Introducere în psihologieConcepţia conform căreia în cursul terapiei ar trebui să se investigheze trecutul unei persoane pentru a descoperi cauzele ascunse ale problemelor psihologice prezente datează de peste 120 de ani. Ideea de bază poate fi găsită într-unul dintre primele studii de caz.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a I: Terapii psihodinamice) - Metoda cathartică

Este vorba despre cazul pacientei Anna O.


Care a fost numele ei real? A tratat-o Freud vreodată?

Anna O. a fost pseudonimul (numele fals) folosit pentru  Bertha Pappenheim, o tânără care a fost tratată în anii 1880 şi 1881 de către dr. Joseph Breuer din Viena, un prieten apropiat şi asociat al lui Sigmund Freud. Freud nu a tratat-o personal pe  Anna O., dar el a fost foarte mult influenţat de descrierea lui Breuer asupra acestui caz.


Cine a fost Breuer?


Breuer a fost un medic foarte respectat în Viena anilor 1880. El era un "doctor al medicilor", un medic cu abilităţi atât de mari, încât alţi medici solicitau serviciile lui atunci când aveau nevoie de îngrijiri medicale. El a fost, de asemenea, o personalitate fascinantă, de mare cultură, o persoană superbă, colocvială, altruistă şi cu inima caldă (Sulloway, 1978).

În decembrie 1880, dr. Breuer a fost chemat la locuinţa uneia dintre cele mai bogate familii din Viena: Pappenheimii. Tatăl, suferind de tuberculoză, era pe moarte. Fiica lui de 21 de ani, Bertha, avusese grijă de tatăl ei până când a dezvoltat o boală care impunea îndepărtarea sa de lângă patul lui. El a murit câteva luni mai târziu.

În acel moment, Bertha avea o tuse teribilă. Tuberculoza era larg răspândită în Viena şi primul simptom era, de obicei, o tuse, aşa că situaţia era alarmantă. Însă, după cum spune povestea, atunci când Breuer a intrat în camera Berthei şi i-a auzit tusea, el a ştiut că nu era tusea unei persoane cu tuberculoză. Breuer a suspectat isteria.

Cum era folosit cuvântul isterie în acea vreme? Care este denumirea modernă pentru acelaşi lucru?

Astăzi ne gândim la o persoană isterică ca la cineva care-şi pierde stăpânirea de sine într-o situaţie tensionată, care ţipă sau trăieşte o stare de panică, neputându-se calma cu uşurinţă. Dar nu aceasta era  accepţiunea cuvântului în sec. al XIX-lea. În acea perioadă, orice simptom fizic cu o cauză psihologică era considerat o manifestare de isterie. (Astăzi, o astfel de problemă este numită tulburare de conversie.) Anul 1880, în Viena, nu a fost marcat doar de o epidemie de tuberculoză, ci şi de o epidemie de isterie. Multe cazuri de tulburări psihologice erau interpretate ca simptome medicale în cabinetele doctorilor.

Breuer ştia că hipnoza ajuta uneori pacienţii isterici să scape de simptomele lor, aşa că a decis să o hipnotizeze pe Bertha. Ea era un subiect hipnotic excelent. În fapt, ea intra singură într-o stare de transă de îndată ce el îi sugera. Sub îngrijirea lui Breuer, Bertha a început să se refacă. După trei luni ea a reuşit să meargă prin cameră fără ajutor. Cu toate acestea, progresul a fost lent, iar ea avea încă tulburări după un an de zile. De exemplu, în timpul unei secete de vară, ea a dezvoltat o incapacitate de a bea apă. Familia a trebuit să o ţină în viaţă cu suc de portocale, care era destul de scump.

În cele din urmă, în timpul unei şedinţe hipnotice cu Breuer, a existat un progres. Bertha a relatat că avusese o "sete torturantă". Breuer a întrebat-o: "Ce te torturează?", şi Bertha a răspuns, "Guvernanta aceea nouă!" Atunci Breuer a replicat că guvernanta i se părea foarte drăguţă, dar Bertha a răspuns, "Nu e ea, e câinele ei îngrozitor!"

Bertha a continuat să povestească o amintire tulburătoare. Cam în aceeaşi perioadă când a ajuns să nu mai poată să bea apă, familia Pappenheim angajase o nouă guvernantă. Bertha a observat căţelul guvernantei lipăind apă dintr-unul din paharele fine de cristal ale familiei aflat pe podea. Aceasta a deranjat-o mult pe Bertha, deşi în momentul respectiv ea şi-a suprimat dorinţa de a vorbi.


Ce descoperire a avut loc în cele din urmă şi cum a fost legată de o amintire?


Când Bertha şi-a amintit acest eveniment sub hipnoză, ea a strigat "Câinele ăla dezgustător! Aş vrea să arunc cu ceva în el!" Încă aflată sub hipnoză, ea a luat o pernă şi a aruncat-o în cameră. Apoi s-a întors la Breuer şi a spus, "Puteţi să-mi daţi un pahar cu apă? Mi-e teribil de sete." Breuer i-a adus apă şi ea a băut întregul pahar şi a mai cerut încă unul, trezindu-se din hipnoză cu paharul la buze. Aceasta a fost prima dată când ea a acceptat să bea apă în mai mult de şase săptămâni. După acest incident, nu a mai avut probleme cu băutul apei.

Atunci, Breuer a avut o idee: era posibil ca simptomele Berthei să fi fost legate de amintiri specifice, tulburătoare. El a rugat-o pe Bertha să-şi amintească incidentele asociate cu alte simptome isterice ale ei. Bertha a sondat înapoi în timp (amintindu-şi uneori cu mare dificultate incidentele), până când a ajuns în cele din urmă la primul incident când s-a manifestat simptomul. Amintirile îl implicau adesea pe tatăl ei aflat pe patul de moarte. Când şi-a adus aminte de evenimentul care a declanşat simptomul, simptomul s-a înrăutăţit brusc şi apoi a dispărut.


Ce a fost necesar, pentru a face ca simptomele să dispară?


Breuer a menţionat că el şi Bertha au trebuit să discute despre fiecare incident în detaliu, pentru a obţine un efect terapeutic. Bertha trebuia să-şi exprime emoţiile profunde, eventual să plângă în timp ce-şi amintea evenimentul. Dacă îşi amintea pur şi simplu un eveniment fără emoţie, simptomele ei nu dispăreau.


Cum a recuperat Bertha utilizarea limbii ei native şi a braţului?


Un alt simptom al Berthei a fost paralizia braţului. Sub hipnoză, şi-a amintit zeci de situaţii în care braţul ei nu putea să se mişte. În cele din urmă ea s-a întors din nou la prima ei amintire de paralizie a braţului. Era aşezată lângă patul tatălui ei, obosită, poate visând.  Avea halucinaţii cu un şarpe negru ce unduia pe podea înspre el. Ea a vrut să lovească şarpele, dar braţul ei era adormit  peste partea din spate a scaunului. Când s-a uitat la mâna ei i s-a părut că degetele i se transformaseră în şerpi mici, fiecare cu un craniu uman mic în locul unghiilor. A încercat să strige, dar nu a putut. A încercat să rostească o rugăciune, dar singurele cuvinte care i-au venit în minte au fost versurile unui cântec de leagăn pentru copii în limba engleză.

Acest vis sau halucinaţie a marcat începutul a două simptome: incapacitatea Berthei a utiliza germana nativă şi paralizia braţului. Când ea şi-a adus aminte de incident (cu mare emoţie), problemele s-au înrăutăţit pe moment, apoi au dispărut definitiv.


Cum a denumit  Bertha terapia dr. Breuer?


Unul câte unul, dr. Breuer a eliminat toate simptomele isterice ale Berthei. Bertha a fost impresionată. Ea a vorbit înflăcărată despre medicul ei şi despre "cura lui prin vorbire".  Ea, a numit-o, de asemenea, "curăţarea coşului". Atunci când toate simptomele ei au dispărut, Breuer a anunţat-o că era vindecată, pentru a putea să-şi încheie vizitele.

Evident Bertha se îndrăgostise de dr. Breuer. Târziu într-o noapte, la câteva săptămâni după terminarea tratamentului lui cu Bertha, Breuer a primit o citaţie urgentă din partea casei Pappenheim. Dr. Breuer a găsit-o pe Bertha gemând pe patul ei, zicând: "Iată-l că vine... e copilul doctorului Breuer!". În realitate, ea nu dădea naștere unui copil, ci unui alt simptom isteric.


Ce l-a determinat în cele din urmă pe Breuer să rupă toate legăturile?


Acest lucru era prea mult pentru Breuer. Soţia lui tocmai născuse un copil şi suferea de depresie. Breuer a întrerupt toate contactele cu Bertha, a renunţat la "cura prin vorbire" şi a părăsit oraşul pentru a doua lună de miere cu soţia sa.


Ce au sugerat Breuer şi Freud ca fiind cauza principală a isteriei?


Aproximativ la cinci luni de la încheierea tratamentului său aplicat Berthei, Breuer i-a povestit lui Freud despre caz. Freud, atunci în vârstă de 26 de ani, a fost fascinat. S-a uitat la notele lui Breuer şi l-a presat pe acesta să-şi amintească toate detaliile. În 1893, după mai mult de 10 de ani, cei doi au publicat o "comunicare preliminară" (articol scurt), în care s-au referit la Bertha ca "Anna O." şi au conchis că istericii suferă în principal de reminescenţe (amintiri).