Nu doar oamenii au călătorit la bordul navetelor spaţiale. În 30 de ani de misiuni, o serie întreagă de alţi pasageri, mai mult sau mai puţin bizari, au luat parte, fără voie, la numeroase misiuni în spaţiu: o broască, maimuţe, arici de mare, peşti, albine şi altele.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Un „exces de evenimente” raportat de către experimentele de la acceleratorul LHC de la Geneva ar putea reprezenta un semnal al succesului căutării acestui bozon şi un pas extrem de important în înţelegerea legilor fundamentale ale Naturii.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
De multe ori, piloţii sunt imobilizaţi şi obligaţi să execute ordinele celor care au deturnat avionul, neputând să comunice cu cei de la sol această situaţie dramatică. Telepatia sintetica ar putea rezolva problema, purtând mesajul de la pilot la turnurile de control.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Astronomii nu şi-au imaginat, până de curând, că ar putea exista planete fără o stea în jurul căreia să graviteze. Ne-am obişnuit să le privim ca parte a unui sistem solar, mai mult sau mai puţin asemănător cu al nostru. Noi descoperiri arată însă că lucrurile nu stau chiar aşa.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Unul dintre cele mai fascinante mistere din fizică este cel al dispariţiei antimateriei din Univers. Recent, în cadrul proiectului ALPHA, Cern, Geneva, cercetătorii au generat şi izolat atomi de antimaterie pentru mai bine de 1000 de secunde, un record.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Recent a fost descoperit cel mai îndepărtat quasar observat vreodată. Acest quasar, un nucleu galactic foarte activ, se află faţă de Pământ la incredibila distanţă de 12,9 miliarde de ani-lumină, formându-se timpuriu, pe când Universul era încă la început.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pe data de 27 iunie, la orele 17:14 GMT (20:14 ora României), asteroidul 2011 MD, cu un diametru cuprins între 8 şi 18 metri, va trece la o distanţă de circa 12.000 km faţă de Pământ, deasupra Antarcticii. Câteva detalii pe această temă, în cele ce urmează...
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Am publicat recent o ştire care spunea că e posibil ca Pământul să fie străbătut în permanenţă de găuri negre microscopice. Vă invităm ca în cele ce urmează să citiţi o analiză a studiului teoretic care a introdus această ipoteză îndrăzneaţă.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
În Anglia ceaiul de la ora 5 (five o'clock tea) este o tradiţie, un adevărat ritual. Mulţi dintre iubitorii ceaiului sunt convinşi că a face un ceai bun este o artă. Oamenii de ştiinţă însă susţin că secretul ceaiului perfect constă în folosirea unei formule matematice...
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Proprietăţile cuantice ale atomilor vor fi folosite pentru a pune în evidenţă eventuale variaţii în energia „întunecată” a vidului, în cadrul unui nou experiment, propus de o echipă din care face parte şi Martin Lewis Perl, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Energia întunecată pare să reprezinte mai mult de două treimi din energia din Univers. Şi totuşi, nu ştim deloc multe despre această formă de energie. Există însă câteva teorii. În articolul care urmează vom prezenta pe scurt unele dintre aceste teorii.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pare că Universul este dominat de o formă de energie, numită energie neagră, care are efecte asemănătoare cu cele ale unei forţe antigravitaţionale. Această energie neagră face ca expansiunea Universului să accelereze. Ce este această fantomă care bântuie prin Univers?
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Universul este bântuit de materia neagră. Aceasta este de circa cinci ori mai abundentă decât materia ”normală”. Nu ştim încă din ce este alcătuită. Oamenii de ştiinţă au pus însă la punct tot felul de experimente pentru a o captura şi studia.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Doi cercetători italieni susţin că au realizat un „catalizator de energie” care funcţionează cu nichel şi hidrogen, cu un factor de câştig între energia produsă şi cea consumată de circa 30. Adică transformă 400 W în circa 12.000 W. Detalii, în continuare.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pe planeta Gliese 581d ar putea să existe apă în stare lichidă. Cu o masă de circa 7 ori mai mare ca cea a planetei noastre, situată la o distanţă de aproximativ 20 de ani-lumină, această planetă ar putea oferi condiţii prielnice pentru dezvoltarea vieţii.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Copiii şi părinţii lor sărbătoresc pe 1 iunie ziua copiilor, zi dedicată celor care privesc lumea cu ochii lor curioşi şi se bucură la tot pasul de noi descoperiri. Anumite persoane au însă darul de a rămâne curioase toată viaţa. Albert Einstein a fost printre acestea.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu