Astăzi a avut loc dezastrul din Japonia, care a fost lovită de forţa înfiorătoare a unui tsunami. Tsunami a fost generat de un cutremur cu magnitudinea de 8,9 care a survenit în largul coastelor nord-estice ale Japoniei, cel mai puternic seism din ultimii 140 de ani. Nu o să oferim detalii privind pagubele create ori numărul morţilor. Pentru aceasta sunt agenţiile de ştiri. În schimb, pentru cei care nu sunt lămuriţi, vrem să ilustrăm, cu ajutorul unor materiale disponibile pe Internet ce este acela un tsunami şi cum funcţionează.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Site-ul ESA (European Space Agency - Agenţia Spaţială Europeană) are de acum, la fel ca şi în cazul celorlaţi membrii ai agenţiei, o secţiune dedicată de ştiri şi articole în limba romana. Cititorii din România vor putea să urmărească de acum în propria lor limba cele mai importante evenimente ale industriei aerospaţiale la nivel european sau naţional.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Catălin Cumpănaşu, de la Fundaţia Friends For Friends, ne-a sugerat publicarea pe Scientia a unui interviu cu psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu. Am urmărit interviul şi am considerat că s-ar putea să fie de interes pentru mulţi dintre cititorii noştri.
În interviu, Mugur Ciumăgeanu aseamănă creativitatea cu o "schizofrenie bine temperată" şi subliniază importanţa disciplinei şi a rutinei în antrenarea procesului creativ.
Urmăriţi, deci, interviul, prezentat în două părţi mai jos.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Astrobiologul NASA Richard B. Hoover a făcut public faptul că ar fi găsit dovezi ale existenţei vieţii extraterestre sub forma unor bacterii fosile în meteoriţii de tip Cl1.
Cercetătorul amintit afirmă că, în urma analizei la microscopul electronic a unor bucăţi din meteoriţi clasa Cl1, care nu sunt mai mulţi de 10 pe Terra, a descoperit forme de viaţă, bacterii fosilizate.
Dacă această descoperire, faţă de care mulţi oameni de ştiinţă şi-au manifestat rezerve, se va dovedi reală, ar reprezenta un sprijin foarte important pentru teoria conform căreia viaţa pe Pământ are origine extraterestră.
Credit: parasky.deviantart.com/
Disponibil sub licenţa CC
Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, actualmente lucrând în Italia la Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare, a scris recent un articol pe acest subiect în Evenimentul Zilei, pe care-l puteţi citi integral aici, articol care reprezintă şi sursa informaţiilor prezentate mai sus.
Compania Lenovo a dezvăluit recent ultimele sale laptopuri ThinkPad din seria T, despre care afirmă că sunt caracterizate printr-o viaţă a bateriei foarte lungă. Denumirile celor trei produse sunt Lenovo ThinkPad T420s, T420 and T520, care folosesc procesoare Intel Core i3, i5 şi i7.
Display-ul are două dimensiuni, de 14-inch (1366 x 768 or 1600 x 900) ori 15.6-inch (1366 x 768 or 1600 x 900 or 1920 x 1080). De asemenea, computerul este echipat cu USB 2.0, eSATA, precum şi, optţional, WiMAX, EVDO ori HSPA.
În acest material video puteţi urmări o explicaţie pe tema bosonului Higgs, o particulă elementară - deocamdată ipotetică - dar care, dacă s-ar dovedi reală, ar asigura mecanismul prin care particulele îşi obţin masa, iar dacă se va dovedi doar un construct fără corespondent în realitatea fizică, va duce la necesitatea reconsiderării legităţilor pe baza cărora explicăm în prezent universul la scară microscopică.
O explicaţie video de Adrian Buzatu
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
Pentru cei care nu au observat micul buton albastru din panoul de elemente din partea dreaptă a site-ului nostru, îi anunţăm pe această cale că ieri am deschis FORUMUL SCIENTIA. Îl puteţi accesa la adresa forum.scientia.ro, ori executând clic pe butonul de mai jos:
Cum a apărut acest forum? După cum veţi putea observa, forumul nu este unul nou, ci dimpotrivă, unul extrem de bine populat şi cu informaţii bine documentate şi de mare valoare. Cum nu se putea naşte populat cu aşa multă informaţie, există şi o explicaţie: forumul ŞtiinţaAzi a devenit forumul Scientia. Această absorbţie a forumului ŞtiinţaAzi s-a făcut la propunerea lui Adrian Buzatu, deţinătorul site-ului ŞtiinţaAzi.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În curând Google va implementa o schimbare majoră în politica sa de ierarhizare a site-urilor în lista de rezultate a motorului de căutare cu acelaşi nume: va penaliza site-urile considerate "ferme de conţinut", adică acele site-uri care sunt construite prin adăugarea de conţinut de pe alte site-uri. Şi pe Internetul românesc sunt deja sute de site-uri de acest fel, construite prin furtul conţinutului de pe alte site-uri.
Schimbarea va afecta aproximativ 12% dintre interogări pentru Statele Unite. Este de presupus că şi pentru România procentul va fi cel puţin la fel de mare.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În timp ce mulţi cred că Internetul este spaţiu liber de constrângeri, unde vocea fiecăruia poate fi auzită în egală măsură, o nouă formă de încercare de acoperire a vocii genuine a poporului internaut se consolidează., făcându-i pe unii să fie "mai egali decât alţii". Metoda se numeşte astroturfing (după cuvântul englez cu aceeaşi formă). Termenul este intrat de ceva vreme şi în spaţiul virtual de limbă română, chiar dacă nu vă amintiţi să fi dat peste el până acum.
De ce nu aţi mai auzit până astăzi de astroturfing? Cel mai probabil aţi mai auzit ori l-aţi bănuit, dar nu aţi ştiut că este vorba despre astroturfing.
Ce este astroturfingul?
Astroturfingul reprezintă diversele campanii de PR disimulate în acţiuni spontane ale publicului. Ele pot fi atât în planul fizic, ca acţiuni în piaţă pentru a susţine o anumită idee, cât şi în spaţiul virtual, aspect pe care îl dezbatem în acest articol. Vă dau un exemplu: aţi observat că pe forumurile (ori rubrica de comentarii) a magazinelor online sunt mai multe comentarii pozitive decât cele negative despre produse, oricum ar fi produsele respective? Cine credeţi că le postează? Cel mai probabil angajaţi ai firmei care deţine magazinul virtual, pentru a crea impresia că produsul este foarte bun.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Sunt 2 lucruri care ar putea cauza faptul că Luna apare albă ziua şi galbenă noaptea.
Concepţia culorilor nu este foarte bine înţeleasă. Este cunoscut faptul că ochiul şi creierul încearcă sa corecteze culoarea cu care un obiect apare, luând în considerare culoarea luminii care cade pe acel obiect. De aceea iarba pare verde chiar şi când o vezi sub lumina roşie a apusului. Când te uiţi la Lună în timpul zilei, ochiul tău vede fundalul albastru al cerului, creierul tău crede în mod incorect că lumina este albastră şi ghiceşte ce culoare ar trebui să aibă Luna pentru a arăta cum arată sub lumină albastră. Când te uiţi la ea noaptea, creierul întâmpină încă şi mai multe dificultăţi, din moment ce nu există nici o cale de a ghici ce culoare are lumina. Aceasta ar putea explica aparenta diferenţă de culoare.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În spaţiu, cerul este negru şi Soarele alb
Vedeţi dumneavoastră, dacă nu am fi pe Pământ, ci în spaţiul cosmic, undeva pe orbită în jurul Pământului, cerul ar părea negru (presărat cu puncte luminoase - stelele), iar Soarele ar părea alb. Aceste fapte simple spun totuşi multe despre Univers şi legile sale.
De exemplu, faptul că cerul este negru în spaţiu (şi tot negru pe Pământ în timpul nopţii) este explicat de faptul că Universul este finit în spaţiu şi timp, adică a avut un moment când a început să existe, moment pe care fizicienii îl numesc Big Bang, sau Marea Explozie. Este răspunsul la un paradox celebru, vechi de câteva secole, denumit Paradoxul lui Olbers.
- Detalii
- Scris de: Adrian Buzatu
Ştiaţi că putem detecta cinci gusturi de bază? Patru sunt foarte familiare: gustul dulce, acru, amar şi sărat. Al cincilea e mai familiar în Asia şi mai puţin în Vest, se numeşte Umami şi e gustul glutamatului monosodic. Despre multe alte curiozităţi, în continuare.
- Detalii
- Scris de: Raul Sandu
Autocontrolul ne opreşte de la a mânca o cutie de ciocolată pe zi, de la a bea 1 litru de vin şi de la a cheltui toţi banii în prima zi de salariu. Pe unii cel puţin... Conform unui studiu publicat recent în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, autocontrolul face diferenţa între o slujbă bună şi puşcărie.
Ceilalţi factori determinanţi ai succesului în viaţă sunt: coeficientul de inteligentă (IQ-ul) şi statusul social. Dar aceşti doi factori sunt dificil, dacă nu imposibil, de influenţat. Unde se poate lucra este tocmai autocontrolul. Copiii cu un slab autocontrol sunt de trei ori mai susceptibili de a avea cazier decât ceilalţi.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cei mai mulţi dintre d-voastră aţi auzit de efectul placebo. Pentru cei care nu sunt siguri, amintim că este vorba vorba despre efectul benefic (ori nociv) pe care o substanţă (ori o metodă medicală) o are asupra stării de sănătate ori asupra modului în care se simte o persoană, deşi nu există niciun element activ al respectivei substanţe ori metode.
Pentru mai multe detalii despre efectul placebo, citiţi şi articolele noastre mai vechi:
Întrebări esenţiale - ce nu ştim încă (2)
Puterile nebănuite ale efectului nocebo
Efectul Placebo urmărit în acţiune în zona coloanei vertebrale.
În videoclipul de mai jos puteţi viziona o scurtă introducere în subiect, la obiect şi, credem noi, lămuritoare, realizată de Daniel Keogh, despre efectul placebo şi despre curioasa natură a minţii umane. Videoclipul este în limba engleză, dar imaginile sunt grăitoare de cele mai multe ori.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Urmăriţi filmuleţul de mai jos. Despre un perpetuum mobile nu prea poate fi vorba, căci filmarea pare reală. Iar ştiinţa nu permite existenţa unor asemenea maşinării. Ar mai rămâne varianta iluziei optice, dar în acest caz se naşte întrebarea: care să fie trucul? Aşteptăm opiniile dumneavoastră...
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
Pornind de la o întrebare pusă în secţiunea Q&A a site-ului nostru, care se referea la diferenţe de IQ între diversele rase ale omenirii, am făcut ceva cercetare în domeniu şi am dat de o carte interesantă (Viruşi, arme şi oţel de Jared Diamond) şi câteva idei atractive.
În cartea amintită, în partea de început, autorul enunţă două idei care ar justifica de ce papuaşii (din Noua Guinee) ar mai deştepţi decât occidentalii. Iată care sunt acestea:
1. Indivizii inteligenţi sunt favorizaţi sub aspectul reproducerii în societatea tradiţională, a papuaşilor
Europenii au trăit pentru mii de ani în societăţi aglomerate, iar aceste societăţi au fost lovite de epidemii necruţătoare. Cei care au rezistat flagelurilor, şi-au transmis genele progeniturilor. Cei care se reproduc astăzi în societatea occidentală nu sunt cei mai inteligenţi, ci cei mai rezistenţi la boli. În schimb, în societatea papuaşilor, unde mortalitatea are drept cauze principale crimele, războaiele ori dificultăţile în procurarea hranei, inteligenţa indivizilor poate fi hotărâtoare în ceea ce priveşte supravieţuirea şi posibilităţile de reproducere.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.