Wernher von Braun a fost cel mai important cercetător din lume din domeniul rachetelor. În a doua parte a biografiei sale veţi afla despre contribuţiile sale la construirea rachetelor V-2 şi Saturn V, aceasta din urmă jucând un rol cheie în prima aselenizare.
Wernher von Braun şi istoria rachetelor (1)
O lansare publică
În 1931, von Braun şi-a întrerupt studiile la Institutul de Tehnologie din Berlin pentru un semestru la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich. El se va întoarce în Berlin în octombrie pentru prima demonstraţie de zbor a rachetei lui Riedel. Câţiva fabricanţi locali au fost convinşi de Nebel şi Riedel să plătească o marcă fiecare pentru a asista la demonstraţie. Când a venit momentul adevărului, racheta a străbătut jumătate din pista lansatorului, după care a revenit liniştită înapoi de unde plecase. O mare încurcătură, dar taxele de participare nu au fost returnate! Presurizarea rezervorului de combustibil al rachetei nu era stabilă, dar această problemă a fost repede remediată. În câteva săptămâni, lansările cu succes au devenit o banalitate şi racheta a ajuns până la o altitudine de 1000 de picioare. O mică paraşută căra partea din spate a rachetei înapoi pe pământ. Riedel trebuia să se avânte pe câmp într-o maşină veche, să coboare repede din ea şi astfel reuşea uneori să prindă racheta înainte ca aceasta să se izbească de pământ. După o astfel de “recuperare manuală”, puteau să relanseze racheta imediat.
Dacă în timpul liber lua parte la aceste interesante activităţi, în rest von Braun era ocupat cu continuarea studiilor, absolvind în 1932 Institutul de Tehnologie din Berlin, cu o diplomă de licenţă în inginerie aeronautică. În timpul perioadelor de vacanţă dintre anii 1931 şi 1933 a luat lecţii de zbor şi a obţinut o licenţă privată de pilot. Contactul de lungă durată cu domeniul rachetelor l-a convins că explorarea spaţiului ar necesita mult mai mult decât aplicaţiile existente la acel moment în inginerie şi tehnologie. În acest scop s-a înscris ca student absolvent la Universitatea din Berlin şi a obţinut titlul de doctor în fizică în 1934. Teza lui a fost despre propulsia cu combustibil lichid. Rachetele cu combustibil solid au fost folosite multă vreme, dar cele cu combustibil lichid reprezentau totuşi o noutate. Fuseseră construite şi testate numai motoare în miniatură, iar acestea foloseau un amestec carburant din oxigen lichid şi alcool. Von Braun a vrut să analizeze unele dintre fenomenele ce au loc într-un motor de rachetă, cum ar fi atomizarea, arderea şi expansiunea gazelor. Experimentarea ar fi fost costisitoare şi von Braun s-a considerat norocos când departamentul de cercetare al Trupelor Terestre de Geniu ale Armatei Germane i-a sponsorizat cercetarea şi i-a permis să desfăşoare experimente periculoase la poligonul de teste Kummersdorf.
După ce şi-a luat doctoratul în fizică, von Braun a devenit salariat civil al trupelor terestre ale armatei germane, continuându-şi activitatea. El a proiectat racheta V-2, care a fost folosită foarte eficient împotriva Marii Britanii în timpul celui de-al doilea război mondial. La sfârşitul războiului, echipa lui von Braun din portul Peenemünde (la Marea Baltică) ales să se deplaseze spre sud şi să se predea forţelor americane, decât să rişte să cadă în mâinile armatei sovietice.
Racheta V-2 a fost prima rachetă balistică construită vreodată. Prima lansare a avut loc în 1942, racheta V-2 fiind folosită în scopuri ofensive între septembrie 1944 şi martie 1945. Pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au lansat rachete V-2 către ţinte urbane majore precum Londra şi Anvers, folosind lansatoare mobile. Credit imagine: nasa.gov
Ştiinţa modernă a construirii rachetelor
Împreună cu 120 dintre asociaţii săi, von Braun a fost adus în America ca parte din operaţiunea Paperclip, pentru a prezenta realizările înregistrate cu rachetele V-2. El a ajuns în America în septembrie 1945, sub contract cu armata americană. În următorii 5 ani a supervizat la Poligonul de Trageri de la White Sands, New Mexico, mai multe lansări la mare altitudine ale rachetelor V-2 şi a fost directorul proiectului de dezvoltare a proiectilelor teleghidate din Fort Bliss, Texas.
În 1950, grupul de dezvoltare a rachetelor de la Fort Bliss a fost transferat în Huntsville, Alabama, unde armata şi-a concentrat eforturile de dezvoltare în domeniu. În Huntsville, echipa lui von Braun a lucrat la rachetele balistice numite Redstone, Jupiter C, Juno şi Saturn 1B.
După ce Sputnik-ul sovieticilor a ajuns pe orbită în 1957 şi racheta Vanguard a Marinei a explodat pe platforma de lansare, o versiune a rachetei Redstone a lui von Braun, numită Jupiter-C, a pus Explorer 1 pe orbită în 1958, iar o altă versiune l-a transportat în 1961 pe Alan Shepard în ceea ce avea să fie primul zbor suborbital american.
Von Braun şi echipa sa au fost transferaţi de sub controlul armatei la NASA, în 1958, când aceasta din urmă lua naştere. Von Braun a devenit directorul Centrului Marshall de Zbor Spaţial de la NASA (MSFC), din Huntsville, care a fost înfiinţat pe data de 1 iulie 1960. Membrilor echipei lui von Braun le-a fost dată şansa să aleagă între NASA şi Agenţia de Proiectile Balistice a Armatei. Toţi au ales să meargă la MSFC, în aceeaşi zi.
Stilul de management a lui von Braun a fost să dea fiecărui membru ocazia să înţeleagă cât de important este pentru succesul grupului şi că, indiferent de ce muncă făcea, aceasta era o reflectare a efortului general al echipei. Rezultatul a fost că fiecare membru al echipei sale a dat tot ce a avut mai bun.
Când preşedintele Kennedy a cerut o aselenizare în maxim 10 ani, von Braun a fost întrebat dacă vrea să-şi asume responsabilitatea de a proiecta şi construi racheta. Saturn V, dezvoltată de MSFC, a câştigat în 1969 cursa cu Uniunea Sovietică pentru ducerea primului om pe Lună. După aselenizare, la insistenţele directorului NASA, von Braun a mers în 1970 la Cartierul General al NASA din Washington, D.C, ocupând funcţia de director adjunct asociat pentru probleme de promovare a activităţilor spaţiale. Dar interesul public pentru domeniu a scăzut cu timpul, iar von Braun a demisionat din funcţie în mai 1972, devenind vicepreşedinte pentru dezvoltare şi inginerie la Fairchild Industries, Inc.
Lansare Apollo 11
Credit imagine: nasa.gov
În 1975, a fondat şi a devenit primul preşedinte al Institutului Naţional Spaţial, un grup privat a cărei destinaţie era să facă publicul să înţeleagă şi să sprijine activităţile spaţiale.
Von Braun a murit pe 16 iunie 1977 şi a fost înmormântat în Washington, D.C.
Textul reprezintă traducerea articolului Wernher von Braun, publicat de earthobservatory.nasa.gov.
Traducerea: Duceac Irina
