În 1922, sub titlul Tractatus Logico-Philosophicus (titlul fiind, cel mai probabil, inspirat după o carte a lui Spinoza, Tractatus Teo-logico-Politicus), apare la Londra cartea lui Ludwig Wittgenstein, care, după cum se exprimă chiar filozoful austriac în „Cuvânt înainte”, rezolvă „problemele în mod definitiv”. Problemele filozofiei.
Dar cartea este criptică, literalmente imposibil de citit pentru un cititor neavizat. Wittgenstein cred că înțelegea asta foarte bine, spunând că „această carte va fi poate înțeleasă doar de acela care a gândit el însuși gândurile ce sunt exprimate în ea”.
La punctul 1 al cărții, de care vorbim în acest articol, Wittgenstein ne spune ce este lumea, din ce este formată aceasta. Textul este următorul:
1. Lumea este tot ceea ce se întâmplă.
1.1 Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor.
1.11 Lumea este determinată prin fapte și prin aceea că acestea sunt toate faptele.
1.12 Căci totalitatea faptelor determină ce se întâmplă și, de asemenea, tot ceea ce nu se întâmplă.
1.13 Faptele în spațiul logic sunt lumea.
1.2 Lumea se descompune în fapte.
1.21 Ceva poate să se întâmple sau să nu se întâmple și tot restul să rămână la fel.
Deci, ce e lumea? 😃 Să descifrăm, pe cât, se poate, ce vrea să spună Wittgenstein, propoziție cu propoziție.
1. Lumea este tot ceea ce se întâmplă.
Punctul (1) nu este foarte clar. În engleză este formulat astfel: „The world is everything that is the case”. Probabil la fel de confuză formularea ca în română.
Într-un dialog cu faimos filozof german, Gottlob Frege, Wittgenstein admite că sensul de la (1) și de la (1.1 - lumea este totalitatea faptelor) este același, dar ideile care ar fi combinate ar fi diferite... Dacă sensul este același, să ne mutăm la 1.1.
1.1 Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor.
De ce este lumea totalitatea faptelor și nu a lucrurilor?
Wittgenstein crede că lumea nu este alcătuită din lucruri, precum un om, un copac șamd. Ce este esențial pentru a avea o lume este combinația (relația) dintre obiecte.
O masă, de exemplu, există într-un context, cum ar fi faptul că este situată într-o cameră ori este șlefuită de un dulgher. Așadar, un element ce formează lumea este, de pildă, o masă care stă într-o cameră. Un atare element nu este un lucru, ci un fapt. Ca atare, acum e lămurit de ce lumea e creată din fapte, nu din lucruri.
1.11 Lumea este determinată prin fapte și prin aceea că acestea sunt toate faptele.
Dacă nu lucrurile ne spun ce este lumea, ci relațiile dintre acestea, faptele, atunci lumea trebuie să fie determinată de fapte.
Ce este lumea rezultă din descrieri, nu din liste de lucruri/ obiecte.
Dar ce înseamnă că „lumea este determinată prin aceea ce aceste (fapte) sunt toate faptele”? Probabil se referă la aceea că este un fapt în sine existența tuturor faptelor din lume.
1.12 Căci totalitatea faptelor determină ce se întâmplă și, de asemenea, tot ceea ce nu se întâmplă.
Ceea ce vrea, probabil, Wittgenstein, să spună prin fraza de mai sus este că ceea ce este posibil sau imposibil în lume este determinat de totalitatea faptelor existente sau posibile.
1.13 Faptele în spațiul logic sunt lumea.
Exprimarea de mai sus reflectă viziunea lui Wittgenstein privind relația dintre limbaj, gândire și lume. Propozițiile logice, corect formulate, ar fi o reprezentare directă a modului în care lumea este structurată. Ar fi, așadar, o corespondență între logica propozițiilor despre lume și lumea reală. Altfel spus, limitările limbajului indică limitele lumii, căci înțelegerea lumii se face prin limbaj și logică.
1.2 Lumea se descompune în fapte.
Cu alte cuvinte, lumea poate fi redusă la și înțeleasă prin componentele sale fundamentale, faptele. Realitatea este structurată pe baza acestor fapte.
1.21 Ceva poate să se întâmple sau să nu se întâmple și tot restul să rămână la fel.
Ce pare să spună Wittgenstein prin această formulare confuză este că faptele sunt posibile, în sensul că pot exista sau nu, ceea ce nu afectează lumea, în ansamblu său.
Desigur, filozofia lui Wittgenstein nu se poate înțelege din analiza câtorva idei din cartea sa Tractatus Logico-Philosophicus, carte pe care, în final, filozoful nu o mai consideră cheia înțelegerii lumii, ci un fel de treaptă intermediară către înțelegere. Ce am vrut să fac este doar să deschid o mică fereastră către gândirea acestuia, reflectând dificultățile de interpretare. Dorind să fie clar și precis, a reușit, cred, să fie aproape impenetrabil, cel puțin pentru o gândire neantrenată în filozofia wittgensteiniană.
→ Mai multe despre Wittgenstein și filozofia acestuia puteți citi în articolu nostru: Ludwig Wittgenstein - viața și opera.
