Benjamin Franklin, cel care a reuşit să demonstreze că fulgerul este un fenomen electric natural, este cunoscut ca unul dintre părinţii fondatori ai SUA, dar a fost şi un cercetător renumit, cu contribuţii semnificative în domeniul ştiinţelor naturii.
Cunoscut de către apropiaţi ca Dr. Franklin (chiar dacă nu şi-a terminat doctoratul), el a publicat numeroase articole ştiinţifice, majoritatea în domeniul electricităţii. Franklin a devenit om de ştiinţă datorită curiozităţii sale insaţiabile despre lumea înconjurătoare. Voia să descifreze funcţionarea lucrurilor înconjurătoare, pentru ca apoi să le îmbunătăţească.
În 1743, Franklin a comparat observaţii meteorologice din scrisori primite de la prietenii săi din alte colonii. A fost printre primele persoane care a observat cum fronturile de furtuni ale Americii de Nord au tendinţa de a se mişca de la vest la est, şi a prezis că traiectoriile furtunilor pot fi reprezentate grafic. A făcut chiar şi unele prognoze meteo în al său Poor Richard’s Almanac (Almanahul Sărmanului Richard), un almanah care a apărut timp de 25 de ani, în care Franklin a publicat pentru prima dată un articol în 1732 sub pseudonimul Richard Saunders.
Franklin şi fiul său, William, efectuând celebrul lor experiment cu zmeul, în mijlocul unei furtuni
În 1752, Franklin, împreună cu fiul său William, a efectuat celebrul său experiment cu zmeul înălţat, care a dovedit că fulgerul este un fenomen electric care apare în mod natural. Zmeul a fost construit cu un fir metalic ascuţit amplasat în vârful şi la baza sforii zmeului, şi o cheie legată de capătul sforii, cu o fundă din mătase. Când Franklin a observat fire desfăcute ale sforii, ridicându-se, a legat la pământ conductorul izolat improvizat prin atingerea cheii metalice cu articulaţia sa. În consecinţă, Franklin a observat o scânteie traversând din cheie în articulaţie, aceasta reprezentând dovada finală a demonstrării naturii electrice a fulgerului. Miraculos, sarcina nu a fost suficient de puternică pentru a-i omorî pe Franklin sau pe fiul acestuia. (În condiţii normale, lovitura unui fulger poate ucide instant orice persoană destul de curajoasă să înalţe un zmeu pe timp de furtună.)
Studiile climatice ale lui Benjamin Franklin
„În ultimii ani de viaţă, Franklin a condus cercetări ale posibilelor efecte ale erupţiilor vulcanice asupra şabloanelor climatice.”
În 1763, Franklin a luat parte la discuţiile cu savanţii colonişti despre efectele defrişărilor asupra climatelor locale. Pe măsură ce pădurile erau tăiate pentru a face loc terenurilor agricole, în timpul coloniilor americane timpurii, Franklin a fost de acord cu ceilalţi colonişti că „terenurile deschise absorb mai multă căldură şi topesc zăpada mai repede”. Cu toate acestea, el a crezut că o perioadă mai lungă de observaţii este necesară înainte de a se putea aduna orice dovadă concludentă în legătură cu efectele defrişărilor asupra climatului local.
Harta temperaturii suprafeţei mării din zona de acţiune a Curentului Golfului (Gulf Stream). Apele calde ale Curentului Golfului (portocaliu şi roşu) apar din Golful Mexicului, urcă până la coasta dinspre Atlantic a S.U.A, apoi cotesc la dreapta spre Europa, răcindu-se cu timpul. Apele înconjurătoare ale oceanului sunt cu până la 6 grade Fahrenheit mai reci (verde şi albastru)
Alături de contribuţiile din domeniul meteorologiei, Franklin a publicat, de asemenea, prima hartă ştiinţifică a Curentul Golfului Atlanticului de Nord. Franklin a emis ipoteza că anumiţi curenţi creează Curentul Golfului prin aducerea apelor calde în Golful Mexicului, de unde vor ieşi prin Strâmtoarea Floridei şi vor continua să formeze Curentul Golfului. În 1755, în timp ce călătorea spre Anglia, Franklin a coborât un termometru în Atlantic şi a descoperit că temperatura Curentului Golfului este cu 6 grade Fahrenheit mai ridicată decât apa din împrejurimi şi, ulterior, a realizat prima hartă a curentului.
În ultimii ani de viaţă, Franklin a condus cercetări ale efectelor pe care erupţiile vulcanice ar putea să le aibă asupra şabloanelor climatice, formaţiunile noroase, şi electrificarea norilor. A emis ipoteza conform căreia iarna dintre anii 1783-1784 din Emisfera de Nord a fost legată de erupţiile vulcanice din Islanda, din vara anului 1783. Franklin a sugerat că a existat o reducere a cantităţii de energie solară primită de suprafaţa Pământului după erupţia vulcanică, din cauza cenuşii şi altor particule inserate în atmosferă.
Textul este traducerea articolului dedicat lui Benjamin Franklin, publicat pe http://earthobservatory.nasa.gov.
Traducere: Georgiana Trican
