Mirosul este rezultatul întâlnirii dintre molecule ale unei substanţe şi celule specializate ale nasului. Moleculele de miros sunt purtate prin aer în toate direcţiile, iar atunci când ajung la nas declanşează senzaţia de miros. O singură moleculă amestecată într-un milion de molecule de aer, fără miros, poate da naştere senzaţiei de miros. Nasul omenesc poate face diferenţa între 10000 de tipuri de mirosuri. Câinele are capacitatea de a detecta mirosuri care sunt de 10000 de ori mai slabe decât cele pe care le putem distinge noi oamenii.

Epiteliul olfactiv, cel care este responsabil pentru detecţia mirosului, este constituit din peste 25 de milioane de celule receptoare ale mirosului, celulele olfactive. Fiecare dintre celulele receptoare are până la 25 de cili, care au rolul de a agăţa moleculele de miros şi a transmite informaţia mai departe către creier.

 

Când este un corp în cădere liberă?

Căderea liberă se produce atunci când un obiect este atras de forţa gravitaţională a unui corp ceresc masiv (Pământul, Luna, Soarele, alte planete, etc.), având o mişcare de sus în jos din perspectiva celor aflaţi la suprafaţa corpului care exercită atracţia gravitaţională. Obiectele care cad spre suprafaţa Pământului nu sunt, totuşi, în cădere liberă, fapt datorat forţelor de frecare cu aerul, care încetinesc corpul în mişcarea sa spre suprafaţa terestră. Căderea liberă ideală ar putea avea loc doar în vid, acolo unde atracţia gravitaţională ar fi singura forţă care ar acţiona asupra obiectului care cade liber.

Nu am să insist asupra greşelilor de folosire a adjectivelor / adverbelor prezentate mai jos. Ce trebuie reţinut este că acestea nu suportă grade de comparaţie; prin urmare, evitaţi să adăugaţi particule cum sunt: mai, cel mai etc.

O concepţie destul de răspândită este aceea că dacă ne radem în cap vom avea părul mai negru, mai gros, va creşte mai repede ori firul de păr se va regenera şi nu vom pierde părul în cazul în care suntem ameninţaţi de calviţie. Mulţi părinţi, supăraţi că odraslele lor, deşi la venerabile vârste de un an ori doi, nu au firul de păr pe măsura aşteptărilor, decid că nu există altă cale decât administrarea unui proceduri de tundere până la piele a părului.

Deşi s-au făcut nenumărate studii încă de la începutul secolului al XX-lea, există dovezi dincolo de orice dubiu că rasul în cap nu ajută nici la îngroşarea firului de păr, nici la înnegrirea acestuia şi nici la regenerarea părului ori la întârzierea apariţiei calviţiei.. Atunci când ne radem, în fapt înlăturăm partea moartă a părului, partea vie a acestuia fiind sub piele; prin urmare nu se acţionează în nici un fel asupra mecanismului de producere a părului prin eliminarea acestuia cu lama.

Mulţi dintre noi au auzit că după moarte atât părul, cât şi unghiile ar continua să crească pentru o vreme. Dacă este aşa, care să fie misterul că deşi corpul este mort, creşterea unghiilor şi a părului s-ar desfăşura în continuare?

În fapt, pentru a realiza creşterea părului şi a unghiilor, organismul efectuează o complexă reglare hormonală. Această reglare, fireşte, nu are cum avea loc în interiorul unui cadavru. Deşi un mit cu destulă credibilitate, probabil obţinută prin reproducerea nealterată de la individ la individ, opinia că unghiile şi părul nu s-ar opri din creştere este greşită.

Sunt totuşi circumstanţe care pot susţine opiniile celor care sunt convinşi că au sesizat evoluţia unghiilor şi a părului unui cadavru: deshidratarea ce apare în urma decesului poate crea impresia, prin retragerea pielii din jurul unghiilor şi a părului, că unghiile şi părul au crescut.

 

Una dintre cele mai interesante provocări pe care ni le poate oferi propria bucătărie este de a încerca să introducem un ou fiert foarte bine şi ulterior decojit într-o sticlă de lapte cu deschiderea de diametru mai mic decât cel al oului. Soluţia este una extrem de simplă şi constă în aprinderea câtorva hârtiuţe şi introducerea lor în interiorul sticlei (se pot folosi chiar şi beţe de chibrit în locul hârtiei), urmată de poziţionarea oului pe gura sticlei de lapte. Nu vor trece decât câteva secunde şi oul va fi în interiorul sticlei. Nimic mai simplu şi, totuşi, care este fizica din spatele micului nostru experiment de bucătărie?

Prima lege a lui Newton prezice comportamentul corpurilor în cazul echilibrului forţelor care acţionează asupra lor. Aceste obiecte vor fi în echilibru de mişcare şi vor avea acceleraţia de valoare nulă, fiind ori în mişcare uniformă, ori în repaus. Potrivit lui Newton un corp accelerează doar atunci când rezultanta forţelor care acţionează asupra sa are o valoare nenulă, deci când apare un dezechilibru între forţele respective. În acel moment respectivul corp îşi va schimba ori viteza ori direcţia de deplasare, ori pe ambele.

Mai jos puteţi găsi un scurt ghid de folosire a virgulei în limba română. Virgula - folosirea acesteia - dă destulă bătaie de cap, întrucât regulile sunt complicate pentru cineva care a pierdut contactul cu limbajul prea tehnic predat la orele de gramatică la şcoală.

Creier 10%Nu cred să fie mulţi care să nu fi auzit un cunoscut spunând: "Îţi dai seama cum ar fi dacă ne-am putea folosi creierul într-o proporţie mai mare de 10%?" Nu avem abilitatea de a ne măsura de unii singuri procentul de creier aflat în acţiune la un moment dat, dar ne place să credem că posibilităţile noastre sunt mult mai mari decât cele dovedite în mod curent.

Îmi pare că toată lumea ştie acest lucru: trebuie să consumăm 2 litri pe zi. Sănătatea noastră depinde de asta. Şi de multe altele, dar cei 2 litri sunt extrem de importanţi! Cu toate acestea, nu este adevărat. Este adevărat că trebuie să bem apă în cursul zilei, dar cel mai bun indicator al nevoii de apă este chiar propriul nostru corp, care ne semnalează acest lucru prin bine-cunoscuta senzaţie de sete. Necesarul de apă este de dat şi de modul nostru de viaţă; un sportiv va consuma mai multe lichide decât un funcţionar sedentar, pentru că primul elimină mult mai multă apă decât ultimul prin efortul fizic pe care îl efectuează.

Suntem la o petrecere, iar băutura este din belşug. Nu ne putem abţine şi bem mai mult decât este cazul, iar a doua zi dimineaţa o durere cumplită de cap ne aminteşte de ziua de ieri. Ce e de făcut pentru a scăpa de starea cumplită?

Sunt mai multe variante de răspuns. Depinde pe cine întrebaţi. Unii spun că o aspirină vă va face să vă simţiţi bine. Alţii sunt convinşi că doar dacă mai bem un pic ne vom reveni. Există şi varianta că banana ar conţine nu ştiu ce substanţă miraculoasă care înlătură mahmureala.

Este parte din cultura populară faptul că nu trebuie să mâncăm seara. Mulţi consideră chiar o formă  de dietă faptul că-şi refuză o masă copioasă după 6 după-amiaza. Există nenumărate articole în presa ieftină în care se decretează că mâncatul seara îngraşă. Deşi parte din cultura populară, oamenii de ştiinţă au luat în serios posibilitatea îngrăşării prin alimentaţia nocturnă. Numai că rezultatele arată că nu este niciun indiciu că o masă târzie adaugă la numărul de kilograme. În fapt, regula de aur este aceea că oamenii iau în greutate atunci când ingerează mai multe calorii decât sunt în stare să ardă organismele lor. Îngrăşarea este strict legată de numărul de mese pe zi şi de consistenţa acestor mese, iar nu de ora lor. Studii extinse au indicat că nu există nicio diferenţă între orele zilei din perspectiva modului în care organismul arde caloriile.

Reţelele de calculatoare din cadrul instituţiilor de stat sau firmelor private folosesc în majoritatea covârşitoare a cazurilor pentru a interconecta diferite echipamente cabluri de tip UTP şi conectori de tip RJ-45. Cablurile UTP, acronim pentru Unshielded Twisted Pair (cablu torsadat neecranat), conţin câte 4 perechi de fire răsucite unul în jurul celuilalt (în scopul anulării interferenţelor electromagnetice generate de semnalele electrice care circulă prin ele), din care utile sunt doar două perechi.

 

Cablu UTP Cablu UTP mufat

cablu tip UTP                                              conector tip RJ-45

 

Materia poate exista în natură în 3 stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. O stare de agregare este o formă de organizare a materiei caracterizată prin uniformitate în consistenţă şi rezistenţă, proprietăţi care o diferenţiază de celelalte stări în care substanţa respectivă se poate găsi. O substanţă în stare solidă are o formă bine definită şi este rigidă, una în stare lichidă nu are o formă stabilă, dar are volum fix, iar în cazul stării gazoase nu putem vorbi nici de formă, nici de volum fixe, substanţa aflată în această stare de agregare luând forma şi dimensiunile containerului în care se găseşte.

 

Motorul termic ca mijloc de propulsie...

Una dintre cele mai importante aplicaţii practice ale principiilor termodinamicii este motorul termic. În cadrul unui motor termic, căldura este extrasă dintr-o substanţă aflată la o temperatură ridicată şi convertită parţial în lucru mecanic. Putem spune deci că motoarele termice transferă lucru mecanic exteriorului în schimbul energiei primite sub formă de căldură din mediul înconjurător. Motoarele termice nu au un randament de 100%, cum de altfel niciun motor construit de mâna omului nu are. În acest caz explicaţia este că energia termică rămasă (care nu este convertită în lucru mecanic) se pierde, fiind eliberată în mediul din vecinătatea motorului, care are o temperatură mai scăzută. Cel mai cunoscut motor termic este motorul cu aburi folosit la propulsarea locomotivei cu aburi. Şi primele generatoare electrice erau tot nişte motoare termice care, asemenea locomotivei cu aburi, foloseau apa pe post de agent termic, convertind de fapt puterea aburului în expansiune în lucru mecanic (vezi figura de mai jos).

Rolul frigiderului este de a încetini dezvoltarea bacteriilor care se dezvoltă în alimente. Rolul unui congelator este de a le opri complet evoluţia prin îngheţare. Ideal ar fi să îngheţăm toate alimentele pe care le depozităm pe termen mediu şi lung în frigider, numai că unele dintre ele sunt iremediabil deteriorate de acest proces de îngheţare (de exemplu salata verde, căpşunile, laptele şi ouăle sunt doar câteva exemple de alimente ce își schimbă structura naturală prin congelare). Chiar şi faptul că ar trebui să dezgheţăm lichidele de fiecare dată când le consumăm constituie un inconvenient semnificativ. Acesta este motivul pentru care ne dorim ca frigiderele noastre să răcească alimentele fără a le îngheţa. Temperatura optimă de răcire se situează între 1,7 şi 3,3o C. La o valoare mai mare şi alimentele s-ar altera foarte rapid, iar la o valoare mai scăzută congelarea ar reprezenta principala problemă.

Conductele pe care le găsim în partea din spate a oricărui frigider, care fac parte dintr-un subansamblu numit condensator, cu rol în lichefierea agentului refrigerent, sunt vopsite de obicei în negru. De ce tocmai negru? Există în natură o regulă pe care fizicianul german Gustav Robert Kirchhoff a formulat-o sub forma unei legi a radiaţiei termice şi care spune, în esenţă, că dacă o culoare este bun absorbant termic este, de asemeni, şi un bun radiant termic. Rata la care un corp emite (radiază) sau absoarbe radiaţie termică (căldură) depinde deci şi de natura suprafeţei acestuia, deci de a culorii acestei suprafeţe. Obiectele care absorb multă căldură vor şi emite multă radiaţie termică. O suprafaţă de culoare neagră este un foarte bun absorbant al radiaţiei termice, după cum ştim cu toţii dacă am purtat măcar o dată în viaţă un pulover negru pe timp de vară. Asta înseamnă că o suprafaţă de culoare neagră este şi un foarte bun "emiţător" de căldură. Dacă am vopsi respectiva suprafaţă în alb, lucrurile s-ar inversa din ambele puncte de vedere. Deci, din moment ce negrul este o culoare care absoarbe foarte bine căldura, o va şi radia la fel de bine. Şi cum rolul conductelor de lichefiere este de a ceda căldură exteriorului, acestea sunt vopsite în negru tocmai pentru a elimina căldură şi a permite frigiderului să-şi îndeplinească funcţia sa de răcire.

Legăturile dintre atomii de siliciu ce formează celulele solare ale panourilor solare sunt create de electroni ce se mişcă între mai mulţi atomi. Fotonii veniţi de la soare sunt absorbiţi de electroni, iar unii dintre electroni sunt excitaţi şi se mută pe o altă orbită (nivel energetic); în consecinţă, electronii obţin o oarecare independenţă în mişcarea lor în interiorul cristalului de siliciu, dând astfel, prin mişcare, naştere curentului electric. Panourile solare nu au atins încă pragul critic al eficienţei, în aşa fel încât să fie folosite pe scară largă şi să poată înlocui metodele clasice de furnizare a energiei electrice pentru gospodării.

 

Cum apar curcubeiele ?

Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o prismă optică.  O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede din imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară.

Probabil majoritatea părinţilor au fost întrebaţi de foarte curioasele lor odrasle despre motivul culorii albastre a cerului. Probabil că mulţi au căzut pe gânduri. Răspunsul la această întrebare stă în fenomenul denumit difuzie a luminii.

 

Atunci când lumina albă întâlneşte atomii de oxigen şi azot din atmosfera Pământului, componentele sale de frecvenţă înaltă, asociate culorii albastre, se ciocnesc cu electronii care orbitează în jurul nucleelor atomilor de azot şi oxigen. Acest lucru face ca lumina de frecvenţă înaltă din spectrul vizibil să fie împrăştiată în toate direcţiile. Este vorba de componentele luminii albe din zona culorilor violet, indigo şi albastru a spectrului vizibil. Acestea sunt culorile reflectate de atomii din componenţa atmosferei terestre şi, în consecinţă, aceste nuanţe dau şi culoarea cerului, aşa cum îl percepe ochiul uman.

Lumina albă, cunoscută mai bine drept lumina zilei, este o combinaţie a tuturor culorilor din spectrul  vizibile. Spectrul vizibil ocupă o mică parte a spectrului electromagnetic. Razele de lumină sunt unde electromagnetice de diferite frecvenţe. Când sunt separate unele de altele, componentele de frecvenţe diferite ale luminii vizibile dau naştere diferitelor culori. Lumina cu frecvenţa cea mai joasă corespunde culorii roşu şi, pe măsură ce creştem frecvenţa, obţinem portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi, în final, culoarea corespunzătoare luminii cu cea mai mare frecvenţă asociată din spectrul luminii vizibile, violetul.

 

OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu o donaţie.


PayPal (€)


Contact | T&C | © 2020 Scientia.ro