Aniversarea misiunii Herschel-Planck (1)
La 14 mai s-au împlinit 2 ani de când Europa, prin agenţia spaţială ESA, reuşea să trimită în spaţiu cea mai mare misiune din istoria sa, atât prin prisma bugetului, cât şi a complexităţii proiectului. Se speră că misiunea va revoluţiona astronomia şi înţelegerea Universului.
Medicină în 60 de secunde: Facomatoza
Facomatoza este un nume de ansamblu al unui grup de boli congenitale, în care se asociază malformaţii diverse ale sistemului nervos şi tumori benigne de origine ectodermică ale pielii, mucoaselor, ochiului şi sistemului nervos central, denumite facoame (phakos=linte, lentilă). Boala von Recklinghausen (sau neurofibromatoza) şi scleroza tuberoasă Bourneville fac parte din acest grup.
Legile mecanicii clasice ale lui Newton
Isaac Newton a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii.
Linus Carl Pauling - scurtă biografie
Linus Carl Pauling a fost un chimist american, profesor de chimie la Institutul de Tehnologie din Pasadena (California). S-a remarcat prin ideile sale originale asupra naturii legăturilor chimice, structurii moleculelor şi aplicării mecanicii cuantice în chimie.
Primele femei psiholog
În acest episod al cărţii "Introducere în psihologie" vorbim despre primele femei psiholog americane, precum şi despre atitudinea psihologilor bărbaţi faţă de acestea. Nume ca Whiton Calkins ori Ladd-Franklin vă erau necunoscute, probabil, până astăzi.
Albert Einstein, citate (2)
Observator atent şi de multe ori ironic al societăţii, Einstein a lăsat în numeroasele lui scrisori şi documente o serie de gânduri care au fost adunate într-un volum intitulat “The Quotable Einstein”. În acest articol, ideile lui Einstein despre America şi americani.
Albert Einstein, citate (1)
Albert Einstein este cunoscut de majoritatea dintre noi drept figura reprezentativă a fizicii secolului al XX-lea, geniul care a pus bazele teoriei relativităţii şi unul dintre fondatorii mecanicii cuantice. Einstein a fost însă mult mai mult decât atât – o personalitate completă şi complexă.
Incertitudinea limbajului-4 (35)
Wittgenstein a petrecut restul războiului ca prizonier al italienilor, dar a fost suficient de norocos ca să aibă "caietul logico-filozofic" în rucsac la momentul capturării sale. I l-a trimis lui Russell, care a scris o introducere şi a aranjat ca acesta să fie publicat.
Datarea băuturilor cu ajutorul C14
Cei dintre noi care iubesc un vin de colecţie vechi ori un whisky mai deosebit – cu preţuri pe măsură – e posibil să se fi întrebat dacă sticla pe care au deschis-o la un moment dat este originală; dacă vinul este din anul declarat sau dacă whiskyul nu este un fals.
Cum l-a găsit evoluţia pe Dumnezeu (1)
Credinţa religioasă este o enigmă. În viaţa de zi cu zi, cei mai mulţi dintre noi depun măcar un efort minim pentru a verifica pe cont propriu adevărul celor auzite ori pretinse de ceilalţi. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte credinţele religioase, lucrurile stau cu totul altfel.
DJIBOUTI
În cadrul enciclopediei The World Factbook, vă prezentăm astăzi o "radiografie" a statului Djibouti, realizată de Agenţia Centrală de Informaţii. Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi.
Managere de fișiere. Analiză comparativă
Multă lume utilizează TotalCommander pentru accesarea fişierelor şi transferul prin FTP, dar foarte puţini cunosc şi alternativele. Există destule programe gratuite care oferă mai mult sau mai puţin aceleaşi posibilităţi. Dintre acestea am testat patru.
INSULELE MĂRII DE CORAL
În cadrul enciclopediei The World Factbook, vă prezentăm astăzi o "radiografie" a Insulelor Mării de Coral, realizată de Agenţia Centrală de Informaţii. Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi etc.
Ştefania Mărăcineanu, o biografie
Pe vremea când foarte puţine femei erau în lumea ştiinţei, o româncă lucra la doctorat în laboratorul lui Marie Curie, la Paris, cercetând radioactivitatea. L-a obţinut în numai doi ani, între 1922 şi 1924. Ştefania Mărăcineanu a fost prima fiziciană româncă importantă.
15 dovezi ale evoluţiei speciilor (5)
Datorăm mult din ceea ce ne face oameni unui ţesut deosebit care se găseşte doar în embrioni şi poartă numele de creastă neurală. Celulele crestei neurale apar pe parcursul dezvoltării măduvei spinării şi migrează în tot corpul, luând parte la o serie remarcabilă de transformări.