Gigantopithecus (reprezentare grafică)

De la Omul de Neanderthal la Lucy, descoperirile hominizilor antici ne oferă o fereastră în trecut. Dar a fost o provocare pentru cercetători să descopere cum anume a evoluat specia noastră, Homo sapiens, din strămoșii noștri mai îndepărtați, care au trăit în urmă cu peste 7 milioane de ani.

Unii paleontologi au interpretat maimuțele africane actuale ca fiind un fel de capsule ale timpului, captând esența maimuțelor din Miocen care au cutreierat Pământul în urmă cu cinci până la 23 de milioane de ani.

Dar această abordare impune limite asupra adevăratei istorii a devenirii multiplelor specii în ceea ce este Homo sapiens.

În prezent există patru linii evolutive de maimuțe: cimpanzeul, gorila, orangutanul și gibonul. Dar au existat mult mai multe pe timpul Miocenului (perioadă întinsă pe o lungă perioadă, între acum 5 și 23 milioane de ani).

Dar cu aproximativ 8-9 milioane de ani în urmă, clima s-a schimbat, pădurile tropicale calde transformându-se în habitate mai reci și mai fragmentate. Această schimbare climatică majoră a provocat probabil dispariția multor specii de maimuțe.

Dependența excesivă de maimuțele actuale pentru a studia omul a pus piedici teoriei evoluției, inclusiv ideilor cu privire la modul în care oamenii au devenit bipezi, cu capacitatea de a merge pe două picioare.

Inițial, cercetătorii au crezut că oamenii au ajuns bipezi datorită unei adaptări observate la maimuțele actuale, adică postura verticală s-a fi dezvoltat de la practica agățării de ramuri. Dar fosilele unor maimuțelor precum Pierolapithecus catalaunics, descoperite în Spania, nu aveau mâinile lungi și degetele curbate adaptate pentru a se atârna în copaci. Totuși, structura corpului a arătat că aveau o poziție erectă, ceea ce le-ar fi putut ajuta să urce pe copaci vertical.

Acest lucru sugerează că postura verticală ar fi putut fi punctul de plecare pentru a deveni bipezi, în loc de abilitatea de a atârna - o teorie care nu ar fi putut să apară din studierea maimuțe de azi.

Combinarea cunoștințelor noastre despre maimuțele de azi și despre fosile ar putea declanșa o revoluție în modul în care înțelegem evoluția speciei noastre. Pentru asta, avem nevoie de o mai mare prezență pe teren, prin cercetări peleontologice.

Multe specii de maimuțe de la mijlocul până la sfârșitul Miocenului au fost descoperite în Europa, mult mai puține, din perioada respectivă, în Africa, unde accesul rutier limitat și pădurile dense sunt piedici pentru studiul unor potențiale locații de interes.

Oamenii de știință încă mai speră să descopere fosile de maimuțe care sunt mai apropiate de gorile și cimpanzeii, precum și de cele care au supraviețuit schimbării climatice majore de la sfârșitul Miocenului.

Noile tehnici analitice permit extragerea unei cantități mai mari de cunoaștere din fosilele care au fost deja descoperite. În prezent, oamenii de știință pot analiza proteinele antice din os și dinți cu vârsta de până la 2 milioane de ani. Acest lucru a ajutat la dezvăluirea faptului că Gigantopithecus, un specimen considerat a fi un strămoș al gorilelor, era mai apropiat de orangutan.

Scanările 3D ale fosilelor vor adăuga și mai multe dimensiuni acestor comparații între specii. De asemenea, urmărirea mișcărilor maimuțelor de astăzi cu camere, va ajuta la identificarea legăturii dintre mișcarea lor și trăsăturile fizice ale acestora.

Acești pași ne vor aduce mai aproape de a înțelege diversitatea uluitoare a Planetei Maimuțelor din Miocen.

 

 

Textul articolului este adaptarea textului din videoclip.
Imaginea ce însoțește articolul este captură din videoclip.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro