Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Dacă aţi citit cele două părţi anterioare ale articolului (1, 2) probabil înţelegeţi altfel această imagine, cunoscută sub denumirea de "Coloanele creaţiei", şi nu este, ca pentru mulţi, doar un plăcut amestec de culori pe ecran.
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).
Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).
După cele două articole anterioare, în care am vorbit despre 1. crearea și evoluția galaxiilor și 2. crearea și evoluția marilor structuri ale universului (roiuri și super-roiuri de galaxii, filamente și viduri cosmice), iată, pe scurt, istoria evoluția universului, în care condensăm tot materialul prezentat anterior, într-o abordare integrată.
Inițial, distribuția materiei (luminoase și întunecate) era aproape perfect omogenă. Acest ”aproape” este cheia. Din loc în loc erau aglomerări de materiei (de ambele tipuri), așadar zone cu densitate un pic mai mare decât media.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Structura la scară mare a universului. Filamente şi viduri cosmice
Ce face ca galaxiile, roiurile de galaxii, super-roiurile, vidurile cosmice (spații vaste din univers, dintre filamentele cosmice, care conțin foarte puține ori nicio galaxie) ori filamentele cosmice (cele mai mari structuri cosmice) să arate în modul în care arată?
Dacă galaxiile par să se formeze, în esență, prin asamblarea unor componente mai mici prin intermediul gravitației, așa cum am văzut în primul articol al seriei [Formarea și evoluția galaxiilor] cum stau lucrurile în privința roiurilor de galaxii ori a structurilor mai mari? Cum putem explica hărțile la scară mare care ne arată galaxiile distribuite în cadrul unor superstructuri întinse pe milioane de ani-lumină?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Obiectul lui Hoag - galaxie atipică ce este cunoscută şi sub numele de galaxie inelară
Abia în 1923, ca urmare a entuziasmului neobosit al faimosului astronom Edwin Powell Hubble, am aflat că galaxia noastră nu constituie întregul univers. În fapt abia în 1925 descoperirea unei alte galaxii a devenit publică. În 1920 a avut loc ceea ce a rămas în istorie drept „Marea dezbatere”, care a avut ca subiect dimensiunea universului și dacă galaxia noastră este singura galaxie sau nu. Dezbaterea, între Harlow Shapley și Heber D. Curtis, nu a lămurit însă lucrurile.
Astăzi știm că sunt miliarde și miliarde de galaxii şi univers. Dar cum s-ar format acestea? Sunt galaxiile relaționate unele cu altele în univers? Iată în continuarea povestea formării galaxiilor și a structurii fundamentale a universului.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Ce sunt razele X? Razele X sunt un tip de radiaţie electromagnetică. Atunci când sunt excitaţi, atomii emit pachete de energie denumite fotoni. Fotonii compun orice formă de undă electromagnetică. Razele X reprezintă fotoni cu energie mare care sunt emişi de către electroni în afara nucleului atomic. Razele X, denumită iniţial raze Röntgen, au fost descoperite în anul 1895 de către fizicianul german Wilhelm Röntgen şi au fost utilizate pentru descoperirea structurii dublu-elicoidale a ADN-ului.
Imaginea din acest articol, care arată universul captat în raze X. Aceasta a fost realizată de un instrument al NASA aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI), numit NICER (Neutron Star Interior Composition Explorer).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Odată cu dezvoltarea programelor spaţiale, călătoria pe Lună (1969), plasarea de telescoape pe orbita Pământului, trimiterea de sonde spaţiale pentru explorarea sistemului solar şi plasarea de roboţi pe alte planete, asteroizi şi comete - toate împreună au dus la progrese uriaşe în ce priveşte înţelegerea universului. Iată trei imagini care au marcat evoluţia cunoaşterii sistemului nostru solar şi care au reprezentat momente de referinţă în explorarea cosmosului de către om.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Vedere panoramică a Căii Lactee
Probabil că într-o lume a viitorului adresa nu va mai conţine doar ţara, localitatea şi date privind locuinţa, ci şi planeta, sistemul solar, zona din galaxie (pentru o mai rapidă livrare...), galaxia, super-roiul de galaxii etc. La final, simplu, "univers". Câţi sunt pregătiţi să scrie adresa completă azi? Să ne pregătind pentru viitor, învăţând locul nostru în univers :)
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Energia întunecată şi gravitaţia
Cosmologii cred că expansiunea universului este reglată atât de forţa gravitaţională, cât şi de misterioasa energie întunecată, care acţionează în sens contrar celei gravitaţionale. În imaginea de mai sus (credit: NASA) energia întunecată este reprezentată de grila mov de deasupra, iar gravitaţia de grila verde de jos. Gravitaţia este generată de toată materia din univers, dar efectele sale sunt localizate, dat fiind faptul că scade rapid odată cu distanţa.
Sunt nenumărate concepţii greşite despre univers. Uneori ce credem că ştim este doar o ipoteză, imposibil de demonstrat. Ştiinţa are limitele sale evidente, chiar dacă ultimii 200 de ani au reprezentat o adevărată revoluţie, cu descoperiri incredibile. Iată o listă de afirmaţii scurte, dar esenţiale, despre universul nostru.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Evoluţia universului
Ceva extraordinar s-a întâmplat acum 13,8 miliarde de ani. Universul a apărut dintr-un punct de energie infinit de mic, denumit Big Bang. Știm că acest eveniment s-a întâmplat, întrucât universul se extinde constant și galaxiile se îndepărtează de noi. Cu cât privim mai mult în trecut, cu atât universul este mai mic - așa știm că trebuie să fi fost odată infinit de mic și că trebuie să fi fost un început.
- Detalii
- Scris de: Thomas Kitching
Galaxia "Micul Nor al lui Magellan", văzută aici în lumină infraroșie, dar care arată diferit atunci când este observată folosind alte lungimi de undă. ESA / NASA / JPL-Caltech / STScI
Suntem scăldați în lumina stelelor. În timpul zilei vedem Soarele, lumina reflectată de pe suprafața Pământului și cerul albastru. Noaptea vedem stelele, precum și lumina Soarelui reflectată de Lună și de planete.
Dar există mai multe modalități de a vedea Universul. Dincolo de lumina vizibilă există raze gama, raze X, lumină ultravioletă, lumină infraroșie și unde radio. Ele ne oferă noi modalități de a observa Universul.
- Detalii
- Scris de: Michael J. I. Brown
Saggitarius A* (reprezentare artist)
Dacă ați auzit doar un singur lucru despre găurile negre, acela este probabil că, din interiorul orizontului evenimentelor găurii negre, nimic, nici măcar lumina nu poate scăpa. În acest moment este firesc să ne întrebăm: dacă nimic nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, cum ar putea să observăm una vreodată? Cum știm că există o gaură neagră? (video inclus)
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Nu, nu vom vorbi despre Lună (despre care am vorbit pe larg în acest articol), ci despre alţi sateliţi naturali ai planetelor din sistemul nostru solar: Io, Europa, Callisto şi Ganymede, sateliţii planetei Jupiter, precum şi despre Titan, Enceladus, Epitemtheus, Janus şi Hyperion, sateliţi ai planetei Saturn.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Deşi atunci când suntem aşezaţi confortabil în fotoliul preferat lumea pare stabilă, iar Pământul cu atât mai mult, în realitatea Planeta Albastră se deplasează cu viteze uimitoare prin spaţiul cosmic. Terra are de parcurs o distanţă orbitală (în jurul Soarelui) de circa 940 de milioane de kilometri între ziua ta de naştere de anul ăsta şi cea de anul viitor.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Reprezentare artistică a unei stele neutronice, Swift J1749-2807. În dreapta - steaua-companion.
Stelele neutronice sunt probabil cele mai exotice obiecte din Univers. Acestea sunt „excesive" aproape în toate aspectele: gravitaţie, tăria câmpului magnetic, densitate şi temperatură. Aţi putea spune că găurile negre sunt mai dense şi într-un anumit sens ar fi adevărat, dar, în fapt, noi nu putem determina structura interioară a unei găuri negre, care este definitiv ascunsă dincolo de orizontul evenimentelor.
- Detalii
- Scris de: Duncan Galloway
Marginea exterioară a Sistemului Solar ar putea fi mult mai ospitalieră pentru găzduirea vieţii decât ne-am imaginat vreodată. Măsurătorile gravitaţionale efectuate de către sonda Cassini au confirmat că Enceladus, un mic satelit al lui Saturn, găzduieşte un ocean subteran în emisfera sa sudică. Astronomii afirmă că acesta ar putea găzdui viaţa.
- Detalii
- Scris de: George Dvorsky
Cercetătorii care utilizează telescopul Spitzer al NASA pentru a studia stelele aflate în curs de dezvoltare au încercat de mult timp să înţeleagă de ce aceste stele emană mai multă lumină infraroşie decât era de aşteptat. Discurile din care se formează planetele şi care înconjoară stelele tinere sunt încălzite de lumina stelelor şi emit lumină infraroşie, dar telescopul Spitzer a detectat un aport suplimentar de lumină infraroşie care provenea de la o sursă necunoscută.
- Detalii
- Scris de: NASA via Phys.org