scăzută a acestuia, dar și o capacitate redusă de punere în practică a rezultatelor.
„Fondurile de cercetare de la nivelul UE pentru exercițiul financiar 2014-2020 au fost concentrate în câteva universități și institute naționale de cercetare dezvoltare, niciunul din domeniul sănătății. O altă problemă specifică acestui sector o reprezintă accesul extrem de limitat la studii clinice comparativ cu alte state membre, în principal din cauza modalității birocratice de aprobare a acestora și lipsei resursei umane specializate”, se mai arată în Strategie. Cele mai performante instituții de cercetare rămân universitățile, existând oportunitatea constituirii de consorții intersectoriale cu firme publice și private.
„România a elaborat, în anul 2021, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care va fi implementat până în anul 2026, cu finanțare nerambursabilă și rambursabilă de la Uniunea Europeană. PNRR prevede reforme în legătură cu mecanismele de plată, gestiunea resurselor umane, managementul investițiilor, precum și intervenții investiționale majore în sistemul de sănătate. Totodată, sistemul de sănătate va avea acces la finanțări nerambursabile considerabile și prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027 sau prin alte surse dedicate/granturi. Alături de acestea, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor continua să implementeze programele finanțate prin împrumuturi de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, respectiv Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar și Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România, se mai arată în document.
Potrivit aceleiași surse, cercetarea și inovarea pentru sănătate este o arie majoră de cercetare la nivel european, alături de economia verde, digitalizare și incluziune.
„Cercetarea în sănătate este concentrată pe menținerea unei vieți sănătoase, active într-un mediu care promovează sănătatea, pe gestionarea adecvată a problemelor de sănătate și reducerea poverii problemelor de sănătate publică cu impact negativ major în dizabilitate și mortalitate evitabilă, acces echitabil la intervenții de sănătate publică și servicii de îngrijiri de sănătate inovatoare și de calitate înaltă și instrumente, tehnologii și soluții digitale care facilitează furnizarea acestora”, prevede documentul.
Astfel, va beneficia de finanțare cercetarea prin care se dezvoltă tehnologii de diagnostic și terapeutice inovative, instrumente diagnostice predictive, servicii de îngrijiri de sănătate de precizie, de medicină personalizată, științe omice, precum și de tehnologii care cresc gradul de autonomie, inclusiv tehnologii digitale portabile.
Ι OG.11 – Investiții în infrastructura de sănătate
Infrastructura sanitară și dotarea cu aparatură medicală are deficiențe majore care impactează negativ furnizarea serviciilor și calitatea acestora. Lipsesc politicile naționale integrate cu privire la investițiile din acest domeniu. De asemenea, lipsesc datele referitoare la starea infrastructurii și a dotărilor de ultimă oră din spitalele publice. Proiectele de investiții propuse de autoritățile locale sau de unitățile sanitare nu converg cu nevoile populației și masterplanurile regionale. Adeseori, imobilele și dotările din cabinetele medicilor de familie sunt precare.
Strategia propune asigurarea capacității de management, planificare și implementare a proiectelor de investiții care să îmbunătățească accesul și să amelioreze calitatea serviciilor și să inverseze piramida acestora.
Documentul prevede implementarea Planului național de investiții în infrastructura de sănătate, cu valorificarea surselor multiple de finanțare existente, respectiv PNRR, alte fonduri externe nerambursabile, bugetul de stat, bugetele locale și împrumuturi de la BIRD.
Țintele pentru 2030 includ reabilitarea și modernizarea a 3.000 de cabinete ale medicilor de familie, modernizarea, extinderea și dotarea a cel puțin 50 de ambulatorii, precum și modernizarea a 200 de centre comunitare integrate.
Totodată este prevăzută înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, stabilirea unor criterii obiective de selecție și bugetare a investițiilor făcute de Ministerului Sănătății, construcția a trei spitale regionale de urgență și investiții în modernizarea și dotarea a 100 de unități sanitare publice.
Articol preluat de pe RaportulDeGardă, publicat sub licența Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License
