Cum funcţionează cutiile negre ale avioanelor?
Recenta tragedie a zborului Germanwings în care şi-au pierdut viaţă 150 de persoane a readus în atenţia publicului importantă cutiilor negre cu care sunt înzestrate avioanele. Fără ajutorul acestora este adesea extrem de greu, dacă nu imposibil, să se determine cauzele prăbuşirii unui avion. Ce sunt însă şi cum funcţionează aceste instrumente?
Adicţii non-toxicomanice
Ce model de bază găsim în toate adicţiile? Am discutat despre unele dintre cele mai comune şi severe adicţii: toxicomaniile - cele care implică droguri ca alcoolul, cocaina, tutunul şi drogurile prescrise. Inutil să mai spunem că lista ar putea continua. Ceea ce constatăm, însă, analizând concluziile cercetătorilor referitoare la acest fenomen, este că multe adicţii urmează acelaşi model de bază expus de Solomon cu ceva timp în urmă în teoria sa asupra proceselor opuse.
Răul de altitudine - edemul pulmonar de altitudine
Munţii au fascinat şi au atras alpiniştii amatori şi profesionişti din toată lumea timp de secole. Majoritatea vârfurilor din Alpi au fost cucerite până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Încă de la primii alpinişti au fost menţionate simptomele asociate aşa-numitului rău de altitudine sau rău de munte. La începutul secolului al XX-lea se ştia că hipoxia hipobarică este principală cauza a acestor simptome. Chiar şi astăzi, multe întrebări legate de mecanismul precis al răului de altitudine rămân fără răspuns. Dar să vedem ce ştim şi cum ne putem proteja.
Experiment pe gemeni: unul pe ISS, altul pe Terra
Doi fraţi gemeni s-au despărţit: unul a fost lansat în spaţiu şi a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională, unde va petrece un an de zile. Celălalt a rămas acasă. NASA intenţionează să facă studii comparative pe cei doi fraţi pentru a înţelege mai bine care sunt problemele care ne afectează în spaţiu; probleme care vor avea un impact enorm în planificarea următoarelor misiuni spaţiale, cum ar fi un eventual zbor spre Marte.
LHC, gata de repornire
După o perioadă de doi ani de zile în care au fost făcute o serie de îmbunătăţiri şi modificări, marele accelerator de la Geneva, LHC, este gata de repornire. După descoperirea bosonului Higgs în 2012 experimentele instalate la LHC vor “vâna” noi particule exotice şi fenomene bizare care să ne ajute să înţelegem mai bine atât lumea particulelor, cât şi Universul.
Antibioticele au efecte neaşteptate asupra mitocondriilor
Un studiu al EPFL a demonstrat că antibioticele pe bază de tetraciclină au un efect neaşteptat asupra dezvoltării unor organisme. Pe lângă sublinierea efectului de poluare exercitat de către aceste antibiotice asupra solului, care sunt administrate pe scară largă şeptelului, cercetătorii le-au cerut colegilor să analizeze consecinţele utilizării lor în experimente care modulează expresia genică.
James Maxwell şi teoria electromagnetismului. Cum a „ajuns” lumina undă electromagnetică

Este dificil să ne imaginăm viaţa fără telefoane mobile, radio şi televiziune. Descoperirea undelor electromagnetice care fac posibilă parte din tehnologia modernă a avut la bază o teorie abstractă care a împlinit anul acesta 150 de ani. Cunoştinţele noastre privind existenţa acestor unde reprezintă un rezultat direct al teoriei electromagnetismului propusă de James Clerk Maxwell în ianuarie 1865.
Cel mai fin fascicul laser creat vreodată
Un grup de cercetători italieni şi israelieni a reuşit să obţină cel mai subţire fascicul laser creat vreodată. Acest fascicul, cu o dimensiune cât a mia parte din diametrul unui fir de păr, ar putea genera o nouă revoluţie în tehnologie. Fasciculele laser sunt folosite în multe dintre tehnologiile pe care le avem la dispoziţie – de la microscoape la calculatoare, în microchirurgie sau în imprimarea documentelor.
Adicția de medicamente
Când se discută despre dependență, oamenii tind să se gândească la substanţe precum heroina, cocaina, alcoolul sau tutunul. Totuși, multe dintre preparatele farmaceutice, disponibile doar pe bază de prescripție medicală, sunt, de asemenea, adictive. Dacă o persoană dezvoltă toleranță la unul dintre medicamentele bazate pe prescripție medicală și începe să ia doze mai mari – de cele mai multe ori rezultatul este neplăcut.
Un ocean cald sub gheaţa lui Enceladus
Enceladus este una din lunile de gheaţă ale lui Saturn. Acesta se găseşte în inelul E, ultimul inel al planetei Saturn. De câteva decenii oamenii de ştiinţă au suspectat că ar exista o relaţie de înrudire între Enceladus şi inelul E, deoarece inelul este mai gros în locul în care Enceladus orbitează. Acest mic satelit este remarcabil prin activitatea neobişnuită de la polul său sudic. Jeturi de apă îngheţată şi gaze sunt expulzate din interiorul satelitului prin aşa numitele “tiger stripes” (dungi de tigru). Nu am fi ştiut nimic despre această activitate spectaculoasă dacă nu ar fi fost misiunea Cassini.
Consumul de cafea ar reduce riscul de apariţie a sclerozei multiple
Persoanele care beau între patru şi şase ceşti de cafea zilnic ar putea avea mai puţine şanse să dezvolte scleroză multiplă, potrivit unui studiu internaţional publicat pe 26 februarie. „Consumul de cafeină a fost asociat cu un risc scăzut de apariţie a bolilor Parkinson şi Alzheimer”, afirmă autorul principal Ellen Mowry de la Johns Hopkins University School of Medicine din Baltimore, Maryland.
12 scenarii pentru apocalipsă
Un grup de cercetători de la Oxford University’s Future of Humanity Institute şi de la Global Challenges Foundation a efectuat un studiu ale posibilelor cauze care ar putea duce la apocalipsă. Au identificat astfel 11+1 posibile cauze; unele naturale, altele generate chiar de noi, oamenii. Omenirea ar putea să dispară într-o bună zi, lăsând Pământul aşa cum era înainte de apariţia strămoşilor noştri îndepărtaţi, acum multe milioane de ani.
Cât de mare este cea mai mare stea descoperită vreodată?
Universul este imens. Raportate la dimensiunea acestuia, Pământul, sistemul solar şi chiar galaxia noastră, Calea Lactee, sunt incredibil de mici. Prin comparaţie cu steaua din sistemul nostru solar, Soarele, steaua UY Scuti, una dintre cele mai mari descoperite vreodată, este enormă. Pornind de la dimensiunea acesteia, UY Scuti este denumită stea hipergigantică, care urmează, în clasificarea astronomilor, clasei "gigant" şi celei a stelelor "supergigant".
Când s-au format primele stele din Univers?
Soarele are circa 5 miliarde de ani; în Univers există însă multe alte stele. Când s-au format primele stele în Univers? Cu ajutorul observaţiilor realizate cu ajutorul satelitului Planck cercetătorii au ajuns la concluzia că acestea s-au născut cu circa 100 de milioane de ani mai târziu decât se credea până acum. Universul nostru ar fi luat naştere, în acord cu teoria Big Bangului, acum circa 14 miliarde de ani.
Cât trebuie să încălzim motorul maşinii, pe loc, iarna?
Pe când maşinile erau echipate cu carburatoare, acestea nu puteau fi conduse până nu se realiza o "încălzire" prealabilă. În ultimii ani carburatorul a cam devenit piesă de muzeu, iar maşinile moderne utilizează aproape în exclusivitate sistemul de injecţie a combustibilului, bazat pe dozajul potrivit al combustibilului şi aerului. Pe timp de iarnă orice şofer preocupat de "sănătatea" maşinii sale o lasă câteva minute să se încălzească în parcare, "să circule uleiul" etc. Dar are vreun sens? Ajută ori afectează maşina acest comportament?
Resetarea ceasului biologic cu ajutorul laserului
Pare scenariul unui film: un laser intră în ochiul unei persoane obosite după multe ore de drum sau după o noapte “albă” şi persoana respectivă devine dinamică, plină de energie, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn odihnitor. Cercetătorii au reuşit această performanţă. Deocamdată în laboratoare şi doar pe şoareci. Vom ajunge oare într-o bună zi să aplicăm un puls laser în ochi în loc să bem o cafea bună pentru a ne trezi?
Viaţa şi realizările lui Alfred Nobel
Alfred Nobel s-a născut în Stockholm, pe 21 octombrie 1833. Tatăl său, inginerul şi inventatorul Immanuel Nobel, a proiectat poduri şi clădiri în oraşul său şi a experimentat cu diverse tehnici de explozie a rocilor. Mama sa, Andriette Ahlsel, făcea parte dintr-o familie bogată. Din cauza accidentelor de la locul de muncă, cauzate de pierderea unor barje, Immanuel Nobel şi-a părăsit oraşul şi familia pentru o nouă carieră în Finlanda şi în Rusia.
Efectele energiei întunecate la nivelul galaxiilor
Energia întunecată este, poate, cel mai mare mister al fizicii moderne. O formă de energie de origine încă necunoscută care duce la expansiunea accelerată a Universului şi care ar putea să ţină galaxiile izolate unele de altele. Un fel de orizont în afara căruia domină energia întunecată şi nu lasă pe nimeni să se instaleze. Această idee ar putea fi verificată studiind alte galaxii. Dacă, într-adevăr, se va observa un efect al energiei întunecate la nivelul galaxiilor, ar fi o descoperire care ar putea revoluţiona fizica actuală.
O nouă peptidă pentru tratamentul sclerozei multiple
Cercetători de la Centrul pentru dependenţă şi sănătate mintală (Centre for Addicion and Mental Health (CAMH), Canada) au descoperit un nouă abordare pentru tratamentul sclerozei multiple. Într-un nou studiu au identificat o modificare la nivelul măduvei spinării corelată cu scleroza multiplă necunoscută până acum, cât şi o cale de a afecta această modificare, în sensul reducerii distrugerilor produse la nivelul celulei nervoase care apar în cadrul acestei boli.
Efectul Mandelbaum - cum ne comportăm în condiţii de vizibilitate redusă
Atunci când vizibilitatea este slabă, numărul de accidente creşte pentru că oamenii nu văd în faţa lor, nu? În fapt, efectul Mandelbaum ne indică faptul că uneori accidentele survin pentru în condiţii slabe de vizibilitate oamenii nu se mai uită pentru a observa ce e în faţa lor. Cei mai mulţi şoferi au experimentat vizibilitatea scăzută.
Cum ne influenţează foamea comportamentul la cumpărături
Este posibil ca foamea să aibă o influenţă directă asupra cantităţii de bunuri cumpărate? Cercetătoarea Alison Jing Xu, care studiază procesul decizional în cadrul Universităţii Minnesota din Minneapolis, după ce şi-a potolit foamea într-un restaurant, s-a întrebat de ce şi-a cumpărat 10 perechi de colanţi cu 30 de minute în urmă, când ar fi avut nevoie doar de două.
