Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).
Tocmai ce am celebrat trecerea unui nou an. Cu alte cuvinte, parcurgerea unei curse complete a planetei noastre, Terra, în jurul stelei din mijlocul sistemului nostru solar. Desigur, fiecare planetă are propria sa mișcare de revoluție, așadar „anul” pe alte planete are altă durată. Iată ce se întâmplă în univers într-un an pământean.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Același mecanism ridică nivelul apei pe Terra, dar are multe alte efecte extraordinare asupra Pământului, Lunii și la nivel intergalactic!
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Este unul dintre lucrurile pe care le știm cu siguranță: Soarele este galben. Dar este galben? Nu, nu este. În fapt Soarele, văzut din spațiu, este alb. Și are sens să fie așa, de vreme ce lumina solară reprezintă chiar definiția luminii albe, căci conține radiație electromagnetică de diferite frecvențe, asociate diferitelor culori ale luminii vizibile (Citește mai mult: Spectrul electromagnetic).
Bun, Soarele este alb. De ce-l vedem galben? Răspunsul pe care o să-l găsiți cel mai adesea este următorul: pentru că atmosfera terestră reflectă radiația solară asociată culorii albastre, iar această împrăștiere a fotonilor „albaștri” dă nuanța albastră cerului și face ca Soarele să pară galben.
Problema este că această opinie nu este, în fapt, împărtășită de mulți astronomi. Sunt mai multe explicații posibile, pe care le vom menționa imediat, dar trebuie știut că faptul că percepem Soarele ca fiind galben este considerat de mulți astronomi ca find un paradox, „Paradoxul Soarelui galben”.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Clic pe imagine pentru o rezoluţie superioară
La formarea sistemului nostru solar steaua din centrul acestuia, Soarele, a capturat aproape toată materia. Soarele conţine 99,8 din masa sistemului solar. Opt planete mari, planetele pitice, sateliții naturali ai planetelor, nenumărați asteroizi, sute sau mii de comete de comete, gaz şi praf cosmic, toate constituie nu mai mult de 0,2%.
Iată mai jos o imagine în care principalele corpuri cerești din sistemul nostru solar sunt comparate, din punct de vedere al mărimii.
Apoi, în următoarea imagine, puteți vedea care sunt distanțele dintre corpurile cerești din sistemul nostru solar, de asemenea, la scară.
În fine, în ultima imagine din articol, veți putea vedea câtă lumină solară ajunge la planetele sistemului solar.
În acest fel, credem, vă puteți o forma mai aproape de realitate despre dimensiunea enormă a sistemului solar, despre distanțele colosale care separă corpurile cerești din acesta și despre locul privilegiat pe care-l Terra în acest joc cosmic.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Două imagini ale Pământului realizate în aceeaşi zi, de lângă două planete din sistemul nostru solar
Pe 19 iulie 2013 Pământul a fost fotografiat din două zone ale sistemului solar, din apropierea planetei Mercur și a gigantului de gaz Saturn.
În imaginea din stânga, Pământul este punctul albastru pal, chiar sub inelele lui Saturn, fotografiat de nava spațială Cassini, orbitând la acea dată Saturn.
În partea dreaptă, sistemul Pământ-Lună este văzut pe fundalul întunecat al spațiului, fotografiat de naveta spaţială Messenger, aflată pe orbita planetei Mercur.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Toţi cititorii acestui articol ştiu că Pământul are un satelit natural, Luna, care are un diametru de 3.474 km (Terra are diametrul de 12.742 km). Dar în sistemul nostru solar sunt 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Plus alte cinci planete pitice. Câţi sateliţi naturali sunt în total? Vă propunem să-i numărăm, vorbind despre fiecare planetă în parte.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Aceste imagini arată creşterea treptată a calităţii observării radiaţiei Lunii în raze gama, surprinse de Telescopul Spațial de Raze Gama Fermi al NASA. Din 5 în 5 grade, imaginea este centrată pe Lună și surprinde raze gama cu o energie ce depășește 31 de milioane de electronvolţi sau, altfel spus, este de 10 milioane de ori mai mare decât cea a luminii vizibile. La aceste energii, Luna este, de fapt, mai strălucitoare decât Soarele. Culorile mai strălucitoare indică un număr mai mare de raze gama. Timpul de expunere mai mare, variind de la 2 la 128 de luni (10,7 ani), a îmbunătățit imaginea.
Credit : NASA/DOE/Fermi LAT Collaboration
Această ciudată, infernală strălucire ce vine dinspre Lună ar putea părea ireală în această imagine, deoarece ochii noștri nu o pot percepe. Totuși, instrumentele care detectează raze gama ne spun că este reală. Fiind mai mult decât o aglomerare de pixeli roși, această imagine este o dovadă clară că ochiul uman nu poate percepe decât o mică parte din ceea ce se petrece în univers.
Aceasta ne mai amintește și de faptul că orice om ce va vizita Luna va trebui protejat de radiațiile de energie înaltă.
- Detalii
- Scris de: Evan Gough (traducere: Andreea Angelescu)
Deși pare mai mult o vietate microscopică decât un corp cosmic, NGC 2022 nu este cu siguranță din categoria algelor sau meduzelor minuscule. În schimb, este o mare aglomerare de gaz în spațiu, gaz expulzat de o stea care se apropie de sfârșitul vieții sale. Steaua este vizibilă în centrul norului de gaz, strălucind printre particulele de gaz.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Răspunsul la această întrebare ar putea fi unul surprinzător de scurt: acreția. Acreția este procesul prin care gravitația face ca materia dintr-un nor de gaz, de praf sau, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, din ambele, să colapseze. Înainte de a ne imagina ce se petrece cu un nor uriaș de gaz în momentul în care începe să colapseze, ar trebui să înțelegem ce se întâmplă când două aglomerări de gaz se ciocnesc una de alta.
- Detalii
- Scris de: askamathematician.com (traducere: Andreea Angelescu)
Istoria universului. credit: NASA / CXC / M. Weiss
Universul evoluează, iar această evoluție a universului, în ansamblul său, își va pune amprenta, decisiv, inclusiv asupra vieții pe Terra. Universul de astăzi este diferit de cel de ieri. Deși diferențele sunt imperceptibile la scară umană, în timp aceste diferențe ajung să fie importante.
Universul se află în expansiune, ceea ce înseamnă că distanțele dintre structurile cosmice mari se măresc cu fiecare clipă, dar și că densitatea materiei scade. Pe măsură ce universul devine mai mare, importanța radiației, a materiei și a energiei întunecate în influenţarea sorţii universului se schimbă. Temperatura universului scade, pe măsură ce lungimea de undă a radiației cosmice crește. Ceea ce vedem pe cer va fi, de asemenea, afectat, dat fiind că galaxiile pe care le vedem astăzi se depărtează rapid de galaxia noastră şi unele de altele, iar cerul nopții va deveni, încet, încet, din ce în ce mai puțin înstelat.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Structura la scară mare a universului. Filamente şi viduri cosmice
Distanţele dintre galaxii sunt de multe ori incredibil de mari: de miliarde de ani-lumină. Când vorbim despre spaţiul intergalactic, vorbim de regulă de spaţiu gol, de lipsa materiei. Dar stau aşa lucrurile în realitate? Chiar este spaţiul intergalactic lipsit de materie?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Omul pe Lună. Imagini de pe timpul misiunii Apollo 12
Ne imaginăm că pentru deplasări interplanetare avem nevoie de navete spaţiale masive şi scumpe, dar Luna schimbă lucrurile. O navetă spaţială lansată de pe Lună nu are nevoie de motoare mari; chiar şi navete spaţiale mici pot călători prin sistemul solar în mod eficient.
Ar trebuie să mergem pe Lună pentru că, dacă umanitatea vrea să exploreze spaţiul cosmic, Luna va fi un centru major de transport şi industrial în relaţia cu Terra. Cea mai mare dificultate în ce priveşte călătoriile spaţiale nu este spaţiul, ci Pământul, iar Luna este diferită.
Imaginile pe care le-ai văzut cu suprafaţa lunară arată că Luna este un loc teribil. Dar vom merge acolo doar pentru a pleca mai departe.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Priviţi imaginea de mai sus. Ce vă spune? Ce înţelegeţi din ea, dincolo de plăcerea estetică a contemplării? În parte, ceea ce vedeţi este o operă de artă (cum sunt multe dintre imaginile cosmice), rezultatul măiestriei "graficienilor spaţiali", cei care lucrează pentru a asambla semnalele captate de către telescoape şi transformarea acestora în imaginile pe care le vedem afişate pe site-urile agenţiilor spaţiale ale lumii.
Dar astronomii nu doar fotografiază cerul, ci interpretează ceea ce văd şi acumulează continuu cunoaştere din ceea ce observă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Universul, imediat după Big Bang, era un loc... aglomerat. Au apărut particulele elementare, cum ar fi quarcurile (care formează protonii şi neutronii din nucleul atomilor) ori electronii. Protonii şi neutronii au format primele nuclee, pregătind terenul pentru primele elemente. Cum ştim toate acestea? Prin munca cercetătorilor în domeniul fizicii. Aceştia au creat ipoteze şi teorii privind evoluţia universului şi au efectuat experimente pentru a testa şi valida aceste teorii (folosind acceleratoare de particule, telescoape din ce în ce mai performante şi sateliţi). Ca urmare, avem astăzi o idee destul de solidă cu privire la ce s-a întâmplat imediat după naşterea universului. Iată povestea pe scurt...
- Detalii
- Scris de: Diana Kwon
Pe 30 iunie celebrăm Ziua Internațională a Asteroizilor. Numărul de asteroizi din sistemul nostru solar este greu de aflat...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.