Obiectul Herbig-Haro 30 - laborator pentru studierea stabilizării și deplasării particulelor de praf cosmic

Imaginea, surprinsă de telescopul spațial James Webb al NASA/ESA/CSA, prezintă Obiectul Herbig-Haro 30 într-o rezoluție fără precedent. Acesta reprezintă un disc protoplanetar văzut din lateral, înconjurat de jeturi, situat în Norul întunecat LDN 1551 din Norul molecular Taurus.
Obiectele Herbig-Haro sunt mici nebuloase întâlnite în regiunile de formare stelară, marcând locurile în care gazul emis de stelele tinere este încălzit de unde de șoc până devine luminos.
De ce ar fi nevoie pentru a putea transfera mintea umană pe un calculator

Transferul minții pe computer necesită o modalitate de a crea o copie a creierului tău și de a „urca” mintea și conștiința într-un computer. Apoi ai putea trăi în lumea digitală, poate pentru totdeauna. Ai avea conștiință de sine, ți-ai păstra amintirile și ai continua să te simți tu însuți. Dar nu ai mai avea un corp.
În acel mediu simulat, ai putea face orice faci și în viața reală – să mănânci, să conduci o mașină, să faci sport. Ai putea face și lucruri imposibile în lumea reală, cum ar fi să treci prin pereți, să zbori ca o pasăre sau să călătorești pe alte planete. Singura limită ar fi ceea ce știința poate simula în mod realist.
De unde vin gândurile noastre. Cum influențează microemoțiile gândirea spontană

Gândurile noastre sunt ca un teatru privat și, tocmai de aceea, ne pot fascina. Sunt uneori imprevizibile, alteori apar la comandă. Ne pot surprinde, stimula, ne pot împinge către acțiune și, uneori, ne fac să plângem.
La fel cum gândurile pot declanșa emoții și emoțiile pot declanșa gânduri: sentimentele influențează ceea ce se proiectează în teatrul nostru mental.
Singurele imagini de pe suprafața planetei Venus au fost obținute de misiunile Venera (URSS)

Imagine panoramică a planetei Venus obținută de sonda spațială Venera 13.
Imagine: Academia Rusă de științe/ Ted Stryk
În acest articol sunt singurele imagini trimise vreodată de pe suprafața planetei Venus. Au fost realizate de sondele spațiale Venera ale Uniunii Sovietice, care au aterizat pe Venus în anii '70 și '80.
Condițiile de pe Venus sunt atât de dure, încât sondele spațiale a avut abia suficient timp să capteze și să transmită aceste fotografii înainte să fie distruse de căldura enormă și presiunea zdrobitoare.
De nu te invidiază nimeni pentru înțelepciune
„Ceilalți te vor invidia pentru succes, pentru bogăție, pentru inteligență, pentru cum arăți, pentru statut, dar rar pentru înțelepciune”, spune Nassim Taleb. De ce ar fi înțelepciunea printre cele mai puțin prețuite?
Ce face un artist, precum Da Vinci, Picasso sau Goya, să fie considerat genial?

Comedian de Maurizio Cattelan, 2019.
Este această lucrare operă de artă?
Cum putem explica, în termeni simpli, ce face ca un artist să fie cu adevărat mare? Această întrebare este mai complexă decât pare, deoarece ne obligă să reflectăm mai profund asupra a ceea ce este arta și cine sunt artiștii. Mai presus de toate, ne îndeamnă să ne întrebăm ce anume face ca un artist să fie mai important decât altul.
De ce are nevoie un univers pentru a forma stele, galaxii și, în final, viață
Viața are la bază molecule complexe, care trebuie să fi apărut din atomii din tabelul periodic: ingrediente complexe (da, atomii sunt obiecte extrem de complexe, neînțelese pe deplin de fizicieni și probabil așa va rămâne pentru totdeauna) care alcătuiesc materia normală existentă în univers.
Cum să gândești ca o plantă: 5 întrebări de pus dacă vrei ca plantele tale de apartament să fie sănătoase
„Nu te îneci pentru că ai căzut în apă, ci pentru că rămâi acolo” — Edwin Louis Cole

Aș spune că în cele mai multe cazuri orhideele mor în ghiveci din cauza prea multei ape. Pe de altă parte, am văzut oameni care eliminau apa în cazul cactușilor, crezând că nu au nevoie de apă. E adevărat, aproape că nu îmi ud cactușii timp de șase luni pe an, dar în mijlocul verii îi ud săptămânal. Orhideele mele din ghiveci, în schimb, se bucură de o udare pe tot parcursul anului.
Plantele de apartament au fiecare preferințele și antipatiile lor. Dar odată ce înveți câteva reguli de bază, puține sunt locuințele în care nu poți crește o plantă în condiții bune.
Cimpanzeii par să aibă simțul muzicii
Cimpanzeii sunt cunoscuți pentru faptul că „bat toba” pe rădăcinile copacilor ca mijloc de comunicare, adesea combinând această acțiune cu ceea ce se numește vocalizări „pant-hoot” (vezi videoclipul de mai jos).
Ce provoacă inegalitatea în țările africane

Inegalitatea este o problemă care există sub diverse forme în Africa subsahariană. Inegalitatea este determinată, printre alți factori, de locul în care te naști și trăiești. Pe lângă aceasta, veniturile, bunurile și accesul la educație și îngrijire medicală diferă atât în interiorul populațiilor, cât și între ele. Aceste inegalități se „sprijină” unele pe altele.
Rezultatul este o sărăcie persistentă, lipsa mobilității sociale între generații, o expunere crescută la schimbările climatice și lipsa unei creșteri economice incluzive.
Introducere în „Odiseea” de Homer
.jpg)
Odiseu și ciclopii, Arnold Böcklin (1896). Credit: wikipedia.org
„Odiseea” lui Homer este o epopee grecească ce relatează călătoria de întoarcere a lui Odiseu pe insula Ithaca, după războiul de la Troia, conflict tratat de Homer în „Iliada”. În tradiția greacă, războiul a durat zece ani. Odiseu a petrecut apoi alți zece ani încercând să ajungă acasă, confruntându-se cu ostilitatea lui Poseidon, zeul pământului și al mărilor.
Întoarcerea lui Odiseu pe insula sa nu înseamnă, însă, sfârșitul necazurilor. Descoperă că 108 tineri din împrejurimi i-au invadat casa, făcând presiuni asupra soției sale, Penelopa, pentru a se recăsători cu unul dintre ei. Situația este una de blocaj, care se rezolvă abia la finalul poemului, printr-un concurs de tras cu arcul, urmat de măcelărirea tuturor pețitorilor de către Odiseu și fiul său, Telemac. Pacea pe insulă este, în cele din urmă, restaurată prin intervenția Atenei, zeița înțelepciunii, victoriei și războiului.
Ce este „teoria monetară modernă”?
Puține cuvinte stârnesc mai multă anxietate în dezbaterea publică decât „datoria publică” și „deficitul bugetar”. Datoria publică reprezintă suma totală de bani pe care guvernul o datorează, acumulată în urma unor ani de deficite bugetare. Deficitul bugetar apare atunci când guvernul cheltuiește mai mult decât încasează din taxe și alte venituri.
Ce face ca o persoană să fie narcisistă?

Narcisismul a devenit diagnosticul preferat din fotoliu al deceniului. Rețelele sociale abundă în oameni care aruncă eticheta în toate direcțiile. Fostul fiecăruia pare să fie un narcisist, unii dintre părinții noștri sunt priviți cu suspiciune, iar acel personaj negativ de la birou, la fel. Clar bifează toate criteriile...
Acuratețea acestor diagnostice lansate cu atâta ușurință merită privită cu scepticism. Dar realitatea este că narcisismul există. În forma sa extremă, narcisismul este o tulburare mintală rară, cunoscută drept „tulburare de personalitate narcisică”. Însă termenul desemnează și un ansamblu de trăsături de personalitate pe care le manifestăm cu toții, în grade diferite.
De ce căutăm sfaturi doar pentru a putea acuza pe altul pentru propriul eșec
„Când vrem să facem ceva, fiind la nivel inconștient siguri că vom eșua, căutăm sfaturi doar ca să putem da vina pe altcineva pentru eșec”, spune Nassim Taleb.
Studiu: imagine sumbră în ce privește consumul de substanțe de către liceenii bucureșteni (droguri, țigări, alcool, energizante etc.)

Raportul de cercetare „Planet Youth 2024-2025”, rezultatul unui studiu efectuat în perioada noiembrie - decembrie 2024 de Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), arată că 68% dintre liceenii bucureșteni au consumat alcool cel puțin o dată de-a lungul vieții, 39% au fumat țigări, 45% au fumat țări electronice și 7% au consumat canabis.
De ce, mai presus de orice, e important să-ți pui pielea în joc
„Erudiție fără vorbărie, intelect fără lașitate, curaj fără imprudență, matematică fără a fi tocilar, studiu aprofundat fără instituții academice, inteligență fără șiretenie, religiozitate fără intoleranță, eleganță fără moliciune, sociabilitate fără dependență, plăcere fără adicție, religie fără toleranță și, mai presus de toate, nimic fără ați pune pielea în joc”, afirmă Nassim Taleb.
Ploi record în sud, secetă în nord: ce provoacă vremea neobișnuită de primăvară din Europa?

Harta umidității solului în Europa la sfârșitul lunii martie 2025: maro închis indică un sol mai uscat decât în mod normal, iar albastru închis indică un sol mai umed decât de obicei.
Joint Research Centre/Comisia Europeană, CC BY-SA
Primăvara ploioasă din 2025 a pus capăt rapid secetelor care afectau mai multe regiuni spaniole, refăcând ecosistemele din câmpurile aride, revigorând copacii și arbuștii veștejiți și readucând un peisaj verde și luxuriant, nemaivăzut de multă vreme. De asemenea, a dus la creșterea semnificativă a nivelului rezervoarelor de apă din țară, peste mediile ultimului deceniu.
În același timp, seceta s-a extins în țările din centrul și nordul Europei, care nu sunt obișnuite cu lipsa apei. Dar de ce s-au inversat tiparele de precipitații de pe continent?
Platformele cripto seamănă cu jocurile de noroc pentru că, în esență, asta sunt, iar utilizatorii sunt atrași către comportamente cu risc ridicat
Platformele cripto sunt construite pentru a monetiza riscul utilizatorilor în moduri care reflectă modelul cazinoului. Se bazează pe sisteme opace, informație asimetrică și bucle de implicare care favorizează platforma indiferent de succesul individual al utilizatorului.

Când Kim Kardashian a plătit o amendă în 2022 pentru că a promovat un token cripto fără să dezvăluie că fusese plătită pentru asta, iar Matt Damon ne-a spus într-o reclamă la criptomonede că „norocul îi favorizează pe cei curajoși”, a devenit clar că domeniul cripto pătrunsese în cultura pop. Dar dincolo de strălucirea celebrităților și reclamele de la Super Bowl, se ascunde ceva mai familiar.
Platformele de tranzacționare cripto, unde milioane de oameni cumpără și vând monede digitale, nu doar arată ca niște cazinouri. În multe privințe funcționează ca ele. În spatele graficelor, tokenurilor și al discursului despre inovație se află sisteme care încurajează pariurile riscante și profită discret de pe urma pierderilor utilizatorilor.
Descoperire: obiect cosmic misterios, nemaivăzut în galaxia noastră
Prin intermediul razelor X, cercetătorii au identificat un obiect cosmic misterios, nemaivăzut până acum în galaxia noastră.

În imagine: regiunea din jurul ASKAP J1832-0911. Cerculețul galben marchează poziția sursei recent descoperite. Imaginea combină raze X de la Observatorul de raze X Chandra al NASA, date radio de la radiotelescopul sud-african MeerKAT și date în infraroșu de la telescopul spațial Spitzer al NASA.
Imagine oferită de autor.
Într-un nou studiu publicat în „Nature”, informăm despre descoperirea unui nou „obiect cosmic tranzitoriu cu perioadă lungă” (eng. long-period transient); pentru prima dată, a unuia cu emisii regulate de raze X.
Obiectele cosmice tranzitorii cu perioadă lungă reprezintă o clasă recent identificată de obiecte cosmice care emit unde radio intense la intervale de la câteva minute până la câteva ore. Aceasta este o durată mult mai mare decât impulsurile rapide pe care le detectăm de obicei de la stele moarte, cum sunt pulsarii.
Pământul se îndreaptă spre o încălzire de 2,7°C în acest secol
2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, atingând temporar o creștere de 1,5°C față de epoca preindustrială. Lumea s-a confruntat cu valuri de căldură letale, inundații devastatoare și cicloane intense.

Este cauza climatică una pierdută? Statele Unite se retrag pentru a doua oară din Acordul de la Paris, recordurile de temperatură pe uscat și pe mare sunt depășite, iar fenomenele meteorologice extreme s-au înmulțit.
La sfârșitul anului 2015 națiunile lumii au convenit prin Acordul de la Paris să încerce să mențină încălzirea globală cu mult sub 2°C și, ideal, la 1,5°C. Aproape zece ani mai târziu, reducerea emisiilor până la atingerea obiectivului de 1,5°C pare extrem de dificilă.
O altă rezolvare a problemei liberului-arbitru...

Am stat în cumpănă dacă să scriu acest articol. E un subiect serios cel al liberului-arbitru, dar am ajuns la saturație. Ce urmează este o scurtă replică la un videoclip recent, care abordează mai multe subiecte, dar care la început... clarifică o dată pentru totdeauna subiectul liberului-arbitru 😀
