CARDANO, GIROLAMO (Pavia, 24.09.1501 - Roma, 21.09.1576) a fost un matematician, medic şi filozof italian. Primii şapte ani ai vieţii i-a îndurat cu greu fiind crescut de o doică (departe de mama sa care, nedorindu-l, l-a tratat cu totală lipsă de afecţiune).

În schimb tatăl său s-a preocupat cu grijă de educaţia lui, învăţându-l limba latină, aritmetica, geometria, astrologia. A studiat la Universitățile din Pavia şi Padova, luând doctoratul în medicină. A profesat matematicile la Universitatea din Milano, precum şi medicină, la Pavia, Bologna şi Roma, unde şi-a făcut o mare reputaţie că matematician şi medic.

 

Ca o curiozitate, se spune că dezlega probleme de matematică în vis. J. Scaliger (1484-1558) şi J. de Thou (1553-1617) pretind că G. Cardano, fixându-şi prin calcule astrologice data morţii sale, s-a lăsat să moară de foame pentru a se adeveri prezicerea sa.

În matematica, Cardano a cercetat unele proprietăţi ale ecuaţiilor algebrice de grad superior, a constatat – primul - existenţa rădăcinilor negative, a celor imaginare (în care caz acestea trebuie să fie în perechi), a dat o regulă mecanică pentru rezolvarea sistemelor liniare de două ecuaţii cu două necunoscute (similară întrucâtva cu a lui G. Cramer, dată în 1750), s-a ocupat cu problemele de construcții geometrice.

A făcut cunoscut, pentru prima oară într-o publicaţie (1545), metoda de rezolvare a ecuaţiilor de gradul al treilea (datorită lui N. Tartaglia (1530) şi S.del Ferro (1515) şi a acelora de gradul al patrulea (data de L. Ferrari (1545)). De numele său este legată şi denumirea dispozitivului utilizat în tehnica automobilelor, articulaţia cardanică (al cărui principiu este descris de fapt de Filon din Bizant (c. 250 î.e.n.).

Scrierile lui Cardano numără circa 220de cărţi - ceea ce confirmă adevărul că toată viaţa sa a fost dominată de pasiunea pentru scris.

Opere principale:
De numerorum proprietatibus (1539);
Practica arithmeticae(1539);
Ars magna, sive de regulis algebraicis(1545);
De subtilitate (1550);
De varietate rerum(1557);
De vita propria liber(1574) ş.a.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.